Dumnezeu tine cont si de vointa noastra

Dumnezeu pe toate le ştie dar nu le şi rânduieşte. El Îşi poate schimba planurile ce le are cu noi şi în funcţie de voinţa şi de hotărârea noastră. Am găsit de cuviinţă câteva exemple din care să reiasă că nu singur Dumnezeu lucrează în viaţa noastră.

Despre Cetatea Ninive era profeţit în Biblie că va pieri, Dumnezeu hotărâse să-i nimicească pentru păcatele lor, dar văzând pocăinţa şi întoarcerea lor, atunci El i-a iertat şi nu i-a mai pedepsit. Deci profeţie fiind, corect ar fi fost să se împlinească, dar Dumnezeu S-a răzgândit datorită faptului că ei au hotărât să se lase de păcate. Deci cheia la ei a fost.

Despre Cetăţile Sodoma şi Gomora iarăşi era scris că Dumnezeu le va arde dacă nu se vor pocăi. Şi nu s-au pocăit. Aşadar Dumnezeu a împlinit această profeţie din pricina lor, că nu s-au căit. El ar fi putut să-i ierte şi pe aceştia, cum i-a iertat pe niniviteni. Deci cheia împăcării era la ei nu la Dumnezeu. În ambele situaţii a fost vorba de profeţie, corect? Dar Dumnezeu a acţionat după voinţa lor.

Apoi, pe cei din vremea lui Noe, Dumnezeu hotărâse să-i piardă în 120 de ani pentru că erau desfrânaţi, lacomi şi nepăsători faţă de El; Noe le-a tot spus planul ce-l avea Dumnezeu cu ei şi că o să-i piardă dar nu au vrut să creadă, au spus că e nebun. Drept urmare că nu s-au pocăit şi că nu au crezut, Dumnezeu a hotărât să-i nimicească mai curând, la 100 de ani, nu la 120. Deci tot din voinţa lor, aşa au vrut ei. Iarăşi cheia era la ei. Dumnezeu ar fi putut să nu-i mai piardă deloc…

Un alt exemplu: era profeţit că Iisus se va naşte dintr-o Fecioară pe nume Maria, însă acest lucru s-a întâmplat şi cu consimţământul Fecioarei, adică dacă ea nu ar fi fost de acord, Iisus nu S-ar mai fi sălăşluit întrânsa. Căci atunci când vine îngerul Gavriil la ea, îi spune planul ce-l are Dumnezeu cu ea, ea putând să accepte sau nu. Şi când a spus: „Fie mie după cuvântul Tău”, abia atunci S-a pogorât Iisus în pântecele ei. A fost ca un contract între Creator şi creatură. Trebuia prin urmare şi acceptul creaturii pentru adeverirea profeţiei. Deci prin Maica Domnului ne-a venit salvarea. Câtă recunoştinţă ar trebui să avem noi faţă de ea…

Din toate aceste exemple se poate observa, cum am mai scris şi în început, că Dumnezeu poate să-Şi schimbe planurile şi în funcţie de noi, deci ţine cont şi de voinţa noastră. Ne spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze.” Deci numai cine vrea !! Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa, nu duce pe nimeni forţat în Rai. Şi nici în Iad; dacă omul ajunge acolo e pentru că nu a luptat să scape de Iad, nu pentru că Dumnezeu l-a repartizat acolo. Dumnezeu ne construieşte casa în veşnicie în funcţie de materialele pe care I le dăm noi pe pământ. Deci noi decidem dacă să ne salvăm sau dacă să pierim. Avem posibilitatea să ne alegem: Raiul sau Iadul, lumina sau întunericul, binele sau răul, Dumnezeu sau satana. Avem această libertate de a alege în virtutea spiritului de discernământ. Ai ales să faci răul cu toate că ai prevăzut consecinţele negative, te-ai complăcut lor şi deci le-ai acceptat. La fel şi în cazul săvârşirii binelui. Deci fiecare cu consecinţele ei…

Elena J.

 

Dor de vesnicii

Privesc cu dor spre ceruri, acolo-i Ţara mea!
Spre zările albastre, curând eu voi pleca.
Alerg cu bucurie spre Ţara mea de sus,
Acolo mă aşteaptă iubitul meu Iisus!

Mi-e dor s-ajung acasă,
Mi-e dor de veşnicii,
Mi-e dor de Ţara sfântă,
De Tine Doamne să vii!

Când seara se coboară şi stelele sclipesc,
Mă-nalţ în rugăciune, la Domnul mă gândesc,
Şi-n miez de noapte-ntr-una, de dor eu sunt pătruns,
Aştept cu nerăbdare să vin-al meu Iisus!

Al meu dor se îndreaptă spre Tine, Dumnezeu!
Tu-mi eşti a mea speranţă, chiar dacă-i drumul greu,
Comoară-mi eşti Iisuse, iubit Mântuitor,
Pe calea pocăinţei Te-aştept mereu cu dor!

Ovidiu Liteanu

 

RATACIRE: Fara vanzarea lui Iuda, nu avea loc Jertfa de pe Golgota …

Iuda apare în mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mântuirea neamului omenesc. Acest mod de gândire îi face să afirme că dacă nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici răstignirea lui Hristos şi astfel, firea omenească ar fi rămas şi astăzi în moarte. Mare rătăcire.

Dacă Mântuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca să mântuiască omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevărat jertfa izbăvitoare.

Iuda nu este o persoană predestinată de Dumnezeu ca să-L vândă pe Hristos. Este adevărat că trădarea lui Hristos a fost prezisă în Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea împlinirea.  Este de ajuns să ne amintim de faptul că Dumnezeu vesteşte că va distruge cetatea Ninive, însă pentru pocăinţa ninivitenilor, El renunţă să împlinească această profeţie.

Pe de altă parte, să nu uităm că prinderea Mântuitorului fusese hotărâtă de sinedriu înainte ca Iuda să-L vândă pe Hristos. În acest caz, Iuda nu face decât să grăbească arestarea Domnului, care se putea face şi fără el.

Trădarea nu este necesară mântuirii. Aşa că nu este important să ne întrebăm: dacă nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?

În cântările din Săptămâna Patimilor se spune că „Iuda nu a voit să înţeleagă.” Din aceste cuvinte reiese că ceea ce avea să facă Iuda nu era conform cu voia dumnezeiască şi că Iuda avea în sine posibilitatea îndreptării.

Mântuitorul ştia cine Îl va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: „Adevăr grăiesc vouă: Unul din voi Mă va vinde” (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin această tăinuire să-i ofere un nou prilej de pocăinţă. Hristos alege să-i înfricoşeze pe toţi, ca să-l mântuiască pe Iuda: „Iar ei întristându-se foarte, au început a-L întreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El răspunzând a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela va să Mă vândă. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut pe El, a întrebat: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Zis-a lui: Tu ai zis!” (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).

Faptul că El ştia, nu înseamnă că Iuda era predestinat să-L vândă. El vesteşte aceste lucruri pentru a-l îndrepta pe Iuda. Dar pentru că acesta rămâne nesimţitor la dragostea Sa, Mântuitorul va încerca să-l îndrepte prin frică, căci spune: „Cu adevărat Fiul Omului va pieri după cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era să nu se fi născut.” Şi pentru că şi în urma acestor cuvinte Iuda rămâne împietrit, îi spune: „Ceea ce ai să faci, fă mai degrabă” (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i oferă lui Iuda o binecuvântare, ci o dezlegare, după cum spune Părintele Rafael Noica. Dacă Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece în această lume este cu îngăduinţa lui Dumnezeu.

În concluzie, putem afirma fără reţineri că Iuda nu L-a vândut pe Domnul ca să împlinească Scriptura, ci din cauza răutăţii lui. Nu vânzarea lui Iuda ne-a adus mântuirea, ci înţelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de răutăţile altora pentru folosul nostru. Iar ca să nu rămână în noi credinţa că Iuda a lucrat pentru mântuirea noastră, voi reda cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dacă nu L-ar fi vândut Iuda, nu L-ar fi vândut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gând. Atotînţeleptul Dumnezeu ştia cum să ne mântuiască dacă s-ar fi întâmplat să nu fie nici un vânzător. Înţelepciunea Lui e fără margini şi mai presus de mintea omenească. Tocmai de aceea Hristos îl văita pe Iuda, ca să nu socoteşti că el a slujit la mântuirea noastră.”

https://saccsiv.wordpress.com/

 

Femeia privita prin ochii mei

Dependentă de iubire, pentru că din iubire se hrăneşte, prin iubire respiră. Iubirea este Crezul ei. Tresare când aude cuvinte precum: viaţă, dragoste, curăţie, familie, dor…Bucuriile ei sunt în cele simple: în copii, natură, cântec, animale…Iubeşte lumina şi frumosul. Nu râde niciodată îndrăzneţ, ea numai zâmbeşte. Se poartă cuviincios în tot locul, nu caută să iasă în evidenţă cu nimic. Nu doreşte să placă decât bărbatului ei; fidelitatea ei nu e de străjuit, o are în sânge. Nu caută să domine bărbatul, ci doreşte să fie dominată pentru că se supune din iubire. Frumuseţea exterioară o aşază pe o treaptă secundară căci adevărata frumuseţe a ei este reflectată în suflet şi pe aceasta caută să o evidenţieze la exterior. Ideea banului nu îi surâde; simte teama că o falsifică, că o robeşte, teama că-i ucide Crezul. Nu arată niciodată lacrimi false; mintea ei este în inimă, căci cugetul ei şi inima, sunt UNA. Ascultă adesea glasul inimii, căci el o călăuzeşte. Preferă pacea în schimbul dreptăţii, dar iubeşte totdeauna Adevărul. Glasul ei nu este niciodată poruncitor şi nici linguşitor; ea vorbeşte totdeauna cu sfială. Iubirea ei acoperă cu tăcere greşeala celuilalt, dar nu uită să stea de vorbă cu cel greşit pentru a-l îndrepta. Plânge cu cel ce plânge, şi se bucură împreună cu cel ce se bucură. Ea suferă în tăcere şi are întotdeauna un zâmbet de rezervă. Iubeşte fără să ceară nimic în schimb; iubeşte până la jertfa de sine. Nădejdea ei se întemeiază pe credinţă şi luptă pentru a-şi apăra valorile. Are puterea să vindece o inimă rănită numai cu un sărut şi o îmbrăţişare. Tinde să-şi sporească continuu dragostea, căci este guvernată de Legea Dragostei; tinde spre sublim. Trăieşte puternic orice clipă, căci timpul este o comoară pentru ea. Pe buze îi poţi citi întotdeauna un cântec divin iar ochii sunt poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima. O întâlneşti adesea îngândurată, căci privirea-i e departe; cetatea ei stătătoare…nu este aici.

Numele ei este Femeie ! Este Femeia standard, este Femeia în care cred. Cu cât luptă să atingă cât mai multe din aceste valori, cu atât se apropie de menirea sacră care i-a fost lăsată de către Dumnezeu. Iar cu cât se îndepărtează de aceste sacralităţi, cu atât degenerează din nobleţea, condiţia de femeie, îşi pierde din feminitate şi devine un obiect artificial. Femeia este cea care menţine focul dragostei într-un cămin, este cea care alături de bărbat poate face în cadrul familiei ei un adevărat rai pe pământ.

Elena J.