RSS

Arhivele lunare: mai 2019

Mama, ascunde-ma in tine!

95bbf6d7a8a8bdb4fa4234a1208244ca.jpgMamă, ascunde-mă în tine
Că mi-e teamă să pășesc
Printre suflete haine,
Printre cei ce nu iubesc.

Mamă, ține-mă de mână
Ori de câte ori eu cad,
Nu lăsa să mă răpună
Deznădejdea pân’ la iad.

Mamă, în brațe tu mă strânge
Când durerile mă dor,
Să nu știu ce-nseamnă a plânge,
Eu să fiu biruitor.

Mamă, nu lăsa durerea
Să întunece-al meu chip,
Mereu să găsesc puterea
Din adânc să mă ridic.

Mamă, luminează-mi calea,
Fii al meu înger frumos,
Îmi arată tu cărarea
Să-mi croiesc drum luminos.

ELENA J.

Reclame
 
3 comentarii

Scris de pe 16 mai 2019 în ELENA J., MAMA

 

Minunata lume noua loveste crancen: femeile devin barbati, iar barbatii femei

cap-femeie-barbat-750x335

Într-o vreme femeile roșeau la cea mai vagă aluzie cu iz sexual pe care-o dezavuau sincer. Asta pentru că sexul era o chestiune exclusiv intimă, având nu doar dimensiunea animalică pe care-o are în lumea de azi.

Într-o vreme bărbații erau eleganți, își cântăreau vorbele, iar când se aflau în tovărășia unei femei știau să vorbească, nu se blocau precum prostovanii de azi. Atunci femeile nu erau egale bărbaților pentru că nici bărbații nu erau egali femeilor. Pur și simplu erau două jumătăți care se completau reciproc.

Faceți un exercițiu simplu gândindu-vă ce s-a câștigat de când ideologia falsă căreia-i suntem obligați să ne închinăm azi se află la putere. Ce-ați câștigat de când femeile au fost trecute la egalitate cu bărbații? Dar ele, ce-au câștigat?

Înainte pe străzi vedeai femei elegante, o plăcere vizuală profundă. Acum vezi femei lălâi, îmbrăcate doar pentru a nu ieși dezbrăcate din casă. Femeile delicate sunt o amintire a trecutului. Acum muierea bea cot la cot cu bărbatul, vorbește porcos, râgâie și înjură mai abitir decât un birjar. Imaginea femeilor cu tricouri pe care scrie „MUIE PSD” e mai mult decât relevantă.

Pe partea cealaltă, bărbatul a suferit o mutație în sens contrar. Se-mbracă aberant, cu lucruri mulate. Doar când vezi pantalonii mulați peste picioarele strâmbe și/sau crăcănate ale masculilor din ziua de azi te-apucă voma. Oameni care-ar trebui să fie la vârsta la care ar trebui să aibă o imagine de ansamblu asupra vieții se îmbracă precum circarii, cu teniși multicolori, tricouri mulate și blugi rupți. Se inversează trendurile modei: bărbații se depilează în timp ce femeile experimentează „plăcerea pilozității”. Au apărut saloane cosmetice masculine unde muieraticii de sex masculin se pensează, își fac manichiura și pedichiura. De „hairsyleiști” nici nu mai vorbesc întrucât e de porc să nu ai unul.

Minunata lume nouă lovește crâncen: femeile devin bărbați, iar bărbații femei. Culmea e că, în loc să se tăvălească pe jos de râs la vederea macabrului spectacol, oamenii chiar iau în serios această glumă. E un semn al timpurilor, o dovadă a degenerării noastre. O degenerare programată pentru a-i transforma pe cei mai mulți în sclavi.

Rețineți ce vă spun: a accepta ca normal ceea ce nu-i normal e calea cea mai scurtă către sclavie. Cei care acceptă argumentând întru ușurarea conștiinței cu „ce să-i faci, așa face toată lumea!”, toți aceștia vor îngroșa marea masă a sclavilor. Celorlalți nu le va fi ușor întrucât interesul momentului este ca masa sclavilor să fie imensă. Însă, după ce toată nebunia se va fi terminat, cei care rezistă vor fi singurii care vor avea libertatea de a decide conform propriei conștiințe. Iar acesta este poate cel mai important lucru de pe pământ, întrucât de la libertatea deciziilor începe statutul de om.

Dan Diaconu

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

Noua Ordine Mondiala – Planuri de inrobire a lumii

q12

Umanitatea traversează, în zilele noastre, una din cele mai grele perioade ale existenţei sale. Decadenţa lumii actuale atât la nivelul individului, cât şi la nivelul statului, ar trebui să ne deştepte, să trezească în noi o suflare luminată, naţională, izvorâtă din adâncul instinctului de conservare, din credinţa în Dumnezeu. Am mai spus şi cu alte ocazii că există, în prezent, o conspiraţie mondială care a ajuns la cote fără precedent, condusă de o grupare foarte puternică şi deosebit de influentă, de o grupare ocultă planetară, fie că vorbim aici de reprezentanţii unor naţiuni, etnii sau elite corporatiste. Sub numele de Noua Ordine Mondială se ascund organizaţii, instituţii şi indivizi grupaţi într-o reţea intercorelată, care nu cunoaşte şi nici nu vrea să mai accepte limitele statale, se află deasupra legilor tuturor ţărilor, controlând politica, sistemul banacar internaţional, industria, comerţul, sistemul de asigurări, lumea medicală, traficul de droguri şi armament etc.

Ei promovează o lume a criminalităţii şi a abuzurilor greu de imaginat, îndreptate împotriva umanităţii; sunt folosite tot mai mult metode mascate de îngenunchiere a populaţiei, de exterminare a acesteia prin alimentaţia nocivă, prin produsele cosmetice, prin deşeurile toxice, prin apa fluorurată şi hrana iradiată, prin experimentele medicale şi ale industriei farmaceutice, prin alte arme biologice şi psihologice, de fapt, variantele moderne ale armelor folosite pe vremuri în bătăliile de pe câmpurile de luptă. După cum s-a putut observa de-a lungul timpului, s-a ajuns până acolo încât să se creeze noi agenţi biologici şi virusuri, pentru care apoi sunt necesare remedii precum vaccinurile create tot de ’’ei’’. Totul este finanţat printr-o serie de programe guvernamentale, iar aceste studii şi experimente ştiinţifice aunt prezentate ca fiind proiecte de cercetare şi dezvoltare necesare pentru a coexista într-o lume mai bună şi mai sănătoasă. Unul din principalele obiective ale ocultei mondiale a fost şi este reducerea drastică a populaţiei.

Astfel, nimic nu este întâmplător, totul este regizat şi dus la împlinire conform unui plan diabolic, foarte bine pus la punct, cel care se regăseşte în Protocoalele Maeştrilor Francmasoni, bazate pe abuz de putere, crime, război, conspiraţie, conflict de interese, minciună şi crasă manipulare, fapte care se constituie într-o încălcare flagrantă a drepturilor omului, care însă se desfăşoară sub masca democraţiei, carităţii şi libertăţii individuale. Protocoalele sunt cheia secretă care ne oferă posibilitatea de a înţelege tot răul făcut de ’’ei’’, ce bântuie astăzi în omenire. În ’’lumina’’ Protocoalelor sunt cuprinse adevăratele cauze ale frământărilor sociale, economice şi politice, generate cu o abilitate ieşită din comun de către francmasoni, de la Marea Revoluţie Franceză încoace, punctul care marchează începutul sfârşitului. ’’Armele folosite de francmasoni izolat, pe grupări sau întrunite, au forţă de penetraţie şi distrugere pe întreaga gamă a structurilor umane individuale, colective, naţionale.

Corupţia, şantajul, dezinformarea, intoxicarea informativă, falsificarea istoriei şi a realităţii contemporane, manipularea informaţiilor, pornografia, compromiterea ideilor, a personalităţilor istorice sau contemporane, dezagregarea familiei şi a instituţiilor naţionale fundamentale: biserica, şcoala, armata, conflictul social, crearea antisemitismului, monopolul mass-mediei, finanţelor, controlul şi direcţionarea opiniei publice, a justiţiei, stăpânirea directă sau indirectă a guvernelor, comerţului, industriei, crima politică, lovitura de stat, alcătuiesc arsenalul armelor folosite de oculta internaţională pentru distrugerea societăţilor creştine tradiţionale şi a statelor naţionale’’, scrie Radu Theodoru în a sa excepţională carte întitulată ’’România ca o pradă’’.

Presiunile de natură politică, economică, financiară, socială şi psihologică exercitate din afară şi asupra noastră, sunt tot mai vizibile, mai cu seamă că (n. n. ţara noastră) este o naţiune preponderent ortodoxă, iar distrugerea credinţei şi înlocuirea ei cu o religie unică, mondială, este un deziderat dintre cele mai importante aflate în planul de înrobire a lumii. De fapt, aşa după cum se poate observa cu ochiul liber şi mintea limpede, ţări din fostul bloc comunist precum Ungaria, Polonia, Bulgaria, România sunt subjugate centrelor financiare internaţionale, cele care au produs criza financiară internaţională.

În privinţa României, ţara care a ajuns pe ultimul loc în Europa privind nivelul de trai, putem spune că sunt respectate întocmai obiectivele de subjugare, de aservire scopurilor ocultei internaţonale, care impun şi aici o nouă formă de sclavie, prin folosirea tehnicilor moderne de uniformizare a conştiinţelor, de spălare a creierelor, de manipulare şi supunere oarbă a maselor prin intermediul mass-mediei. Băncile sunt toate privatizate şi au capital majoritar străin, resursele naturale şi toate celelalte bogăţii sunt cedate sau înstrăinate către structuri străine, iar datoria externă către organizaţiile ocultei planetare-FMI şi Banca Mondială, se va ridica în curând la peste 100 de miliarde de euro. În majoritatea sondajelor de opinie, românii se consideră o naţiune ce se află în faţa unei crize sociale economice şi politice fără ieşire.

Dar asta nu-i împiedică-din păcate, să privească detaşaţi, cu indiferenţă, cu nepăsare la ceea ce li se întâmplă, punând întregul dezastru naţional doar pe seama crizei mondiale şi a incopetenţei celor care ne conduc, deşi realitatea este cu totul alta. Atacurile care vin din exterior sunt susţinute din interior de cei aserviţi scopurilor oculte de dominare a lumii, şi care, deşi au crescut treptat în agresivitate, au ajuns ca, astăzi, războiul psihologic şi mediatic să devină un fapt obişnuit care nu mai deranjează aproape pe nimeni.

Este concluzia la care a ajuns şi profesorul Alexandru Amititeloaie care accentua situaţia gravă în care se află o (n. n. ţară) aflată pe buza prăpastiei, într-un articol întitulat: ’’Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum’’, publicat pe blogul scriitorului Ion Coja: ’’Constrânşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate, mulţi dintre (n. n. cetăţenii) noştri nu şi-au dat seama că în (n. n. ţara) noastră se instaura, cu fiecare acţiune politică sau reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie. N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gândite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv.

În acest scop trebuiau demolaţi stâlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpân pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi. Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungând chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atâtea şi atâtea generaţii de români ar fi fost glorificat artificial de propaganda comunistă.

Campania furibundă de condamnare a fostului regim s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc. A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mâna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţământul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ce a început (…) n-a fost nimic altceva decât o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are ca scop decât să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămâne pe ele, să ajungă pentru totdeauna sub stăpânire străină’’. Protocoalele masonice spun că, într-o bună zi, popoarele creştine vor fi dezbinate şi învrăjbite unul împotriva celuilalt , de presa şi literatura bolnavă – la adăpostul liberalismului -, prin corupţie, demoralizare şi denigrare umană, prin criza economică şi financiară mondială, care vor duce la un guvern mondial de sorginte masonică.

Războaiele şi conflictele mondiale declanşate de ’’ei’’, vor grăbi instalarea domniei despotismului masonic, în locul unui liberalism care nu mai face faţă cerinţelor noii lumi care urmează să fie creată. Atunci, în afara religiei masonice, toate religiile vor fi desfiinţate, pentru ca, în final, ’’Regele’’ masonilor, nimeni altul decât antihristul, să domească peste toată omenirea astfel subjugată. Luaţi, aşadar, aminte, şi nu trataţi cu indiferenţă astfel de probleme, pentru că, acţiunea satanică trebuie stopată, pentru că ea reprezintă izvorul tuturor ticăloşiilor şi nemerniciilor umane actuale. Goana după desfătări şi după o viaţă îndestulată ne va duce în păcat greu şi apoi în deznădejde, ne va face să uităm unii de alţii, de Dumnezeu. Asemenea fiului risipitor care se întoarce la Tatăl prin pocăinţă, Dumnezeu îi va primi pe cei care se vor întoarce la El şi care se vor pocăi şi vor părăsi calea păcatului.

Nota redacţiei: Deşi articolul se referă la situaţia actuală din România, e valabil întru totul şi pentru Moldova.

’’Credinţa Ortodoxă’’ nr.9, 2010 Autor: Romulus Dan Busnea

https://www.aparatorul.md/noua-ordine-mondiala-planuri-de-inrobire-a-lumii/

 
Un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

Satana face ultimul asalt si in acesti ani, mare necaz si stramtorare vor veni

tamaie

Satana face ultimul asalt și, în acești ani în care ne găsim, mare necaz și strâmtorare vor veni în lume…(…) Așadar, mare mânie are sa vină. Multe răutăți se întâmplă în lume, îndeosebi două: desfrâul și avortul.

Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de conștiință, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare… Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer.

Aceasta una, iar a doua – goliciunea femeilor. Umblă acum goale, – desi bărbații nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătoșii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat.

Dumnezeu este indelung-rabdator, iar o mie de ani sunt inaintea lui Dumnezeu ca o ora. Rabda indelung, dar si rabdarea Sa are margini. Nu e cu putinta ca Dumnezeu, care totdeauna pedepseste pacatul, sa ingaduie a se face atatea pacate, fara sa le pedepseasca… Numai sa fim pregatiti. Sa avem credinta in Dumnezeu, in El sa ne punem nadejdea si dragostea si El nu ne va parasi. Fie ca nimic sa nu ne desparta de iubirea lui Hristos.

Despre apostazia generală

“…Toţi s-au plecat: şi stăpânirea, şi arhiereii, şi miniştrii, şi ofiţerii; şi preoţi, şi monahi, şi soldaţi, şi cărturari, şi neştiutori de carte, şi bogaţi, şi săraci, şi mari, şi mici, bărbaţi şi femei. De la acest neam şi de la aceşti oameni să nu aşteptăm progres sau vreo procopseală, ci mai degrabă suliţa viitoare şi ultima şi marea mânie care ne va veni de la fiii pierzaniei, fiii neascultării. Există şi puţine excepţii, există şi puţini aleşi, de dragul cărora Domnul rabdă pe cei mulţi şi păcătoşi.

Dar sunt atât de puţini cei aleşi, încât mă tem că nu le va fi cu putinţă să oprească mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cea pornită împotriva păcătoşilor, şi va veni mânia cea mare de la Domnul Atotţiitorul şi întristare aşa cum nu a fost de la începutul lumii până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim?

Numai la Dumnezeu ne vom putea refugia, şi să fim gata pentru asta, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac. Această viaţă trecătoare seamănă cu marea. Noi şi toţi ceilalţi oameni suntem Petru care se scufunda mergand pe mare si intinde mana catre Hristos, şi precum marinarii care călătoresc pe mare nu au întotdeauna marea liniştită, ci întâlnesc de multe ori vânturi puternice, valuri mari şi sunt de multe ori în primejdie, aşa şi noi călătorim pe marea acestei vieţi vremelnice, întâlnim multe vânturi potrivnice, puternice, valuri mari, sminteli, ispite, boli, întristări, supărări, prigoniri şi primejdii.

Nu trebuie însă să dăm bir cu fugiţii. Să avem curaj, bărbăţie şi credinţă; şi dacă, la fel ca oamenii cu suflet mic şi cu puţină credinţă ne-am descurajat în primejdii, să strigăm ca Petru, care a strigat pe Hristos, prea dulcele Dumnezeu, Care pretutindeni este prezent: “Învăţătorule, mântuieşte-mă, că mă scufund!”. Şi de îndată dulcele nostru Iisus va întinde mâna Sa cea dreaptă şi ne va ridica, spunând: “Puţin credincioşilor, de ce v-aţi îndoit? Nu vă temeţi, Eu sunt aproape de voi, nu vă voi lăsa”.

Corabia nu se mai teme de primejdii când ajunge în port. Astfel şi noi, numai când vom ajunge la limanul vieţii celei veşnice, la limanul cel netulburat şi fără valuri vom fi în siguranţă veşnic, căci acolo încetează orice tulburare, orice teamă şi orice primejdie. Acolo blândeţea şi calmul sunt fără tulburare, pacea fără războaie, sănătatea fără boli, fericirea fără nefericire, bucuria fără întristare şi viaţa fără de moarte. Fie ca Preabunul şi Cerescul Părinte, Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile Sale cele veşnice şi de Împărăţia cerurilor”.

Este nevoie de mare grijă

Să fie slăvit Preabunul, Cel care ne întăreşte şi ne izbăveşte de orice primejdie trupească şi sufletească, ce vine de la stricatul şi prearăul vrăjmaş. Este mare nevoie de atenţie şi de rugăciune neîncetată, de credinţă, de nădejde, de bărbăţie sufletească şi de dragoste şi să izgonim pe vrăjmaş de la început, de când bate la uşa sufletului cu gândurile cele stricătoare de suflet. Să înşfăcăm armele rugăciunii şi să-l lovim zicând: Afară blestematule, fugi departe, „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie” şi “toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, acoperă-mă sub acoperământul tău”. De asemenea, să zicem şi „Să învie Dumnezeu …” şi „Crucii Tale…”. Preabunul Dumnezeu ne-a dat multe arme, sa nu te înfricoşezi, ci cu bărbăţie să-l izgoneşti…

Ca să meargă cineva în viaţa veşnică şi în Împărăţia cerurilor, păşeşte pe o cale îngustă, ce are piedici şi întristări, şi necazuri, şi boli, şi ispite. Prin multe necazuri veţi intra în viaţă, a zis Domnul. Nu există altă cale în afară de cea a ispitelor şi a întristărilor, aceasta este calea pe care au păşit toţi sfinţii, profeţi, apostoli, martiri, cuvioşi şi drepţi. Există şi calea cea uşoară pe care cei ce o urmează merg către stricăciune. Noi să cerem de la Dumnezeu să ne dea bună luminare şi putere să păşim pe calea cea îngustă şi cu chinuri, pe cea care ne călăuzeşte la găsirea împărăţiei cerurilor şi la fericirea cea de netâlcuit.

ARHIM. FILOTHEI ZERVAKOS (1884-1980), Din “Profeții si marturii creștine pentru vremea de acum“, https://ortodoxinfo.ro/2019/05/14/satana-face-ultimul-asalt-si-in-acesti-ani-in-care-ne-gasim-mare-necaz-si-stramtorare-vor-veni-in-lume/

 
Un comentariu

Scris de pe 16 mai 2019 în SFATURI

 

Balada paianjenului

paianjen-3.jpg

Mulți susțin că ești feroce, pe deasupra și hidos,
Dar nu-ți văd și măiestria și cât ești de tacticos.
Fiindcă stând să-ți văd lucrarea, m-am uimit cât te trudești,
Fără pauză, odihnă, a ta pânză s-o clădești.
Fugi în dreapta, ’ntorci în stânga, repetând drumu-nsutit,
Mii de straturi faci în pânză și ești tot neobosit.
Ba mai mult, eu m-am mirat, că tu hrana n-o vânezi –
Însăși gâza-ți cade-n plasă… Cât de tacticos lucrezi!
E cinstit, mi-am spus în sine, acest păianjen hidos,
Nu-i viclean și nici feroce, doar lucrează tacticos.
Peste toate acestea, însă, eu am mai apreciat
Că tu îți împletești pânza numai unde e curat.
Încă-mi e teamă de tine, recunosc, dar te admir
Pentru a ta măiestrie ce atârnă de… un fir.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 mai 2019 în ELENA J.

 

De ce il iubesc atat de mult pe SOCRATE

59683381_649834495461017_3055465959444709376_o.jpg

De ce îl iubesc atât de mult pe SOCRATE? Pentru că datorită înțelepciunii sale l-aș putea asocia cu Soarele care luminează și împrăștie tot întunericul. Și n-aș greși dacă l-aș considera chiar sfânt având în vedere că era atât de virtuos, moral, răbdător, cumpătat, modest și luând în calcul și felul morții sale: a fost condamnat la moarte prin otrăvire. Martir, aș zice, ucis pentru dreptate și adevăr.

Pe Socrate nu-l cunoaștem decât prin intermediul mărturiilor elevilor săi Platon și Xenofon, al legendei care s-a constituit în jurul său precum și al morții sale eroice.

Tatăl său era sculptor, iar mama moașă, oameni simpli provniți dintr-un mediu modest. În tinerețe, Socrate a fost instruit în meseria tatălui său pe care a abandonat-o, însă, foarte repede. L-a preocupat fizica și științele naturii, dar mai cu seamă filozofia. Îmbrăcămintea lui Socrate era întotdeauna modestă datorită simplității sale, dar niciodată n-a fost văzut afișând o neglijență vestimentară. Socrate n-a fost vanitosul care să simuleze o falsă modestie.

El nu lua bani pe lecții spre deosebire de sofiști. În învățăturile sale nu le vorbea despre arta de a dobândi bogății sau alte lucruri pământești pieritoare ci examina ceea ce este bun și ceea ce este rău, ce este frumos sau rușinos, drept sau nedrept, ce este curajul sau lașitatea. Îi înfrunta pe cei ale căror ordine i se păreau nedrepte și contrare legii, îi învăța să-și pregătească sufletul pentru virtute, să elimine imoralul, indecența, încercând să îi conducă pe calea justiției.

Socrate nu era numai un cercetător ci și un născător de suflete. Filozofia sa era mai întâi o morală. Gândirea lui Socrate a avut o mare importanță în istoria ideilor până la apariția creștinismului, dacă nu și mai târziu, omenirea occidentală trăind din ceea ce au reușit succesorii să rețină din învățătura lui.

Socrate nu obosește să repete că i s-a încredințat misiunea divină de a-și forma contemporanii: „Căci nu fac nimic altceva decât să colind orașul încercând mereu să vă conving, și pe tineri, și pe bătrâni, să nu vă îngrijiți de trup și de bani, nici mai mult, nici deopotrivă ca de suflet, spre a-l face să fie cât mai bun, spunându-vă că nu virtutea se naște din avere, ci din virtute vin și averea și toate celelalte bunuri. Atâta vreme cât este prezent în trup, sufletul este cauză a vieții acestuia, datorându-i virtutea de a respira și reîmprospătându-l. De îndată, însă, ce acest principiu regenerator încetează, trupul se nimicește și piere. De aici i se trage numele de suflet. Iar sufletul stăpânește ființa întregului trup ca să poată trăi și umbla. Iar trupul este mormântul sufletului acesta fiind îngropat în el cât timp este în viață.”

A fost acuzat că nu recunoaște zeii cetății, că încearcă să introducă o nouă divinitate, credința în existența unui Singur Dumnezeu și că urmărește să corupă tineretul.

Îndrăznind să cerceteze adevăratele probleme și să gândească dincolo de mediocritatea vieții, Socrate devine prin aceasta martirul propriului său limbaj. Astfel se încheia viața aceluia care se despărțise de judecătorii săi spunându-le: „Dar acum e timpul să plecăm – eu ca să mor, iar voi ca să trăiți.” Astfel avea să se sfârșească Socrate, unul dintre cei mai mari gânditori ai istoriei umane.

mediu.jpg

În Târgu-Jiu există o biserică care aduce cinste filosofilor din vechime. Lăcaşul de cult se deosebeşte prin picturile exterioare în care sunt înfăţişaţi mai mulţi filosofi antici: Socrate, Aristotel, Pitagora, Diogenes, Hipocrate, Plutarh şi alţii. Există foarte puţine biserici din ţară care au asemenea picturi. O astfel de biserică, pe care sunt pictaţi filosofi din perioada antică, se află şi pe muntele Athos.

Din picturile exterioare ale paraclisului, cele care întruchipează filosofi sau oameni de ştiinţă arată faptul că apropierea de Dumnezeu se poate face şi pe calea cunoaşterii. Oamenii de ştiinţă sunt exponenţii celor care au considerat că putem accede la Divinitate prin raţiune şi gândire.

ELENA J.

 
8 comentarii

Scris de pe 13 mai 2019 în ELENA J.

 

In lumea relatiilor de unica folosinta, aminteste-ti ca Taina Casatoriei este vesnica si dumnezeiasca

casatoria-civila-si-nunta-crestina-11278

Sensul vieţii de familie şi al vieţii noastre, în general, este dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Viaţa omenească e foarte scurtă, în ea avem şi aşa destule necazuri şi greutăţi, şi nu trebuie să o irosim fără sens pe jigniri, reproşuri reciproce şi deprimare. În scurta noastră viaţă pământească trebuie să apucăm să-i bucurăm pe cei dragi, să le aducem măcar puţină fericire şi să devenim, astfel, mai fericiţi şi noi înşine. (…)

Încă un factor important care ne ajută să purtăm responsabilitatea pentru apropiaţii noştri este gândul că legătura căsătoriei este veşnică şi de nedesfăcut. Că ne-am ales jumătatea o dată pentru toată viaţa ne aminteşte mereu verigheta, fiindcă inelul, cu forma sa de cerc, este simbolul veşniciei căsătoriei. În vremea cununiei, soţul şi soţia înconjoară de trei ori analogul tot în chipul unui cerc, fără început şi fără sfârşit.

Desigur că în această lume a „relaţiilor de unică folosinţă” gândul la veşnicie li se pare multora învechit, dar numai o asemenea perspectivă asupra familiei şi căsniciei poate ajuta familia să supravieţuiască într-o lume plină de păcat şi de tentaţii, permiţându-le soţilor să construiască o relaţie autentică. Soţii hotărâţi să rămână credincioşi unul altuia şi să fie răspunzători unul pentru altul se vor putea înfrâna nu doar de la adulter, ci şi de la privirile şi discuţiile impudice, de la flirturi. Omul care se căsătoreşte nu trebuie să-şi lase loc de cale-întoarsă, „portiţe de evadare”.

Atunci când oamenii ştiu că legătura căsătoriei este o legătură veşnică, se străduiesc să-şi depăşească slăbiciunile, să se smerească, să caute compromisul, nu să năzuiască din răsputeri să-l remodeleze pe celălalt.

Apropo, în perioadele dificile ale vieţii de familie atunci când este mare tentaţia de a începe să ne plângem de soarta amară şi a ne căina „tinereţea pierdută”, este foarte util să ne amintim că ne-am ales singuri jumătatea, aşadar acum trebuie să ne supărăm numai pe noi înşine şi să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerea făcută.

Bine a zis Puşkin: „Fericit cel care-şi stăpâneşte vorba şi gândul ştie să şi-l ţină-n frâu!”. Şi familistul este pur şi simplu dator să înveţe să-şi stăpânească vorbele şi gândurile, ca să nu-l poarte unde nu trebuie, căci de pe urma gândurilor noastre păcătoase, a vorbelor grosolane, tăioase, necugetate, suferim nu numai noi înşine, ci suferă şi cei care ne sunt dragi.

Pr. Pavel Gumerov, doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 mai 2019 în CASATORIE