RSS

E usor sa iubesti un om frumos si virtuos, insa, meritul iti revine cand iubesti pe acela murdar si neputincios

02 iul.

drunken

E ușor să iubești un om frumos, curat și virtuos – nu depui niciun efort. Ba chiar e un egoism la mijloc, dorința de a-l poseda, de a fi al tău și de a te mândri cu el. Meritul, însă, îți revine când îl iubești pe acela care a fost părăsit de toți, sărac și bolnav. Câți, oare, ar avea tăria să ridice de jos un om care a băut, să nu-l jignească și să-l ducă de braț la casa lui? Cine ar avea această putere de jertfă, de a lua asupra sa greșeala lui, de a suporta rușinea în locul lui, știind că va fi considerat una cu „bețivul”? Să-l rabzi și să nu-l mustri.

Tocmai atunci se arată adevărații prieteni, care rămân lângă tine deși nu au nimic de câștigat. Rămân pentru tine, pentru că te iubesc pe tine și nu ce ai deținut tu cândva, bani sau funcții. Și tocmai aici este cel mai greu, că în situațiile critice din viața ta, cei mai mulți te părăsesc, se rușinează cu tine ori te critică.

E ușor să fii alături de cineva în clipele lui fericite, însă, tăria dragostei tale se arată când acesta e în necaz și nu mai ai nimic de câștigat de la el – dacă îl mai poți iubi cu aceeași intensitate și te poți jertfi pentru el. Și tocmai această dragoste dezinteresată, necondiționată are puterea de a converti suflete, de a schimba caractere pe veci și de a învia conștiințe. Însă, numai un suflet jertfitor ar fi capabil de un asemenea sacrificiu…

Elena J.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 2 iulie 2018 în DRAGOSTEA, ELENA J.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: