RSS

Arhivele lunare: aprilie 2018

Dor de tarana

iarba verde

De un timp încoace
Un dor nu-mi dă pace –
Dorul de țărână,
Să o simt în mână.
Dor de iarba moale,
De câmpii în floare.
De râuri curate
Și flori parfumate.
Dor de-apus de soare,
De seri în răcoare.
Dor de cer și rouă,
Să aud cum plouă.
De vântul ce-adie
Și de veșnicie.
Dor de zori curate
Și de libertate.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 aprilie 2018 în ELENA J.

 

Sa nu-mi iei niciodata Harul Tau!

nu va multumiti cu putin

Poți să-mi iei toată averea,
Să rămân cel mai sărac,
Să n-am nici pâine pe masă
Și nici cu ce să mă-mbrac;

Poți să-mi dai să urc un munte
Și prin valuri să mă treci,
Poți să-mi ceri să lupt cu vântul
Și prin foc să mă încerci;

Pot să-ndur singurătatea,
Frigul chiar și temnița,
Pot să-ndur loviri și lacrimi
Și strâmtoarea cea mai grea;

Dar să nu iei de la mine
Niciodată Harul Tău,
Fără El sunt gol și rece,
Sunt pribeag, pustiu și rău.

Nu mai vreau să simt vreodată
Dorul său sfâșietor,
Fiindcă, Doamne, dintre toate
L-am simțit cel mai greu dor.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 aprilie 2018 în ELENA J.

 

Intalnirea cu pustnicul

148887_pustnic

Mi-am urmat drumul spre înălţimi, spre muntele Schimbării mele la Faţă. Şi în sfârşit, cu mare greutate, am ajuns la locul pe care doream să-l cercetez. Am stat puţin afară, să mă odihnesc. Chilia unui pustnic, mă gândeam, nu este doar un loc de taină, ci şi un „ceresc lăcaş.” Cel ce locuieşte acolo şi se îndeletniceşte cu isihia şi rugăciunea este un Apostol al lui Hristos. Sfântul Grigorie Palama spune aceasta într’una din omiliile sale către Thessaloniceni, plecând de la faptul că, în Duminica învierii, Sfântul Apostol Thoma nu s’a învrednicit a-L vedea pe Hristos cel înviat, nefiind împreună cu ceilalţi Apostoli; L-a văzut însă pe Domnul după opt zile, împreună cu ceilalţi Apostoli. Şi spune Sfântul lui Dumnezeu: „Duminica, dupre Dumnezeiasca Liturghie, îngrijeşte-te să găseşti pre cineva ce urmează Apostolilor lui Hristos şi rămâne deoparte, în tăcută rugăciune, psalmodiind şi dorindu-l pe Hristos. De-l găseşti, intră în chilia lui, cu credinţă, ca într’un loc sfânt, pentru că are sfinţitoarea putere a Sfântului Duh. Şi cât mai mult să zăboveşti acolo, vorbind cu el despre Dumnezeu şi cele cereşti şi, cu smerenie, cerând povăţuire şi ajutor prin blagoslovenia sa. Atunci, Domnul Iisus nevăzut va veni şi la tine, precum a venit la Thoma. El va da pace sufletului tău, îţi va înmulţi credinţa, te va sprijini şi te va număra cu aleşii împărăţiei Cerurilor.”

Urmând poveţei Sfântului, m’am apropiat de chilie ca de-un loc de taină. Inlăuntru am avut simţământul că Gheronda era un Apostol al lui Hristos, care L-a văzut de pe acum pe Mântuitorul şi era în lăcaşurile Ierusalimului Ceresc; pentru aceasta, a ajuns dumnezeu după har şi se face părtaş energiilor nezidite ale lui Dumnezeu, având tot ceea ce are Dumnezeu, în afară de Esenţa sa. „Toate cele ale lui Dumnezeu le are cel îndumnezeit prin har, afară de Fiinţarea sa.” /Sfântul Grigorie Palamâ/ Cum aş putea să-l socotesc altcumva, dacă aşa vorbeşte Dumnezeu despre el prin Sfântul Grigorie? Am vrut, asemenea lui Thoma, să-L văd pe Hristos, de aceea am hotărât să mă apropii de Gheronda cu smerenie şi pocăinţă, şi să împlinesc orice mi-ar fi spus. După cum îşi va da seama şi cititorul, după această convorbire despre Dumnezeu şi cele cereşti, am simţit o pace adâncă revărsându-se în sufletul meu…

Am bătut la uşa chiliei sale. O linişte neţărmurită domnea acolo, lucru ce m’a înfricoşat puţin. S’au auzit nişte paşi mărunţi. Uşa s’a deschis tăcut şi unul dintre ucenici s’a ivit în faţa mea.

-Blagosloviţi!

-Domnul!

– Aş vrea, dacă se poate, să-l văd pe Gheronda. E ocupat?

Trebuie să fii foarte reţinut când cercetezi un pustnic. S’ar putea să-l întrerupi din rugăciune. Ar putea fi în răpire dumnezeiască, pe Muntele Thavor, şi tu l-ai aduce înapoi în lumea zgomotoasă. Ar fi cel mai mare rău pe care i l-ai putea face. Nu s’ar necăji dacă l-ai ocărî, ci dacă l-ai trage jos de pe Munte. Dar totodată ar fi cel mai bun lucru pe care l-ai putea face pentru tine, căci te-ar umple de dumnezeiască mireasmă! Strălucirea pe care a dobândit-o te va orbi. „Din rugăciune, arzând se înalţă,” /Sfântul Grigorie Palamâ/ la fel cum ardea şi Moisi când a coborât de pe Sinăi, iar Israilitenii nu l-au putut privi, pentru că era asemenea fierului scos din foc. Simţi „mireasma nemuririi.”

– Să întreb, a răspuns ucenicul. S’a întors după câteva minute.

– Gheronda e bolnav, dar se va ridica să vă primească. Să intrăm, dacă vreţi.

Am stat puţin cu acest monah tânăr. M-a mişcat prezenţa lui în acel loc aspru, viaţa şi tinereţea lui în chilia aceea sărăcăcioasă. Nu-l cunoşteam, dar am simţit pentru el admiraţie.

– Sânteţi mulţi aici? am întrebat.

– Gheronda şi trei ucenici.

– Vreau să vorbesc cu el despre câteva lucruri ce mă frământă. Asta-i pricina pentru care-am venit în locul acesta singuratic.

– E bine că aţi făcut aşa. Cu astfel de gânduri ar trebui să vină aici pelerinii! Unii vin doar din simplă curiozitate. Vin să-l vadă pe Gheronda în persoană, şi apoi se mândresc că l-au văzut. Aceştia îl obosesc foarte mult. îi simte ca pe nişte vizitatori la grădina zoologică, ca pe nişte turişti. Aşa că e bine pentru sfinţia voastră să-l întrebaţi de cele duhovniceşti şi să-i spuneţi ce vă frământă. Trebuie să ştiţi că nu veţi asculta vorbe goale! Gheronda vorbeşte din cercare. El trăieşte lucrurile acestea, şi vorbeşte despre unele dintre ele celor ce-l vizitează, pentru a-i ajuta…

Abia am încheiat, că înaintea mea apăru Părintele. Parcă ar fi răsărit dintr’o dată soarele! Ca o primăvară ce răspândeşte bucurie. Ca o lumânare în întuneric! Barba albă i se revărsa pe faţă precum un şuvoi. Ochii lui pătrunzători, strălucitori, luminau. Rar am văzut astfel de ochi transfiguraţi. Sfântul Grigorie Palamâ spune că Apostolilor, înainte de a vedea Lumina Nezidită de pe Thavor, li s’au preschimbat ochii prin puterea Sfântului Duh, pentru a o putea vedea: „Inţelegi, dar? Inaintea acelei lumini, orbi sânt ochii celor ce văd dupre fire. Pentru aceasta, privirea simplă nici nu va simţi acea lumină, nici nu o va vedea, ci doar [privirea] cea preschimbată prin puterea Sfântului Duh. Aceia au fost schimbaţi, şi această schimbare ce nu era desăvârşită, ci cea pe care o a putut lua firea noastră muritoare, au primit-o de la Dumnezeu prin unirea cu Cuvântul.”

Şi acest Stareţ, care adeseori a văzut Lumina Thavorului, avea privirea preschimbată de această trăire, o vădită şi binecuvântată preschimbare.

– Blagosloviţi, am spus, aplecându-mă să-i sărut mâna ce purta urmele multor nevoinţe.

Dar el s’a aplecat mai jos şi mi-a sărutat cel dintâi mâna. Am rămas buimac.

– Dar, Gheronda, de ce mi-aţi făcut asta, mie, unui nevrednic slujitor al lui Dumnezeu, unuia din turmă?

– Eşti preot, şi ai harul lui Dumnezeu. Ce-am eu mai mult decât tine?!

– Noi, cei ce trăim în această lume neputincioasă, ne năştem în păcate, pe când aici, în pustie, vă bucuraţi de harul lui Dumnezeu. V’aţi făcut scaunul Său aurit, heruvim arzător. Scripturile vă sânt „întreit scrise înlăuntrul inimii, având deci mintea lui Hristos” şi v’aţi făcut „viu lăcaş al lui Hristos întru Duhul.” /Sfântul Grigorie Cuvântătorul-de-Dumnezeu/ Pentru ce-aţi făcut-o?

Mă plângeam de parcă aş fi fost copleşit. Şi, într’adevăr, eram covârşit de sfinţenia şi de smerenia sa. Adeseori sântem mai adânc atinşi de smerenia cuiva decât de spusele sale. Dragostea este mai mişcătoare decât criticile.

– Imi pare că nu cunoşti felul în care gândim în pustie, spuse plecându-şi capul. Una dintre caracteristicile isihiei este conştientizarea păcatului. Cel ce veghează asupra sa vede în fiecare zi astfel de stări păcătoase, astfel de ispite ale diavolului înlăuntrul său, încât se simte cu adevărat cel mai josnic dintre păcătoşi. Crede-mă, părinte, oricine intră în chilia mea este mai sfânt decât mine. Este un înger al lui Dumnezeu.

…N’am mai spus nimic. M’a prins de mână şi, călăuzindu-mă cu mare dragoste, ca pe un orb, m’a dus înspre paraclis. M’am simţit în acea clipă ca un nevăzător înaintea luminii arzătoare a Soarelui, un neputincios înaintea unui uriaş, un prunc înaintea unui bătrân înţelept! întâia lui faptă a premers-o pe alta, venită puţin mai târziu. Cât de sigur m’am simţit cu el! Ce har negrăit! Chiar şi acum îi mai simt mâna caldă!

Am păşit prin două uşi joase, unde trebuia să te apleci ca să poţi trece. Toate sânt aici pline de smerenie. In chilia unui pustnic ar trebui să intri întotdeauna aplecat. Ar trebui să uiţi cine ai fost sau cine eşti. Aici nu este loc pentru oamenii egoişti, care se cred cineva. Am ajuns într’un mic paraclis. M’a dus să mă închin la icoanele de pe catapeteasmă şi înaintea Sfintei Mese din Sfântul Altar, în vreme ce el aprindea candelele, cântând troparul sfântului căruia îi era închinată biserica.

Cel dintâi lucru care ţi se va spune, în orice mănăstire sau schit vei intra, este să te închini la icoanele bisericii, şi cel dintâi semn de prietenie va fi să-ţi aducă sfintele moaşte ca să te închini la ele. Acestea sânt cel mai însemnat lucru într’o colibă săracă, o îmbogăţesc! Moaştele Sfinţilor, păstrate cu aşa mare cinstire, arată lipsa sfinţilor din lume, dar şi prezenţa lor „prin har.” Când sufletul Sfântului părăseşte trupul şi atinge desăvârşirea, întreg trupul primeşte harul dumnezeiesc. Aşa se tâlcuiesc minunile sfintelor moaşte şi mireasma lor. în acest mic paraclis, Gheronda şi ucenicii lui simt bunătatea lui Dumnezeu şi se fac părtaşi Cinei celei de Taină.

Mai târziu, m’a dus într’un loc care, mi-a spus, era camera lui de zi. Se găseau acolo nişte scăunele şi câteva cărţi ale Sfinţilor Părinţi: Filocalia, Scrierile Părinţilor pustiei, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Ef rem Sirul, Sfântul Grigorie Palamâ ş.a.. Ne-am aşezat pe două scăunele. M’a chemat să vin lângă el, apoi a rămas cuprins de tăcere. Vădit lucru, se ruga lui Dumnezeu să mă lumineze pentru a mă vedea pe mine însumi, dar să-l lumineze şi pe el pentru a putea spune cele de trebuinţă.

Ierothei Vlahos 

O noapte in pustia Sfantului Munte. Convorbire cu un pustnic despre rugaciunea lui Iisus, Editura Sophia, crestinortodox.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 aprilie 2018 în SFATURI

 

Nemultumit de viata ta?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 aprilie 2018 în ELENA J.

 

ULTIMA PRESCURA (documentar) Disparitia vechilor traditii romanesti in fata globalizarii

 
5 comentarii

Scris de pe 10 aprilie 2018 în ROMANIA

 

Aristotel – despre manie

manie

Oamenii sunt mânioși când suferă, căci cel care suferă râvnește ceva, iar dacă cineva i se împotrivește în vreun lucru oarecare în mod direct sau indirect sau dacă nu îl sprijină, îl perturbă în realizarea acestui lucru, devine mânios. De aceea, bolnavii, nevoiașii, îndrăgostiții – în general, cei care doresc ceva, nereușind să obțină, sunt irascibili și ușor de stârnit. Așa cum bolnavul este ușor de provocat contra celor care sunt nepăsători în privința bolii lui; nevoiașul contra celor care nu le pasă de sărăcia lui; îndrăgostitul împotriva celor care sunt indiferenți referitor la dragostea lui, căci fiecare om e predispus la propria sa mânie în particular prin pasiunea existentă în el.

Oamenii se mânie, de asemenea, pe cei care îi iau în râs, își bat joc de ei, care îi ironizează, căci aceia îi ultragiază. Ei se mai mânie și pe cei ce vorbesc de rău și desconsideră lucrurile de care ei se preocupă în mod deosebit. Se mânie, de asemenea, pe cei care obișnuiau să îi respecte, ori să le dea atenție dacă aceia nu se comportă din nou astfel față de ei. Sau pe prietenii lor dacă aceia nu îi vorbesc de bine, dacă nu își dau seama de nevoile lor, căci faptul de a nu observa este un semn al disprețului, fiindcă lucrurile care ne preocupă nu ne scapă. Ei se mai mânie și pe cei care își păstrează seninătatea în mijlocul nenorocirilor lor și pe cei care sunt înclinați să facă un bine altora, dacă nu sunt binefăcători și în privința lor înșile.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 aprilie 2018 în INTELEPCIUNE

 

Doamne, da-Te jos de pe Cruce… vreau sa vorbim!

FB_IMG_1522735998152.jpg

– Doamne, da-Te jos de pe Cruce… vreau sa vorbim!
– Vorbeste-Mi, Eu te aud…
– Dar eu vreau sa plang pe umarul Tau…
– Plangi la picioarele Mele…
– Dar eu astept sa-mi stergi lacrimile… Tu niciodata nu mi le stergi…
– Lacrimile sunt date pentru a fi simtite, nu pentru a fi sterse…
– Stii uneori ma apuca un dor de Tine… si n-am cum sa-l sting… Ma usuc de dor si nu-l pot ogoi!
– E bine sa-ti fie dor. Ti se face dor doar de cei pe care ii iubesti…
– Stii, eu am obosit… viata e grea!
– Si Eu am obosit… oamenii sunt rai…
– Eu vreau sa fiu fericit…
– Fii! Eu ti-am spus care sunt Fericirile…
– Eu vreau sa fiu bun…
– Fii! Buni sunt cei care iubesc…
– Eu vreau sa iubesc!
– Iubeste! Iubesc cei care iarta!
– Eu vreau….
– Nu mai vrea…. Fii!
– Uneori Te departezi de mine… si eu Te caut!
– Ma departez ca sa-Mi simti lipsa… si sa Ma cauti…
– Uneori nu pot sa ma rog….
– Nu te ruga… Vorbeste-Mi!
– Dar Tu ma auzi…?
– Iti si raspund… Tu Ma auzi?
– Uneori nu stiu cine sunt…
– Esti cine te-am plamadit Eu sa fii…
– Uneori nu stiu ce vreau…
– Nu mai vrea… Daruieste..
– Uneori nu stiu unde merg..
– Opreste-te si stai… uita-te in jur!
– Tu ai un raspuns la toate..
– Tu ai intrebari despre toate…
– Stii… uneori e intuneric in sufletul meu…
– Aprinde o lumanare… sa se faca lumina…
– De ce stai numai in cer?
– Eu stau pe cruce … pe pamant… In cer îi astept numai pe cei ce se intorc acasa…
– Dar eu voi ajunge in cer?
– Mai intai trebuie sa stai pe cruce…
– Dar, cum?
– Smerindu-te…
– Dar cum?
– Zilele tale de la Mine sunt… Primeste-le asa cum iti sunt date… Si fa din ele bucurie si pentru tine, dar mai mult pentru altii!
– Dar unele zile sunt rele…
– Dar unele clipe sunt pline de fericire… si pentru acele clipe merita sa traiesti!
– Hai ridica-te… Trebuie sa te ridici…
– Azi nu… Se poate azi Nu!…
– Nu! Azi se poate numai DA!
– Dar maine va fi o zi mai buna…?
– Nu te intreba cum va fi maine…. nici daca va fi maine… Trebuie sa te ridici Azi!
– Bine… Dar sa nu ma lasi! Doamne! Sa nu ma lasi!
– Nu! Nici tu sa nu Ma lasi…
– Esti tot timpul cu mine…
– Da! Sunt tot timpul cu tine!

Natalia Luchita

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 aprilie 2018 în IISUS

 

Daca nu ne indragostim incat sa se „darame stalpii cerului” peste noi, nu trebuie sa ne casatorim

parintele-nicolae-tanase-satul-cu-28-de-biserici-590x419

Sf. Ioan Gură de Aur se pronunţa aşa: „nu vom ajunge să facem paşii număraţi” fară de pasul numărul 1, ca cineva să-ţi placă, să te atragă într-un fel. Biserica Ortodoxă este realistă. Pentru că omul este un unicat în lume, fiecare dintre noi avem un punct de vedere. Mie îmi place o fată, ţie îţi place o altă fată. Alt fel de fată. Mie îmi place soţia mea, ţie îţi place soţia ta. De ce? Şi fiecare aducem argumente. Deci pornim de aici. Asta nu înseamnă că respectiva fată, pe care doreşti să o contactezi în vederea prieteniei, trebuie să treacă printr-un concurs de Miss. Nu! Să-ţi placă ţie! Părerea celorlalţi nu contează. După aceea nu urmează calităţile intelectuale, ci urmează calităţile morale. Trebuie analizat şi dacă avem nişte puncte comune în: vederea practicării unor virtuţi.

Prima regulă ce trebuie împlinită este ca să nu fie rude, iar a ll-a să se placă. De aici concluzia că în alegerea unui prieten în perspectiva căsătoriei şi a dorinţei de a avea copii, (căci despre această prietenie am vorbit noi), primul criteriu este aspectul fizic, adică cel cu care vrei să te împrieteneşti trebuie să-ţi placă.

Dumnezeu a creat toate fetele frumoase şi toti băieţii frumoşi, dar unor băieţi le plac anumite fete, iar unor fete doar anumiţi băieţi. Dacă nu pornim de la acest criteriu, în primul rând nu vom reuşi să întemeiem o prietenie sau va trebui să aşteptăm ca pofta să vină mâncând, cum se zicea în trecut în perspectiva căsătoriilor „aranjate”. Ori azi nu trebuie să fie aşa! Dacă tot suntem în postura să alegem, atunci să alegem. Putem să ne împrietenim uneori – accidental – când nişte calităţi morale (mai rar intelectuale, dar în general morale), nişte afinităţi fac în mod neaşteptat să se nască prietenia.

Cine are calităţi morale poate să ajungă şi la practicarea virtuţilor. Pe de altă parte, ca orice om, prietenul sau prietena ta are şi defecte, întrebarea pentru tine este dacă poţi suporta aceste defecte. Cum ar fi cazul unei fete, se împrieteneşte cu un băiat şi acela fumează, bea şi se poartă nepoliticos. Ea stă şi se întreabă: pot eu să suport acestea în viaţa mea când mă voi căsători cu el? Dacă da, întemeiez o prietenie, dacă nu, mă las păgubaş, pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu, frumoşi, dar trebuie să ţinem cont de specificul şi afinităţile fiecăruia. Este de preferat mai întâi să ne placă omul şi cu defectele lui, dar dacă nu ne place, dacă nu ne îndrăgostim încât să se dărâme „stâlpii cerului” peste noi, nu trebuie să ne căsătorim; trebuie să mai aşteptăm, să mai studiem, pentru că în căsnicie se rezistă doar aşa.

Şi toate aceste hopuri, aceste probleme care apar în căsătorie, copii, copii bolnavi, boli, lipsuri materiale, financiare, conflicte cu vecinii, cu rudele, toate se pot suporta dacă trăieşti lângă o fiinţă de care iţi place „la nebunie” în cam toate aspectele.

Pr. Nicolae Tănase, http://www.ganduridinierusalim.com

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 aprilie 2018 în CASATORIE

 

HRISTOS A INVIAT!

Să mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să trecem cu bine peste încercările din perioada postului și ne-a învrednicit să ajungem în Ziua binecuvântată a Învierii Sale. Să fie primite tuturor osteneala, ajunările, metaniile, rugăciunile, faptele bune și dragostea! HRISTOS A ÎNVIAT! Pentru cei bolnavi, pentru cei din închisori, pentru cei ce se nasc, pentru cei ce au intrat în veșnicie, pentru bătrâni, pentru vrăjmașii noștri, pentru românii de pretutindeni… HRISTOS A ÎNVIAT!

0587

Astăzi, Sfânta Înviere,
Să v-aducă mângâiere,
Bucurie, sănătate,
Și mese îmbelșugate.
De e ceasul cel dintâi,
Doamne, cu noi să rămâi!
De e ceasu-al șaselea,
Dumnezeu plată să dea!
Iar de-i ceasul de apoi,
Milă ai, Doamne, de noi!
Să ne fie răsplătit,
După cât ne-am ostenit!

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 8 aprilie 2018 în ELENA J., INVIERE

 

Ce inseamna „Hristos a inviat!”

INVIEREA 2

Hristos a înviat înseamnă într-adevăr Dumnezeu există! Hristos a înviat înseamnă viaţa e mai tare ca moartea! Hristos a înviat înseamnă într-adevăr există lume cerească ca lume reală şi fără de moarte! Hristos a înviat înseamnă toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite! Hristos a înviat înseamnă toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate! Toate cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate, fiindcă: “Hristos a înviat!” ( Velimirovici 248).

„Hristos a înviat!”- însemnează că viaţa aceasta are un sens şi lumea o explicaţie. De la Învierea Domnului a plecat revoluţia care a cuprins lumea. Toate religiile neamurilor pământului mărturisesc nemurirea sufletului; mărturisesc o viaţă fericită pierdută. Iisus ne-a arătat-o dovedindu-ne-o cu învierea din morţi. Învierea este biruinţa asupra morţii. Cea mai mare tristeţe a vieţii întoarsă în cea mai mare bucurie.

Hristos a înviat! Prin urmare nu se termină totul cu mormântul. Areopagul înţelepciunii antice n-a vrut nici să audă despre înviere. E curios că şi după douăzeci de veacuri, raţiunea tot reacţionară a rămas învierii. Filosofia n-a primit până acum decât puţin din patrimoniul Revelaţiei. Astfel n-a primit până acum decât personalismul, libertatea. Dar persoana omenească încă nu e văzută decât în categoriile raţiunii şi în cadrul naturii decăzute. Persoana încă nu are în filosofie perspectiva transcendenţei, încă nu e văzută în lumina învierii. Filosofia motivează rezerva sa, cu faptul că atunci ar deveni religie, şi ea ţine la autonomia ei.

Pr. Arsenie „Omul îmbrăcat în haină de in”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 8 aprilie 2018 în INVIERE