Ce se petrece dincolo de mormânt? Materialiștii, ateii, necredincioşii spun că dincolo de mormânt nu mai e nimic, că totul se cufundă în neant. Mai sunt și astăzi ziariști care păstrând tarele comunismului și anunțând decesul cuiva, folosesc expresia „a trecut în neființă” ceea ce, fie vorba între noi, e o prostie!
Viața și-ar pierde sensul, totul ar cădea sub incidența absurdului. Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost are să mai trăiești, să te zbați, să iubești, să urăști, să lupți, să speri?
Ei bine, noi creștinii știm că și că aceste două componente, trupul și sufletul trăiesc împreună din momentul zămislirii în pântecele mamei și până la ultima suflare. Ele nu se despart decât de moartea fizică unde, laolaltă cu cei ce încă trăiesc, vii, pe pământ, așteaptă ceea ce așteptăm cu toții, mărturisind în Crez, „învierea morților şi viața veacului ce va să vină.”
I.P.S. Bartolomeu Anania