RSS

Arhive pe categorii: PACATE

Ignoranta este un pacat foarte grav

Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?

Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.

Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (capitolul XI, versetele 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.

manastireasuruceni.md, Părintele Galeriu

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 iunie 2016 în PACATE

 

Daca vrei sa invingi patimile, atunci taie-ti placerile!

Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mîhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mîhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simpla, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tin­zând la mîntuirea lor.

Sf. Paisie Velicicovski, http://manastireasuruceni.md/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 26 februarie 2016 în PACATE

 

Lumea de azi

Agheasmă nu, Sfânta Împărtășanie nu, Maslu nu, spovedanie nu, da’ lumea asta s-a învățat să trăiască fără Dumnezeu! Bei o gură de apă și primești pe Duhul Sfânt, sorbi o picătură dintr-o linguriță și primești pe Fiul lui Dumnezeu, te ungi cu puțin ulei și te învăluie iubirea Tatălui ceresc, și tot nu-i bine!!

Doamne, Doamne, mare Ți-e răbdarea. S-au mântuit sfinții Vechiului Testament prin dorință, căci nici frații Tăi nu erau, nici fiii Tatălui nu erau, nici pe Duhul nu-L aveau, nici pe Tine nu Te mâncau, și tot s-au mântuit, pentru că PE TOATE ACESTEA LE DOREAU!

Iar lumea de azi țopăie prin biserici înaintea Ta, și nici nu Te dorește! Au de toate, nu mai pot de bine, dar fac mofturi, pentru că nu darurile Tale le doresc ei, ci materia cea stricăcioasă și pieritoare. De aceea vei face cu noi ceea ce ai făcut cu Ierusalimul. Mai întâi l-ai avertizat: „Iată, se lasă casa ta pustie”, apoi ai împlinit amenințarea.

Dă-ne Doamne minte, trezește-ne din somn, înviază-ne din moartea sufletească, nu Te scârbi de prostia noastră! Tu toate le poți, de aceea Te numești „Mântuitor”. Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, pe noi cei ce-Ți cântăm, Aliluia!

Preot Sorin Croitoru, ortodox.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 ianuarie 2016 în PACATE

 

Am fost un pacatos

Am fost un păcătos atunci cand am înșelat. Cum altfel as putea vorbi si scrie despre acest lucru? Am fost un nenorocit atunci cand m-am jucat cu focul inimii altora intre bătăile sincere ale acesteia. Atunci cand am călcat apăsat pe sentimente si m-am lasat prada ego-ului flamand. Am fost un egoist atunci cand m-am gândit numai la mine, uitându-i pe cei dragi in podul sufletului. Am fost un mincinos atunci cand mi-am mințit părinții si un hot atunci cand am furat speranțe si am vândut iluzii. Atunci cand am călcat peste cadavre si peste trupuri inca mișcând a Viata.

Am fost un las atunci cand am fugit de iubire si de Dumnezeu. Atunci cand am fugit de mine, cu pași repezi si strigand durerea. Asa cum spunea un om Sfânt, „Am fost un lepros!”, căci păcatul este o lepra. Atunci cand am căzut in deznădejde si m-am lasat o prada ușoară viciilor. Am fost un arogant atunci cand m-am uitat de sus in jos la semenii mei si i-am ignorat in ignoranta mea. Am fost un criminal de suflete atunci cand am ucis cu sânge rece orice urma de emoție si frântură de gând suspinând iubirea. Am fost un devorator de trupuri atunci cand mintea si inima s-au certat continuu in lupta pentru fericire. Pentru ca, in esența, eu dupa asta am alergat mereu.

Am fost! Dar stiu ce nu mai vreau sa fiu! Si mai stiu unde-am ajuns si încotro ma îndrept. Oare nu as fi fost omul de acum de nu as fi trecut prin toate aceste încercări omenești? Cu siguranța, nu!

Alexandru Chermeleu

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în PACATE, POCAINTA

 

„Lasa ca Dumnezeu iarta!” – o forma a pacatului impotriva Duhului Sfant

Putem toţi deveni tâlhari şi în ultima clipă ne căim şi suntem după aceea iertaţi? Ferească Dumnezeu! Vedeţi, nu-i în mâna omului asta. Aici ne pândeşte pericolul. Gândiţi-vă la ceea ce numesc Scriptura şi Teologia păcatul împotriva Duhului Sfânt. Una dintre formele păcatului împotriva Duhului Sfânt este şi asta, anume: a păcătui spunând că: lasă, că Dumnezeu iartă! Sau cum se credea în Biserica primară că botezul şterge toate păcatele şi să se boteze în ultima clipă, şi până atunci să păcătuiască mereu. Ei, aceasta este o stare înaintea lui Dumnezeu de înşelare, de viclenie – Îl vicleneşti pe Dumnezeu, încerci să-L înşeli pe Dumnezeu. Este una dintre, repret, formele cele mai garve ale păcatului. Deci tâlharul care s-a lepădat de păcat în ultimul moment măcar a fost cinstit, în felul lui, că nu s-a gândit că o să-l ierte. Până atunci n-a ştiut, n-a ştiut că-i păcătos. Asta-i o mare viclenie în a ne folosi de iertarea tâlharului. Noi ne referim la speranţă, iertare care este altvceva. E cu totul altceva speranţa ceea permanentă, pe care omul şi-o pune, care-i adâncul. Adică nu că omul şi-o pune, că ea e o realitate.

Părintele Galeriu, ortodox. md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 decembrie 2015 în PACATE

 

De ce se urasc oamenii ?

De ce se urăsc oamenii? De ce se chinuiesc oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii. E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică, încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat. Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc. Viaţa ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nicio deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii. De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viaţa.

Ernest Bernea

 
2 comentarii

Scris de pe 9 septembrie 2015 în PACATE

 

Daca te tii de pacate, te intuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu. Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 august 2015 în PACATE