RSS

Apostolul porunceste sa ne rugam neincetat

29 Mai

În concepţia Sfântului Maxim există o legătură intimă între rugăciunea neîncetată, lepădarea înţelegerii conceptuale şi transformarea impulsurilor trupeşti prin practică ascetică. Aceste conexiuni apar în Cuvântul ascetic, un dialog între un monah bătrân şi unul tânăr. Când cel din urmă întreabă despre rugăciune, bătrânul răspunde: „Înţelesurile sunt înţelesuri (noemata) ale lucrurilor. Iar dintre lucruri unele cad sub simţuri, iar unele sunt inteligibile. Ocupându-se aşadar, mintea cu ele, poartă în sine înţelesurile lor. Harul rugăciunii însă uneşte mintea cu Dumnezeu. Iar unind-o cu Dumnezeu, o desface de toate înţelesurile. Atunci mintea, întreţinându-se cu Dumnezeu dezbrăcată de toate, ajunge să ia formă dumnezeiască… De aceea Apostolul porunceşte să ne rugăm neîncetat, ca având mintea continuu unită cu Dumnezeu, să o rupem câte puţin de la pofta celor materiale”.

Aici se observă o fuziune între ţelul evagrian de a deveni golit de gânduri cu accentul pus de Părinţii deşertului pe rugăciunea neîncetată. Maxim identifică obstacolul în calea unei astfel de rugăciuni; el nu este înţelegerea conceptuală în general ci „alipirea pătimaşă de cele materiale” care împiedică mintea de a fi deplin îndreptată către Dumnezeu. El îl citează pe Sfântul Pavel drept model al rugăciunii neîncetate: „Rugăciunea neîntreruptă stă în a avea mintea lipită de Dumnezeu cu evlavie multă şi cu dor, şi a atârna pururea cu nădejdea de El şi a te încrede în El în toate, orice ai face şi orice ţi s-ar întâmpla. Aflându-se în această dispoziţie, Apostolul zicea… «În toate obijduiţi, dar nu striviţi, în mare cumpănă, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi, dar nu năpăstuiţi, trântiţi jos, dar nu nimiciţi. Totdeauna purtăm în trup moartea Domnului Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru muritor» (II Corinteni 4, 10-11). În astfel de dispoziţie aflându-se, Apostolul neîncetat se ruga. Căci în toate cele ce făcea şi i se întâmplau, atârna cu nădejdea de Dumnezeu. De aceea, toţi sfinţii când se aflau în necazuri se rugau neîncetat, ca să dobândească aptitudinea dragostei”.

Pentru Sfântul Maxim, retragerea din faţa gândurilor nu este îndeplinită doar la nivel mental, ci ca o redirecţionare completă a energiei şi afectelor sufletului. Nu se poate înfăptui în afara acţiunii viguroase şi disciplinate, nici în afară de bucuria în necazuri care a fost o marcă a vieţii Sfântului Pavel. Este important de remarcat motivul din spatele acestei bucurii. Sfântul Pavel vorbeşte despre sine ca „purtând în trup moartea Domnului Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru muritor”; adică, el consideră că suferinţa care este conformă cu voinţa lui Dumnezeu naşte o părtăşie corporală la viaţa lui Hristos. Maxim ia această imagine drept model pentru propria înţelegere a transformării care se produce pe măsură ce energiile şi afectele sufletului sunt redirecţionate către Dumnezeu. Rugăciunea neîntreruptă, aşa cum o înţelege el, nu este o simplă experienţă personală, ci o părtăşie corporală la viaţa lui Hristos şi, prin urmare, este şi o manifestare a prezenţei divine în lume. Mai târziu, Maxim se foloseşte din nou, în Cuvântul ascetic, de exemplul Sfântului Pavel şi de cel al Apostolilor:

Cei ce au crezut cu adevărat lui Hristos şi L-au sălăşluit întreg în ei prin porunci ziceau aşa: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar de trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, al Celui ce m-a iubit pe mine şi s-a dat pe Sine pentru mine» (Galateni 2, 20). De aceea pătimind de dragul Lui pentru mântuirea tuturor, ca nişte următori întocmai ai Lui şi ca nişte păzitori adevăraţi ai poruncilor lui ziceau: «Ocărâţi, noi binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm; huliţi, noi mângâiem» (I Corinteni 4, 12)… Prin cuvintele şi faptele lor se va arăta lucrând în ei Hristos”.

Aici, accentul este pus pe păstrarea poruncilor fiindcă astfel Hristos locuieşte în faptele celui care este ascultător. Ca şi în pasajul anterior, o astfel de locuire sau de schimb nu este doar o experienţă privată, ci un mod prin care Hristos Însuşi Se manifestă în lume.
Aceleaşi teme apar şi în Mystagogia, unde accentul este pus mai ales pe dragostea faţă de săraci:

Nici un mijloc nu ne duce atât de uşor la dreptate, sau la îndumnezeire (ca să zic aşa), la apropierea de Dumnezeu, ca mila arătată din adâncul sufletului şi cu plăcere celor lipsiţi. Dacă Cuvântul arată ca dumnezeu pe cel ce bine pătimeşte, lipsit fiind, căci zice: «întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut» (Matei 25, 40), iar cel ce grăieşte e Dumnezeu, cu mult mai mult îl va arăta pe cel ce poate să facă bine, şi face, ca fiind cu adevărat dumnezeu după har şi participare, ca unul ce şi-a însuşit prin bună imitare lucrarea (energeian) şi însuşirea binefăcătoare a Aceluia”.

Acest pasaj recunoaşte un tip de schimb reciproc de identităţi între Dumnezeu şi om, unul produs de iubirea dumnezeiască pentru om şi de dragostea omenească ce o imită. A fi părtaş la dumnezeiasca energeia este aici clar o chestiune de a face ceea ce Dumnezeu face. Cu toate acestea, iniţiativa îi rămâne lui Dumnezeu, pentru că schimbul de identităţi este posibil doar fiindcă Dumnezeu ia asupra Sa mereu suferinţele omenirii. Fragmentul continuă: „Şi dacă e dumnezeu săracul, pentru coborârea lui Dumnezeu care s-a făcut sărac de dragul nostru şi a luat asupra Sa, prin împreună-pătimire, patimile fiecăruia… Vădit este că va fi pe drept cuvânt şi mai mult dumnezeu cel ce tămăduieşte prin sine, imitând pe Dumnezeu, patimile celor ce pătimesc, din iubire faţă de oameni şi se înfăţişează ca având aceeaşi putere a dragostei ca Dumnezeu”.

Porunca dumnezeiască de a avea grijă de săraci este, de asemenea, o invitaţie de a intra în reciprocitatea acţiunii lui Dumnezeu, iubind prezenţa divină în om şi, prin urmare, fiind părtaşi la lucrarea lui Dumnezeu. Cel care face astfel devine „dumnezeu prin har şi participare”.

Aşadar, unirea activităţilor divine cu cele omeneşti este pentru Maxim un mod prin care omul este îndumnezeit iar Dumnezeu Se descoperă pe Sine lumii. Rădăcina acestei schimbări este dragostea (agape) şi în dragoste găseşte Maxim adevărata semnificaţie a urcuşului dionisian în întuneric. În Epistola a II-a (Despre dragoste), Maxim deduce importanţa dragostei din principiul „fiecare îl cunoaşte pe cel ce este asemenea lui”. Asemenea lui Grigorie de Nyssa el întrebuinţează principiul că fiecare este cunoscut de cel asemenea lui insistând asupra faptului că pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu este nevoie de a deveni asemenea Lui. Trăsătura divină la care se gândeşte el este, în primul rând, lipsa de patimile care sfărâmă psihicul; aceasta, însă, se dobândeşte doar prin acel fel de iubire care „îmbină dispoziţia cu firea”, readucând sufletul la starea sa firească şi unificată. Mai precis aceasta este iubirea pe care Dumnezeu o arată lumii.

Căci Dumnezeu Se arată prin ceea ce este comun celor ce au această stare, configurându-Se (morfou/menoj) după ceea ce e propriu virtuţii fiecăruia prin iubirea Lui de oameni şi primind să Se numească din ea. Fiindcă lucrul cel mai desăvârşit al iubirii şi ţinta ultimă spre care tinde lucrarea ei este să le pregătească şi să le potrivească aceleaşi însuşiri şi numiri prin comunicare afectuoasă reciprocă. Ea face pe om dumnezeu, iar pe Dumnezeu să fie şi să Se arate om pentru una şi aceeaşi nediferenţiată lucrare voită şi pentru una şi aceeaşi mişcare a ambilor, cum vedem la Avraam şi la sfinţi”.

De vreme ce Dumnezeu este mai presus de formă, într-un anumit sens El nu are o formă a Sa proprie. El ia formă în cel care se împărtăşeşte din iubirea Sa pentru omenire şi a cărui voinţă este unită cu a Sa. Aceasta este, de fapt, o recapitulare a Întrupării: „ea face pe om dumnezeu, iar pe Dumnezeu să fie şi să Se arate om”. Discutând aceeaşi temă în Ambigua, Maxim merge şi mai departe spunând că „Dumnezeu şi omul îşi sunt unul altuia modele. Şi aşa de mult S-a făcut Dumnezeu omului om pentru iubirea de oameni, pe cât de mult omul, întărit prin iubire, s-a putut îndumnezei pe sine, lui Dumnezeu”.

În aceste pasaje sunt unite mişcarea mai presus de concepte a Sfântului Dionisie Areopagitul, nevoinţa ascetică împotriva patimilor şi dragostea dovedită prin fapte. Pentru Maxim sunt o unitate, astfel încât orice parte din ele dacă este separată de celelalte devine nefolositoare şi lipsită de autenticitate. Dionisie a clarificat deja faptul că a-l cunoaşte pe Dumnezeu în întunericul dincolo de concepte nu este doar o chestiune de afirmare mentală a unor anumite negaţii, ci de practică trăită. Însă el nu a lămurit natura acestei practici cu excepţia cazului în care „revenirea” descrisă în tratatele despre ierarhie reprezintă un răspuns. Pentru Maxim, ca moştenitor al veacurilor de practică monahală, adevăratul înţeles al apofatismului dionisian nu este niciodată pus la îndoială. A depăşi conceptele înseamnă a fi eliberat de ataşamentul de lucrurile pământeşti care denaturează afectele şi distrag mintea de la rugăciune. Mai precis, a fi eliberat de „afecţiunea neraţională pentru trup” pe care Maxim o identifică drept rădăcină a patimilor. Aceasta este imposibil de realizat fără o lepădare de sine exercitată constant până ce devine deprindere. Scopul unei asemenea practici nu este pur şi simplu negativ, ci restaurator; înseamnă „a îmbina deprinderea cu firea” prin restaurarea în suflet a iubirii sale cuvenite şi fireşti pentru Dumnezeu. În schimb, o astfel de iubire găseşte expresie în dragostea pentru aproapele şi, în special, pentru cei săraci – nu ca într-un umanitarism vag, ci fiindcă în ei, în săraci, poate fi găsit Dumnezeu”

David Bradshaw, manastireasuruceni.md

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Mai 2017 în RUGĂCIUNE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: