RSS

Serafimul meu

16 mart.

in linistea.jpg

Priveam în zarea-ndepărtată, în soarele fără apus,
O umbră caldă și frumoasă ce îmi stârnea un dor nespus.
Tânjind să-i văd chipul din umbră, eu am șoptit spre ea ușor:
Voiesc să știu de ești nălucă, serafim sau om muritor.
Ieșind, atunci, din a ei umbră, eu am zărit un serafim
Ce mă orbea cu-a lui lumină, cu fața albă ca de crin.
Văzându-i chipul blând și tandru al serafimului ceresc,
Eu mi-am plecat ochii de teamă, de el să nu mă-ndrăgostesc.
Dar el mi-a înțeles sfiala și-atunci mi-a spus încetișor:
Tu ești o fiică pământească, eu serafim nemuritor.
Nu-ți vinde dragostea pe mine, aici prea mult nu poposesc,
Căci eu am altă misiune de la Stăpânul Cel Ceresc.
Iar de voiești să îți fiu mire numai o zi pe-acest pământ,
Pecetluită-ți va fi soarta căci este scris un legământ:
Să nu mai cauți un alt mire cât pe pământ ai să trăiești,
Doar eu să fiu pe veci în gându-ți, la mine doar să te gândești.
Dar, ia aminte, eu pleca-voi, la cer mă voi ’nălța curând,
Vei fi mireasă, îți voi fi mire, numai cât eu sunt pe pământ.
O zi vei fi, tu să ții minte, mireasa unui serafim,
Te voi ’nălța-n abis de zare, o zi în zbor am să te țin.
Și-apoi eu voi lăsa pământul, mă duc să fiu nemuritor,
Dar, ne-ncetat, de sus, din ceruri, la tine voi privi cu dor.
Și ascultând pogorământul, eu astfel i-am făgăduit:
Cât voi trăi-n această viață, cu foc va fi pecetluit.
De-atunci îl tot privesc în zare pe al meu mire serafim
Și cânt mereu: sunt muritoare! Aștept ca-n cer una să fim!

ELENA J.

Reclame
 
3 comentarii

Scris de pe 16 martie 2018 în ELENA J.

 

3 răspunsuri la „Serafimul meu

  1. lacrimaroua

    16 martie 2018 at 19:37

    MINUNAT !!! ❤

     
  2. mariamagdalena_cazacu

    17 martie 2018 at 12:57

    Va multumesc din suflet. Domnul Dumnezeu sa va aiba in paza Sa.

    Trimis de pe smartphone-ul meu.

     
    • Elena J.

      17 martie 2018 at 15:27

      Multumesc pentru popas si pentru bucuria de a-mi fi impartasit gandurile! Dumnezeu cu noi!

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: