RSS

George Enescu: „Muzica romaneasca este nascuta din suferintele poporului nostru prigonit”

12 Sep

Georges_Enesco_1930Ați trăit vreodată sentimentul de regret că n-ați fost contemporani cu unul din genialii noștri români? Vă mărturisesc că de mic îmi doream să fi avut bucuria și onoarea să-l fi zărit măcar odată pe Eminescu, Creangă, Sadoveanu ori Enescu. Dacă despre marii literați am citit încă din anii de școală, pe Enescu nu l-am cunoscut decât prin intermediul unui disc de vinil pe care părinții îl aveau în casă și, din când în când, îl ascultam. Mă fascinau memorabilele-i Rapsodii: fără o minimă cultură muzicală, le consideram reprezentative pentru tot ce înseamnă muzică românească. Deși arcușul viorii mă captiva, nu știam prea multe despre autorul memorabilelor compoziții. Abia după 1990, ca licean, am participat la o manifestare culturală organizată de Filarmonica ieșeană dedicată genialului român, aflând acolo amănunte despre viața și opera sa. De atunci l-am trecut nu doar într-un pomelnic al Liturghiei, ci și în cel a inimii, încercând să-mi arăt recunoștința și prețuirea față de cel înzestrat de Dumnezeu cu belșug de har.

Se împlinesc 135 de ani de la nașterea ilustrului compozitor, pedagog, pianist și violonist De aceea, închin rândurile de față celui supranumit „prinț al viorii”, dorind să-i aduc un pios omagiu deoarece, prin monumentala-i operă, a reușit să îmbine extraordinarele teme folclorice autohtone cu stranii acorduri wagneriene, realizând astfel zvâcnirea de la național la universal, procurând recunoaștere internațională, alături de marii muzicieni ai lumii.

Vă mărturisesc că îmi vine greu să aștern pe hârtie, în spațiul unui articol, puternicele simțăminte de recunoștință și prețuire față de uriașa personalitate a lui George Enescu. Nici nu am intenția de a încropi aici o prozaică schiță biografică; ar fi prea puțin, ridicol de puțin. Voiesc doar ca gândurile mele să se constituie într-un îndemn de a-l redescoperi pe Enescu, ca un exponent principal al culturii și simțirii noastre naționale.

Citeam nu demult o întâmplare relatată de una din fiicele lui Sadoveanu, Profira, care la vârsta de 13-14 ani, a avut fericita ocazie să-l întâlnească pe genialul mânuitor al arcușului viorii. Locuia temporar în vila din Copou, fostă a lui Kogălniceanu, ca refugiat de la București, în timpul Primului Război Mondial. Imobilul îl cumpărase Sadoveanu cam în aceeași perioadă, fiind nevoiți, astfel, să împartă același casă pentru ceva vreme. Profira spunea că acolo, în curtea reședinței din Copou, îl zărea adesea. Părea o umbră fină, ce se strecura discret către odaia lui, având un chip plină de lumină, nobleță și modestie. Ba chiar fața lui, spunea prozatoarea, părea albă ca a unui mucenic, pe când ochii îi ardeau ca un foc nestins. În tihna serii, Enescu începea să cânte. Copila lui Sadoveanu mărturisea că adesea plângea ascultându-l. Era singurul mod de a răspunde unor emoții negrăite, iscate de sunetul fermecat al viorii. Mă găsesc, cred, în asentimentul dumneavoastră că astfel de trăiri le-am simțit fiecare, încântați de sunetul compozițiilor enesciene.

Enescu devenise un titan al muzicii pe plan mondial încă din timpul vieții. Conștientiza acest lucru, dar, cu o profundă smerenie, recunoștea că totul se datorează darurilor primite de la Dumnezeu, muncii, dar și obârșiilor sale: „iată-mă de două ori pecetluit, ca om al gliei și ca mistic. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele. Le-am rămas credincios tot restul vieții”.

Multe lucruri uimesc în viața lui Enescu. Dar în mod deosebit impresionează atașamentul față de rădăcinile sale, față de locul și anii nevinovați ai prunciei, față de valorile spirituale ale neamului românesc. Pe toate Enescu le vedea exprimate cel mai fidel prin muzică: aceasta, considera el „… este tovarășa românului în singurătatea munților și câmpiilor; ea îi liniștește spaimele, îl ajută să-și spună dorul, nostalgia și durerea. Muzica românească este născută din suferințele poporului nostru prigonit. De aceea ea este dureroasă și nobilă. Ea este una din comorile cu care se poate mândri România”.

Înainte de a pleca în exil, Enescu a încercat să se despartă de pământul său natal într-un mod cu totul emoționant. A susținut la Ateneu 20 de concerte, toate în prima decadă a tristului an 1946. În luna mai, în același an, la Filarmonica din București, a participat la un festival de muzică. La sfârșitul verii, după câteva zile de odihnă la Tescani, s-a îndreptat spre meleagurile tihnite ale copilăriei din zona Botoșanilor. S-a recules la mormântul părinților și bunicilor săi, iar apoi, întors la București, pe 6 septembrie, s-a îmbarcat din portul Constanța spre America, începându-și astfel amarul exil ce va dura nouă ani. Neputând să se acomodeze cu „visul american”, s-a reîntors pe bătrânul continent, stabilindu-se la Paris. Aici și-a continuat activitatea muzicală, împletind munca istovitoare cu nestinsul dor pentru țara și neamul lui. După două accidente vasculare, primul în 1950, iar celălalt prin ‘’54, genialul nostru confrate s-a stins în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la vârsta de 74 de ani. Înainte de ziua despărțirii de lumea pământeană, a fost spovedit și împărtășit de un preot ortodox român, aflat în capitala Franței. Îşi dovedea astfel, ultima oară, nestrămutata sa credință în Dumnezeu. Cândva spunea: „Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, Care m-a creat. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm”.

doxologia.ro

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 Septembrie 2017 în ROMANIA, Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: