RSS

Arhivele lunare: octombrie 2017

Care sunt caracteristicile vizibile ale demonismului?

Două mai ales: sadismul rece şi răutatea gratuită. Sadicului nu-i trebuie nici bucate alese, nici băutură, nici bani, nici satisfacţii trupeşti. Un singur lucru îl poate mulţumi şi bucura: suferinţa aproapelui său, priveliştea acestuia chinuindu-se, perpelindu-se, zbătându-se de moarte într-o cât mai lungă agonie. Păcătosul comun măcar fură, denunţă, ucide, înşeală cu o oarecare (netrebnică) motivare logică: să-i fie lui mai bine, să mănânce, să bea, să agonisească mai mult ş.a.m.d. Dar sadicul lucrează dezinteresat, el nu caută un profit material, singura voluptate pe care o poate gusta e spectacolul suferinţei celuilalt, spectacol pe care-l priveşte la rece, cu inima îngheţată.

La rece şi îngheţat! Dante în Infernul presupune în iad, dincolo de vipii, flăcări, foc, apă clocotită şi smoală fierbinte, un miez care-i un imens bloc de gheaţă. Acolo, în centrul iadului, sălăşluiesc în veci de veci Brutus şi Cassius, ucigaşii lui Cezar (Dante era ghibelin moderat), precum şi Iuda. Sufletul sadicului, al demonizatului este un asemenea bloc de gheaţă. Răutatea lui este gratuită: nu urmăreşte o satisfacţie personală ci numai obţinerea spectacolului desfătător între toate; suferinţa cât mai completă a semenului.

Pr. Nicolae Steinhardt

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 octombrie 2017 în SUFERINŢA

 

Dragoste de mama pentru toti

– Gheronda, cum poate cineva sa stranga intreaga lume in inima lui? – Cum poate imbrtatisa toata lumea, cand mainile lui sunt mici? Pentru a strange cineva toata lumea in inima lui, trebuie sa-si largeasca inima. – Si cum se face lucrul acesta? – Cu dragostea. Dar nici aceata nu ajunge. Este nevoie de dragoste de mama. Mama isi iubeste copiii mai mult decat pe ea insasi. Cine dobandeste aceasta dragoste ii iubeste nu numai pe cei care il iubesc, ci si pe cei care il vatama, caci asa cum mama le justifica pe toate, tot astfel si el gaseste intotdeauna circumstante atenuante pentru ceilalti si ia sarcina asupra sa. Chiar si atunci cand i se fura ceva, tot el simte mustrari de constiinta ca nu cumva hotul sa fie prins si bagat in inchisoare. Isi spune in sinea sa: ” Din cauza mea a fost bagat in temnita. Daca gaseam un mod de a-i da banii de care avea nevoie, nu ar fi furat si nu ar fi fost acum la inchisoare”. Dragostea de mama pe toate le acopera, pe toate le sterge. Daca un copil face o paguba sau se poarta urat, mama lui il iarta indata, fiindca este copilul ei. Asa si tu, cand iti iubesti aproapele cu iubire de mama, ii justifici slabiciunile si nu-i vezi greselile; si chiar daca le vezi, le ierti. Atunci inima ti se umple de dragoste, fiindca devii urmator al lui Hristos, Care ne rabda pe toti. – Gheronda, pe toate le tratez cu o anumita ingustme, strangere de inima. Nu cumva nu am inima? – Tu nu ai inima? Stii ce inima ai? Dar iti lasi ingustimea mintii sa o inabuse, iar apoi te chinuiesti. Cel care are inima larga, pe toate le rabda; pe cand cel cu inima ingusta, dintr-o observatie sau dintr-o intamplare neplacuta, se mahneste mult si nu poate rabda. – De ce, Gheronda? – Fiindca atata suporta bateria lui. – Ce sa fac, ca sa-mi reziste bateria mai mult? – Sa cauti indreptatire pentru neoranduielile si lipsurile celorlalti. Sa infrunti totul duhovniceste, cu credinta si incredere in Dumnezeu. Sa te gandesti ca te afli in mainile lui Dumnezeu, si daca nu se face ceva asa cum vrei si cum doresti tu, sa accepti lucrul asta cu bucurie. – Cum mi se va largi inima? – Pentru ca sa ti se largeasca inima, trebuie sa scoti ceva dinlauntrul ei: sa-ti arunci afara iubirea de sine. Daca se va usca iedera iubirii de sine si a logicii stramte care te inabusa, arborele tau duhovnicesc se va dezvolta liber. Ma voi ruga ca inima ta sa se slobozeasca repede, in chip desavarsit, ca sa se dezvolte si sa se largeasca. Amin. Stiti ce simt eu acum? Simt o asa dragoste de mama, o asa afectiune si gingasie, pe care n-o aveam inainte. Toata lumea incapre inlauntrul meu. Vreau sa-i imbratisez pe toti oamenii, ca sa-i ajut. Caci dragostea nu poate ramane inchisa in inima. Precum curge si se varsa laptele unei mame al carei copilas a murit, tot astfel si dragostea vrea sa se daruiasca.

Pr. Paisie Aghioritul

 
Un comentariu

Scris de pe 13 octombrie 2017 în DRAGOSTEA

 

Puterea Sfintei Impartasanii

icoana-in-fagure-de-miereÎntr-un sătuc din Ardeal s-a petrecut o întâmplare minunată. O femeie foarte credincioasă care se ocupa cu creşterea albinelor (avea stupină) a observat că de la o vreme nu prea mai merg bine stupii, albinele produceau puţină miere. Auzise de la o altă credincioasă că dacă pui într-un stup Sfânta Împărtăşanie, albinele o să dea o producţie foarte mare de miere. Şi atunci, a mers la Sfânta Biserică, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, dar, în loc să înghită Sfânta Împărtăşanie, a ascuns-o sub limbă şi apoi, ajungând acasă, a băgat-o într-unul dintre stupi. Peste trei săptămâni preotul satului a avut o descoperire de la Dumnezeu că această femeie a făcut altceva decât trebuia cu Împărtăşania. S-a dus la ea acasă şi a întrebat-o: „De la Dumnezeu am descoperire că acum trei săptămâni nu ai înghiţit Sfânta Împărtăşanie, spune-mi cinstit, te rog, ce ai făcut cu ea?”. Simţindu-se vădită, femeia a început să plângă şi i-a mărturisit adevărul. Au mers împreună şi au deschis stupul, şi auziţi dumneavoastră minune: ALBINELE FĂCUSERĂ O CLĂDIRE DIN CEARĂ EXACT CA O BISERICUŢĂ ÎN JURUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII !!! Minunat este ce-au făcut albinele!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 octombrie 2017 în IMPARTASANIE, SF. LITURGHIE

 

Daca inca ai o mama

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 octombrie 2017 în MAMA

 

Cum putem dobandi Duhul Sfant

Duhul Sfânt atâta-i de bun şi de milostiv! Îi prea bun, dar trebuie pocăinţă. Numai prin pocăinţă vine înapoi. Duhul Sfânt nu vine dintr-o dată, ci treptat, treptat, pe măsură ce alergăm la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu mă lăsa…” şi aşa rugându-ne, Duhul cel Sfânt se lasă descoperit treptat, treptat. Când a dat năvală diavolul şi m-am rugat, iar i-am simţit ajutorul, cum l-a izgonit pe diavol. Şi în multe feluri simţi cum te ajută Duhul Sfânt.

Pr. Proclu Nicău, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 octombrie 2017 în Uncategorized

 

Hai, tata, nu mai plange!

hai, tataHai, tată, nu mai plânge, că nu-i aşa de greu
Oftatul tău de tată l-aude Dumnezeu.
Noi ducem zilnic lipsă de multe-adevărat,
Dar Dumnezeu din ceruri de tot nu ne-a uitat.
Tu plângi că n-am fost, tată, ca alții, norocoşi,
Dar avem bucuria că suntem sănătoşi.
N-avem bucate-alese şi nici viței pe masă,
Dar trăim în iubire şi avem pace-n casă.
Deşi adesea, poate, de bani suntem lipsiţi.
Ne-ai învățat în viață să fim mereu cinstiţi.
Să ne obținem pâinea de dimineață-n zori
Şi până seara-n noapte muncind-o cu sudori.
În ziua când vom creşte, tu vei fi mulţumit
Că ne-ai crescut cu trudă şi nu ne-ai părăsit.
Îți mulțumim, o, tată şi mâna-ți sărutăm
Şi pentru tine, zilnic, la Domnul ne rugăm.

ELENA J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 octombrie 2017 în ELENA J., TATA

 

Concepte morale despre ADEVAR

ada8c4_37dd8876447b41659ad2f1716f585a5e-mv2Lăsați adevărul să lupte cu eroarea; cine a văzut vreodată, într-o luptă liberă și deschisă, ca adevărul să fie biruit?”. (Milton)

Inteligența se poate transmite rapid, fiind ceea ce dă sens valorilor, adică izvorul de gândire care ajută să descoperim adevărul și să stabilim dreptatea ca valoare de bază a societății prin exersarea pârghiilor în funcție de reflectarea ideilor și a conceptelor existente, după cum spune Kant: „rațiunea fără experiență este goală, iar experiența fără rațiune este oarbă”.

Viața omului este influențată de normele sociale, morale și juridice, interdicții și religie, adevărați parametri prin care dreptatea și adevărul ies la orizont ca un spor de conștiință ce dă valoare individului. Adevărul îl face pe om să se lase absorbit de lucrurile exterioare deoarece el posedă o „lume interioară” concretizată prin „conștiința de sine” ce elimină eroarea din acel amestec de „adevăr și eroare”.

Timbrul și volumul vocii sunt expresii ale adevărului interior, care alături de mișcarea și configurația feței exprimă exteriorizarea adevărului și sunt strâns legate de o realitate afectivă ce fac vizibil adevărul invizibil. Adevărul are un caracter rațional și obiectiv, exprimă „ceea ce este”, adică: „realitatea și ființa în fapt a omului este osul craniului său”. (Hegel)

Omul caută fericirea, lucru ce se poate realiza numai în libertate.

Conflictul dintre Dreptate și Minciună este la fel ca cel dintre Credință și Necredință unde, până la urmă, Credința și Dreptatea rămân biruitoare, sunt strălucitoare și înălțătoare și pentru posteritate deoarece se sprijină pe o temelie puternică a realității. Pornind de la viața interioară a omului se poate ajunge la aceste concepții fluide ce au capacitatea de a urmări realitatea și toate formele ei, de a găsi adevărata realitate ca rod al unei judecăți sănătoase.

Omul este fericit dacă poate afirma că a învins, prin propriile lui virtuți, lăcomia, cruzimea și perfidia, înspăimântând pe cei răi și liniștind pe cei buni, fără înșelătorii, având adevărul ca armă împotriva lingușeniei și josniciei.

Dreptate și adevăr există și în iubire, deoarece: „Nu stă în puterea celui ce iubește să nu mai iubească, deși căile amorului sunt peste măsură perfide, trebuie să te ții întrînsele pentru că o inimă lipsită de chipul și ochii ființei iubite, e ca un ținut pustiit de dușman…”. Dispariția unuia dintre cei ce se iubesc este considerată o mare nedreptate, cu toate că în mormântul în care este îngropat trupul celui mort este îngropat și sufletul celui în viață: „căci am iubit-o, o iubesc și o voi iubi până la judecata zilei de apoi, care va judeca zădărniciile noastre”. În singurătatea sa, prin nedreptatea făcută, cel rămas în viață spune: „Mie îmi rămâne ca moștenire veșnicia plânsului”. Din cauza nedreptății făcute, cel rămas în viață se adresează unui doctor vestit în ale filosofiei: „Răul e în adâncul firii mele și nimic nu-l va putea extirpa. Doctore vestit în ale filosofiei, învață-mă cum să uit!”

Pentru a face dreptate trebuie să ajungi la rădăcinile ei fără servilism și josnicie fiind transparent și încrezător că până la urmă o să ajungi să aplici acel principiu al dreptății și binelui prin care se realizează cu adevărat dreptatea. Dreptatea s-a născut odată cu conștiința, când locul subiectivismului este ocupat de obiectivismul care iese în evidență prin gândire, intuiție și senzație, adică, pur și simplu, aflăm care este adevărul în urma punerii ideilor în concordanță cu realitatea. Neconcordanța cu realitatea se produce datorită opiniilor false ce nu se pot valida și nu le putem verifica; iată ce trebuie să înțelegem prin minciună. Falsul este acordul nostru cu irealitatea căreia niciodată nu-i poate corespunde termenul de „adevăr”, deoarece nu se pot aduce niciodată argumente plauzibile atunci când judecății umane nu-i corespund anumite fapte reale.

Demnitatea umană este zidită pe dreptate și adevăr, pe „capacitatea de a emite judecăți de valoare bazate pe rațiune”, în lumina moralei regulii de aur: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!”

Adevărul, de multe ori trebuie căutat și după ce-l găsești trebuie prețuit deoarece noi toți înțelegem adevărul; ce nu-i adevăr îi minciună. Adevărul poate fi explicat întotdeauna prin rațiune, falsul prin minciună, aprobarea prin încuviințare, împăcarea prin liniște sufletească și virtutea prin cunoaștere.

Robert Nozick vorbind despre reala posesie îndreptăţită propune: „…orice se câştigă în mod meritat prin muncă grea şi acord just este al tău” şi de aceea nimeni nu are dreptul să-și însuşească posesiune ta, chiar dacă alţii dispun de mai puţin, lucru ce pare nedrept deoarece cei născuţi într-o familie de bogaţi, sunt bogați şi aceia născuţi într-o familie săracă sunt săraci din pricină că nu pot depăşi povara sărăciei. Niciunul dintre noi nu ne dorim să ne transpunem în situaţia poverii unei familii sărace.

Dreptatea are întotdeauna ochii limpezi şi aleargă în linie dreaptă fără să facă mult zgomot sau să se comporte ciudat în nici o situaţie. De multe ori nu scoate nici o vorbă până ajunge la capătul drumului creând impresia de multe ori că face gimnastică ca apoi să se amuze de neputinţa nedreptăţii şi de lipsa de condiţie fizică pentru a ajunge la capăt. Se amuză de nedreptate şi creşte în dimensiune, apoi, fără multă insistenţă şi cu înverşunare îi ocupă locul și-o alungă fără explicaţii şi contraziceri. O sorbeşte din câteva înghiţituri fără să o savureze pe aşa o năucă ce înainte era plină de nerăbdare, de lipsă de bun simţ, care încearcă să convingă pe cei din jur că se află undeva în zona adevărului în timp ce raţiunea se îndoieşte mereu de poziţia ei.

Omul drept nu se poate simți fericit în mod particular, adică să devină „…un umorist mulţumit de poziţia în care se află pentru un moment…” (Kierkegard)

ecreator.ro/eseistica

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 octombrie 2017 în ADEVAR

 

O, Romanie, care ascunzi cu smerenie pe sfintii tai!

biserica_martirilor_aiud_4_resizeÎn închisoare ca să faci o faptă de ajutorare pentru colegul tău era un risc foarte mare. Era, de exemplu, un băiat, Gogea Vasile, din Dobrogea…! Ei bine, băiatul acesta, student în anul trei la medicină, numai cu asta se ocupa: să-i ajute pe cei bolnavi, pe cei în suferinţă. Se ocupa să găsească un medicament într-o celulă şi să-l transfere în altă celulă, acolo unde era nevoie. Dacă era cazul, intra până şi în celula unde se găsea cel bolnav, prindea el un moment când caraliul se îndepărta câţiva metri. Şi timp de trei ani de zile n-a fost prins în toată acţiunea asta a lui. Numai Dumnezeu îl apăra!

Ioan Ianolide povesteşte cum a ajutat doi studenţi aduşi de la reeducarea de la Piteşti la Tg. Ocna. „Într-o zi i-am spălat pe amândoi pe mâini şi pe picioare. Cruste groase de mizerie şi sânge le acopereau pielea. Am încălzit apă şi cu răbdare am încercat să înmoi şi să îndepărtez crustele. Riscam însă să fac răni, aşa încât am recurs la mai multe spălături, până ce am ajuns la pielea curată.” Unul din ei, M., i-a spus: „- Ştiţi că vă aşteptam să intraţi în tură şi că v-aş fi ucis cu aceste mâini? Sufletul îmi tremura de emoţie, de milă, de durere. Ce puteam să-i spun? – Taci, i-am zis, totul a trecut! Ne-a scăpat Dumnezeu! Dacă poţi, roagă-te! Emoţionat, el mi-a prins mâna şi mi-a sărutat-o. Mă va arde toată viaţa acel sărut fantastic.

Un alt caz este cel al filosofului şi omului de cultură Mircea Vulcănescu. Concepţia sa era profund creştină. El este pomenit de părintele Grebenea, de Virgil Maxim şi de Ioan Ianolide. Aflat la Jilava, a fost prins ţinând prelegeri colegilor de celulă. Dus împreună cu alţi pedepsiţi într-o cameră cu umezeală pe jos, a cerut unui tânăr student să nu se culce pe cimentul gol. Nu, nu trebuie să mori, eşti tânăr! S-a aşezat el pe pardoseala umedă şi rece şi tânărul a stat peste trupul lui. Astfel a salvat viaţa acelui confrate de suferinţă şi credinţă.  Vulcănescu a contractat TBC în urma acestui act de jertfă faţă de aproapele. Dus la Aiud, a fost bătut cu o biciuşcă de oţel peste tot corpul, până la nesimţire. Udat cu apă rece, pentru a ieşi din leşin, a contractat o congestie pulmonară galopantă şi a murit. Iubind pe Dumnezeu şi iubindu-şi aproapele mai mult decât pe sine însuşi, Mircea Vulcănescu a trecut în rândul sfinţilor martiri.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost un mărturisitor deosebit. A cedat la reeducarea de la Piteşti. În anul 1954 a uimit securitatea cu gestul său curajos de a afirma că adevăraţii autori ai reeducării erau conducătorii Ministerului de Interne. A fost un adevărat act de pocăinţă al părintelui. Închis la Jilava într-o izolare ucigătoare, părintele încearcă să-l salveze pe colegul său de celulă, Costache Oprişan. Cu un ciob de sticlă şi-a scrijelit artera de la mână şi a colectat o cantitate de sânge în gamelă. După decantare, i-a dat lui Costache să bea limfa rezultată. Gestul a fost sublim, dar zadarnic pentru bietul Oprişan.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 octombrie 2017 în ROMANIA

 

Cum trebuie combatut pacatul desfranarii

Ilie-CleopaPentru combaterea desfrâului, de orice fel ar fi el, care stapâneşte atât de mult lumea de astazi, preoţii, păstorii de suflete şi Biserica, în general, trebuie să facă permanent efort de a îngrădi, micşora şi stârpi acest preaurât şi blestemat păcat, care macină sănătatea trupului, dezbină familia, înbolnăveşte copiii, sminteşte pe cei din jur, mânie atât de mult pe Dumnezeu, desparte pe creştini de Preacuratele Taine şi aruncă cele mai multe suflete ale credincioşilor în focul gheenei.

Preoţii să spună adesea în predicile lor şi în scaunul de spovedanie, celor vinovaţi, cât de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfrânaţi şi preadesfrânaţi (adulteri), pe sodomiteni, pe gomoreni şi pe cei ce urmează păcatul lui Onan. Să le amintească credincioşilor că însuşi Dumnezeu a oprit preacurvia în cele zece porunci, zicând: Să nu preacurveşti (Deuteronom 20, 14). Şi iarăşi zice: Cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu ca (Levitic 18,20).

Iar despre pacatul cel preaurât al sodomiţilor, spune Dumnezeu: Cu niciun dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se întineze cu el; Aceasta-i urâciune. Să nu te culci cu bărbat, ca cu femeie, că aceasta spurcăciune este …

Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că, cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care Eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre. Că s-au întinat şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el. Iar voi să păziţi poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de le sine pe popoarele care au fost înainte de voi. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face aceasta se va stârpi din poporul său (Levitic 18, 22-30).

Să le aducă aminte preotul celor vinovaţi şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: Pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi (adulteri) îi va judeca Dumnezeu (Coloseni 3, 5-6) şi iarăşi: Nu vă înşelaţi, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Fugiţi de curvie, că tot păcatul pe care îl face omul, afară de trup este, iar cel ce curveşte, în trupul său păcătuieşte. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş al Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (Ibidem 6, 18-19). Pe lângă acestea să le amintească preotul şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum şi asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc aşa de aspru pe vinovaţi şi-i opresc vreme îndelungată de la Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa opreşte pe cel desfrânat 9 ani de la Sfânta Împărtăşanie (canonul 4), iar Sfântul Vasile cel Mare, 7 ani (Canonul 59). Pe preacurvar (adulter) îl opreşte Sfântul Grigorie de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfântul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credincioşilor săi, precum şi celelalte cumplite urmări care îi ajung pe cei desfrânaţi, atât in viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică, cred că pe mulţi îi va izbăvi de o patima înfricoşată ca aceasta.

Părintele Cleopa Ilie, http://www.ganduridinierusalim.com/cum-trebuie-combatut-pacatul-cel-urat-aldesfranarii/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 octombrie 2017 în DESFRÂNARE

 

Sfintilor Romani din inchisori

Sfintilor.jpgMaica Domnului curată,
Mila ta spre ei ți-arată
C-au vărsat sângele lor
Pentru neamul lor de dor.
Au uitat de tinerețe,
Și-au jertfit din frumusețe,
Și-au dat trupul lor cel crud
Spre a fi jertfă pe rug.
Crudă a fost a lor soartă –
N-au avut parte de-o groapă,
Nici de flori la căpătâi,
Nici de plânsul nimănui.
Maica Domnului, te-ndură,
Pune-le pe cap cunună!
Fă-le parte tu de flori
Tuturor din închisori!
Peste lacrimile grele
Să așterni tu mângâiere.
Sufletul lor îl primește
C-au murit mucenicește.
Oasele le-au fost pierdute
Pe sub lespezi neștiute.
Au pierit în chinuri grele,
Dar n-au fost zdrobiți de ele –
Din viață deși s-au stins,
Ei prin moarte au învins.
Prin curaj și prin credință
Au ajuns la biruință.
Tu, Maică îi pomenește
Și în cer tu îi primește
Pe toți cei ce-s neștiuți,
Fără nume, fără cruci!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 5 octombrie 2017 în ELENA J., ROMANIA