RSS

Despre SIMPLITATE

17 nov.

femeiaSimplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să ro­dească şi pe o altă dimensiune a vieţii, aceea a orizon­tului deschis. Sensul vieţii este prins mai uşor şi mai adevărat de către omul simplu decît de omul com­plicat, pentru că cel dintîi păstrează direct legătura cu viaţa, avînd totodată simţul realităţii aparente şi tai­nice. A fi simplu înseamnă a fi în viaţă, a fi în viaţă în­seamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieţii nu poate fi prins stînd în afara ei, călcînd pe un drum ar­tificial. Omul simplu trăieşte cu ochii aţintiţi la dis­tanţele mari ale lumii. Acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumuseţe. Fiinţa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînţelese de cei care judecă după criteriile civilizaţiei burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adîncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială, el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt le­gate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care le cîştigă omul. Omul simplu este o făptură vie; este o făptură ori­ginară, de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 17 noiembrie 2017 în SFATURI, SMERENIA

 

Un răspuns la „Despre SIMPLITATE

  1. Adriana

    17 noiembrie 2017 at 23:52

    Ce frumos e omul simplu! Pentru ca in el traieste Dumnezeu, pentru ca in el se oglindește chipul Lui Dumnezeu. Ne naștem fiind autentici si simpli, apoi ne pierdem din puritate, rand pe rand, pentru ca am crescut si am uitat cine suntem cu adevarat, cine este Tatal nostru.
    E mare durerea sufleteasca atunci cand realizezi ca ai pierdut simplitatea, autenticitatea, naturalețea.
    Multumesc pentru articol.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: