Cand crezi ca Dumnezeu nu exista

Gheorghe, un tip blond de-a doişpea, mi-a spus într-o zi că Dumnezeu nu există. „Astea cu Dumnezeu sunt vorbe goale dom’ profesor. Pentru că… nu există!”, a încercat el să îşi scuze necredinţa. „Ce te determină să spui asta?”, l-am întrebat mergând direct la banca lui. „Păi, vedeţi dvs, popii! Comportamentul lor, m-a determinat să cred că Dumnezeu n-ar exista. Apoi, ai mei, acasă, zic ei că sunt creştini, dar zic degeaba. Doar vorbele-s de dânşii. Nimeni nu mi-a arătat nimic dumnezeiesc. Sincer, nu pot să cred în Dumnezeu. Eu sunt ateu”. M-am oprit în faţa băncii lui, şi asemeni unui rabin din familia lui Rotschild, i-am spus fără ezitare: „Te felicit c-ai ales asta!” Toată clasa a rămas blocată. Unora le refuza urechile să creadă că m-au auzit spunând asta. Gheorghe a rămas blocat. Ca o statuie de ceară la Luvru. „Ştii de ce te felicit? Pentru că eu, dimineaţa când îmi duc fata cea mică la şcoală, în poartă o sărut pe frunte şi spun: Hristoase, ia-o sub aripa Ta. Nu-s lângă ea, n-o pot apăra. Poartă-i Tu de grijă! Apoi, când vin spre liceu, pe drum văd copii cu ghiozdanele sparte şi cu teneşii crăpaţi. Mă rog: Dumnezeule, ajută-i cumva. În intesecţia cea mare văd mereu o bătrână care cerşeşte. N-are pe nimeni, nici casă. Iar eu nu pot s-o ajut. Zic: Doamne, dă-i şi azi de mâncare. Apoi trec pe lângă spital, şi văd bolnavii la fereste. Iar eu strig în gând: Doamne, mai vindecă şi azi, mai leagă răni. Mă bucur că Dumnezeu există. Fiindcă substituie El ce nu pot face eu. Te felicit, căci în cazul tău, tu trebuie să faci tot. Când pleci azi de la şcoală tu trebuie să intri în spital şi să vindeci bolnavii, tu trebuie să ocroteştii copiii, să ajuţi săracii, să hrăneşti cerşetorii. Pentru că dacă Dumnezeu nu există, Tu trebuie să faci ce face El. Şi nu uita: tu trebuie să plăteşti pentru păcatele tale, tu trebuie să te răstigneşti pe o cruce. Căci dacă Dumnezeu nu există, tu trebuie să-L înlocuieşti. Eu unul nu pot, de aceea îi las Lui totul. Şi află că se descurcă bine! A lăsat capul în jos, a scos un murmur, ceva gutural. Şi, n-a mai putut nimic să afirme. Iar ceilalţi, fericiţi, au mulţumit în priviri că Dumnezeu totuşi există!

Nicolae G.