RSS

Arhive pe categorii: SMINTEALA

Nu este ingaduit femeilor sa poarte pantaloni !

În principiu, femeia ispitește și fără să vrea, prin hainele sale, prin corpul său, prin frumusețea fizică ce o posedă, de aceea nu este îngăduit femeilor să intre în Biserică în pantaloni, cu haine strâmte pe corp, cu capul descoperit, cu farduri, machiaj, vopsele, bijuterii sau parfumuri. Pentru că la Biserică ne ducem să ne rugăm curat, să ne plângem păcatele, să fim cu gândul la Dumnezeu, nu la cele pământești, lumești. Ori, femeia intrând astfel în Biserică, este imposibil să nu atragă atenția asupra ei, să nu ispitească, tulburând astfel liniștea și gândul celorlalți, mintea nemaifiind nicidecum la rugăciune.

Biblia, la Deutronom 22,5 spune clar: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu.” Iar CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEȘMINTE BĂRBĂTEȘTI) spune: „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.”

Și pe deasupra, să vezi o femeie îmbrăcată în pantaloni, este un lucru chiar urât, care o face să-și piardă din feminitate. Modelul suprem pentru femeie trebuie să fie Maica Domnului – vrednică de urmat în vestimentație și în virtuți.  Și o altă interdicţie este expusă în CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ȘI TUNDĂ PĂRUL): „Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, și-ar tunde părul ce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.” Baticul sau eșarfa, au rolul de a acoperi părul, ele nu se pun pe post de bentiță sau de fantezie.

De aceea sminteala este un păcat așa de mare. Iar tu femeie care te îmbraci ispititor, știi tu oare câte cugete ai tulburat, câți te doresc în inima lor? Când se duce omul acasă, îți păstrează amintirea ta în inimă, și deși are soție și trăiește cu ea, e tot cu gândul la tine. Iată un păcat la care te-ai făcut părtașă, dar la care nu te-ai gândit că l-ai fi făcut vreodată. Pentru că uneori gândul poate fi la fel de vătămător precum fapta însăși, după cum ne spune și Mântuitorul: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Mat. V, 27-28).

Într-o carte scria: „Dacă știi că ai ochii frumoși, pleacă-i ! Deci dacă numai o privire ne poate ispiti, cu cât mai mult celelalte?… De cele mai multe ori, păcatul intră în om prin pofta ochilor, care mai apoi ajunge să stăpânească inima, mintea, voința iar dacă nu se înfrânează, se poate ajunge chiar la înfăptuire. Ochii văd, inima cere … așadar, ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte și ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni. Mai ușor e să previi, decât să combați.

Și încă un lucru la care trebuie să avem grijă: mulți poate că sunt feciorelnici cu trupul, dar mintea le umblă prin toate murdăriile și plăcerile păcătoase. La acest lucru ne face atenți Sf. Vasile cel Mare când spune: Femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt.” Așadar, fecioria dacă este îmbrăcată cu mândrie, cu silă, tăvălită prin toate necurățiile, nu se mai numește feciorie …

Elena J.

Reclame
 
12 comentarii

Scris de pe 19 septembrie 2013 în ELENA J., FECIORIE, FEMEIA, SMINTEALA

 

Puterea cuvantului

OMUL STRĂLUCEŞTE ÎN FUNCŢIE DE LUMINA ÎN CARE ÎL PUI TU ~

Atitudinea noastră într-o anumită situaţie va influenţa inevitabil, în mod pozitiv sau negativ, comportamentul şi modul de gândire al celor din jur. Se întâmplă adesea ca cineva să ne ceară părerea despre o persoană pe care nu o cunoaşte. În funcţie de modul în care o prezentăm noi, acela îşi va forma părerea despre persoana respectivă. Astfel, va căpăta încredere în ea, o va aprecia, o va iubi SAU o va dispreţui, o va urî. Şi aceasta numai pentru spusele noastre. Să luăm aminte la vorbele pe care le rostim, căci avem puterea cuvântului, avem puterea de a ridica şi puterea de a coborî.

De asemenea, când cineva a fost nedreptăţit sau jignit şi vine să ne ceară părerea, ce să facă. Îl putem sfătui să ierte, să iubească şi să aibă răbdare, sau îi putem spune să se răzbune. Dacă acesta are încredere în noi, va acţiona întocmai după cum i-am sugerat. În ambele situaţii suntem răspunzători sau beneficiari pentru deciziile şi efectele care au avut loc în urma spuselor noastre. Cu atât mai mult suntem răspunzători când ne adresăm unui grup mai mare de oameni, căci vom răspunde şi pentru ei. Ori vom avea plată pentru că i-am îndemnat la bine, ori vom răspunde în locul lor pentru că i-am îndemnat la rău, i-am smintit.

Astfel, părinţii au răspundere foarte mare faţă de copii; cum îi formează, aşa cresc, aşa îi vor avea. Şi tot aşa vor îndemna şi aceştia la rândul lor. Conducătorii faţă de supuşii lor. Învăţătorii faţă de ucenici. Îndrumătorii spirituali faţă de sufletele pe care le are sub ocrotire. Artiştii, poeţii, scriitorii faţă de aceia care le citesc operele…Toţi vom răspunde pentru ce am lăsat în urmă, şi pentru modul în care am influenţat pe cei din jur.

O, omule, ce mari răspunderi ai ! 
Tu vei pleca din lume, 
dar ce ai spus prin scris sau grai, 
sau laşi prin pilda ce o dai, 
pe mulţi la iad sau rai, 
mereu o să-i îndrume.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 februarie 2013 în ELENA J., SMINTEALA