RSS

Dana Nalbaru – o mama si o sotie vrednica

14 Aug

danaDanei Nălbaru, soției lui Dragoș Bucur i s-a reproşat că nu se îngrijeşte şi că îmbătrâneşte, după ce a postat pe Facebook o poză în care apare fără machiaj. În acest sens, o internaută i-a scris un mesaj destul de dur, în care îi transmite că arată ca și cum ar fi „o servitoare” și a avertizat-o că dacă nu se îngrijește va fi părăsită de soț.

Însă răspunsul vedetei nu a întârziat să apară! Dana a explicat că este dispusă să renunțe oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria şi aplauzele celorlalţi, totul doar ca să fie alături de familia ei. Totodată, a mărturisit că sub părul ciufulit și neîngrijire se afla foarte multă fericire şi linişte.

„Te părăsesc, iubito! Te părăsesc pentru că n-ai avut timp să-ţi vopseşti părul şi să-ţi faci unghiile roşii. Te părăsesc, iubito, pentru că simt în palmele mele coapsele tale trecute de frageda tinereţe. Te părăsesc pentru că te trezeşti dimineaţa şi ai grijă de casa în care trăim, în loc să ieşi la mall să-ţi schimbi garderoba. Te părăsesc, iubito, pentru că pui capul pe pieptul meu după ce ai culcat copiii, obosită şi dornică de îmbrăţişare.Scuza-mă, iubito, dar te părăsesc pentru că eşti prea atentă la nevoile mele şi ale copiilor noştri. Când m-am căsătorit cu tine şi-am spus că-mi doresc să-mi fii alături o viaţă întreagă îmi imaginam că vei rămâne mereu tânără, că te voi lua de la salon şi te voi duce direct la mare, că pe-ai noştri copii îi vor creşte vecinii şi că banii nu vor fi niciodată o problema. Te părăsesc pentru că n-am înţeles a doua parte din <la bine şi la greu>.

Ce nu ştie dânsa este că-mi place să fiu servitoare. Că fac totul pentru copiii mei, soţul meu, familia mea. Că voi renunţa oricând la orele petrecute la salon, la hainele asortate, la întâlnirile cu prietenele la cafea, la meseria mea şi aplauzele celorlalţi ca să fiu cu ei.

Ce nu ştie dânsa este că mă trezesc în fiecare dimineaţă lânga copiii mei, că eu le fac micul dejun, eu le pregătesc hăinuţele, eu îi îngrijesc când sunt bolnavi, eu le ştiu bucuriile şi supărările, le ştiu cele mai mari şi mai mici dorinţe şi fac ca acestea să se împlinească. Eu sunt cea care le spune în fiecare noapte somn uşor, pe mine mă strigă dacă au visat urât şi la mine în braţe vin şi se aruncă daca s-au lovit în joacă.

Ce nu mai ştie dânsa este că imi place să fiu servitoare în casa mea şi că soţul meu este şi cel mai bun prieten al meu, că împreuna facem lucruri frumoase să se întâmple, că ne sprijinim unul pe celălalt şi că universul nostru este familia noastră. Că suntem fericiţi aşa. Că sub părul meu ciufulit, sub neîngrijirea mea (care o fi aceea despre care spune dânsa) se afla foarte multă fericire şi linişte.

Anunțuri
 
6 comentarii

Scris de pe 14 August 2017 în CASATORIE

 

6 răspunsuri la „Dana Nalbaru – o mama si o sotie vrednica

  1. mihaela.arnau

    14 August 2017 at 14:00

    Frumos raspuns!

    Sent from my Samsung Galaxy smartphone.

     
  2. Maria Dumnezeu

    14 August 2017 at 17:17

    Tot o mamă și o soție care a fost cândva:

    Neamțu neamț rămâne. Mama lui de neamț!
    Începe războiu.

    Criminali de atunci, impreună cu criminali de astăzi:

     
  3. Maria Dumnezeu

    14 August 2017 at 17:47

    Scandal

    Aşa cum am amintit în unu din comentariile anterioare legat de afacerea alimentară cu animalul porc, revin la subiect cu o temă puţin mai delicată.
    Încă de acum 2000 ani Hristos, ne-a dat de înţeles că porcu e un animal murdar şi blestemat.
    Încă de atunci porcu a fost un mediu de afacere, dar oameni care îl consumau erau socotiţi oameni murdari dintr-o clasă inferioară.

    Departe erau atunci acei oameni de Dumnezeu precum astăzi profani de credinţă.
    Încă de atunci omul a recunoscut acele animalele sfinte şi curate. Tradiţie care şi astăzi sunt păstrate în Israel şi ţările Arabe.
    Dar la noi cu toate că suntem o ţară sfântă, toate arată puţin mai altfel.
    Noi aici în Europa avem un caracter tare ciudat cât privește animalul – Porc –.
    Dacă îi adresezi cuiva substantivu de porc, se simte foarte jignit, e unul dintre cele mai ordinare jargoane.
    Dar să mănînci porc e ceva foarte firesc.

    Industria capitalistă contemporană modernă cu globalizarea alimentară a distrus totu.
    Noi aici în Europa avem porc peste tot, şi acolo unde vrem şi acolo unde nu vrem. Si acolo unde ştim, şi acolo unde nici măcar nu ne-ar trece prin gând.

    Acum există ceva de spus.
    Al meu să fie păcatul de greşesc, altfel mare trebuie să fie păcatu celora care tac şi nu spun.
    Aşa cum am mai scris, industria pune porc mai peste tot.
    Porc în prăjitură, porc în ciocolată, porc în lapte, porc în pâine.
    Dar dacă este porc în pâine înseamnă că este porc şi în Sfânta Anafură și în Sfintele Taine.

    Ce spune biserica? Acesta ar fi un scandal.
    Însemna că eretici au pus blestem în pâinea noastră cea de toate zilele.
    Înseamnă că nu mai există nici post cu apă şi pâine.
    Dacă ar veni Hristos acuma la noi, noi nu am avea pentru el nici măcar o bucată de pâine.
    Pâinea se face cu apă, făină, drojdie şi sare.
    Industria recunoaşte că nu mai există niciunde în România pâine fără aditivi.
    Făina pleacă de la moară deja cu aditivi. Pe urmă, până ajunge pâinea pe raft se mai adaugă o grămadă de aditivi printre care şi aceia cu pricina.
    E vorba de: E 471 şi E 472.

    Industria le-a dat denumirea de emulgatori mono şi diglicerate ale acizilor graşi. Dar nu precizează provenienţa.
    Industria îşi asigură doar un alibi şi spune:
    – Deşi sunt utilizate în principal uleiuri vegetale, folosirea grăsimi animale înclusiv de porc nu poate fi exclusă.

    Acum ce înseamnă asta nu mai trebuie explicat.
    Rămâne însă o problemă.
    Dacă se ştie că în pâine este porc, cum poate preotul în biserică să spună:
    Mâncaţi acesta este trupul lui Hristos?

    Nu trebuie să ne mirăm de ceea ce va să vină peste noi.
    Nu mai este credinţă nici în biserică.
    Vrea cineva să mă contrazică?
    Nu e biserica de vină dar toată lumea tace, chiar şi biserica.

    Acum noi creştini ortodocși ne mândrim cu credinţa în Dumnezeu.
    Ne credem învăţaţi şi am învăţat să-i discriminăm pe alţii.
    Dar să nu uităm căci Dumnezeu e unul pentru toti.

    Nu suntem noi mai buni decât Arabi, ba dinpotrivă Arabi îl păstrează mai curat pe Dumnezeu.
    Biblia cu Coranu au la origine aceleaşi porunci cu aceleaşi idealuri.
    Acum noi creştini în Hristos, nu suntem în stare nici în religia noastră să facem rânduială. Ne comportăm exact ca niște copi de grădiniţă şi nu suntem capabili nici după 2000 de ani să fixăm o dată comună între credinţa catolică şi cea ortodoxă măcar pentru marea sărbătoare de Paşte.
    Noi nu ne-am hotîrât după 2000 de ani nici pentru aceiași zi de naștere a Mântuitorului.
    Păi asta mi se pare puţin ruşine, ce oare ar spune Hristos?

    Altfel cât priveşte, Biblia cu Coranu, Europa cu partea Arabă, trebuie să spun că Pământu e mare cu mulţi oameni şi multe obiceiuri, fiecare popor coace altă pâine. Arabilor le-a trimis Dumnezeu doar un alt profet.

    Indiferent ce credem noi despre Arabi, dar ei îşi apără Dumnezeul lor în faţa tuturor popoarelor.
    Ei îşi apără credinţa şi obiceiurile.
    Ei au în suflet o credinţă şi asta e important.

    Acum noi comparativ lor, la ce am fost şi cum am ajuns, ar trebui să ne fie așa câta ruşine.
    Care e tendinţa credinţei în România?
    Să ne aliniem moravurilor capitaliste, să dezbatem legea homosexualităţi, să aderăm la uniunea europeană, să ne otrăvim poporu, să ne vindem ţara, şi să-l schimbăm pe Dumnezeu cu papa de la Roma.

    E, toate astea Arabi nu le-ar face niciodată.
    Dar uite încă ceva. Dacă sa-r face un sondaj în România, ce ar alege oare fiecare Român, între: Familie și bani?; între acas și străini?; între biserică și târg?; între post și pastramă?; între tămâie și grătar?; între plecat cu capu la Dumnezeu și plecat cu capu la boier?; între sărăcuț împreună cu Dumnezeu sau pricopsit împreună cu eretici?

    Ce oare ar alege fiecare?
    Câți la-r vinde pe Dumnezeu?
    Și câți oare la-u vândut deja?
    E, vezi ăsta e Românu.

    Numai că România a fost stricată exact de eretici capitaliști împreună cu foști noștri căței lingăreț.
    Acum cățeii sa-u făcut dulăi, au jucat organizat la loteria lui Herr Doberman, și au ieșit toți cu Full Jackpod made in Germany.

    Dar așa cum am spus ei sunt doar cățelari care au vândut țara, alți sunt aceia care trag sforile.
    Statu Român e vânzătoru cu afacerea, țara Română e capitalu cu marfa, sforile sunt capitaliști cu valuta, și noi suntem dovada cu sclavii.
    Ei mâncă și noi înghițim.
    Dar uite că șantaju lor s-a cam acrit, acum stă în gât și iese pe nas.

    Toate leagă una de alta, motiv pentru care trec la alt subiect și mă întreb: De ce oare nu-și pune nimeni întrebarea, de unde atâta știință în ultimi 30 de ani?
    Timp de aproape 2000 de ani, nu sa descoperit un singur E. Timp de 2000 de ani nu sa descoperit un singur tranzistor.

    Acum nu mai avem loc pe Pământ nici de E-uri, nici de cipurile cu tranzistoare.
    Să fi fost toți înaintea noastră proști?
    Și noi acum suntem deștepți sau șmecheri?

    Eu spun că tot proști suntem. Sau mai exact spus există un grup de hoți tare șmecheri.
    Noi marea majoritate a Planetei nu ne putem socoti inteligenți numai că știm să utilizăm technica.
    Și strămoși noștri la vremea lor ar fi știut în mod sigur dacă le-ar fi arătat cineva.

    Dar hai să punem altfel întrebarea.
    Câți oare din marea majoritate de consumatori ai zilelor noastre ar ști să fabrice măcar un singur procesor?
    În mod sigur marea majoritate de profesori și ingineri în electronică habar nu au.
    Un asemenea procesor conține câteva milioane de tranzistoare / cm².
    Aceste tranzistoare nu sunt doar așa aruncate la voia întâmplări, ci toate trebuiesc legate după un principiu bine definit. Majoritatea acestor ingineri n-ar fi capabili nici măcar să deseneze schema în detaliu.

    Dar nu aceasta face parte din tema subiectului.
    Întrebarea e cine și cum a făcut toate aceste salturi într-un timp așa de scurt?
    Acum ceea ce știm e că tranzistoru are la bază siliciu, siliciu se obține din nisip, și din nisip se opține și sticla.
    Sticla a fost descoperită cu ca. 7000 de ani înaintea lui Hristos.
    Deci au trecut 9000 de ani, nisipu a fost tot timpu aici la noi pe Pământ, dar nimeni n-a reușit să fabrice nici măcar un singur tranzistor.
    Noi însă generația noastră în 30 de ani am transpotat tranzistoare și sus pe lună.

    Dacă conform datelor ar fi să comparăm evoluția Planetei cu evoluția generației noastre într-o singură viață de om ar rezulta ceva de genu: Ceea ce nu a reușit un om într-o viață de 90 de ani, noi am reușit în primele 3 zile de viață.
    Să fie oare posibil?

    Nu. Atunci trebuie să fie altceva la mijloc. Să recapitulăm.
    Ștința e o formă de inteligență, inteligența e o formă de înțelepciune.
    Oameni înțelepți au fost mulți pe acest Pământ, de-a lungu miilor de ani.
    Atunci așa cum am spus sa furat ceva. Sa furat înțelepciune.

    Acum chiar dacă la primu moment frauda pare absurdă, ar trebui s-o acceptăm ca funcțional posibilă, așa cum acceptăm toată technica care și ea funcționează.
    Altfel, dacă cineva ar întreba unde și la cine este înțelepciunea, a-ș spune cu încredere că doar acolo la sursă.
    Aceasta în rezumat înseamnă că marii jupâni ai Planetei au furat direct la Dumnezeu.

    Dumnezeu a avut multă răbdare în toți acești ani, dar câteodată mila întrece răbdarea.
    E vorba de răbdarea lui Dumnezeu pentru mila acelora care încă mai cred în el.
    Acum se apropie vremea adevărului, mari schimbări vor avea loc aici pe Pământ.
    Era noastră pe Planeta Terra se apropie razant de începutu sfârșitului.
    Va cădea foc pe întreg Pământu, să ardă toate păcatele, să fie ars tot ceea ce-a fost furat, căci așa cum știm Dumnezeu își ia întodeauna ceea ce-i a lui, fie omu făcut din mâna lui, fie ceea ce-a fost furat din mâna lui.

    Acum fie că sunt oameni care cred în tot ceea ce este scris aici, fie că sunt oameni care nu cred, dar una vă spun vouă: Nu va trece multă vreme și veți ajunge la vorbele mele.

    Limir J.

     
  4. Maria Dumnezeu

    14 August 2017 at 20:27

    O voce plăcută blajină povestește ceva important:

    Traducerea nu e corectă dar esenţa e străbătută de adevăr:

     
  5. Maria Dumnezeu

    15 August 2017 at 22:27

    Morala

    Vai lume vai
    Vino Doamne ce mai stai
    Vai lume destrămată
    Fă-o Doamne iar curată.

    Vai lume creștină
    Roagă-te la Regină
    Roagă-te România
    Roagă-te la Maria.

    Omule cu credință
    Nu crede în știință
    Că minciuna pe ață
    E vicleană și hoață.

    Telefonu nou
    E doar câta shou
    Dar trucu mărit
    E vrăju clocit.

    Ca-u făcut în lume vrajă
    Rechinii ce stau la plajă
    Ce stau acum la pult la bar
    Cu butonu nuclear.

    Acum nu are Terra tară
    Cât au uni în coşară
    Nu are pământu kile
    Cât au uni bani în vile.

    Politica în lumea mare
    Calcă omu în picioare
    Pentru trei feli de pâine
    Lucră omu ca un câine.

    Politica de felu ei
    E o vampă dacă vrei
    Că are degete fine
    Şi fură fără ruşine.

    Acum stă popor sărman
    Slugă la popor german
    Şi-a venit cu colivia
    Euro în România.

    Avem duchiane pline
    Cu mărăcine străine
    Buzunarele sunt goale
    Și ne sfârâie la foale.

    Lucră mâinile române
    Sclavi în ţările păgâne
    Dumnezeule să şti
    Toţi avem suflete gri.

    Tu cu inima miloasă
    Îi adu napoi acasă
    Fă-le somnu mai uşor
    Şi-i adu la casa lor.

    Tu române nărăvaş
    Nu mai sta la bogătaş
    Ca acel ban păcătos
    N-o să-ţi fie de folos.

    Vrei avere să ridici
    Cu copii la bunici
    Dar uite casa cum o strici
    Tu acolo ei aici.

    Pentru toate cele zile
    Colo-n iadu celor vile
    Scrie lacrimile-n file
    Fă-le Doamne azi utile.

    Fă dușmanii din regie
    Fă-i doar puf de păpădie
    Fă valuta doar surcele
    Ia-i din coajă și din piele.

    Asta-i grafica cu scala
    Tu citește-n rând morala
    Uite că-i așa de simplu
    A venit vremea cu timpu.

    Limir & Maria Dumnezeu.

     
  6. Maria Dumnezeu

    16 August 2017 at 22:27

    Legat de industria modernă alimentară am descris în comentariile anterioare doar despre una din afaceri. Marea afacere cu porcu.
    O altă afacere este, afacerea cu carnea de pui. Carnea de pui sau carnea de pasăre este o carne mai curată, dar afacerea ei e tare murdară.
    Astăzi cel mai important lucru e să faci cât mai repede bani, nu contează ce faci și cum faci.

    Puțini sunt aceia care se gândesc cum a ajuns produsul respectiv în raft, cum s-a născut, cum a trăit, ce viață a avut, important e doar prețul.
    Puțini sunt aceia care a-r renunța la sacrificiu în numele iubirii.
    Puțini a-r da porcu pe legume sau simplu carnea pe cartof.
    Lucru care favorizează industria la masacru în numele omenirii.
    Doar atunci când deja apare o catastrofă oameni au rețineri.

    Una dintre ele le avem actual în scandalul cu ouăle contaminate din Europa. Scandal în care este implicat direct și statul Român.
    Inscticidu provine din România, a fost omologat oficial de statul Român. Problemă care astăzi se mușamalizează cu pretextul:
    Trebuie să acționăm împreună pentru a desprinde învățămintele necesare și pentru a depăși cât mai curând criza decât să ne irosim energia numind vinovații.

    Au fost distruse miliarde de ouă. Dar totuşi rămâne o problemă.
    Ouăle nu au căzut din cer, au fost ouate de o găină, găina va oua în continuare și la rându ei va ajunge și ea în ambalaj de comercializare.
    Iar cât privește insecticidul, a fost cu siguranță întrebuințat și la alte păsări nu numali la găini. Dar toate ajung odată la bucătărie.

    Acum așa cum am mai scris, nu doresc să stric pofta nimănui dar intenționez să influiențez lăcomia.
    Motiv pentru care am selectat acest videoclip:

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: