RSS

Spovedania unui ucigas rascolnic

01 Iul

– Ce mă tot cercetezi, părinţele, oare vrei să mă converteşti în credinţa nikoniană?
– Nu prietene, nu am o asemenea intenţie. Pentru mine este important că tu eşti fiu al lui Dumnezeu şi eşti chip şi asemănare a Lui.
– Este adevărat oare ce-mi spui, părinte?
– Da fiule, adevăr curat.
– O, Doamne, eu, un arestant, un om pierdut, care am înjurat uneori, din mînie, chiar şi pe Dumnezeu, şi iată tu spui, părinţele, că eu sunt Fiul lui Dumnezeu.
La aceste cuvinte deţinutul şi-a înfundat capul în pernă şi a început să plîngă ca un copil. I-am luat capul, i l-am sărutat şi am început a plînge la fel ca el.
– Dragă părinte, se auzi vocea lui, iartă-mă, pentru Hristos. V-am înjurat aşa de rău tot timpul, că nici nu vă puteţi închipui. Cum numai o să mă însănătoşesc, părinte, voi merge la predicile dumneavoastră şi le voi vorbi şi altora despre dumneavoastră. O Doamne, eu sunt fiul lui Dumnezeu! Da, poate am şi să fiu, cînd am să mă pocăiesc, acum sînt însă un păcătos straşnic. Ştiţi părinte, eu am ucis opt suflete, am trăit cu maică-mea, m-am împreunat cu animalele, am dat foc la două biserici, cu soră-mea m-am culcat, dintr-o biserică am luat şi am aruncat sfintele daruri la cîini, am furat cai, am siluit femei, copii – iată ce fel de păcătos sunt eu! V-am descoperit acestea cumva fără să vreau. M-a mişcat însă profund faptul că dumneavoastră aţi văzut într-un asemenea păcătos ca mine un om, şi încă ce om – fiu al lui Dumnezeu! Iată ce m-a atins, m-a atins pînă în străfundul sufletului! Toţi ne detestă, ne privesc ca pe nişte scursuri, chiar şi noi înşine ne urîm adesea, şi iată că dumneavoastră ne vedeţi altfel. Ştiţi, părinţele, cît de uşor ne simţim atunci cînd suntem socotiţi oameni… La urma urmei, chiar oare suntem noi fiare? Suntem oameni, de ce dară suntem detestaţi? O, părinte, dacă toţi ar avea aceeaşi părere despre noi, dacă toţi ar iubi astfel această lume criminală cum o iubiţi dumneavoastră, credeţi-mă, nu ar mai fi nici o lume criminală pe pămînt. Căci doar prin bine se biruie răul. Mă iau doar pe mine drept exemplu, eu nu am auzit din copilărie aproape nici o vorbă de mîngîiere, tatăl meu era beţivul beţivilor, maică-mea trăia o viaţă desfrînată şi iată că eu, din milă pentru ea, după moartea tatei am început să-l înlocuiesc şi ca soţ, am coborît pînă la aceea că am început să păcătuiesc chiar şi cu animalele. Odată mi se făcu atît de nesuferit pe suflet, încît am luat funia şi am vrut să mă spînzur, însă un prieten m-a salvat de la o astfel de moarte groaznică. Am întîlnit odată un tipicar învăţat şi blagocestiv, am stat de vorbă cu el, eu am adus vorba despre păcate, iar el mi-a spus că dacă noi am fi avut preoţie, poate că mărturisirea, ca taină, ar fi avut putere. Mi-a licărit atunci un gînd: ia să mă duc eu în una din mănăstirile ortodoxe din apropiere, mă voi mărturisi şi, poate, Dumnezeu mă va ier ta.Peste o săptămînă m-am dus la mănăstire, în sihăstria Sfîntului Serghie. Am început să mă spovedesc părintelui şi-i spun adevărat, iată, părinţele, sunt rascolnic. Cum a auzit acest părinte că sunt rascolnic, a început acolo în biserică să mă ocărască, să mă înjure, să mă numească duşman al lui Hristos, om fără căpătîi şi tot aşa. Atunci mi-am încleştat şi eu dinţii şi l-am ars odată în vîrful creştetului! O, cît de tare m-am mîniat atunci! De atunci nu am mai avut măsură la fapte. Au trecut de atunci, iată, cincisprezece ani, şi în această vreme încă nu am ieşit din sînge omenesc. Ce să faci, voi sta aici, apoi mă voi elibera cumva, şi poate că va trebuie să mă apuc iarăşi de vechea meserie.
Deţinutul tăcu. Tăceam şi eu. După o pauză mă fixă cu privirea şi întrebă:
– Părinte, aţi putea să mă spovediţi şi împărtăşi, însă aşa, fără nici un fel de „unire”?
– Cum doreşti, fiul meu, îi răspund, sunt mereu gata să fac aceasta pentru tine.
Arestantul se aruncă cu faţa în pernă, tresărind în hohote de plîns. Peste cîteva zile s-a mărturisit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Puteţi să vă închipuiţi în ce stare de spirit luminoasă se afla acest biet arestant! Peste două săptămîni s-a spovedit şi s-a împărtăşit iarăşi. Cît de fericit eram să-l văd în biserică rugîndu-se, rugîndu-se cu lacrimi în ochi!

Pr. Savatie Bastovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 1 Iulie 2016 în SPOVEDANIE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: