RSS

Betivul care era de fapt sfant

28 Dec

Nu suporta să îl vadă lângă el pe acel om cu haine zdrențuite, murdar și pe deasupra și băut. Nu-i suporta prezența și neîndemânarea. Ajunsese așa din cauza necazurilor prin care trecuse de-a lungul vieții. În zilele când era lucid, se retrăgea undeva în pădure, încât nimeni nu-l mai putea găsi și revenea singur în sat abia după câteva zile. Cu ce trăia, unde dormea și ce făcea el în acest timp, numai Dumnezeu putea ști. Într-un târziu l-au găsit mort la marginea satului, având o metanieră mare în mână și o cruciuliță în buzunarul de la piept. Că a murit de foame, de frig sau de necaz, sătenii nu și-au putut răspunde. Un lucru era sigur: a murit în pocăință! Cei mai mulți s-au bucurat de moartea lui ca de o izbăvire, pentru că-și ziceau ei: „Degeaba mai trăia! Un bețiv și-un om de care toți se scârbeau.”

Dar iată că „bețivul” satului lor era de fapt un nebun pentru Hristos sau poate chiar un sfânt. Cine-l hrănea pe el în acele zile când se retrăgea în pădure? Unde se adăpostea el de fiarele sălbatice, de ploaie sau de ger? S-a descoperit mai târziu preotului din sat printr-o vedenie că „bețivul” a fost iertat și i s-au acoperit toate celelalte neorânduieli, pentru că pocăința ce o făcea, întrecuse păcatele lui cele multe. I s-a descoperit chiar că satul lor fusese de multe ori ocrotit de rele și necazuri tocmai datorită rugăciunilor acestui „zdrențuit” bineplăcut al lui Dumnezeu.

Unii au mărturisit că trecând odată prin pădure, au văzut în depărtare o ființă ce era înălțată de la pământ aproximativ 2 metri. Poate că era chiar acest drept al lui Dumnezeu, care atunci când se ruga, nu mai avea pământul sub picioare. De frica acestei vedenii înfricoșătoare, sătenii nu au mai trecut niciodată prin acele locuri pustii, sălbatice. Pentru mulți dintre ei, „bețivul” devenise acum „sfântul”, iar pentru alții a fost chiar o pildă puternică vieții lor, ferindu-se de atunci de a mai judeca vreun om, știind că în orice bețiv poate fi un sfânt, necunoscând pocăința lui cea din ascuns.

Elena J.

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 28 Decembrie 2015 în ELENA J.

 

2 răspunsuri la „Betivul care era de fapt sfant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: