RSS

Jocuri de cuvinte, sa luam aminte!

07 Noi

Creștinul nu este un om care nu păcătuiește; el este un om care încearcă să nu păcătuiască. Este un om care, știind că păcătuiește des, se consideră pururea vrednic de pedeapsa dumnezeiască. Este un om care, deși se crede vinovat de pedeapsă, crede în mila lui Dumnezeu și în iertarea Lui. Nu este un om tare, ci este un om slab, care cere neîncetat ajutorul Celui tare. Fără acest ajutor, știe că nu poate rezista tentațiilor păcatului. Dacă uită de Dătătorul puterii lui, Acesta îl părăsește, lăsându-l singur în fața păcatului: negreșit va cădea, pentru că diavolul este luptător iscusit. Numai Dumnezeu îl poate birui. Când păcătuiește, creștinul știe motivul căderii sale în păcat; el plânge pentru că L-a părăsit pe Cel tare, Apărătorul său. Dacă a păcătuit, înseamnă că puterea Celui tare nu se afla în el ca să-l apere.


Creștinul este puternic când puterea Celui tare este în el; este înțelept când înțelepciunea Celui atotștiutor este în el; este bun când iubirea Dumnezeului-Iubire se află în el. De aceea, când are calități, el slăvește pe Cel Care a vărsat din calitățile Sale în el. Când nu le are, le cere de la Cel ce le are. Creștinul nu judecă pe cel ce păcătuiește; știe că acesta, precum el însuși mai înainte, este lipsit de puterea Celui tare. Nu invidiază pe cel plin de calități; știe că acesta a fost mai harnic decât el: a cerut de la Dătătorul calităților și a primit, după cuvântul Domnului: „Cereți și vi se va da”.


Este un paradox: deși creștinul nu are calitățile sale proprii, totuși el este obligat să moară plin de calități! Dumnezeu îl va judeca aspru nu pentru că nu le-a avut din naștere (doar El este Creatorul oamenilor), ci pentru că nu le-a cerut de la El în timpul vieții sale. Toată lupta creștinului așadar, aceasta este: să ceară Celui bogat calități, să le păstreze prin smerenie, și să le înmulțească prin sporirea rugăciunii. Și pentru că aceste calități vin de la Dumnezeu, umplerea sa de ele se numește „îndumnezeire”. Calitățile sunt numite de Scriptură „daruri” (bunătatea, iubirea, pacea, puterea, smerenia, iertarea, mila..). Venirea lor în om se numește „har”, pentru că se dau gratuit de către Dumnezeu. Nu se dau însă fără rugăciune, după cuvântul Domnului: „Că tot celui ce cere i se dă, cel care caută găsește, iar celui ce bate i se deschide”.


Smerenia creștinului nu constă în recunoașterea plină de lacrimi a păcatelor înaintea lui Dumnezeu; aceasta este o smerenie de om neduhovnicesc. Făcând aceasta, omul recunoaște în el doar prezența unui efect, fără a numi și cauza. Smerenia adâncă, cea a sfinților, înseamnă recunoașterea cauzei tuturor păcătuirilor: omul uită că s-a născut vas gol și că toate calitățile sale, conținutul vasului adică, provin de la Dumnezeu, Izvorul calităților. Adevărata smerenie înseamnă conștiința propriei NIMIC-nicii, unită cu slăvirea Dătătorului calităților. Nu negarea calităților, ci cunoașterea originii lor, care este Dumnezeu, și nu omul însuși. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu, Dătătorul harului, ca să ne umple de daruri spre mântuire, amin.


Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Noiembrie 2016 în SFATURI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: