RSS

Ingerul meu

22 Iul

Nu mai trecusem demult pe la ea – o fetiță sărmană şi orfană de 10 ani care rămăsese a nimănui. Acum, privirea ei mă mustra, o simțeam de la distanță. Strânsese prea multe ofuri, dar şi câteva bucurii pe care n-a avut cui să le spună. Degeaba încercam eu să îmi scuz absența… plângea continuu. A doua zi când am trecut din nou pe la ea, am observat că nici nu se atinsese de mâncarea ce i-am adus-o. N-avea nevoie de mâncare cât simțea nevoia de a fi îmbrățişată, mângâiată… Obişnuia să-mi povestească ce făcea în fiecare zi, cine a mai trecut pe la ea, ce a mai văzut – mici bucurii, dar care pentru ea erau foarte însemnate, erau momentele care îi alcătuiau viața. Iar după ce termina ea de povestit, mă întreba şi pe mine ce am mai făcut şi cum mă simt. Mă asculta ca un om mare, nu puteam să mint nimic în fața ei, îi simțeam trăirile pe chip în funcție de ce îi povesteam, zâmbete, lacrimi… Ba de multe ori, ea era cea care mă încuraja. În următoarea zi când am trecut iarăşi pe la ea, n-am mai găsit-o… O luase Dumnezeu la El… Îşi luase Dumnezeu îngerul înapoi pentru că avea nevoie de el acolo Sus. Aici nu fusese prețuit de oameni. Când m-am uitat la locul unde stătea… îi rămăsese fotografia cu mama ei pe când era în viață. O mângâia mereu… Iar alături, în cutiuță, mâncarea era de asemenea neatinsă. Am înțeles atunci că unii oameni nu trăiesc cu mâncare ci cu iubire. Am înțeles atunci că se poate muri şi de dor şi din lipsă de afecțiune. Ea cu aşa ceva se hrănea, acestea o țineau. Iar când acestea au lipsit, îngerul şi-a luat zborul – a fost îngerul meu!

Elena J.

Anunțuri
 
3 comentarii

Scris de pe 22 Iulie 2017 în ELENA J.

 

3 răspunsuri la „Ingerul meu

  1. Doinita

    22 Iulie 2017 at 19:47

    Nu mai sunteti pe facebook?

     
  2. mattei33

    22 Iulie 2017 at 23:30

    Foarte important mesajul si din pacate adevarat. Dumnezeu sa o aiba in paza pe fetita.

     
  3. mariadumnezeu

    23 Iulie 2017 at 4:47

    Baladă

    Înger blând lacrimă bună
    Ceru mila ca să pună
    Că doar poza tu ai strîns
    Mama ta cu tine-a plâns.

    Ai strâns lacrimă suavă
    Ca să pui în ceruri slavă
    Da cu pasu pe țărână
    Ai fost cu ceru de mână.

    Necăjit și tare singur
    Pe pământ ai tot oftat
    Da-i ajuns acasă sigur
    Că ceru te-a așteptat.

    Limir cu Maria Dumnezeu.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: