RSS

Suntem fii in veci de veci

19 Sep

Mama. Iubire nesfârșită față de prunci, liman de pace și de liniște pentru copiii ei.. Cât timp vom avea o mamă, ne vom simți copii. Iar dacă unii și-au pierdut-o, să creadă în Hristos, și o vor simți lângă ei! Iar dacă unii nu și-au cunoscut-o, să privească pe Fecioara cum își alintă Pruncul în icoane, și să zică: „Eu sunt acel Prunc, poza aceasta a fost făcută pe când eram mic de tot!”.. Acesta este adevărul: Preasfânta Fecioară Maria este Mama tuturor orfanilor.


În al doilea Război mondial, soldații care erau răniți grav, nemaiputând suporta durerile rănilor, după cine credeți că strigau? După mama! La fel și cei care erau torturați: „Mama, mama”! Pentru că în adâncul sufletului, dacă ai fost iubit vreodată de mama, acea iubire îți rămâne neștearsă în inimă..  „Mama”.. Cum s-ar traduce acest cuvânt minunat în limbajul inimii? CEA CARE MĂ IUBEȘTE MEREU AȘA CUM SUNT, FĂRĂ SĂ-MI PUNĂ CONDIȚII, FĂRĂ SĂ SE SCÂRBEASCĂ DE MINE. „Mama”- cea care uită de sine, și trăiește pentru mine. „Mama”- cea care dăinuie prin mine.


Acum să ne ridicăm cu mințile și mai sus, în sferele cerești. Sus de tot, pe tronul cerului, șade Cel ce m-a zidit celulă cu celulă, atom cu atom. CEL VECHI DE ZILE, DUMNEZEU, TATĂL LUI IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL. Domnul ne-a zis-o: „Să nu vă jurați pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu”! Iar Cel ce șade pe Cosmos ca pe tron, Acela ne-a arătat o iubire fără margini, de neînchipuit: Și-a trimis pe Singurul Său Fiu ca să moară pentru noi! O mamă nu are puterea de a sacrifica un copil pentru salvarea celorlalți. Dumnezeu a făcut acest lucru pentru noi! Iisus este Fiul născut DIN FIINȚA SA, iar noi am fost adoptați prin Duhul Sfânt, Care este „Duhul înfierii”, Duhul Care face fii din creaturi. Și, repet, pe Iisus L-a sacrificat Dumnezeu pentru noi! Neînchipuită dragoste de oameni..


Atunci, dacă am văzut cine este pentru noi MAMA, dacă am înțeles că mai avem o MAMĂ în ceruri și dacă am înțeles că Dumnezeu ne iubește cu mult mai mult decât cele două MAME, cea de pe pământ și cea din ceruri, ce mai așteptăm? Să săltăm de bucurie! Suntem fii iubiți, ce ne pasă?.. Și să întorcem plini de recunoștință dragostea noastră de fii : spre Dumnezeu, spre MAMA din cer, spre Cel ce a murit pentru noi, spre părinții noștri de pe pământ, prin care am venit în lume. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Sorin Croitoru

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 Septembrie 2016 în CREŞTINUL, Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: