RSS

Banii castigati din inselaciuni si nedreptati sunt bani blestemati

11 Mai

money kiss 216Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc asupra celor ce se fac părtași de ei. Avocații și judecătorii care sunt părtinitori și mint cu scopul de a câștiga procese pe nedrept – mănâncă o pâine murdară. Doctorii care fac avorturi (sau orice altă muncă necinstită), care iau bani pe operații mai mult decât trebuie – mănâncă o pâine murdară. Patronii care nu-și plătesc angajații sau nu le acordă drepturile ce li se cuvin, oprind banii pentru ei – mănâncă o pâine murdară. Aceia care au fost ajutați în vreun fel și li s-au prestat servicii dar fără să-și plătească muncitorii – mănâncă o pâine murdară. Cei care fac bani din afaceri necurate, vânzând la un preț dublu, câștigând bani din camătă – mănâncă o pâine murdară. Cei care împrumută și iau cu dobândă – mănâncă o pâine murdară. Cei care vând lucruri, haine sau mâncare stricată la preț de marfă bună, punând apă în vin sau în lapte, amestecând mere mici printre mere mari și luând același preț – mănâncă o pâine murdară. Banii câștigați din duminici și sărbători, nu sunt buni, sunt bani blestemați, Dumnezeu îngăduie să-i pierzi sau să ți se fure, pentru că întâi tu ai furat Ziua Lui – Sfânta Duminică. Sau îi pierzi pe la doctori și pe medicamente.

Și toți cei care câștigă bani de pe urma nedreptăților, mințind și înșelând, asuprind și calomniind săraci, orfani, văduve, lipsiți, nevoiași și bolnavi – mănâncă o pâine murdară. Acești nedreptățiți strigă răzbunare fiindcă li s-a furat dreptul lor câștigat prin muncă cinstită, cu sudoare, de banii lor folosindu-se tot bogații, asupritorii, ei cumpărându-și a doua vilă, a treia mașină, lipsind pe sărac de pâinea de pe masă. Câte lacrimi am strânge dacă am stoarce toate casele și mașinile de lux ale bogaților?

Dar chiar de nu-i blestemă nimeni pe acești asupritori, blestemul dumnezeiesc tot îi ajunge, căci se îmbolnăvesc ei sau copiii lor, pierzând acești bani îndoit pe la doctori sau le mor vitele, ori pământul nu-și mai dă rodul ca altădată, căci nedreptatea este păcat strigător la cer. Dacă dintr-un lucru rău primești un câștig, să te aștepți cât de curând ca acest beneficiu să fie o pricină a nenorocirii.

Elena J.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Mai 2017 în ELENA J.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: