RSS

Arhive pe categorii: ROMANIA

Politicianismul infecteaza viata noastra nationala

unnamed.jpgPoliticianismul infectează viaţa noastră naţională. Organizarea acestui tineret, în afară de necesitatea autoeducării, mai este necesară şi spre a-l feri şi izola de politicianism şi de infecţia lui. Coborârea infecţiei spre tineretul român înseamnă nimicirea noastră şi victoria deplină a lui Israel.
Mai mult! Această organizare a tineretului va rezolva însăşi problema politicianismului care nemaiprimind elemente tinere, va fi condamnat la moarte prin inaniţie, prin lipsă de alimentare. Lozinca întregii generaţii trebuie să fie: nici un tânăr nu va mai intra pe poarta vreunui partid politic. Acela ce se va duce, este un trădător al generaţiei sale şi al neamului. Pentru că el, prin prezenţa lui, prin numele lui, prin banul lui, prin munca lui contribuie la înălţarea puterii politicianiste. Trădător este acel tânăr, după cum trădător este acela care pleacă de pe frontul fraţilor săi şi trece pe poziţia inamicului. Deşi poate nu va trage cu propria sa armă, dar chiar dacă va aduce numai apă pentru a răcori pe cei ce trag, el este părtaş la uciderea acelora care cad din rândurile camarazilor săi şi deci trădător al cauzei.
Teoria care ne îndeamnă să intrăm toţi în partide, pentru a le face mai bune, dacă zicem că sunt rele, e falsă şi perfidă. După cum de la începutul lumii curge, zi şi noapte, necontenit, prin mii de râuri, prin fluvii numai apă dulce în Marea Neagră şi nu reuşeşte să-i îndulcească apa, ci din contră se face sărată şi cea dulce, tot aşa şi noi în cloaca partidelor politice, nu numai că nu le vom îndrepta, dar ne vom strica şi pe noi.
Corneliu Zelea Codreanu
 
Un comentariu

Scris de pe 19 octombrie 2018 în ROMANIA

 

Neamul

A fost odată ca-n povești,
un neam dintr-o bucată,
pe plaiurile strămoșești,
a fost de mult, odată!

El a trăit doar în furtuni,
aduse de-alte neamuri,
de turci, tătari și goți și huni,
de la început de vremuri!

De multe ori a fost bătut,
înfrânt n-a fost vreodată,
căci în Hristos s-a încrezut
și El i-a fost lui Tată.

Dar a venit și vremea când
de Domnul s-a dezis!
(în numar mare refuzând,
să-i spună „DA” în scris! )

Cât, însă, oare va putea,
neamul acest ateu,
în față la furtuni să stea,
lipsit de Dumnezeu?

Ioan Sperling, https://vrabiute.blog/

 
2 comentarii

Scris de pe 11 octombrie 2018 în ROMANIA

 

Natalia Luchita: „Sunt profund dezamagita de datele privind numarul de voturi de la Referendum.”

opinii-foto-profil-natalia-luchita

Ieri in Londra a post un frig ingrozitor, si o ploaie rece a cazut trata ziua. Cu toate astea, cu cafeaua in mana, la ora noua eram la sectia de vot! Langa mine, mame cu cate doi copii de mana asteptau sa puna stampila. A trebuit sa votez intr-un alt oras, deci mers cu trenul, mers pe jos pana la vot, pe frig si ploaie. Si ca mine au venit multi…

Votul meu a fost un vot pentru DUMNEZEU… sa nu imi fie rusine ca port cruce la gat! Si sa nu ii fie rusine lui Dumnezeu cu mine!

Votul meu a fost un vot pentru LIBERTATE… libertatea de a fi eu, cu credinta mea, cu valorile mele, cu educatia mea… si toate acestea sa le pot trasmite mai departe.

Votul meu a fost un vot pentru a avea VOCE …Un vot  #farafrica… un vot DA! Fara frica ca cineva sa vina sa imi ia dreptul de a spune cu voce tare un ADEVAR!

…acum cateva saptamani la locul de munca, intamplator am atins subiectul familiei. Pe coperta unei reviste de specialitate aparuse un copilas atat de frumos ca un inger, iar in spatele lui doi barbati. Da! Propaganda aceasta este peste tot! Inclusiv la locul de munca, unde suntem bombardati cu traininguri, inclusiv cu cerinte de a dona bani ONG-urilor LGBT’iste, si inclusiv in ziarele de specialitate, care nu au nimic cu familia, educatia sau altceva…

In soapta, la un colt, am spus ca eu cred ca doi tati nu pot inlocui o mama, si doua mame nu pot inlocui un tata, si ca un copil are sanse de a creste normal doar intr-o familie formata din tata si mama, bazandu-ma pe studii relevante pe acest subiect. Colegii mei, TOT IN SOAPTA, mi-au spus, ca ei cred ca mine, dar sa nu mai vorbesc nicioadata pe acest subiect pentru ca … le este FRICA… frica sa nu isi piarda job-ul, frica sa nu fie acuzati de homofobie, frica.. pana la urma de a nu se trezi cu un proces legal impotriva lor! DA FRICA! … oameni normali carora a ajuns sa le fie frica sa afirme un adevar in care cred!

Am ramas cu un gust amar in inima in acel moment… eu, copil al comunismului, cu strabunici deportati, crescuta de generatii care au rezistat comunismului, AM AJUNS SA TRAIESC IN PLIN COMUNISM… de alt fel, dar mai teribil! Am plans atunci.. de ciuda! Macar comunismul n-a intrat cu bocancii in burtile mamelor si nici in constiinta copiilor…

De data asta insa tinta sunt copii! Strica-le mintea de mici…si niciodata… niciodata nu isi mai revin.. Cine a studiat psihologia copilului si mai ales etapele de formare a creierul copiilor stie despre ce vorbesc…

Cred ca toti ati vazut acel clip cu inchizitia care l-au facut opozantii referendumului –  E o realitate in curs de dezvoltare! Ei insisi o implementeaza!

VA VOR LUA TOTUL… TOTUL… inclusiv, sau in primul rand ce aveti mai sfant: proprii copii!

Ma doare sa vad atatea mame cu copii (vedete) impotriva normalitatii… pur si simplu, ma doare sufletul… nu inteleg, nu inteleg cum poate o mama sa scoata pe gura asemenea prostii… nu inteleg!
Ma doare sa vad barbati care nu se mai ridica pentru a-si apara familiile… ma doare!
Ma doare sa constat ca tanara generatie … e chiar ata de spalata pe creier de distractie, bani… si nihilism.

Ma astept ca dupa acest referendum- daca nu va trece (Doamne Fereste)… sa fie bisericile goale: pentru ce sa te mai cununi, daca nu crezi in propria uniune dintr-un barbat si femeie, pentru ce sa mai botezi un copil, daca nu crezi in familie, pentru ce daca ti-a fost lene sa spui un DA lui Dumnezeu?

Dragilor, sa nu ii fie si lui Dumnezeu lene atunci cand veti avea nevoie de El… sa nu stea si El pe canapea, cand veti avea un necaz, o boala, un copil bolnav… Ca atunci, cand nu se mai poate face nimic, si nici spitalele, nici gradinitele, nici banii, nici distractia, nici vedestimul nu va pot ajuta… La El strigati! Dumnezeu este bun… dar sa nu intarzie la rugaciunea voastra … vorba vine, daca e obosit si si-a pus #boicot?!

 
14 comentarii

Scris de pe 11 octombrie 2018 în ROMANIA

 

Romane, astazi, ai pus doliu peste mostenirea lasata de Dumnezeu

hqdefault

Române, astăzi, ai pus doliu peste moștenirea lăsată de Dumnezeu. Adâncit în ignoranță, scăldat în patimile dezmierdărilor și ascuns sub masca numită „îngăduință”, astăzi, române liber, te-ai sinucis duhovnicește. Dacă astăzi, când ai fi putut scrie o istorie demnă de povestit de strănepoții strănepoților tăi, ai stat acasă și nu ai fost să îți adaugi numele în filele vieții, cu părere de rău, te anunț că, în loc să fii pomenit veșnic după al tău nume pentru salvarea neamului, vei muri în singurătate și anonimat pentru îngroparea neamului în întunericul ce va urma. Te vei bate în piept mai târziu pentru că te-ai lăsat manipulat, tocmai tu, cel care „nu te lași manipulat”. Îți vei plânge viitorul pentru nepăsarea ta din prezent.

Nu o spun eu, o va spune ceea ce se va întâmpla începând de acum. O va povesti istoria. Când ai în față popoare care au trecut prin asta și s-au distrus fizic psihic, moral, social și duhovnicește, iar tu nu faci altceva decât, prin ceea ce faci, să fii asemenea lor, îți va părea rău că nu ai vrut să fii asemenea strămoșilor tăi care au apărat neamul și țara cu trupul și sângele lor, nu cu ștampilă și tuș. Tu, cel care astăzi ai fi putut să te numeri printre ctitorii unui neam ce-și binecuvintează urmașii, nu ai făcut altceva decât să-l blestemi și să-l sortești distrugerii.

Cu toate astea, eu, încă te iubesc și mă rog lui Dumnezeu ca, atunci când vei vedea adevărul în față să nu cazi în deznădejde ca Iuda, ci să te pocăiești ca Petru și să-I ceri iertare Mult Milostivului Dumnezeu, iar El să te primească în brațele Sale ca pe fiul cel risipitor. Căci asta ai făcut tu, ai risipit binecuvântarea Lui în patimi și desfrânări. Iartă-mă că te cert și nu mă osândi! Că nu ți-am vrut nicio clipă răul ci, pentru că ți-am vrut binele, am îndurat rele din partea ta, dar tot nu am renuțat la tine. Atât de mult te iubesc eu, dar Dumnezeu iubește și mai mult pe cel ce cu umilință îi cere iertare pentru toate câte a făcut. Roagă-te! La fel ca tâlharul de pe cruce, acum, măcar atât poți face…

Pr. Diac. George-Mihai Hrițuleac

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 octombrie 2018 în ORTODOXIA, ROMANIA

 

Cui mai canta ciocarlia?

cui mai.jpgPentru cine azi mai bate
Clopotul mare din sat?
Pe cine cheamă la slujbă?
Eu departe sunt plecat.

Și de-aici, din depărtare,
Încă-l mai aud bătând…
Parcă își jelește fiii –
Dangătu-i mai mult plângând.

Cui mai cântă ciocârlia,
Mierla și cucul din sat?
Doina cine s-o asculte?
Că eu sunt înstrăinat.

Au rămas strugurii-n vie,
Chiar și merele-au căzut
Plugul și el mă așteaptă,
Dar acasă nu mai sunt.

Porțile sunt încuiate,
Lacătul e ruginit,
Iarba a crescut cât gardul…
Eu de ani n-am mai venit.

Satul mă cheamă acasă
Și de dor eu mă topesc.
Vreau să mor în a mea țară,
Pe-al meu pământ românesc.

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 19 septembrie 2018 în ELENA J., ROMANIA

 

31 august – Ziua Limbii Romane

ziua-limbii-romane_34208800

Azi, 31 August, românii serbează Ziua Limbii Române. Mulți români nu știu însă de ce să fie la 31 august Ziua Limbii Române. Iată de ce: Pentru că la 31 august 1989 s-a petrecut un moment istoric pentru românism, pentru românitatea noastră cea de toate zilele: sub presiunea a peste 750.000 de români adunați la Chișinău în ziua de 27 august 1989, Parlamentul de la Chișinău, așa sovietic cum era, n-a avut încotro și a decretat pe 31 august limba română ca limbă de stat și dincolo de Prut, adică pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului. Se încununa astfel, victorioasă, rezistența românilor la deznaționalizare, după aproape două veacuri de jertfe și suferințe, dar și de izbânzi pilduitoare, care au făcut din Basarabia ținutul românesc cel mai însângerat, pus la cele mai grele încercări, nu de puține ori în cumpăna istoriei aflându-se însăși pieirea neamului românesc de pe plaiurile atât de frumoase ale Basarabiei, și atât de jinduite de alții. Avem datoria de a păstra și de a cultiva limba română ca fundament al spiritualității și al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii și a solidarității de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume. Ion Coja

Sărut vatra și-al ei nume
Care veșnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt al Patriei ființă
Și-a ei rodnică țărână
Ce-a născut în suferință
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.

Grigore Vieru

 
Un comentariu

Scris de pe 30 august 2018 în ROMANIA

 

UN AMERICAN CATRE ROMANI

un american. Doina Goea2Limba voastră-i foarte grea,
Nicicum n-o pot învăța.
Ce-i cu-atâtea căciulițe,
Liniuțe, virgulițe?…
Ce-i cu-atâtea conjugări,
Terminații, declinări?
Voi, negații folosiți
În enunț câte doriți.
Aici, însă, nu se-acceptă,
Limba noastră se respectă.
Și-adjectivul de la voi
Mi se pare chiar greoi,
Că forma de singular
Nu-i la fel ca la plural,
Iară genul feminin
Diferă de masculin.
La voi e prea dificil,
La noi e mult prea facil –
Doar o formă folosim
Pentru toate când vorbim.
Așadar, sunt liniștit,
Ba mai mult, chiar fericit
Fiindcă sunt american
O, Doamne, și nu… ROMAN.
Acolo dacă aș fi,
Eu cu teamă aș trăi
Să nu fiu considerat
Analfabet, ne-nvățat.
Deci, Doamne, Îți mulțumesc
Că acolo nu trăiesc.

ELENA J. – de ziua Limbii Române

 

 
5 comentarii

Scris de pe 30 august 2018 în ELENA J., ROMANIA

 

Portul meu

ValceaFataValnicZaveica.jpgMă întreabă o cucoană din ce țară am venit,
Fiindcă eu i-am spus cuvinte ce nu le-a mai auzit.
Că nu știe ce înseamnă sau ce este un ilic,
Că n-ar fi văzut vreodată o ogradă, un curnic.
Că ea nu a stat la umbră pe o prispă, sub un nuc,
Că ea n-a strâns niciodată ploaia ce curgea-n uluc.
Că ea n-a pus niciodată păpușoii în coșar,
Că n-a folosit în viață suveică sau petecar.
După ce am stat de vorbă să-i traduc și să-i explic
Care-i treaba cu limbajul, eu așa cucoane-i zic:
Eu vin din „Țara Moldova”, graiul mi-e moldovenesc,
Însă am același sânge – tot româncă mă numesc!

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 8 august 2018 în ELENA J., ROMANIA

 

Despre jertfa ostasilor romani – Vasile Parvan

20414081_329820764129060_4584508370230806562_o

Reflecțiile lui Vasile Pârvan despre jertfa ostașilor români în Războiul Întregirii se constituie într-un poem de o tulburătoare sensibilitate. Iată cum definea marele istoric ceea ce numim, îndeobște, eroism: morții noștri n-au gândit mult, ei nu mai aveau puteri și pentru asta, pentru că s-au ghemuit într-o singură idee – a rezista – și aceasta era moartea pentru noi. Morții noștri n-au simțit mult, ei nu mai aveau inimă și pentru asta, inima lor se împietrise. Și totuși ar fi avut și ei ființe iubite, un viitor, gânduri duioase, lacrimi și tot ceea ce topește pe om și-l face „uman”. Ei încetaseră de a fi oameni. Erau lucruri. Erau vântul care suflă în furtună – împotriva dușmanului. Ei nu mai erau decât una cu pământul care îi născuse, una, chiar înainte de a fi murit, și pământului nu-i era frică, pentru că el e veșnic, și lor nu le era frică pentru că nu mai erau ei, ci însuși acest pământ care se ridica prin copiii lui în unde imense. Morții noștri, scumpii noștri morți, ne îndeamnă să luptăm, spre a nu lăsa ca jertfa lor să fi fost zadarnică.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 28 iulie 2018 în ROMANIA, Uncategorized

 

Emil Cioran – despre apostolul si voievodul Corneliu Zelea Codreanu

Profilul interior al Capitanului, vazut de Emil Cioran in 1940

Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Sahara populata. Cei aflati intre cer si pamant, n-aveau niciun continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sa vina. Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Pana si dispretul ni se parea un efort.

Tara nu ne putea fi o problema decat negativa. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment, ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsa reusita. Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indraznind dispretul dulce al lipsei de menire. Biata tara, era o pauza vasta intre un inceput fara maretie si un posibil vag.

In noi, gemea viitorul. In unul, clocotea. Si el a rupt tacerea blanda a existentei noastre si ne-a obligat sa fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putinta, se indrepta spre putere.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipa ca stau de vorba cu un om, intr-o tara de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburatoare si n-am plecat niciodata de la el, fara sa simt acel suflu iremediabil, de rascruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as marturisi ca o teama ciudata ma cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri? Lumea cartilor mi se descifra inutila, categoriile, inoperante, prestigiile inteligentei, sterse, iar subterfugiile subtilitatii, zadarnice.

Capitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Capitanul nu era „destept”, Capitanul era profund.

Dezastrul spiritual al tarii deriva din inteligenta fara continut, din desteptaciune. Lipsa de miez a duhului, preschimba problemele in elemente de joc abstract si rapeste spiritului latura destinului. Desteptaciunea degradeaza pana si suferinta, in flecareala.

Dar vorbele Capitanului, grele si rare, rasareau din Soarta. Ele se plamadeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.

Cand, in 1934, ii spuneam ce interesanta ar fi expunerea vietii lui, imi raspundea: „Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sa citesc. Eu stau asa si ma gandesc”.

Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul. Si cand au pornit spre infaptuire, temelia istorica a tarii s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptarilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sa indrepte mizeria aproximativa a conditiei noastre, ci sa introduca absolutul in respiratia zilnica a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel, nu numai sa creeze Romania, dar sa-i si rascumpere trecutul, sa insufle absenta seculara, sa salveze, printr-o nebunie, inspirata si unica, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceasta natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodata nu s-a dezmintit. Substanta noastra este un infinit negativ. De aici pleaca imposibilitatea de a depasi pendularea intre o amaraciune dizolvanta si o furie optimista.

Intr-un moment de descurajare, i-am spus Capitanului:

-„Capitane, eu nu cred ca Romania are vreun sens in lume. Nu e niciun semn in trecutul ei care ar justifica vreo speranta”.
-„Ai dreptate”, mi-a raspuns. „Sunt totusi unele semne”.
-„Miscarea Legionara”, adaug eu.
Si atunci mi-a aratat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace.

Si-am inteles ca intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, ca noi traim al doilea inceput al Romaniei.

Capitanul a dat romanilor un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adica un material uman alcatuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman cu substanta, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umana infinit amenintatoare. Garda de Fier: o padure fanatica… Legionarul trebuie sa fie un om in care mandria sufera de insomnie.

Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o crunta inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteasca.

Acel ce a dat tarii alta directie si alta structura, unea in sine pasiunea elementara cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinita pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sa mearga mana in mana cu gospodaria.

A face isprava si a te salva, politica si mistica, iata carei ireductibilitati i-a pus el capat. Il interesa, in egala masura, organizarea unei cantine si problema pacatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuia sa uite:

Capitanul a fost un gospodar instalat in absolut.

Fiecare credea a-l intelege. El totusi, scapa fiecaruia. Depasise limitele Romaniei. Insasi Miscarii i-a propus un mod de viata care intrece rezistenta romaneasca. A fost prea mare. Inclini uneori a crede ca el n-a cazut din conflictul cu un besmetic, ci din conflictul marimii lui cu micimea noastra. Nu este totusi mai putin adevarat, ca epoca de prigoana a scos la iveala caractere pe care cea mai increzatoare utopie nu le-ar fi putut banui.

Intr-o natie de slugi, el a introdus onoarea si intr-o turma fara vertebre, orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Caci acestia, din lichele au devenit monstri. S-a [i-a] obligat la tarie, le-a impus un caracter in rau. Ei n-ajungeau caricaturi infernale, daca maretia Capitanului n-ar fi cerut o echivalenta negativa. Am fi nedrepti cu calaii, daca i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.

In preajma Capitanului, nimeni nu ramanea caldut. Peste tara a trecut un fior nou. O regiune umana bantuita de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemarii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragica, a carei intensitate ne consoleaza de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasa-n urma tragedia antica si pe Shakespeare. Si aceasta, in Balcani!

Pe un plan absolut, daca ar fi trebuit sa aleg intre Romania si Capitan, n-as fi ezitat o clipa.

Dupa moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singuratatea noastra, se ridica singuratatea Romaniei.

Niciun toc sa-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sa fim lasi si sa ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent intre vii. Avut-am careva vreun gand sa-l fi uitat? „De aici incolo, tara va fi condusa de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.

Acest mort a raspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastra umana, si-a readus cerul deasupra Romaniei.

Emil Cioran, 

http://www.apologeticum.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 iulie 2018 în ROMANIA