RSS

Arhivele lunare: septembrie 2017

Pe cand unuia nu-i ajung patru femei intr-o viata, altuia nu-i ajunge o viata sa o iubeasca pe cea unica

pe candÎntr-o zi vei înțelege că sunt persoane care nu te vor trăda niciodată, dar pentru asta va trebui să treci prin foarte multe trădări. Într-o zi vei înțelege că luciul exterior este un nimic în comparație cu frumusețea interioară. Pentru că tot ce e în exterior – va rămâne să lucească până la prima ploaie, dar frumusețea interioară va pâlpâi veșnic. Într-o zi vei înțelege că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu te vor dezmorți niciodată. Adevărurile la care ai ajuns prin proapria experiență și suferință sunt mult mai importante. Într-o zi vei înțelege că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija – sunt o manifestare a puterii interioare, și nu a slăbiciunii. Cineva nu se mulțumește cu o singură femeie și atunci o caută pe a patra sau a zecea. Pe când altuia nu-i ajunge o viață – pentru a o iubi pe cea unica.

Konstantin Habensky, devorbacutine.eu

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 septembrie 2017 în CASATORIE, DRAGOSTEA

 

Nu poate explica mintea omeneasca valoarea si foloasele Sfintei Liturghii

Nu poate explCare este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?

Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nicio altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos.

Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în sfântul altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în sfântul altar, la Sfânta Liturghie.

Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“

Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, a pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui.

La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Pr. Arsenie Papacioc, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 septembrie 2017 în SF. LITURGHIE, SFATURI

 

Rugaciunea scolarului

rug scolarÎnger, îngeraşul meu
Ce-mi eşti dat de Dumnezeu,
A-nceput și școala, da…
Aşadar, te rog ceva:
Orele ce sunt la şapte
Pune-le la nouă, toate!
Fă aceasta dacă poți
Pentru noi, elevii toți.
Apoi, patru ore-n zi
Cel mai bine cred c-ar fi,
Să putem să ne jucăm
C-avem timp să învățăm.
Suntem mici, o ştii şi tu,
Nu cred că-mi vei spune nu.
Şi-n vacanțe, eu am zis,
Fără teme, fără scris!
Mai mult, eu am auzit
Doi adulți ce au vorbit
Că au studiat chiar mult
Dar şomeri acum ei sunt,
Că nu prea le-a ajutat
Ce prin şcoal-au învățat.
Aşadar, aş învăța,
Dar pentru un scop ceva –
Învăț să mă realizez,
Nu şomer să figurez!
Apoi, stau şi mă întreb
Ce-obiect ar fi s-aleg.
Nu toate îmi folosesc
Atunci când va fi să cresc.
Vreo trei-patru aş păstra,
La restul aş renunța.
Aşadar, îngerul meu,
Mai ia, te rog, puțin din greu!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 septembrie 2017 în COPII, ELENA J.

 

Elegie in cadere

Cad în neant, m-afund în valuri
Și mă rătăcesc pe drum,
Urc pe culmea disperării
Și nu văd nimic de fum.

Tulbure îmi e simțirea
Și se-neacă în adânc,
M-am sfărmat în mii de cioburi
Și de jos acum mă strâng.

Nu e nimeni pe cărare,
Nu-i nimic să mă ajut
Să adun bucăți din mine
Ce în cioburi le-am pierdut.

Văd în zare, ca o rază,
O lumină licărind,
Îmi scald ochii în speranță
Și alerg să o ating.

Mă ridic, merg pe picioare
Și-mi șterg ochii ce-au vărsat
Lacrimi grele și amare
Ce în suflet m-au udat.

A venit vreun om s-adune
Lacrima ce-am vărsat eu?
Dintre oameni n-a fost unul –
A fost Singur Dumnezeu!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 septembrie 2017 în ELENA J.

 

In timp ce tu il iubesti, femeie…

bbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbÎn timp ce tu aștepți iubire și tandrețe, el vrea numai sex.
În timp ce tu îl iubești și îl pui pe locul întâi alături de copii, tu ai prioritate dar undeva după colegii și prietenii lui.
În timp ce tu înălbești din pricina jertfelor zilnice ce le faci în cadrul căsniciei, el îți reproșează că te-ai urâțit și că te-ai îngrășat.
În timp ce tu uiți de tine pentru a îngriji de casă, el te întreabă ce ai făcut toată ziua.
În timp ce tu faci eforturi să-l ții lângă tine, îi gătești, îl îngrijești și-i arăți afecțiune, ți-l fură damele frumos mirositoare și zâmbitoare.
În timp ce tu ai grijă să nu-i stârnești nici cea mai mică gelozie, el flirtează lejer cu domnișoare cu 20 de ani mai tinere, cu colegele lui și cu prietenele tale.
În timp ce tu îți dorești copii, el te folosește numai ca pe o jucărie sexuală, să-și satisfacă propriul ego.
În timp ce tu faci compromisuri pentru a salva căsnicia, el îți propune cu cea mai mare ușurință să divorțați.
În timp ce tu te interesezi de sănătatea și problemele lui, pe el puțin îl doare ce te frământă pe tine.
În timp ce tu îl suni și te îngrijorezi pentru el, el stă la meci cu prietenii și îți închide telefonul pentru a nu fi deranjat.
În timp ce tu te rogi noaptea pentru el, el zace în pat beat și inconștient.
În timp ce tu ți-ai da viața pentru el, el e plictisit de mult de tine.
În timp ce tu jertfești zilnic, el așteaptă să primească zilnic.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 16 septembrie 2017 în ELENA J.

 

Iubirea e tot ce vreau!

Nu vreau palate ’nalte,
Nici aur sau rubine,
Tot ce-mi doresc mai mult
E să primesc iubire.

Nu timpul care trece
Le vindecă pe toate –
Nu poate-alina rana,
Ci doar iubirea poate.

Nu vreau să câștig lumea,
Nu vreau să fiu slăvit.
Ce-aștept eu de la oameni
Este să fiu iubit.

Nu vreau vorbe mărețe
Și nici minuni din cer,
Vreau doar să simt iubire –
La rându-mi să o ofer.

Nu cer în jur persoane
Cu viață îngerească,
Ci doar oameni ce pot
Și știu cum să iubească.

Nu vreau să am putere,
Nici să ajung pe culme,
Ci vreau să am iubire
Să pot schimba o lume.

Nu cer pe lângă mine
Oameni făr’ de păcat,
Ci vreau inimi aprinse
Ce pot iubi curat.

De n-am nimic în lume,
Prin dragoste am tot
Și cred că prin iubire
Pe toate eu le pot.

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2017 în ELENA J.

 

George Enescu: „Muzica romaneasca este nascuta din suferintele poporului nostru prigonit”

Georges_Enesco_1930Ați trăit vreodată sentimentul de regret că n-ați fost contemporani cu unul din genialii noștri români? Vă mărturisesc că de mic îmi doream să fi avut bucuria și onoarea să-l fi zărit măcar odată pe Eminescu, Creangă, Sadoveanu ori Enescu. Dacă despre marii literați am citit încă din anii de școală, pe Enescu nu l-am cunoscut decât prin intermediul unui disc de vinil pe care părinții îl aveau în casă și, din când în când, îl ascultam. Mă fascinau memorabilele-i Rapsodii: fără o minimă cultură muzicală, le consideram reprezentative pentru tot ce înseamnă muzică românească. Deși arcușul viorii mă captiva, nu știam prea multe despre autorul memorabilelor compoziții. Abia după 1990, ca licean, am participat la o manifestare culturală organizată de Filarmonica ieșeană dedicată genialului român, aflând acolo amănunte despre viața și opera sa. De atunci l-am trecut nu doar într-un pomelnic al Liturghiei, ci și în cel a inimii, încercând să-mi arăt recunoștința și prețuirea față de cel înzestrat de Dumnezeu cu belșug de har.

Se împlinesc 135 de ani de la nașterea ilustrului compozitor, pedagog, pianist și violonist De aceea, închin rândurile de față celui supranumit „prinț al viorii”, dorind să-i aduc un pios omagiu deoarece, prin monumentala-i operă, a reușit să îmbine extraordinarele teme folclorice autohtone cu stranii acorduri wagneriene, realizând astfel zvâcnirea de la național la universal, procurând recunoaștere internațională, alături de marii muzicieni ai lumii.

Vă mărturisesc că îmi vine greu să aștern pe hârtie, în spațiul unui articol, puternicele simțăminte de recunoștință și prețuire față de uriașa personalitate a lui George Enescu. Nici nu am intenția de a încropi aici o prozaică schiță biografică; ar fi prea puțin, ridicol de puțin. Voiesc doar ca gândurile mele să se constituie într-un îndemn de a-l redescoperi pe Enescu, ca un exponent principal al culturii și simțirii noastre naționale.

Citeam nu demult o întâmplare relatată de una din fiicele lui Sadoveanu, Profira, care la vârsta de 13-14 ani, a avut fericita ocazie să-l întâlnească pe genialul mânuitor al arcușului viorii. Locuia temporar în vila din Copou, fostă a lui Kogălniceanu, ca refugiat de la București, în timpul Primului Război Mondial. Imobilul îl cumpărase Sadoveanu cam în aceeași perioadă, fiind nevoiți, astfel, să împartă același casă pentru ceva vreme. Profira spunea că acolo, în curtea reședinței din Copou, îl zărea adesea. Părea o umbră fină, ce se strecura discret către odaia lui, având un chip plină de lumină, nobleță și modestie. Ba chiar fața lui, spunea prozatoarea, părea albă ca a unui mucenic, pe când ochii îi ardeau ca un foc nestins. În tihna serii, Enescu începea să cânte. Copila lui Sadoveanu mărturisea că adesea plângea ascultându-l. Era singurul mod de a răspunde unor emoții negrăite, iscate de sunetul fermecat al viorii. Mă găsesc, cred, în asentimentul dumneavoastră că astfel de trăiri le-am simțit fiecare, încântați de sunetul compozițiilor enesciene.

Enescu devenise un titan al muzicii pe plan mondial încă din timpul vieții. Conștientiza acest lucru, dar, cu o profundă smerenie, recunoștea că totul se datorează darurilor primite de la Dumnezeu, muncii, dar și obârșiilor sale: „iată-mă de două ori pecetluit, ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele. Le-am rămas credincios tot restul vieții”.

Multe lucruri uimesc în viața lui Enescu. Dar în mod deosebit impresionează atașamentul față de rădăcinile sale, față de locul și anii nevinovați ai prunciei, față de valorile spirituale ale neamului românesc. Pe toate Enescu le vedea exprimate cel mai fidel prin muzică: aceasta, considera el „… este tovarășa românului în singurătatea munților și câmpiilor; ea îi liniștește spaimele, îl ajută să-și spună dorul, nostalgia și durerea. Muzica românească este născută din suferințele poporului nostru prigonit. De aceea ea este dureroasă și nobilă. Ea este una din comorile cu care se poate mândri România”.

Înainte de a pleca în exil, Enescu a încercat să se despartă de pământul său natal într-un mod cu totul emoționant. A susținut la Ateneu 20 de concerte, toate în prima decadă a tristului an 1946. În luna mai, în același an, la Filarmonica din București, a participat la un festival de muzică. La sfârșitul verii, după câteva zile de odihnă la Tescani, s-a îndreptat spre meleagurile tihnite ale copilăriei din zona Botoșanilor. S-a recules la mormântul părinților și bunicilor săi, iar apoi, întors la București, pe 6 septembrie, s-a îmbarcat din portul Constanța spre America, începându-și astfel amarul exil ce va dura nouă ani. Neputând să se acomodeze cu „visul american”, s-a reîntors pe bătrânul continent, stabilindu-se la Paris. Aici și-a continuat activitatea muzicală, împletind munca istovitoare cu nestinsul dor pentru țara și neamul lui. După două accidente vasculare, primul în 1950, iar celălalt prin ‘’54, genialul nostru confrate s-a stins în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la vârsta de 74 de ani. Înainte de ziua despărțirii de lumea pământeană, a fost spovedit și împărtășit de un preot ortodox român, aflat în capitala Franței. Îşi dovedea astfel, ultima oară, nestrămutata sa credință în Dumnezeu. Cândva spunea: „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, Care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm”.

doxologia.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 septembrie 2017 în ROMANIA, Uncategorized