RSS

Arhivele lunare: decembrie 2017

Eu vreau pacatele tale

Cred că v-am spus în postul Crăciunului, la întâlnirea pe care am avut-o aici, vederea pe care a avut-o Fericitul Ieronim în apropierea peşterii din Betleem, unde S-a născut Mântuitorul Hristos. Celor care nu aţi auzit v-o împărtăşesc acum, iar celor care aţi auzit-o vă este de folos să o mai auziţi o dată acum. I s-a arătat Hristos sub chipul Pruncului şi l-a întrebat: <Aici, unde toţi Îmi dăruiesc câte ceva, tu ce Îmi vei dărui?> Şi, bucuros, ascetul i-a răspuns: <Doamne, Îţi dăruiesc toate nevoinţele mele, Îţi dăruiesc toate faptele mele bune!> – avea multe nevoinţe și fapte bune. Hristos i-a zis: <Da, dar altceva Îmi mai dăruieşti?> <Pe mine însumi, Doamne! Inima mea, pe mine însumi!> <E bine, dar altceva doresc de la tine.> <Ce-aş putea să-Ţi ofer altceva?> <Fiule, dăruieşte-Mi păcatele tale!>

cuvantulortodox.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 decembrie 2017 în Uncategorized

 

Sa nu vii!…

Să nu vii când e soare şi lumină,
Când cerul tot s-a ‘nseninat,
Căci eu pe viforul cel mare şi furtună –
Atunci, să ştii, te-am aşteptat.

Să nu vii când zâmbesc şi-s fericită,
Când lacrima deja mi s-a uscat,
Căci eu în deznădejdea vieţii –
Atunci, să ştii că te-am strigat.

Să nu vii când de jos, din groapă
Eu singură luptând m-am ridicat –
În noaptea neagr-a disperării
Să rătăcesc deplin tu m-ai lăsat.

De câte ori am plâns în suferință
Şi câte lacrimi am vărsat, nu ştiu…
Dar azi de-ncerci să vii la mine
Mă tem că îți voi spune: e târziu!

ELENA J.

 
6 comentarii

Scris de pe 21 decembrie 2017 în ELENA J.

 

Caderea ingerilor

caderea ingerilor.jpgO parte de îngeri sătui de fericirea Paradisului s-au pogorât pe pământ ca să se însoțească cu fiicele oamenilor. Dar curând și-au dat seama de căderea lor. Și poetul care relatează fabula ni-i înfățișează cu fețele schimonosite, cu sufletul sfâșiat de cele mai crude remușcări. Zadarnic încercă îngerii să se înalțe înapoi către cer căci nu au mai putut – aripile lor se roseseră și nu mai aveau cu ce să zboare…

 
2 comentarii

Scris de pe 21 decembrie 2017 în Uncategorized

 

O lume pustie

lumini orbitoare.jpgLumini orbitoare ce ochii-mi rănesc,
Voci prea înalte ce mă asurzesc.
Străzi prea ticsite de oameni prea goi,
Singurătate chiar și în doi.
Dureri învechite și răni dureroase
Ascunse sub măști de fețe frumoase.
Lacrimi uscate în nopți fără soare
Ascunse sub chipuri de măști zâmbitoare.
Iubiri expirate în oameni prea vechi,
Iubiri eșuate în cei neperechi.
O lume pierdută și-un secol prea dur,
O lume în care-i pustiu împrejur.
În suflete-i viscol, afară e fum,
Iar timpul își pierde răbdarea acum…

ELENA J.

 
4 comentarii

Scris de pe 19 decembrie 2017 în ELENA J.

 

Din viata si intelepciunea filosofului SOCRATE

the-15-best-greek-and-roman-classicsGândirea lui Socrate a avut o mare importanță în istoria ideilor până la apariția creștinismului, dacă nu și mai târziu, omenirea occidentală trăind din ceea ce au reușit succesorii să rețină din învățătura lui. Îmbrăcămintea lui Socrate era întotdeauna modestă datorită simplității sale, dar niciodată n-a fost văzut afișând o neglijență vestimentară. Socrate n-a fost vanitosul care să simuleze o falsă modestie. Mantalele de purpură, stofele țesute cu aur și argint sunt folositoare actorilor, dar de prisos unei vieți fericite. Atunci când vede în agora Atenei obiecte de tot felul expuse de negustori spre admirația și lăcomia cumpărătorilor, se mulțumește să spună: „Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!”

Socrate nu obosește să repete că i s-a încredințat misiunea divină de a-și forma contemporanii: „Căci nu fac nimic altceva decât să colind orașul încercând mereu să vă conving, și pe tineri, și pe bătrâni, să nu vă îngrijiți de trup și de bani, nici mai mult, nici deopotrivă ca de suflet, spre a-l face să fie cât mai bun, spunându-vă că nu virtutea se naște din avere, ci din virtute vin și averea și toate celelalte bunuri pentru fiecare om în parte ca și pentru cetate.”

Atâta vreme cât este prezent în trup, sufletul este cauză a vieții acestuia, datorându-i virtutea de a respira și reîmprospătându-l. De îndată, însă, ce acest principiu regenerator încetează, trupul se nimicește și piere. De aici i se trage numele de suflet. Iar sufletul stăpânește ființa întregului trup ca să poată trăi și umbla. Iar trupul este mormântul sufletului acesta fiind îngropat în el cât timp este în viață.

Alcibiade se mira de răbdarea lui Socrate față de nevasta sa, aceasta mereu pornită să țipe: „Și tu suporți gâgâitul gâștelor”, îi zise Socrate. „Desigur”, răspunde Alcibiade, „dar ele îmi dau ouă și pui.” „Și Xantippe” – reluă Socrate – „îmi dă copii.”

Odată, primind de la cineva o lovitură de picior, iar oamenii mirându-se de resemnarea sa, Socrate se justifică: „Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aș fi dat în judecată?”

Îndrăznind să cerceteze adevăratele probleme și să gândească dincolo de mediocritatea vieții, Socrate devine prin aceasta martirul propriului său limbaj. Astfel se încheia viața aceluia care se despărțise de judecătorii săi spunându-le: „Dar acum e timpul să plecăm – eu ca să mor, iar voi ca să trăiți. Pentru un om bun nu există nimic rău, nici în viață, nici în moarte. Dar a comite nedreptatea este mai rău decât a fi victima nedreptății. Omului care trăiește pentru bunurile exterioare, moartea îi apare ca o nenorocire, înțeleptul care trăiește întru spirit și care sfârșește de moarte naturală, o vede ca pe un fapt asemeni tuturor celorlalte fapte din natură, dar pentru cel drept care moare victimă a nedreptății omenești, moartea înseamnă înfăptuire.”

 

 

 
3 comentarii

Scris de pe 14 decembrie 2017 în INTELEPCIUNE, Uncategorized

 

Atunci cand Dumnezeu da daruri, mai da si cate un betesug, si cate o ciudatenie

Căutați ce este mai bine în celălalt. Nu mai vedeți răul, iertați! De ce așa? Păi, poate l-a bătut când era mic, l-a ascuns în dulap. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate! E mai moroncănos pentru că așa-i el, dar știi ce face în chilia sa? Poate bate și el metanii, plânge la icoane, îi pare rău și cred că îi e rușine și lui de felul cum este și îi e greu să vină să-și ceară iertare. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem niște păsărele ale noastre, dar ni le iertăm. Și pe celălalt trebuie să-l ierți! De ce pe tine te accepți așa cum ești, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că așa scrie în Evanghelie, că așa scrie la Sfinții Părinți? Vezi-l și pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu și pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri și nu stii tu cum îl judecă Dumnezeu. Și mai este un lucru: să știți că oamenii au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături din astea ciudate au în spate daruri pe care Dumnezeu așa vrea să le ascundă. Pentru că dacă le-ar da pe față doar darurile, omul s-ar mândri și ar distruge totul. Atunci când Dumnezeu dă daruri, mai dă și câte un beteșug, și câte o ciudățenie.

Pr. Savatie Bastovoi, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 decembrie 2017 în Uncategorized

 

Ia-ma, vulturule-n zbor!

zborIa-mă, vulturule, ia-mă
Pe aripi în zboru-ți sfânt,
Să nu mai privesc în urmă,
Să uit tot de pe pământ!

Du-mă unde este pace,
Unde nu există rău,
Unde nu mai sunt suspine –
Ia-mă sus în zborul tău!

Du-mă unde e căldură
Şi lumină făr’ apus,
Stinge-mi dorul după ceruri,
După zările de sus!

Jos, în lume-i tot mai rece,
Tot mai trist, mai pustiit…
Ia-mă-n zbor, du-mă departe –
Pe pământ am obosit…

ELENA J.

 
2 comentarii

Scris de pe 14 decembrie 2017 în ELENA J.

 

Generatia obsedata de tehnologie care ignora realitatea

shutterstock_630022529-e1493915445780.jpgPărinții au foarte multe responsabilități în ceea ce privește dezvoltarea unui copil. Poate cea mai importantă dintre acestea este creșterea unui adult responsabil. În prezent, copiii au o relație specială cu tehnologia, iar impactul acesteia asupra familiei din secolul al XXI-lea a provocat o dezintegrare a valorilor fundamentale care, cu mult timp în urmă, erau importante.

Un studiu al Fundației Kaiser din 2010 a arătat că cei mici folosesc tehnologia, în medie, 7,5 ore pe zi, 75% dintre aceștia au televizoare în dormitoarele lor, iar în 50% din cămine, televizorul funcționează neîntrerupt toată ziua.

Conversația în timpul cinei a fost înlocuită cu mâncatul în fața televizorului, iar conversațiile se desfășoară, în mare parte, în mediul virtual.  Potrivit psihologului Veronica Cristea, printre principalele efecte negative ale tehnologiei asupra copiilor se numără sedentarismul și suprastimularea mentală și senzorială, amâdouă fiind o modalitate de deconectare de la realitatea fizică.

„Prin gradul scăzut de mișcare al copilului ce stă mult timp jucându-se sau conversând online pe telefon sau calculator, există pericolul de diminuare a dezvoltării sale musculare, a abilităților motrice, a simțului de orientare, fiind predispus și la afecțiuni ce țin de coloana vertebrală, de postură. De asemenea, rata obezității la copii a crescut dramatic în ultimii ani, datorită mai multor factori, însă, lipsa de mișcare se știe că amplifică substanțial această afecțiune“, spune Veronica Cristea.

Astfel, copiii nu au suficient exercițiu fizic, mulți copii nu beneficiază de aer, soare și contact cu natura, care sunt indispensabile pentru dezvoltarea și funcționarea noastră echilibrată, preferând să își petreacă timpul liber în lumea virtuală.

Ce se poate face în acest sens?

Într-adevăr, tehnologia are și părțile sale bune. Aceasta susține într-un fel adaptarea la cerințele acestui mediu, prin dezvoltarea abilităților neuronale de scanare a informației în mod rapid și eficient. Însă, solicitarea capacităților mentale a crescut exponențial în ultimii 50 de ani, și, deși plasticitatea creierului este uimitoare, dacă nu există moderație și gestionare potrivită se poate ajunge la supraîncărcare și tulburări neuro-emoționale importante. Părinții trebuie să fie constienți de efectele tehnologiei în viața copiilor lor. „Stabilirea, prin colaborare, a unor limite de timp în care copilul să aibă acces la tabletă, telefon, computer. Oferirea propriului exemplu și a alternativelor mai sănătoase pentru a-și petrece timpul liber. Petrecerea timpului împreună cu copiii, în discuții și diverse activități creative. Încurajarea socializării concrete, față în față, prin participarea la jocuri, activități de echipă, sporturi, cercuri unde își pot crea prieteni noi. Excursii în natură fără acces la telefon (lăsat acasă sau în mașină). Folosirea tehnologiei cu orientare pe un scop: a căuta informații și materiale pentru a aprofunda anumite teme, a viziona un film educativ,  a căuta modele de inspirație în activitățile creative“, mai spune Veronica Cristea.

https://veghepatriei.wordpress.com/2017/10/27/generatia-obsedata-de-tehnologie-care-ignora-realitatea/

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 decembrie 2017 în ADEVAR, Uncategorized

 

Tot mai strain mi-e pamantul…

fata la geam.jpgDoamne, mă treci prin valuri atât de mari și de tulburi… Măreț și frumos trebuie să fie Raiul Tău dacă pentru prețul lui se cade să suport tot iadul acestei lumi. Mi-au slăbit puterile… totuși, nu-mi lua din greutatea Crucii, pentru că altfel cum aș merita să port cununa fără de cicatrici?…

Când m-am plâns ceilalți m-au respins și s-au rușinat cu mine. Ba mai mult, au râs și m-au părăsit toți. Nu mai am pe nimeni… Numai Tu nu m-ai alungat niciodată, Dumnezeule! De aceea și eu pentru dragostea Ta am luat Crucea pe umeri și îndur ocări și nedreptăți din partea celor răi care zilnic mă vânează doar pentru „vina” de a fi creștin. Nu cer răzbunare, vreau doar să-mi faci dreptate. Aștept ziua răscumpărării, ziua când îmi vei vădi nevinovăția în fața celor ce m-au prigonit pe nedrept. M-am rugat pentru ei, când aș fi putut să-i blestem. Am plâns, când aș fi putut să-i lovesc și eu. Am strâns din dinți, când aș fi putut să mă răzbun…

E tot mai greu în lume, Doamne, mi-e dor de Tine. Ia-mă, du-mă la o viață simplă, curată… Nu reușesc să înțeleg lumea și nici ea pe mine. Mi s-au uscat lacrimile de atâta așteptare. Nu mă lăsa să mai pribegesc!  Mi-ai răspuns în taină să aștept… Până când, Doamne?… Mi-e tot mai străină lumea, mă simt captivă în ea precum o pasăre în colivie, trupul mă strânge și nu îmi găsesc odihna nicăieri oricât de întins ar fi pământul. Fiecare zi e o nouă agonie pentru mine, aerul îl simt tot mai sufocant. Îmi e de ajuns popasul acesta pământesc. Am obosit…

ELENA J.

 
3 comentarii

Scris de pe 12 decembrie 2017 în ELENA J.

 

Despre asa-numitele „pitipoance” sau copii de bani gata

sprancene jumulite.jpgFiind răsfățați de mici, copiilor din ziua de azi le sunt împlinite toate poftele – de la jucării și dulciuri, până la aparatură tehnologică. Fetițele fiind alintate zilnic cu apelativul „prințesă”, când vor crește mari, acestea nu ajung departe de persoana așa numită „pițipoancă” – o fată plină de figuri, pretenții, care nu știe nimic altceva în afară de distracții, lux, băieți și bani, care nu știe să-și gătească nici cea mai simplă mâncare.

Iar băieții la fel, știind să folosească tableta încă de la doi ani, ajung să conducă mașina tatălui lor chiar înainte de 18 ani, aceștia când vor crește mari – fiindu-le asigurate serviciile și necunoscând la viața lor ce înseamnă munca și greul – foarte probabil să devină niște patroni plini de orgolii, neînduplecați și fără inimă, care își exploatează angajații fără scrupule, ordonându-le și umilindu-i.

Astfel, acești copii odată ajunși mari, necunoscând nimic din ale vieții, când va trebui să înfrunte adevăratele probleme, nu vor putea face față singuri pentru că au crescut în așa fel încât să depindă întotdeauna de altcineva.

Sărmanii părinți, în dragostea lor exagerată pentru copii, dar lipsită de discernământ, nu realizează cât de mult rău le fac acestora prin faptul că nu îi învață de mici să se autogospodărească, să îi învețe și munca fizică, practică, să fie folositori atât lor înșile, cât și societății, să nu le fie rușine sau frică de muncă… Copii ajunși la vârste destul de înaintate, vor fi puși în situația de a nu fi în stare să facă lucruri banale din cauză că părinții lor au vrut să-i protejeze, muncind ei în locul lor. Și de cele mai multe ori, aceștia se fac de rușine printre străini.

Părinții greșesc mult în această privință, urmărind să-i ferească de greul vieții și de muncă, dar se dezmeticesc când realizează ce oameni nechibzuiți au ajuns, leneși, orgolioși, insensibili, lipsiți de maniere, incapabili de a-și întemeia o familie, iar alții, mai grav, muritori de foame cu banii stând grămadă pe masă…

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 9 decembrie 2017 în ELENA J.