RSS

Scrisoare pentru el

07 Ian

Nu-ți vorbi de rău fostele iubite. Așa cum azi o bârfești pe anterioara în fața actualei iubite, mâine ai putea denigra-o și pe ea în fața viitoarei. Altfel, dovedești slăbiciune și ipocrizie. Dar nici nu o compara cu anterioarele, cu frumusețea sau calitățile lor; ele au fost unice pentru tine atunci, cum ea este unică pentru tine acum.

Nu-i aprecia doar frumusețea exterioară, chipul, hainele și trupul, acestea toate sunt trecătoare și atunci când i se va ofili tinerețea și odată cu ea și frumusețea, nu o vei mai iubi. Ea vrea să vadă că-ți dorești să-i cunoști inima, sufletul. Frumusețea interioară nu se ofilește niciodată.

Nu căuta să o lauzi atribuindu-i calități pe care nu le are doar pentru a o cuceri și a nu o pierde – se va simți jignită, ea se cunoaște cel mai bine.

Evită să-i povestești bancuri sau discuții ce aparțin oamenilor josnici. Are nevoie de umor, dar nu în acest fel. Vorbește-i despre viață, spune-i povești adevărate. Nu intra prea mult nici în discuții despre mașini sau fotbal; o fată nu va fi niciodată la fel de interesată de ele precum un băiat. De altfel, nici el nu este pasionat de arta culinară în măsura în care este o fată.

Nu te lăuda cu mașina, cu banii și cu statutul pe care le ai și nu căuta să o impresionezi cu ele – acestea toate sunt secundare. O fată caută tandrețea băiatului mai presus decât toate acestea. Ea apreciază și își dorește ceva mai mult de atât: să fie iubitor, diplomat, sensibil, educat, moral, responsabil și respectabil.

Nu te lăuda singur cu inteligența sau calitățile ce le ai. Las-o pe ea să ți le descopere singură, să ți le aprecieze și vei avea satisfacție mai mare decât dacă te-ai autoaprecia.

Nu o constrânge să afli părerea ei despre tine prin vorbe. O vei afla mai târziu prin fapte și apoi vor veni de la sine și declarațiile. Dar acordă-i timp și las-o să simtă ea lucrul acesta.

Fii atent că uneori simte nevoia să-ți testeze iubirea, să te încerce cu scopul de a te apropia și mai mult de ea, sau… pentru a te îndepărta definitiv dacă simte că nu o iubești cu adevărat.

Învață să-i citești și tăcerile. Când o vezi supărată și îți spune să o lași în pace, nu o lăsa! Intră mai mult în sufletul ei, sparge zidul tăcerii – este ceea ce, de fapt, așteaptă de la tine.

Nu căuta să o impresionezi corectând greșeala cuiva în public de față cu ea. Dacă îți dorești cu adevărat să îndreptezi, fă-o fără spectacol, să fie doar între tine și el, în mod diplomat. Alminteri, cum îi tratezi pe cei din jur, o vei trata și pe ea.

Controlează-ți vorbele, gesturile și faptele și totodată fii tu însuți mereu pentru că ea își dorește să vadă cum reacționezi și în situații limită, cum te comporți când ești nervos sau supărat.

Teme-te de Dumnezeu și ea va avea încredere în tine. Iubește-o și se va supune ție din dragoste, nu din obligație și nici de frică. Iubește-o și o iartă când merită cel mai puțin, atunci are nevoie cel mai mult. Acceptă-i și slăbiciunile, accept-o cu totul, nu doar calitățile.

Nu te panica în privința cadourilor ce vrei să i le faci. Însăși prezența ta în viața ei este un cadou și o bucurie. Dacă vrei, totuși, să-i faci surprize, oferă-i o floare – îi va sclipi ochii mai mult decât dacă i-ai oferi bijuterii. Dar nu uita că ea își dorește cel mai mult s-o iubești și  să-i zâmbești. Dragostea e primordială pentru ea.

Nu te juca cu sentimentele ei, așadar, dacă ai nevoie de o iubire doar de o vară, pleacă acum din viața ei cât încă nu a „investit” prea multe sentimente în relație. Pleacă înainte să ajungă să se îndrăgostească de tine, pentru a nu o răni. Mai bine nu intra în viața ei dacă nu ai de gând să rămâi în ea.

Iar dacă mâine vrei să o părăsești, mai întâi spune-i motivul pentru ca să se poată corecta, pentru a reface relația, sau dacă nu-ți mai dorești cu niciun chip să mai continui viața alături de ea, ci vrei s-o „înlocuiești”, spune-i în față ce vrei să-i reproșezi, unde a greșit, ca să știe pe viitor să nu mai repete greșelile într-o altă eventuală relație. Nu lăsa loc de interpretare și nu o lăsa să-și închipuie scenarii, spune-i tot ce ai de zis. Iar dacă vreodată vei povesti prietenilor tăi despre ea, să ai grijă la un lucru: nu scuipa acolo unde ai sărutat cândva!

Elena J.

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 7 Ianuarie 2017 în ELENA J.

 

Un răspuns la „Scrisoare pentru el

  1. mihaela.arnau

    8 Ianuarie 2017 at 10:47

    Educativ….multumesc mult. 

    Sent from my Samsung device

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: