RSS

Pe cine iubesc oamenii

11 Iul

AristotelPrieten este cel care se bucură de bunurile și reușitele cuiva și care suferă de pe urma suferințelor lui. Sunt prieteni cei care socotesc drept bune și rele aceleași lucruri și care sunt prieteni, respectiv dușmani ai acelorași oameni. Cel care nutrește pentru altul acele lucruri care le nutrește pentru sine îi este în mod evident prieten. Oamenii îi iubesc pe cei drepți, muncitori, curajoși și generoși. Pe cei care nu trăiesc de pe urma altora, ci din munca lor, cei care trăiesc din munca pământului, mai ales cei care muncesc cu propriile lor mâini. Și pe cei cumpătați fiindcă nu sunt nedrepți. Și pe cei care nu se ocupă cu treburile publice, din același motiv.

Oamenii îi iubesc pe cei care nu sunt iubitori de victorie și nici amatori de ceartă, căci toți oamenii de acest fel sunt combativi, iar cei care combat, par să nutrească dorințe contrarii alor noastre. Oamenii îi iubesc pe cei care sunt îngrijiți ca aspect, ca îmbrăcăminte, ca fel de viață în întregime. Și pe cei care nu sunt critici ai greșelilor oamenilor, pe cei care nu sunt ranchiunoși, defăimători și care nu vor să știe nici defectele vecinilor, nici pe ale noastre – căci astfel acționează un om virtuos. Și pe cei care sunt asemănători nouă și care au aceleași ocupații și care doresc aceleași lucruri. Și pe cei care își iubesc prietenii absenți în aceeași măsură ca și pe cei prezenți și pe cei care nu își abandonează prietenii la nevoie. Oamenii îi iubesc pe cei virtuoși mai cu seamă pe cei buni în a iubi. Pe cei care nu se prefac în fața noastră, mai ales pe cei care au încredere în noi și ne spun chiar propriile lor slăbiciuni.

ARISTOTEL

Anunțuri
 
8 comentarii

Scris de pe 11 Iulie 2017 în DRAGOSTEA, IUBIREA, SFATURI

 

8 răspunsuri la „Pe cine iubesc oamenii

  1. mariadumnezeu

    12 Iulie 2017 at 0:27

    Pe cine iubesc oamenii? Greu de spus în zilele noastre…
    Da oare pe cine și ce iubesc oamenii astăzi?
    Pe Dumnezeu? – Ce bine a-r fi.
    Aproapele? – Mă-îndoiesc.
    Iubita? – Prea multe divorțuri.
    Copii – prea mulți copii orfani.
    Banii? – A-r fi un adevăr.
    Minciuna? – Mulți o digeră.
    Otrava? – Mulți o îngit.

    Otrava

    Pe a cerurilor cale
    Te pierzi omule în vale
    O baladă tristă trece
    Ai un suflet tot mai rece.

    Omule cauți la valoare
    Și te pierzi ușor în zare
    Îți faci cu pământu parte
    Ești de cer tot mai departe.

    Omule spirit puțin
    Te-ai făcut la cer străin
    Ai dat mâna la rabin
    Ai uitat să spui amin.

    Ai uitat de semnu cruci
    Te-ai alăturat năluci
    Pentru portofelu plin
    Ai uitat al tău destin.

    Ai uitat de mir cu flori
    Te-ai dus să aduni comori
    Te-ai dus să pui vlăstar
    Acolo pe pământ barbar.

    Că de-ar fi în lume uni
    Care face pe păuni
    Și ne supără străbuni
    Atunci sunt nemți nebuni.

    În afacerea cu anii
    Nemți sunt acum jidanii
    Ei sunt pe terra tiranii
    Noi doar jugu cu fazanii.

    Noi minte fără temei
    Am dat mâinile cu ei
    Ei otrava cu colacu
    Se țin de mână cu dracu.

    Nu le place lor tămâia
    Da sa-u pus la noi ca râia
    Ei cu sufletu pelin
    Au furat pământ iasmin.

    Neamțule tu în antreu
    Ai furat la Dumnezeu
    Neamț venin însiropat
    Ești poporu blestemat.

    Limir cu Maria Dumnezeu.

     
  2. mariadumnezeu

    12 Iulie 2017 at 0:37

    A fost demult odată
    O veche ilustrată
    Iar ochii tăi privesc
    Gunoi păgân nemțesc:

     
    • Eduard

      14 Iulie 2017 at 10:57

      Ti-am citit comentariile si sunt de acord acord cu toate, insa, pe asta nu il inteleg? Cum iti justifici repulsia fata de fuhrer?

       
      • mariadumnezeu

        14 Iulie 2017 at 14:27

        Adevărurile nu se justifică pentru că sunt certitudini.
        Just este că lumea-i plină de dumnezei care caută certitudini.
        Iar pentru că ai devenit personal, îți scriu cu amabilitate conform convingeri mele că judecata mea nu este pentru lumea aceasta, până atunci eu sunt dumnezeul meu.

        Limir J.

         
  3. mariadumnezeu

    12 Iulie 2017 at 0:37

    Tot o filă din album
    Hittler a făcut doar fum
    El a fost moartea în drum
    El atunci și ea acum.

     
    • Eduard

      14 Iulie 2017 at 17:08

      Blogul nu mi-a permis sa iti raspund la reply-ul tau cu privire la intrebarea mea despre fuhrer. Voiam doar sa iti spun ca iti respect parerea.

       
  4. mariadumnezeu

    12 Iulie 2017 at 17:27

     
  5. mariadumnezeu

    12 Iulie 2017 at 17:27

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: