Fața spune cum ți-e viața

Când Michelangelo a vrut să picteze Catapeteasma unei biserici, în Sfântul Altar trebuia să reproducă o scenă cu sfinți îngeri. Și pentru a picta un înger întocmai, Michelangelo a căutat printre oameni o persoană care să aibă trăsăturile unui înger. Astfel, a găsit un copil cu chipul frumos, luminat, blând și curat asemenea unui înger reușind să picteze îngerul după chipul acestui copil. La sfârșitul picturii, Michelangelo i-a dat bănuții cuveniți pentru faptul că a acceptat să fie pictat.

Dar trecând anii și ajungându-se cu pictura la intrarea în biserică, în pridvor, a trebuit să reproducă o scenă și cu diavoli. Și iarăși pictorul a căutat un om care să fie atât de urât și de schimonosit, încât să semene cu un demon. Găsind un astfel de om, l-a luat pe acesta ca model pentru pictura lui. În timp ce îl picta, omul a început să plângă, dându-și seama că pictorul vrea să reproducă un diavol după chipul lui.

La sfârșit, Michelangelo simțindu-se rușinat de faptul că l-a făcut pe acel om să plângă, l-a întrebat: „Pentru ce, omule, cât timp te-am pictat ai plâns? Te-ai supărat cumva că te-am luat ca model pentru pictura mea?” Iar el a răspuns: „Nu, nu de aceasta m-am supărat. Am plâns pentru că mi-am adus aminte că fiind copil tot pe mine m-ai ales ca model ca să pictezi chipul unui înger. Tot eu am fost și atunci, dar mai pe urmă, crescând am plecat de acasă de la părinți, am început să beau, să fumez, să fur, să duc o viață plină de fărădelegi și astfel, fața mea a început să se schimonosească ajungând la asemănarea unui demon întunecat.”