Daca mor inaintea ta …

Dacă mor înaintea ta, prietene, nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu că m-a luat, pentru că Stăpânul, întru înțelepciunea Sa, decât să-Și vadă făptura mâinilor Sale că se rătăcește și o câștigă cel rău, o ia la El mai înainte de vreme. Dacă vrăjmașii se bucură de moartea mea și mă vorbesc de rău, apără-mă! Dacă alții mă laudă prea mult, să le aduci aminte că nu am fost un sfânt, dar că am încercat mereu să fiu mai bun.

Dacă te-am rănit vreodată, adu-ţi aminte că am fost om neputincios, cu slăbiciuni şi scăderi, dar că m-am luptat mereu să le depăşesc şi să repar ce am rănit pentru ca prietenia noastră să fie una adevărată.  Iar dacă vreodată ţi-am fost de folos, să-ţi aduci aminte de mine cu drag şi să cauţi şi tu la rândul tău să oferi ajutor oricărui om pe care îl vei întâlni. Fii lumină pe cale oriunde vei trece! Fii alinare pentru orice rană, picior pentru cel şchiop, hrană pentru cel flămând, îmbrăcăminte pentru cel gol, dar mai ales îmbracă în dragoste pe cel lipsit de mângâiere; nu este sentiment mai frumos şi mai înalt ca acela de a şti că ai îmbogăţit în dragoste pe aproapele tău. Şi atunci când ai făcut totul cu dăruire, să nu aştepţi să primeşti înapoi de la oameni, nici răsplată, nici laude: vede ochiul Tatălui Ceresc şi El îţi va răsplăti ţie după câtă dragoste ai pus în tot ce ai făcut. Iar de va fi nevoie, chiar să te jertfeşti pentru aproapele tău pentru că aceasta este iubirea supremă – jertfa şi devotamentul până la sacrificiu.

Îţi mulţumesc, prietene, că mi-ai fost alături în clipele fericite din viaţa mea, dar mai ales în momentele de grea încercare. Îţi mulţumesc că m-ai acceptat cu toate ale mele şi că m-ai iubit fără vreun interes. Iar când va fi să-ţi iei şi tu rămas bun de la viaţă, să nu te temi, fiindcă cu o moarte toţi suntem datori, odată tot trebuie să plătim această datorie. Moartea, însă, nu ia lumina de la cel credincios ci numai stinge lampa, deoarece se ivesc zorile. Şi atunci doar un singur lucru mai avem de îndeplinit: să-I dăruim Stăpânului sufletul nostru, pentru că El a avut încredere în noi ca I-L vom duce înapoi în aceeaşi stare de neprihană pe care am avut-o la început. Însă până atunci tu să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta; să fii o pildă pentru cei ce au rămas pe pământ.

Să-ţi aduci aminte cu drag de prietenia noastră de pe pământ şi să ai nădejdea că ea se va desăvârşi în Cer. Crezi în lucrurile acestea? Atunci roagă-te pentru ca amândoi să fim bine şi să ne revedem mai târziu cu bine. Un singur dor îmi mai arde în suflet, prietene: să-L slăvim împreună pe Hristos, pe vecie!

Elena J.

 

Fii bun oricum !

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti… Iartă-i oricum!
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse… Fii bun oricum!
Daca eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela… Fii cinstit şi sincer oricum!
Ceea ce construiesti în ani, alţii pot dărâma într-o zi… Construieşte oricum!
Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi invidioşi… Fii fericit oricum!
Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine… Fă bine oricum!
Dă lumii tot ce ai mai bun, şi poate nu va fi niciodată de ajuns… Dă lumii tot ce ai mai bun, oricum!
La urma urmei este între tine şi Dumnezeu… n-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Maica Teresa

 

Fara Iubire toate sunt urate si cenusii

Dragostea nu este nici provocare femeiască, nici poftă masculină. Nici o ceremonie formală, mondenă, socială sau religioasă. Ea este lucrarea harului sfânt spre desăvârşirea omului prin care se ajunge la „asemănarea” lui cu Dumnezeu. Iată de ce Creatorul a rânduit-o în viaţa omului. Abordarea ontologică a iubirii îl face pe om să-şi depăşească condiţia biologică şi pieritoare, păşind astfel spre Eterna Iubire. Nemurirea înseamnă trăirea adevăratei iubiri în deplinătatea ei. Moartea triumfă acolo unde omul se desparte de Iubirea adevărată. Pe când, acolo unde inima este plină de iubire, moartea nu are nicio putere. Iubire adevărată înseamnă Nemurire. Dacă iubirea nu este adevărată, ea deschide drumul spre pribegie, plictiseală şi distrugere. Cel care nu iubeşte cu adevărat, moare pentru totdeauna. Lucrul acesta este simţit de orice om care este sincer cu el însuşi. Fără iubire, toate sunt urâte şi cenuşii. Cel care iubeşte, le vede pe toate luminoase şi vii. Când iubeşti trăieşti şi simţi că eşti mai frumos.

 

Ce nu vede Dumnezeu

Să știi că Dumnezeu nu vede
O faptă bună când o faci
Și-apoi vestești la toată lumea
Și spui la toți și nu mai taci…

Să știi că Dumnezeu nu vede
Când tu te rogi la El mereu
Ca să te vadă toată lumea,
Și ești un fiu de fariseu.

Să știi că Dumnezeu nu vede
Când predici fără să trăiești
Și nu Își va aduce-aminte
De nu te știe că-mplinești!

Să știi ca Dumnezeu nu vede
Că faci biserici și clădești,
De nu-ți faci timp și pentru suflet
Și dacă nu te pocăiești!

Și-apoi să știi că nu te vede
La cină dacă vii certat
De nu te-ai dus întâi la semeni
Să-ți ceri iertare de păcat.

Și ce nu vede niciodată
Este păcatul ce l-ai spus
Când te mărturisești cu lacrimi
Și vii-naintea lui Iisus.

De-aceea fii cu-nțelepciune
Și fii smerit și blând mereu,
A fi creștin e mare lucru
Și-atunci te vede Dumnezeu!

George Petre

 

A iubi inseamna a fi puternic

A fi puternic înseamnă a iubi pe cineva în linişte…
A fi puternic înseamnă să radiezi de fericire atunci când eşti trist…
A fi puternic înseamnă să ierţi pe cineva care nu merită iertare…
A fi puternic înseamnă să aştepţi atunci când nu se aşteaptă niciun răspuns…
A fi puternic înseamnă a arăta bucurie chiar dacă nu o simţi…
A fi puternic înseamnă a zâmbi atunci când vrei să plângi…
A fi puternic înseamnă a suferi în linişte…
A fi puternic înseamnă a face pe cineva fericit, chiar dacă ai inima frântă…
A fi puternic înseamnă să taci, atunci când cel mai corect ar fi să le spui la toţi neliniştea ta…
A fi puternic înseamnă a consola pe cineva, atunci când cel care are nevoie de consolare eşti tu…
A fi puternic înseamnă a avea încredere în cineva în care nimeni nu mai are încredere şi care merită totuşi încredere…
De aceea, chiar dacă viaţa pare destul de dificilă şi dură, a iubi înseamnă a fi puternic !

 

Casatorie vs. Feciorie (1)

Într-o carte de-a Sf. Ioan Gură de Aur am citit un cuvânt minunat despre feciorie… Spunea el că fecioria este superioară şi stării îngereşti. De ce ? Pentru că îngerii nu sunt alcătuiţi din trup şi sânge, n-au nevoie de mâncare şi băutură, nu-i pot atrage frumuseţea oamenilor, ei nu sunt supuşi ispitei şi deci nu pot păcătui. Cum este cerul de curat într-o amiază liniştită, netulburată de niciun nor, tot aşa sunt şi îngerii; nu-i tulbură nici o dorinţă; de aceea e şi firesc să rămână luminaţi şi strălucitori. Pe când noi oamenii, locuim în trup şi ţinem piept unei mulţimi de patimi, suntem supuşi ispitei şi deci putem aluneca.

În Sfânta Scriptură, Sfântul Pavel face distincţie între căsătorie şi feciorie. Căsătoria în sine este bună, dar fecioria este şi mai bună, pentru a se devota mai  mult slujirii lui Dumnezeu. Totuşi, pentru feciorie apostolul nu dă poruncă, ci sfat, dându-se pe sine exemplu, însă face sublinierea că nu oricine este chemat de Dumnezeu la înfrânarea cea bună.

Însă, bucurii înălţătoare se pot trăi şi în cadrul căsătoriei dar şi în cadrul fecioriei, căci fiecare vârstă şi categorie socială îşi are bucuriile specifice: bucuriile mamei nu le poate simţi o fecioară; bucuriile fecioarei nu le mai poate simţi o mamă…Ce bucurie poate fi mai mare pentru o mamă decât aceea de a-şi vedea rodul pântecelui crescând frumos şi sănătos sub ochii ei?! Însă ce bucurie poate fi mai mare şi pentru cel feciorelnic când şi-a devotat întreaga viaţă lui Hristos, îndulcindu-se cu această dragoste neprihănită, cerească ?!

Fiecare îşi are părţile ei grele dar şi frumoase. Pentru o persoană este posibil ca fecioria să nu însemne nimic; pentru altcineva, fecioria este o comoară nepreţuită. Unii privesc fecioria ca pe o libertate, alţii văd căsătoria ca pe o îngrădire, iar alţii o privesc ca pe un sprijin, unitate, putere…Fiecare priveşte diferit lucrurile în funcţie de crezul lui, de mediul în care a fost crescut, însă influenţat şi de realitatea pe care o vede în jur.

Fecioria sufletească, care dă valoare şi frumuseţe fecioriei trupeşti, şi de altfel pe primul loc aşezată de Însuşi Dumnezeu, o poate avea şi cel căsătorit. Chiar fecioria trupească poate să nu fie de niciun folos pentru acela care nu se străduieşte să-i fie şi sufletul feciorelnic. Domnul ne povăţuieşte să nu ne pierdem fecioria inimii cu gânduri viclene şi murdare, căci: „care este folosul celui ce îşi păstrează trupul feciorelnic, însă inima nu?”

O luptă este de purtat şi în cadrul căsătoriei şi în cadrul fecioriei. Cel căsătorit va da răspuns la Judecată atât pentru sufletul lui cât şi pentru sufletele membrilor familiei; îngrozitor va fi pentru acela care nu a purtat grijă ca să-şi educe copiii în spirit creştinesc, însă ferice de acela care s-a îngrijit de aceasta şi poate spune cu tihnă: „Iată eu şi pruncii pe care mi i-ai dat” că Domnul îi va face parte şi din cununile lor.

Pe altă parte, cel feciorelnic va da răspuns la Judecată numai pentru sufletul lui şi deci nu are frica de a fi tras la răspundere pentru semenii săi, însă nici plată nu poate lua de pe urma lor. Însă la sfârşit, fiecare va primi cununa în funcţie de cât s-a ostenit în „a-şi purta alegerea”.

Tânărului care vrea să facă acest pas spre căsătorie, ar trebui să i se prezinte o situaţie obiectivă, echilibrată astfel încât să poate decide singur ce este mai bine pentru el. Înţelepciunea se dobândeşte odată cu înaintarea în vârstă aşa că eu gândesc, cu cât mai târziu căsătorit (însă nici foarte târziu) cu atât mai bine, astfel că în această situaţie omul are discernământul dezvoltat complet, are luciditate şi este capabil să răspundă singur pentru consecinţele faptelor sale, fără să fie nevoie să decidă altcineva în locul lui.

Nu e uşor să fii adolescent. Nu e uşor nici să fii creştin. Nici viaţa nu e uşoară, dar e luminoasă şi capătă sens doar în Hristos. Despărţirea de Hristos e despărţire de adevăr şi lumină. Şi ce viaţă e aceea lipsită de adevăr şi lumină ?…

Omule, eşti o fiinţă raţională, Dumnezeu te-a înzestrat cu minte, a sădit înţelepciune întrânsa, deci poţi judeca singur care este situaţia favorabilă ţie astfel ca să te poţi mântui mai uşor. Alege ce este mai bine pentru tine. Alege bine !

Elena J.

 

Dor de tata

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e şi sună bine:
-TĂTICULE, mi-e dor de tine!

Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ.
Chiar şi aşa tot sună bine:
-TATĂ, îmi este dor de tine!

Ei cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu, devii BABAC!
Şi vorba sună trist şi gol:
-BABACULE, mai dă-mi un pol!

Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei – nu vrei, ajungi TATAIE…
Iar vorba ta în râs e luată,
-TATAIE, ia mai las-o baltă!

Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN.
Iar vorba lor te năuceşte:
-BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?

-Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă!
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie!

-Să-mi faci, te rog, o bucurie,
Şi să-mi zici ca-n copilărie,
La cimitir când vii la mine,
-TĂTICULE, mi-e dor de tine !!!

Traian Calancia

 

Iubirea adevarata – despre iubire

A iubi este însăşi Legea vieţii, este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. Iubirea poate să însoţească toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Dacă învăţăm plini de iubire (cu pasiune) vom memora şi vom înţelege mult mai uşor. Dacă ascultăm cu iubire, vom auzi mai multe şi mult mai bine. Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor căpăta o forţă neînchipuit de mare. Dacă vom adormi cu dragostea în suflet, somnul nostru va fi odihnitor şi profund ca al unui copil. Dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire, gândurile noastre vor căpăta profunzime şi strălucire. Gândurile care se clădesc prin iubire vor fi mai luminoase decât razele soarelui şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna. Toate acestea şi multe altele apar atunci când iubirea este prezentă în fiinţa noastră.

A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Să uiţi de tine şi să te dăruieşti cu totul celuilalt fără a aştepta vreodată ceva în schimb, aceasta este adevărata iubire care te înalţă şi te purifică de tot ce e murdar în lumea aceasta.

Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru, practic Îi facem loc lui Dumnezeu Însuşi. Pentru ca iubirea Sa să poată intra în noi, egoul trebuie să plece. Dacă intră egoul, iubirea pleacă. Dacă pleacă egoul, intră iubirea. Un om egoist nu va putea să iubească. Egoul şi iubirea se exclud reciproc, tot aşa cum finitul nu poate să se compare cu infinitul, tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Cei mai mulţi se plâng că nu sunt iubiţi. Mulţi spun: „L-am iubit din toată inima, iar el nu mi-a răspuns niciodată iubirii”. Dar dacă l-ai iubit cu adevărat, de ce suferi că el nu te-a iubit? Nu ştiţi oare că iubirea adevărată nu aşteaptă NICIODATĂ, dar absolut niciodată, NIMIC în schimb? Ea este fericită că se poate manifesta, că se poate dărui. Atât timp cât suferiţi din cauza iubirii înseamnă că încă nu aţi cunoscut iubirea adevărată. Dacă Dumnezeu ar condiţiona iubirea Sa de dragostea noastră pentru El, ne-am prăbuşi cu toţii într-o clipă.

Iubirea înseamnă dăruire totală, înseamnă uitare de sine. Şi aşa cum se întâmplă în lumea spirituală, plină de paradoxuri, abia atunci când vom uita de sine vom începe să ne reamintim de cel de lângă noi.

Atât timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ţi-ai depăşit egoul. Cum poate să încapă nelimitatul în ceva limitat? Atât timp cât suntem egotici, iubirea noastră nu este iubire. Este altceva ce seamănă cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atracţie sexuală, poate fi milă, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decât reflexe limitate ale iubirii nelimitate.

Să învăţăm să iubim cu adevărat, fără a cere vreodată ceva în schimbul iubirii noastre. Ba din potrivă, să ne bucurăm că ni se permite să manifestăm iubirea. Par nebuneşti aceste cuvinte astăzi când o asemenea iubire este aproape de negăsit. N-o mai întâlnim nici în filme (nici măcar în filmele de desene animate). Dar atât timp cât cineva o mai pomeneşte şi îşi doreşte din toată inima să o manifeste, mai există o speranţă ca ea să renască. Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau din ignoranţă. Iubiţi-vă aşa cum sunteţi dacă doriţi să vă transformaţi. Nu aşteptaţi să vă transformaţi pentru a ajunge să vă iubiţi, pentru că nimic nu poate fi transformat în bine, în lipsa iubirii.

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dar cum să-ţi iubeşti aproapele când tu nu te iubeşti pe tine însuţi? Aşa cum te îngrijeşti de propria ta viaţă, îngrijeşte-te de viaţa tuturor şi atunci viaţa ta va căpăta o dimensiune sublimă.

Mulţi sunt de acord că iubirea adevărată e minunată şi se întreabă cum să ajungă la ea. Ea este deja în noi, nu există nicio reţetă magică a iubirii pure. Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea şi Graţia Divină ne vor conduce cu siguranţă acolo unde dorim, dar trebuie să dorim asta din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul nostru.

fragment din cartea „Arta de a trăi” de Cristian Ţurcanu