RSS

Arhive pe categorii: ORTODOXIA

Sfantul Teofan Zavoratul: Cum incepe viata crestina in Taina Sfantului Botez

Botezul este prima taina crestina care il preface pe om in crestin vrednic sa primeasca darurile harice atat prin el, cat si prin mijlocirea celorlalte taine. Fara ele, este cu neputinta sa intri in lumea cultului crestin – sa devii un membru al Bisericii.

Intelepciunea cea mai inainte de veci si-a zidit Siesi casa pe pamant: usa prin care te introduce in aceasta casa este taina botezului. Prin aceasta usa, cel care se boteaza nu numai ca intra in casa lui Dumnezeu, ci tot printr-insa se imbraca in haina care este demna de aceasta casa, primeste un nume si un semn nou, o pecete a Duhului Sfant care se intipareste in toata fiinta celui botezat; prin mijlocirea acestora el este cunoscut si identificat mai tarziu atat de locuitorii cerului cat si de vietuito­rii pamantului.

«Daca este cineva in Hristos, este faptura noua»70236_din_apa_si_din_duh

 ne invata Apostolul. Crestinul devine aceasta noua faptura prin taina bote­zului. Omul iese din cristelnita cu totul altfel decat cum intra el acolo. Un om botezat este opus omului nebotezat asa cum este opusa lumina intunericului, cum e opusa viata – mortii.

Zamislit intru faradelegi si nascut in pacate, omul poarta in sine, pana la botez, toata otrava pacatului, cu toata povara urma­rilor lui. El nu se afla in mila lui Dumnezeu, el este prin firea sa fiul maniei: un astfel de om este vatamat, este dezbinat in el insusi, atat in legatura launtrica a partilor si puterilor lui sufle­testi, cat si a inclinarilor lor, pornite indeosebi spre inmultirea pacatului; el este supus influentei diavolului, care lucreaza intr-insul cu stapanire, din pricina pacatului care traieste in el. In urma tuturor acestora, dupa moarte, in chip inevitabil, el devine birnicul iadului, unde trebuie sa se chinuiasca impreuna cu printul sau, cu complicii si cu slugile lui.

Botezul ne izbaveste din toate aceste rele. El ridica blestemul prin puterea Crucii lui Hristos si intoarce binecuvantarea: cei botezati sunt in mod nemijlocit, copii ai lui Dumnezeu, asa cum Domnul Insusi le-a dat lor stapanire sa se numeasca si sa fie.

«Daca suntem fii, suntem si mostenitori – mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos».

Imparatia cerurilor apartine celui botezat in virtutea botezului insusi. El este scos de sub stapanirea diavolului, care acum isi pierde sta­panirea ce o avea asupra lui, precum si puterea de a lucra intr-insul dupa bunul sau plac, diabolic.

krestinu-malenkogo-malchikaOdata cu intrarea in Biserica – in casa de scapare -, intrarile in sufletul noului botezat sunt inchise pentru satana. Aici, el se afla intr-o ograda bine imprejmuita si fara primejdii. Toate aces­tea sunt foloasele si darurile duhovnicesti din afara. Dar ce se petrece inlauntru? Tamaduirea bolii si vatamarii pricinuita de pacat.

Puterea harului patrunde inlauntru si restabileste aici acea ordine divina in toata frumusetea ei, pune capat neoranduielii, atat in unirea si cumpanirea puterilor si partilor sufletesti intre ele, cat si in nazuinta lor spre Dumnezeu, intru inmultirea fapte­lor bune. De aceea botezul se si numeste renastere sau a doua nastere, care il aseaza pe om intr-o stare innoita.

Apostolul Pavel ii compara pe toti cei botezati cu Mantuitorul cel inviat, lasand sa se inteleaga ca si cei botezati capata aceeasi fiinta luminoasa, in innoirea ei, asa cum a aparut firea omeneas­ca in Domnul Iisus, «prin invierea Lui intru slava».

Cum ca in cel botezat se schimba si sensul activitatii lui, acest lucru se vede din cuvintele aceluiasi Apostol care spune in alta parte, ca ei

«Nu mai viaza lorusi, ci Aceluia care, pentru ei, a murit si a inviat».

«Cu moartea Lui, au murit pacatului odata; iar cu viata Lui, vietuiesc lui Dumnezeu».

«Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez»

si:

«Omul nostru cel vechi a fost, impreuna, rastignit cu El, ca sa se nimicesca tru­pul pacatului».

Astfel, toata activitatea omului se indreapta, prin puterea botezului, de la sine si de la pacat spre Dumnezeu si spre neprihanire.

Vrednic de toata atentia este cuvantul Apostolului:

«Drept aceea, sa nu stapaneasca pacatul…»

si celalalt:

«Pacatul nu va avea putere asupra voastra».

Aceste cuvinte ne dau sa intele­gem, ca ceea ce in firea cazuta, dezordonata, constituie o forta care ne taraste spre pacat, nu se distruge definitiv in botez, ci numai se pune intr-o astfel de situatie in care nu mai are asupra noastra nici o putere, nu ne mai stapaneste si noi nu vom mai lucra in favoarea ei. Ea se gaseste tot in noi, traieste si lucreaza, insa nu ca un stapan. De aici inainte, intaietatea apartine harului dumnezeiesc si duhului caruia ne predam in chip constient.

Lamurind puterea botezului, Sf. Diadoh spune ca:sf-diadoh-al-foticeii

„pana la botez pacatul traieste in inima, iar harul lucreaza din afara; iar dupa botez, harul se aseaza in inima, iar pacatul ne atrage din afara. El se izgoneste din inima ca un dusman din fortareata si se instaleaza afara, in partile alcatuitoare ale trupului, de unde lucreaza in chip faramitat prin felurite incursiuni. De aceea se si numeste el un necontenit ispititor, care da prilej de sminteala, dar care – de data aceasta – nu mai este stapan: el nelinisteste si alarmeaza, dar nu porunceste.”

Astfel se naste noua viata prin taina botezului! Ce se cere cu acest prilej din partea omului sau cum ajunge el pana acolo incat sa se innoiasca in botez – toate acestea se afla expuse in „Trasaturile moralei crestine”, indeosebi in articolul: conduita vietii crestine. Nu repetam aici aceste lucruri pentru ca un om matur care se apropie de botez este tot una cu pacatosul intors spre Dumnezeu prin pocainta; iar despre acesta din urma va fi vorba mai pe larg in cele ce urmeaza in partea a doua. Atunci, credem, va fi poate, satisfacuta, pe deplin iubirea de cunostinta a fiecaruia cu privire la acest subiect.

Aici se atrage luarea aminte doar asupra felului in care ince­pe viata crestina prin botez la cei ce se boteaza la varsta prunceasca asa cum se intampla de obicei printre noi. Caci aici ince­putul vietii crestine se intocmeste cu o oarecare particularitate caracteristica, care reiese din legatura harului cu libertatea.

Dupa cele expuse, stiti ca harul coboara asupra celui ce mani­festa o libera dorinta si cautare, si ca o viata noua in har, se zamisleste – potrivit cu harul si cu insusirea fapturii libere printr-o reciproca unire dintre ele. Domnul da har fara plata; dar cere ca omul sa-l caute si sa-l primeasca cu o dorinta arzatoare, consacrandu-se in intregime lui Dumnezeu. Indeplinirea acestei conditii in pocainta si in botez la cei maturi, este vadita. Dar, cum se indeplineste ea in botezul pruncilor? Pruncul nu se poate folosi de minte si de liberul arbitru, prin urmare nu poate inde­plini conditiile care – din partea lui, duc la inceputul vietii cres­tine, adica aratarea dorintei, de a se consacra lui Dumnezeu. Şi totusi, aceasta conditie trebuie indeplinita neaparat.

De modul indeplinirii acestei conditii, inceputul vietii crestine la prunci, prin botez, se savarseste cu o oarecare particularitate caracteristica (proprie). Şi anume: harul se revarsa peste sufletul pruncului si indeplineste singur toate intr-insul, ca si cum, in acelasi timp, ar fi luat parte; posibilitatea lui de alegere a botezu­lui se sprijina pe unicul temei ca in viitor acest prunc, care la botez nu este constient si nu actioneaza personal, cand va deveni constient, se va consacra cu bucurie si de buna voie lui Dumnezeu, va primi harul prin exprimarea dorintei sale; gasind in sine lucrarea harului primit la botez, va fi bucuros ca exista intr-insul, va multumi ca s-a procedat astfel pentru el si va mar­turisi ca, daca in momentul botezului i s-ar fi dat priceperea si libertatea, el n-ar fi facut altfel decat asa cum s-a facut si nici n-ar dori sa procedeze altfel.

04_-_sub_1Pentru o asemenea consacrare viitoare lui Dumnezeu si pen­tru o astfel de unire cu harul, dumnezeiescul har se da intreg pruncului si savarseste – fara de el – intr-insul, toate cate ii sunt proprii sa savarseasca, potrivit unicei incredintari ca dorinta necesara si predarea lui in grija lui Dumnezeu va avea loc, fara nici o indoiala, potrivit incredintarii pe care o dau nasii, care garanteaza inaintea lui Dumnezeu si in fata Bisericii, ca acest prunc, cand va deveni constient, isi va folosi libertatea optiunii intocmai asa cum este nevoie pentru har, luand asupra lor obli­gatia sa-l aduca, prin fapta, pe pruncul primit in bratele lor, pana in aceasta stare.

In felul acesta, prin botez, in copil se introduce samanta vie­tii in Hristos si traieste in el; dar aceasta samanta este ca si cum n-ar fi a lui, lucreaza ca o putere ce naste din nou.Viata duhov­niceasca, zamislita in prunc prin harul botezului va deveni pro­prie omului, va aparea in forma ei deplina, adica nu numai din lucrarea harului, ci si din insusirea fapturii noastre rationale care la acea vreme, cand omul, devenind constient, se va consa­cra lui Dumnezeu printr-o libera alegere si isi va insusi puterea harica, dobandita in sine, printr-o primire plina de recunostinta, de bucurie si de dorinta.

Viata cu adevarat crestina lucreaza in el si pana in acest moment, dar parca fara stirea lui, incat pare ca inca nu este a lui; dar, din momentul cand el devine constient si o alege in mod liber, viata crestina devine avutul lui, si nu numai o avutie harica, ci si liber consimtita.

Din pricina acestui rastimp, mai mult sau mai putin indelun­gat, dintre botez si consacrarea celui botezat lui Dumnezeu, ince­putul vietii moral-crestine prin harul botezului la prunci, se lar­geste, ca sa spun asa, intr-o intindere de timp nehotarata, in decursul careia pruncul se maturizeaza, se formeaza ca un drept crestin in Sf. Biserica, in mijlocul crestinilor, tot asa cum, odi­nioara, s-a format, trupeste, in pantecele mamei.

Intaraste-te cititorule, cat mai puternic posibil in aceasta cuge­tare. Ea ne va fi de cea mai mare trebuinta cand se va arata cum trebuie sa se poarte parintii, nasii si educatorii cu pruncul botezat care li se incredinteaza de catre Sf. Biserica si de catre Domnul.

botez_baietel_sf_altar.Este de la sine inteles ca dupa botezul pruncului parintii si educatorii au de indeplinit un lucru foarte insemnat: sa-l condu­ca, in asa fel, pe cel botezat, incat acesta, devenind constient, sa­-si dea seama ca intr-insul se afla puterile harice si sa primeasca cu o dorinta plina de bucurie, obligatiile legate de ele, precum si acel chip de viata cerut de ele. Aceasta chestiune se pune fata in fata cu problema educatiei crestine sau cu educatia facuta dupa cerintele harului primit in botez, cu scopul de a pastra acest har.

Pentru a lamuri mai bine cum trebuie sa ne purtam cu un prunc botezat in scopul aratat, trebuie sa ne reamintim de ideea exprimata mai sus, ca harul umbreste inima si locuieste in ea, cand intr-insa apare intoarcerea de la sine si de la pacat spre Dumnezeu. Datorita acestei stari sufletesti, care se arata vie, lucratoare, mai departe se dau si celelalte daruri harice si toate intaietatile (mangaierile deosebite) celor daruiti cu acest har ceresc – precum bunavointa lui Dumnezeu, impreuna mostenire cu Hristos, asezarea in afara de stapanirea diavolului, in afara de primejdia de a fi osandit in iad.

Dar, de indata ce aceasta stare a mintii si a inimii se micso­reaza sau se pierde, pacatul incepe sa stapaneasca din nou inima, iar prin pacat se intind laturile demonice si se retrag bunavointa lui Dumnezeu si impreuna mostenirea cu Hristos. Harul imblanzeste si inabusa pacatul in sufletul pruncului; dar daca i se da pacatului hrana si libertate, el poate prinde viata din nou. Prin urmare, toata luarea aminte a celor care si-au luat sarcina de a pazi integritatea copilului-crestin, primit din cristel­nita trebuieste indreptata asupra faptului de a nu ingadui, sub nici o forma, ca pacatul sa-l stapaneasca din nou, de a-l inabusi si de a-l slabi, pe acesta din urma, pe toate caile, iar nazuinta spre Dumnezeu a o trezi si a o intari.

Aceasta lucrare trebuie facuta in asa fel incat in pruncul ce abia acum se ridica, sa se dezvolte o asemenea stare sufleteasca incat, desi se afla sub indrumare straina, totusi sa i se dezvolte initiativa proprie, astfel ca el sa se obisnuiasca din ce in ce mai mult de a se ridica deasupra pacatului si de a-l stapani; pentru a-I placea lui Dumnezeu, sa fie deprins a-si folosi puterile duhului si ale trupului in asa fel incat aceasta sa nu fie o lucrare in favoarea pacatului, ci o slujire lui Dumnezeu. Ca acest lucru este cu putinta se vede de acolo ca cel nascut si botezat este in intregime o samanta a viitorului, sau un pamant plin de seminte. Aceasta noua dispozitie, turnata in suflet prin harul botezului, nu este numai gandita sau impusa, ci reala, adica este de asemenea o samanta de viata. Daca in general orice samanta se dezvolta dupa neamul ei, atunci si samanta vietii harice se poate dezvolta in cel botezat dupa felul ei divin.

O data ce in el este aruncata samanta intoarcerii spre Dumnezeu care predomina asupra pacatului, atunci ea, deasemeni, trebuie sa fie dezvoltata, crescuta ca sa rodeasca asemana­tor cu celelalte seminte. Numai ca este nevoie sa intrebuintam in acest scop mijloace active, sau sa stabilim un mijloc folositor prin care sa actionam asupra pruncului botezat.

Scopul spre care trebuie indreptate toate acestea, consta in fap­tul ca acest om nou, devenind constient, trebuie sa-si dea seama ca nu este numai om, fiinta rationala – libera, ci totodata o persoana care a luat asupra sa o obligatie fata de Domnul, cu care e legata nestramutat soarta lui vesnica; si nu numai ca si-a dat seama ca este astfel, dar s-a si aflat pe sine vrednic sa lucreze potrivit acestei obligatii si a vazut in sine o deosebita atractie spre aceasta lucrare.

Se pune intrebarea: cum putem atinge acest scop? Cum tre­buie sa ne purtam cu cel botezat pentru ca aceasta, ajungand om in varsta, sa nu mai doreasca altceva decat sa fie cu adevarat crestin? Sau: cum poate fi educat crestineste?

Nu ne vom apuca – drept raspuns – sa cercetam amanuntit toata chestiunea. Ne vom margini numai la o privire generala aruncata asupra intregii probleme privitoare la educatia crestina, avand in vedere sa aratam cum se poate mentine si intari, la un moment dat, latura buna din sufletul copiilor, dar si cum se poate slabi si inabusi latura cea rea.

waiting-for-communionMai intai de toate, atentia se opreste, aici, asupra pruncului cand acesta se afla in leagan inainte de a i se trezi in sufletul lui unele inclinatii. Pruncul traieste, prin urmare se poate influenta asupra vietii lui. Acum se vor folosi Sf. Taine, si, dupa ele, tot ce tine de Biserica; iar odata cu ele, credinta si evlavia parintilor.

Toate acestea, laolalta, vor forma in jurul copilului o atmosfe­ra prielnica mantuirii.Prin toate acestea pogoara, in chip tainic, viata harica si se zamisleste in prunc.

Deasa impartasanie sau euharistia, cu Sf. Taine ale lui Hristos, uneste in chip viu si lucrator cu Domnul pe noul Lui membru; prin preacuratul Sau Trup si Sange il sfinteste, il impaca cu el insusi si-l face de neatins in fata puterilor intunericului.Cei care procedeaza astfel observa ca in ziua in care il impar­tasesc pe copil, el se cufunda intr-o profunda liniste, fara sa aiba acele tresariri puternice datorate fortelor raului care actioneaza mai navalnic in copii. Uneori, copilul se umple de bucurie si exprima un joc al duhului curat, care il indeamna sa imbratiseze pe oricine ca pe parintii sai.

Adeseori, Sf. Impartasanie este insotita si de lucrari minunate. Sf. Andrei Criteanul multa vreme n-a vorbit in copilarie. Cand insa parintii zdrobiti s-au intors spre rugaciune si spre mijloace­le harice, atunci Domnul, a dezlegat cu harul Sau, in momentul impartasirii, legatura limbii, care mai tarziu a umplut Biserica cu adevarate rauri de dulceata si intelepciune.

Un doctor, potrivit observatiilor sale, a marturisit ca in majo­ritatea cazurilor copiii bolnaviciosi trebuie impartasiti cu Sf. Taine, caci astfel parintii nu vor avea decat foarte rar nevoie sa se foloseasca, dupa aceea, de mijloace medicale.

O mare influenta are, asupra copiilor, deasa lor aducere la Biserica, sarutarea Sfintei Cruci, a Evangheliei, a icoanelor, trece­rea lor pe sub Sfantul Aer (Epitaf – vezi detalii in paragraful C din Prolog); de asemenea si acasa, deasa apropiere de icoane, deasa insemnare cu semnul crucii, stropirea cu Sf. Aghiazma, tamaierea, insemnarea leaganului cu semnul crucii, care trebuie facut si peste hrana lui si peste tot ce vine in atingere cu el, binecuvantarea preotului, aducerea icoanelor din Biserica in casa si slujbele scurte facute de preoti; in general, tot ce tine de Biserica incalzeste intr-un chip minunat si hraneste viata harica a copilului si totdeauna asigura cea mai nestrabatuta ingradire impotriva incercarilor venite din partea nevazutelor forte ale intunericului, care peste tot sunt gata sa patrunda in sufletul care de abia se dezvolta, ca sa-l molipseasca cu suflarea lor.

ingerul-pazitor_9555ba55478c03In dosul acestei aparari vazute, mai este una nevazuta: este ingerul Pazitor pe care Domnul il da spre paza pruncului din chiar momentul botezului. El il pazeste, il influenteaza in chip nevazut prin prezenta lui si, cand este nevoie pune in mintea parintilor ce trebuie sa faca cu copilasul care se gaseste intr-o mare primejdie.

Dar toate aceste ingradiri atat de intarite, aceste inspiratii puternice si active pot fi distruse si lipsite de rod prin necredin­ta, nepasarea, nelegiuirea siviata urata a parintilor. Iar aceasta se intampla pentru ca, mijloacele de mai sus ori nu sunt folosite ori sunt folosite asa cum nu se cuvine, cu acest prilej; dar mai ales datorita influentei launtrice.

Este adevarat, Domnul este milostiv, indeosebi fata de cei nevinovati, insa exista o legatura intre sufletul parintilor si sufle­tul copiilor care este nepatrunsa pentru noi si care nu ne da putinta sa stabilim masura pana unde se intinde influenta celor dintai asupra celor din urma; si totodata, treapta pana la care se intinde mila si pogoramantul lui Dumnezeu spre cei din urma in cazul unei influente molipsitoare care vine de la cei dintai (parinti).

Se intampla uneori ca prin lucrarea minunata a lui Dumnezeau aceasta influenta rea sa inceteze si atunci cauzele dinainte pregatite isi aduc rodul lor. De aceea, duhul credintei si al evlaviei atat al parintilor, cat si al nasilor trebuie socotit ca cel mai puternic mijloc spre pazirea, educarea si intarirea vietii harice in copii.

Duhul pruncului pare ca nu are – in primele zile, luni, si chiar ani, nici o miscare. Pare ca este cu neputinta sa-i transmi­tem ceva pentru a fi insusit pe cale obisnuita. Cu toate acestea se poate inrauri asupra lui in mod mijlocit.

Exista o anume cale, deosebita, de comunicare a sufletelor, cea prin inima. Un duh influenteaza asupra altuia prin simtire. O asemenea influenta asupra unui suflet de copil este cu atat mai favora­bila cu cat inima parintilor este indreptata integral si cat mai pro­fund spre copil. Tata si mama se pierd in copilul lor, si, cum se spune, il newborn-parentsiubesc la nebunie. Şi daca, intr-o astfel de stare duhul parintilor este patruns si de evlavie atunci este cu neputinta ca evla­via lor sa nu aiba inraurire, in felul ei, asupra sufletului copilului. In acest caz, cel mai bun vehicul dinafara este privirea. In timp ce in alte simtiri sufletul ramane ascuns, ochiul deschide sufletul pentru privirea altora. Acesta este punctul de intalnire intre doua suflete.

Fie ca prin aceasta deschizatura sa treaca pana la sufletul copilului, sufletele mamei si tatei cat si sufletele nasilor si, mai tarziu, ale educatorilor sai, cu sentimente sfinte. Ele nu pot sa nu-l unga pe proaspatul crestin cu acel untdelemn sfant. Este de trebuinta ca in privirea lor sa nu lumineze numai dragostea, care este atat de fireasca, ci si credinta ca in bratele lor se afla ceva mai mult decat un simplu copil si nadejdea ca Acela care le-a dat sub supraveghere aceasta comoara, ca pe un oarecare vas al harului, ii va inzestra si cu puteri indestulatoare spre a-l pazi; in sfarsit, parintii se cuvine sa practice rugaciunea neincetata, savarsita in duh si trezita de nadejdea potrivita cu credinta.

Cand, in felul acesta, parintii vor ingradi leaganul copilului lor cu acest duh de sincera evlavie, iar pe de alta parte, ingerul Pazitor, si Sf. Taine, si tot ce tine de Biserica vor inrauri asupra lui dinafara si dinlauntru, atunci, prin toate acestea se va forma, in jurul vietii ce se zamisleste, o atmosfera duhovniceasca inrudita cu cea divina; dar aceasta atmosfera revarsandu-si in tanara mladita caracterul sau duhovnicesc, intocmai ca si sangele incepatorul vietii animale, care depinde mult, in calitatile sale, de atmosfera inconjuratoare.

Se spune ca un vas nou, pastreaza multa vreme, daca nu pentru totdeauna, mirosul primului lichid ce se toarna intr-insul. Acelasi lucru trebuie sa spunem si despre randuiala amintita mai sus, cu pri­vire la cresterea copiilor. Ea va patrunde in chip binefacator si man­tuitor in formele de viata ce se incheaga in copil si-si intipareste asu­pra lor pecetea ei. Tot din aceasta lucrare de induhovnicire a copilu­lui se ridica si bariera de netrecut pentru influenta duhurilor rele.

Dupa ce s-a inceput o astfel de randuiala din leagan, trebuie s-o continuam mai tarziu in tot timpul educatiei: si in copilarie, si in adolescenta, si in tinerete. Biserica, duhul Bisericii si Sf. Taine sunt ca un cort pentru copii, sub care ei trebuie sa se adaposteasca, fara sa mai iasa candva de acolo. Exemplele ne dove­desc cat de mantuitoare si de roditoare este o asemenea crestere, aceasta randuiala poate singura sa inlocuiasca, cu deplin succes, asa cum ne-o dovedesc vietile tuturor sfintilor, toate mijloacele de educatie. Vechea metoda de educatie, mostenita prin lucrarile Sfintilor Parinti tocmai in aceasta consta in chip deosebit”.

Sf. Teofan Zavoratul, Calea spre mantuire, Cuvantul Ortodox

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 decembrie 2018 în ORTODOXIA

 

Romane, astazi, ai pus doliu peste mostenirea lasata de Dumnezeu

hqdefault

Române, astăzi, ai pus doliu peste moștenirea lăsată de Dumnezeu. Adâncit în ignoranță, scăldat în patimile dezmierdărilor și ascuns sub masca numită „îngăduință”, astăzi, române liber, te-ai sinucis duhovnicește. Dacă astăzi, când ai fi putut scrie o istorie demnă de povestit de strănepoții strănepoților tăi, ai stat acasă și nu ai fost să îți adaugi numele în filele vieții, cu părere de rău, te anunț că, în loc să fii pomenit veșnic după al tău nume pentru salvarea neamului, vei muri în singurătate și anonimat pentru îngroparea neamului în întunericul ce va urma. Te vei bate în piept mai târziu pentru că te-ai lăsat manipulat, tocmai tu, cel care „nu te lași manipulat”. Îți vei plânge viitorul pentru nepăsarea ta din prezent.

Nu o spun eu, o va spune ceea ce se va întâmpla începând de acum. O va povesti istoria. Când ai în față popoare care au trecut prin asta și s-au distrus fizic psihic, moral, social și duhovnicește, iar tu nu faci altceva decât, prin ceea ce faci, să fii asemenea lor, îți va părea rău că nu ai vrut să fii asemenea strămoșilor tăi care au apărat neamul și țara cu trupul și sângele lor, nu cu ștampilă și tuș. Tu, cel care astăzi ai fi putut să te numeri printre ctitorii unui neam ce-și binecuvintează urmașii, nu ai făcut altceva decât să-l blestemi și să-l sortești distrugerii.

Cu toate astea, eu, încă te iubesc și mă rog lui Dumnezeu ca, atunci când vei vedea adevărul în față să nu cazi în deznădejde ca Iuda, ci să te pocăiești ca Petru și să-I ceri iertare Mult Milostivului Dumnezeu, iar El să te primească în brațele Sale ca pe fiul cel risipitor. Căci asta ai făcut tu, ai risipit binecuvântarea Lui în patimi și desfrânări. Iartă-mă că te cert și nu mă osândi! Că nu ți-am vrut nicio clipă răul ci, pentru că ți-am vrut binele, am îndurat rele din partea ta, dar tot nu am renuțat la tine. Atât de mult te iubesc eu, dar Dumnezeu iubește și mai mult pe cel ce cu umilință îi cere iertare pentru toate câte a făcut. Roagă-te! La fel ca tâlharul de pe cruce, acum, măcar atât poți face…

Pr. Diac. George-Mihai Hrițuleac

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 octombrie 2018 în ORTODOXIA, ROMANIA

 

Nu va intristati, ci va bucurati! Lupta marturisirii abia incepe.

c.jpg

Nu va intristati, ci va bucurati! Slava lui Dumnezeu pentru tot! Sa va rasplateasca Domnul jertfa. Cu fiecare victorie a nefirescului, suntem cu un pas mai aproape de venirea Domnului. Si acesta este singurul scop al existentei noastre. Intalnirea cu El si ajungerea Acasa. Asa ca bucurati-va si va veseliti!

Si de acum, gata, lupta marturisirii incepe! Pe viata si pe moarte! Pe viata in si cu Hristos, sau pe viata in moarte fara de Hristos. Nu raspundeti la provocari, nu intrati in polemici, nu raspundeti la rau cu rau, ci asemenea Cuvantului lui Dumnezeu, si asemenea atator generatii de Sfinti, aveti atintita privirea doar catre bucuria Invierii. Pe care nu o sa o poata lua nimeni de la noi.

Tavalugul va incepe sa vina, caci boicotul de astazi a deschis larg poarta stapanitorului acestei lumi. Nu ii condamnati pe cei ce au facut-o. Nu au stiut ce fac. Ci purtati sufletele lor in rugaciune, ca Domnul sa mai salveze ce se va mai putea din ei.

La lupta deci, clipa de clipa, pentru a castiga darul fara de pret al sfinteniei si al partasiei cu Dumnezeu. Iar cele mantuitoare se vor adauga fiecaruia, pe masura jertfei dragostei din inima voastra.

Pr. Mihai, indrumatorul Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca

 
2 comentarii

Scris de pe 9 octombrie 2018 în ORTODOXIA

 

Un film Ortodox rusesc pe care il recomand – Confesiunile unui samurai

 
3 comentarii

Scris de pe 25 septembrie 2018 în ORTODOXIA

 

Tom Hanks: „Dumnezeu si rugaciunea sunt parte a vietii mele de fiecare zi”

Deși este o față cunoscută de milioane de oameni din întreaga lume, Tom Hanks nu a avut întotdeauna una o viață ușoară. Thomas Jeffrey Hanks s-a născut în localitatea Concord, California, mama sa fiind de origine portugheză, în timp ce tatăl său era un bucătar itinerant.
Drumul spre succes al lui Hanks a fost unul foarte greu. La doar 5 ani, părinții săi au divorțat, familia fiind despărțită: micuțul Tom alături de doi frați au fost încredințați tatălui, în timp ce un frate mai mic a plecat cu mama.
Ca și cum separarea de frați și mamă nu ar fi fost suficientă, ambii părinți ai lui Hanks s-au recăsătorit: tatăl s-a cununat de încă două ori, iar mama de încă trei. Mamele vitrege ale lui Tom Hanks aveau, împreună, nu mai puțin de 11 copii, așa că perioada copilăriei a fost una foarte confuză pentru viitorul actor.
Din cauza meseriei tatălui – bucătar ambulant, Hanks nu a putut sta prea mult într-un singur loc, așa că a schimbat cinci școli diferite până la vârsta de 10 ani. Până la aceeași vârstă, a locuit în 10 case diferite.
Hanks a început actoria în liceu după ce a urmărit un prieten de-al său jucând în Dracula, o piesă pusă în scenă de școala sa. Impresionat de jocul amicului său, viitorul câștigător de Oscar a știut că actoria va fi meseria sa. Cu toate astea, perioada liceului a fost grea pentru Hanks, deoarece era extrem de timid, după propriile mărturisiri.
Și-a dorit să studieze teatrul, dar cum nu avea bani pentru o universitate reputată, Hanks s-a înscris la un Colegiu de stat din California, care nu necesita plata unei taxe. A impresionat imediat și s-a transferat la mai cunoscuta Universitate a Statului California.
În 1979 s-a mutat la New York și doi ani mai târziu a primit prima mare oportunitate a vieții: un rol principal în serialul „Bosom Buddies” de la ABC. Au urmat o serie de alte roluri în seriale cunoscute precum  Taxi, The Love Boat sau Family Ties.
1988 a fost anul cel mai important din viața sa. Pe plan profesional,  Hanks a primit rolul principal din filmul care-i va schimba definitiv cariera: personajul principal din Vreau să fiu mare.  Performanța sa actoricească a impresionat critica și publicul și i-a adus prima nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. Au urmat Sleepless in Seattle și Philadelphia, apoi s-a reîntâlnit cu Meg Ryan în Joe Versus the Volcano.  În 1994, Hanks a jucat în Forrest Gump, un film excepțional în care Hanks a interpretat memorabil rolul principal. Forrest Gump i-a adus al doilea Oscar consecutiv după cel din Philadelphia. Au urmat multe alte roluri memorabile, care i-au adus un statut de super-star lui Tom Hanks.
Dar viața lui Hanks înseamnă mult mai mult decât filmele. Tot în 1988, Hanks s-a însurat cu actrița Rita Wilson și pentru a se cununa cu ea, s-a botezat ortodox. Cei doi sunt împreună și astăzi, iar secretul căsniciei lor este Hristos. „Este parte a vieții noastre zilnice. În fiecare zi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi găsească pe cineva care să mă iubească și mi l-a adus pe Tom”, mărturisea actrița.
În 2015, căsnicia lor a trecut printr-un moment greu: Rita Wilson a descoperit că are cancer. Dar Tom și soția lui și-au pus nădejdea în Hristos și cu ajutorul lui Dumnezeu au reușit să depășească boala.
„Dumnezeu s-o binecuvânteze pe soția mea și curajul ei. Suntem binecuvantati”, spunea Hanks după  ce Rita Wilson a anunțat că a reușit să învingă teribila boală.
Întrebat fiind dacă crede în Dumnezeu, actorul a răspuns simplu: „Cred că trebuie să fii nesăbuit să nu crezi!”
Hanks participă regulat, împreună cu soția și copiii lor la viața Bisericii Ortodoxe. Actorul a vizitat numeroase mănăstiri și biserici ortodoxe din lume și este prezent la slujbele oficiate cu ocazia marilor praznice creștine. Dacă Hanks este cunoscut azi ca unul dintre cei mai prietenos și smerit actor de la Hollywood, poate că și credința sa o fi având vreun merit…
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 3 august 2018 în ORTODOXIA

 

Peter Hurley – convertirea la ortodoxie

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 31 iulie 2018 în ORTODOXIA

 

Un american convertit la ortodoxie

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 iulie 2018 în ORTODOXIA