RSS

Arhivele lunare: iunie 2016

Foarte important! Diavolul ii lupta cel mai mult pe cei virtuosi, pe cei pacatosi ii lasa in pace caci ii are deja in gheare

Diavolul pe toți îi luptă, fiindcă vrea ca pe toți să-i ducă în iad. Dar cel mai mult îi luptă pe cei virtuoși, pe cei care luptă cu râvnă „lupta cea bună a credinței”, pe cei care au roade duhovnicești. Precum copiii aruncă pietre în nucii care au roade, tot astfel și diavolul aruncă cu pietre în cei care au roade duhovnicești. Și precum furul merge să fure acolo unde există comori pământești, tot astfel și diavolul merge să fure acolo unde există roade duhovnicești.

Sfințitul Hrisostom spune că „furul nu vine acolo unde este trestie și iarbă, ci acolo unde este aurul, argintul, mărgăritarul. Nu merge să fure colibe de paie sau barăci de lemn. Fiindcă acolo nu există lucruri de valoare. Ci el merge la casele bogate, care au bani mulți, argint, aur sau alte lucruri de valoare. Merge la mese acolo unde va umple sacul. Tot astfel și diavolul, „nu intră unde este desfrânatul, necinstitorul, răpitorul, lacomul”. (EPE 33, 406).

Nu merge să-i războiască pe cei lipsiți de virtute, pe necinstitori, pe răpitori sau pe lacomi, căci pe aceștia îi are legați cu acea patimă și îi înșeală cu ușurință. Mai mult de muncă are atunci când merge să războiască monahi nevoitori, care pășesc cu statornicie pe calea sfințirii, sau pe creștinii ce se nevoiesc cu râvnă și întru cunoștință. Într-o altă omilie a sa, Părintele cel cu cuvintele de aur observă că pirații nu atacă corăbiile ce transportă nisip, fiindcă nisipul este material ieftin și atât de greu, pe care nimeni nu se ostenește să-l care cu spatele. Pirații atacă corăbiile ce transportă avuții nenumărate sau mărfuri foarte valoroase. Tot astfel și diavolul, îi atacă pe creștinii care au virtute și sfințenie. Din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul a pus câinii săi de vânătoare și cauta să-l ucidă pe profetul de foc Ilie.

L-a întemnițat și a tăiat capul propovăduitorului pocăinței, Cinstitului Înaintemergător! A aruncat săgețile cele înfocate asupra înțeleptului și preafrumosului Iosif, care era un diamant duhovnicesc, preînchipuire a lui Hristos! A războit pe mult-răbdătorul Iov, care era un om integru, drept, temător de Dumnezeu și care se depărta de tot ce era rău și viclean.

Este un ispititor atât de neobosit și lipsit de orice șovăire, încât a mers în pustie să ispitească chiar și pe Domnul nostru! Cum, așadar, să nu atace și viețile noastre? Același lucru face și cu noi urâtorul de oameni. Dacă vede că pășim cu statornicie pe calea poruncilor lui Dumnezeu, se străduiește să ne abată. Dacă vede că-L mărturisim pe Hristos, caută să ne astupe gura. Dacă vede că facem bine, aduce piedici ca să ne oprească. Dacă vede că ne rugăm cu fierbințeală, aduce căscat și somnolență, ca să încetăm să ne mai rugăm. Urmărește cum Îl adorăm pe Dumnezeu. Dacă vede că gândul nostru pleacă foarte departe sau se umple de zgomotul grijilor lumești, diavolul rămâne foarte mulțumit. Dacă însă participăm conștient la dumnezeieștile Slujbe, începe să ne războiască. Ne aduce amintiri din anii copilăriei, lucrări pe care le-am lăsat nerezolvate, telefoane urgente pe care trebuia să le dăm și altele asemenea. Și dacă nu reușește că abată atenția noastră, cheamă și alți demoni ca să-l ajute. Urmărește cum studiem Sfânta Evanghelie.

Dacă vede că mintea noastră nu pătrunde în noimele dumnezeieștilor cuvinte, diavolul nu se neliniștește prea mult. Dacă însă suntem pământ bun și ascultăm cuvântul lui Dumnezeu cu dorire, pe care cu ardoare îl studiem zi și noapte, pe care-l ascundem adânc în inima noastră ca pe o comoară și-l avem povățuitor în viața noastră, diavolul face să fie cu putință cele ce sunt cu neputință, ca să încetăm citirea cuvântului dumnezeiesc și să ne ocupăm cu altceva. Din cele scrise înțelegem cât de viclean este vrăjmașul, cât de înșelătoare sunt meșteșugirile lui, cu care se străduiește să ne înșele, cu câtă turbare își săvârșește lucrarea lui cea infernală și cu câtă dibăcie răpește orice prilej ce se ivește, ca să ne îndepărteze. Însă noi să nu ne temem de el, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume (1 Ioan 4, 4). Să învățăm să distingem cursele lui și să ne luăm din timp măsurile de precauție, ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute (2 Corinteni 2, 11), scrie Apostolul Pavel. Dar mai mult decât toate să ne smerim, căci diavolul nu suferă smerenia. De îndată ce ne smerim, el pleacă de lângă noi.

Așadar, să nu părăsim meterezele noastre, oricât ne-ar război satana. Sufletul netrândav ridică împotriva lui pe draci, dar înmulțindu-se ispitele, se înmulțesc și cununile, spune Sfântul Ioan Scărarul.

marturieathonita.ro

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 23 iunie 2016 în DIAVOL, ISPITE

 

Cat de mult iubeste Dumnezeu pe om

Oare Dumnezeu aşteaptă vreun avantaj de la noi? Nu. Suntem însă copiii Lui şi El ne iubeşte pe toţi la fel. Am văzut odată un tată care avea şi un copilaş puţin cam nătâng căruia îi curgea nasul, iar el şi-l ştergea cu mâneca, dar îl srângea în braţe şi pe acesta, şi-l săruta şi-l mângâia ca şi pe ceilalţi. Tot astfel şi Dumnezeu, ca un Părinte Bun ce este, nu-Şi iubeşte numai copiii plini de har, ci şi pe cei slabi duhovniceşte, pentru care-L doare îndeosebi şi de care se îngrijeşte mai mult.

Nimeni nu poate cuprinde cu mintea cât de mult iubeşte Dumnezeu pe om! Dragostea Lui nu poate fi asemănată cu nimic, nu are hotare. Este atât de mare, încât, dacă omul simte cât de puţin această dragoste, inima lui cea de lut nu ar putea rezista, ci s-ar topi, fiindcă este lut.

Dumnezeu îngăduie de multe ori ca dragostea Lui să se reverse cu îmbelşugare peste făpturile lui şi atunci sufletul nostru se învăpăiază. Vedem că dumnezeiasca dragoste este atât de dulce, atât de mare, încât nu o putem suporta şi ajungem să spunem: “Dumnezeul meu, ajunge! Stăvileşte puţin dragostea Ta, căci nu o pot îndura!” În acest fel, Dumnezeu vrea să ne arate că El are toată bunăvoinţa să ne dea din belşug dragostea Sa, dar nu o face pentru că bateria noastră e de capacitate mică. Este nevoie deci să o mărim pentru a încăpea în ea mai multă dragoste dumnezeiască, deoarece energia divină a dragostei lui Dumnezeu, vine la noi în funcţie de capacitatea pe care o avem.

– Cum se poate mări această “capacitate”?

– Cu cât se va curăţi inima noastră, cu atât îi va creşte capacitatea şi vom primi dragostea dumnezeiască cea nemărginită, necuprinsă şi nesecată.

Cuviosul Paisie Aghioritul, altarulcredintei.md

 

Hora fecioarelor

Peste câmpul dat în floare, priveam cerul ca-ntr-un vis,
Iar în jurul meu o horă cât cuprinsul s-a încins.
Dar nu-s păsări şi nici fluturi, sunt copile, sunt fecioare,
Ce aveau priviri de rouă, de iubire şi de soare…

Părul galben, strâns în coade, adieri în lan de grâu…
Şi cămăşi cu flori cusute, poale albe prinse-n brâu.
Straie vechi din in ţesute, prinse-n horă laolaltă,
Parcă-s iele, parcă-s zâne, ce se pierd în iarba-naltă.

Prinsă de o vrajă adâncă, o copilă, o codană,
Însoţită de-o bătrână, cu chip sfânt ca din icoană,
Ce purta în mâini o pânză, coală albă de hârtie,
Să înveţe pe copilă, cum să coase-o mândră ie…

Adunară de pe pajişti florile. Din iarba moale
Şi din boabele de rouă, au ales mărgăritare…
Să le prindă acum pe pânză cu mătase şi mărgele,
Au cules din bolta-naltă, de pe cerul nopții stele!

Toate-s prinse-n fir de aur şi de in şi de mătase,
Mâinile parcă vrăjite, învăţau cu drag să coase.
Şi când ia a fost gata, aşa-n văzul tuturora,
O copilă, o codană… învăţa să joace hora!

Mariana Adascalitei

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 iunie 2016 în ROMANIA

 

„In septembrie vor incepe greutatile cele mari” – Mesaj de la Staretul Efrem din Arizona in legatura cu sinodul panortodox

Cunoscutul Stareț Efrem din Arizona și monah athonit ne sfătuiește: „Este nevoie de pregătire, fiindcă ÎN CURÂND vor începe zile foarte grele”. Sfatul acesta a fost dat unui egumen din Sfântul Munte Athos, care l-a vizitat recent și l-a întrebat în legătură cu evenimentele din Grecia. Starețul a fost foarte direct: „Vin zile foarte grele…”. Și mănăstirea a întocmit deja o „echipă pentru criză”, care să pregătească mănăstirea pentru zile foarte grele pentru un termen nelimitat.

Cele de mai sus ar fi putut să fie o glumă de prost gust. Dar nu sunt… Din nefericire, cele care vin sunt deja vizibile și pentru ochiul liber, de vreme ce toți putem să vedem ceea ce vine, adică suferința și foametea…

„Nu pot să înțeleg lumea. Toți întreabă: Pe mine mă vor afecta noile evenimente? Sincer, nu pot să înțeleg cât de mult s-a stricat societatea contemporană și oamenii ce trăiesc în această țară. Nimeni nu se interesează de aproapele său. Nimeni nu se interesează de problema care a bătut la poarta concetățeanului său. Toți se gândesc dacă noile măsuri vor afecta micile lui interese!…

Sincer, cred că Dumnezeu ne va da ocazia să ne revenim. Ortodoxia din Grecia a dat mari personalități, care au adus mult prinos în lucrarea lui Dumnezeu, care s-au nevoit să salveze suflete. Porfirie, Paisie, Iosif… stareți care au sângerat în luptă pentru aproapele lor, în lupta de a izgoni suferința și răutatea din inimile oamenilor suferinzi… Nu mai există virtute? Răul a lovit familia, Educația.

A lovit în fiecare celulă a societății și astăzi trăim rezultatele acestui război. Oamenii aleargă fără să le pese de aproapele lor. Societatea pe care o știam nu mai există deja. Astăzi stăpânește individualismul. De ce? Pentru că unii s-au jucat cu caracterul grecului și au pervertit toate acele calități care ar fi putut să-l ajute. Este ceva de neconceput! Individualismul trăiește și stăpânește, în timp ce înșelăciunea a devenit harismă. Au crescut generații care au învățat să răpească. Și aceasta într-un stat plin de lipsă de pedeapsă… Desigur, cu cât mai mult răpești, cu atât te depărtezi de pedeapsă. Dar aceasta o vede Dumnezeu. Astăzi se îngăduie să primim câteva scatoalce, cu nădejdea că ne vom reveni, așa cum se întâmplă cu bețivii…”.

Aceste cuvinte cutremurătoare le-a depus ca mărturie astăzi un monah athonit. Și vocea lui tremura de emoție și agonie pentru cele care trebuie să vină. „Să iei aminte! mi-a spus. Să spui și altora să ia aminte. Nu lăsați logica voastră să înghită toate câte vi le spun. Unde este noblețea acelora care nu îngăduiau să fie înjosiți? Unde sunt acei voinici care își dădeau sângele pentru noi toți? Acest pământ a fost adăpat cu sânge. Este un mare păcat să-l guverneze străinii și nevrednicii… Să luați aminte…”.

Ce să spun? Mi-am amintit de cuvintele Starețului Efrem din Arizona: „Vin zile foarte grele. Luați aminte la sufletul vostru. Adunați-vă și duceți lupta cea bună…”. Acestea le spunea în urmă cu câteva luni. Iar astăzi spune și mai limpede: „În septembrie vor începe greutățile cele mari…”.

Fie ca rugăciunile Starețului să ne întărească! Însă mă întreb: Noi ce facem ca să ne ajutăm pe noi înșine? Doar ne îngrijorăm dacă ne vor afecta pe noi înșine noile măsuri? Cineva trebuie să vă spună că nu trăiți într-un vis sau coșmar, ci într-o realitate care se va înrăutăți…”. Și noi ne întrebăm: Pe mine mă vor afecta noile măsuri? Ignorând faptul că atunci când ne vor „afecta”, va fi prea târziu…

vimaorthodoxias.gr, traducere MarturieAthonita

 
9 comentarii

Scris de pe 20 iunie 2016 în MOARTE

 

Cuvant de invatatura catre femei ca sa fie tacute

Ascultați, femeilor, poruncile lui Dumnezeu și vă învățati a face, ca să vă mântuiți sufletele voastre.Că din început a zis Domnul către Eva: „Din bărbat ești luată, acesta te va stăpâni pe tine, căruia tu te vei supune în tăcere”. Că femeia, cinstind pe bărbatul ei, se arată înțeleaptă și lăudată înaintea tuturor și, cinstită și binecuvântată, de Dumnezeu va fi.

Femeile să nu se împotrivească bărbaților lor. Că, precum Hristos este cap Bisericii, așa și bărbatul este cap femeii. Și, precum Biserica se supune lui Hristos, asemenea și voi, femeile, întru toate să vă supuneți bărbaților vostri.

Și femeile în biserică să tacă. Că urât lucru este, ca să grăiască în biserică femeile. Iar de voiesc să intrebe ceva, acasă să intrebe, pe bărbații lor. Femeia bună și tăcuta este cununa bărbatului ei. Cel ce a aflat femeie bună, scoate din casa sa multe bunătăți. Femeile cele înțelepte zidesc și intăresc casele, iar cele fără minte le risipesc cu faptele și cu vorbele lor.

Bărbatul femeii bune este fericit; se veselește bărbatul de femeia cea bună și anii lui trec fără necazuri. Cinste bună, de la Dumnezeu, este femeia tăcută. Iar femeia limbută este o încercare, de la Dumnezeu, pentru păcatele bărbatului. Si vai de acel bărbat, care caută la fața femeii rele și ascultă cuvintele ei și nu caută la faptele ei, că numai, din acelea, să o cunoască pe ea.

Este mai bine să bolească de friguri, decât să fie stăpânit de răutatea femeiască. Că frigurile, după ce îl scutură, îl lasă, iar răutatea femeiască, până și la moarte, pe bărbatul ei îl usucă. Deci, să ascultați pe Pavel, care zice: „Nu îngăduiesc femeii, nici să învețe pe altul, nici să stăpâneasca pe bărbat, ci să stea liniștită” (I Tim. 2, 12).

Sf. Ioan Gura de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 iunie 2016 în SFATURI

 

Mesajul Episcopului Longhin catre Romania ortodoxa

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii.

Știm că Biserica lui Hristos a fost întemeiată în ziua Cincizecimii și de atunci până astăzi este condusă de Duhul Sfânt. Ceea ce este de mirare, este că în aceeași perioadă a Cincizecimii Întâistătătorii Bisericii, plecați acum în Creta, doresc să „dez-întemeieze” Adevărul lui Hristos și să-i dea chipul lumii acesteia, adică să o „dez-bisericească”. Ei apoi doresc să „îmblânzească și să domesticească” Evanghelia lui Hristos, „dată sfinților o dată pentru totdeauna”. (Iuda 1,3) Acum, în aceste vremuri, noi ca oameni vrem să devenim conducătorii acestei Biserici. Nu s-a pomenit niciodată ca un singur ierarh al Bisericii Ortodoxe să ia hotărârea pentru întreaga Biserică cu un singur vot și dacă totuși acest Sinod se numește Panortodox, atunci unde este deplinătatea Bisericii?

În primul rând considerăm că denumirea de Sinod Panortodox este neortodoxă, eretică, deoarece Panortodox înseamnă a tot ce este ortodox. De asemenea, Sinodul nu poate fi numit Panortodox, deoarece cele mai multe Biserici nu sunt de acord și nu iau parte la acest Sinod înșelător. Cum se poate numi un Sinod Panortodox fără deplinătatea întregii Biserici? Întrucât nu toți arhiereii sunt invitați să participe, ci doar câțiva desemnați. Cum poate un Întâistătător să convoace un Sinod în numele Episcopatului și să ia decizia fără participarea și acordul arhiereilor? În Biserica Ortodoxă toți episcopii sunt egali. Conform acestui așa-zis regulament, patriarhii sunt mai mari decât ceilalți episcopi, devenind papi și cardinali catolici. Primejdia foarte mare în această situație este catolicizarea, alunecarea spre papalitate a Bisericii Ortodoxe și de a îmbrățișa orice erezie. Se încalcă condițiile fundamentale ale unui Sinod și anume libertatea de a participa la el, pentru că nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar bisericile autocefale prin Întâistătătorii lor, ceea ce contravine eclesiologiei ortodoxe și dreptului Canonic Ortodox.

Din câte știm nu ar fi fost nicio urgență de a convoca un Sinod în Biserica Ortodoxă, neavând probleme urgente, pentru că ne bazăm pe cele șapte Sinoade Ecumenice. Acest Sinod al fărădelegii, viclean și tâlhăresc se adună doar pentru erezia ecumenismului, de a distruge Sfânta noastră Ortodoxie, Dogmele, Canoanele și Tradiția ei, și a tuturor Sfinților Părinți care au mărturisit chiar cu prețul vieții lor curăția Credinței Ortodoxe.

Nu ar trebui nimeni să ne convingă că tot ce se face acum este bun pentru vremurile și modernismul lumii de astăzi, căci noi avem Canoanele, Dogmele și Învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii noastre dreptmăritoare. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să rămânem statornici, să nu ne vindem și să nu trădăm Ortodoxia.

Acum când se desfășoară așa numitul Sinod Panortodox, care l-au lucrat în ascuns cu minciuni și viclenii spre a aduce această amăgire peste toată lumea ortodoxă, credem că stăpânul acestui Sinod este tatăl minciunii, diavolul, pentru aceasta nu îl vom recunoaște, ci vom rămâne statornici în Sfânta noastră Biserică Dreptmăritoare, în învățătura sănătoasă și credința ce a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. (Iuda 1,3)

Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatemă! (Galateni 1,8).

Noi recunoaștem o singură Credință Ortodoxă mântuitoare, și tot ce s-a rupt din ea sunt erezii. Acest Sinod și ecumenismul este o capcană pentru ortodocși. Nu putem spune că acestea sunt vremurile de pe urmă dar sunt unele semne care ne arată pericolul în care putem cădeadacă nu vom lua în considerație profețiile și învățăturile Sfinților Părinți.

Sfântul Cucșa al Odesei (1875-1964) a făcut următoarea profeție „Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic numit „SFÂNT”. Acest sinod va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioși. În cadrul lui toate credințele se vor uni în una. Posturile vor fi anulate, călugăria anulată, călugărilor și episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoților, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări.

Sfântul Efrem Sirul spune: „Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de câți murdăresc Sfânta Credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii”

Sfântul Paisie de la Neamț (1794): „Oare ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor papă? Bine știu că vei zice că sunt eretici. Și de vreme ce sunt eretici, precum și cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afurisește pe dânșii. Și pe care Sfânta Biserică îi afurisește, și eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”

Sfântul Ioan de Kronstadt (1908): „Care dintre ortodocși nu ar dori unirea cu toți catolicii sau luteranii și să fie una cu ei în Hristos, o singură Biserică, o singură obște a celor credincioși! Care însă din aceste zise biserici, mai ales dintre întâistătătorii numiți papi, patriarhi, mitropoliți, arhiepiscopi și episcopi, xiondzi sau pateri se va învoi să se lepede de rătăcirile sale? Niciunul. Iar noi nu putem să ne învoim la învățătura lor eretică fără să aducem vătămare mântuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de ne unit – minciuna cu adevărul?”

Preacuvioșiile voastre, preacucernici părinți, cuvioase măicuțe, vă rog și vă îndemn: să păstrați în curăție adevărata Credință Ortodoxă cu tot ceea ce am primit de la Mântuitorul Hristos prin Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și cele șapte Sinoade Ecumenice netrădând adevărul, chiar dacă va trebui să suferim mult, ori va trebui să plătim chiar cu prețul vieții noastre. Nu avem de pierdut ci numai de câștigat dacă vom rămâne credincioși Domnului până la sfârșit.

Iubită țara noastră, România, deoarece am fost despărțiți unii de alții trupește, sufletește rămânem legați unii de alții. Așa v-am cunoscut, țară creștină Ortodoxă și așa să rămâneți, cei care ați fost botezați în cristelniță Ortodoxă, mângâiați și legănați în leagănul Ortodoxiei și pe un pământ sfânt unde au suferit atâția martiri și sfinți din toate veacurile și mai ales în anii grei de ateism și comunism. Unde au suferit mii de martiri în chin, bătăi, închisori și mucenicie, omorându-le trupurile, dar nu au putut să le omoare credința și sufletele lor. Privind la sfârșitul lor de viețuire le vom urma credința.

Aceasta este durerea mărturisirii noastre din vremea de astăzi, pe care dorim să ne-o asculte Întâistătătorii noștri nu ca o răzbunare și o schismă în Biserica Noastră, ci pentru că vrem să ne păstrăm una singură mântuitoare, credința Ortodoxă. Amin.

atitudini.com

 
2 comentarii

Scris de pe 20 iunie 2016 în ORTODOXIA, SECTE

 

Gandurile care ne intineaza mintea

Imaginația joacă un mare rol în viața duhovnicească. Dacă nu o curățești de gândurile rele și de închipuirile necurate, aceasta te va murdări pe de-a-ntregul. Închipuirea, care ne murdărește ziua prin tablouri pline de păcat, ni le întoarce noaptea cu camătă, proiectându-le pe ecranul viselor noastre. Necuratele vise de noapte dau în vileag rușinoasele închipuiri din timpul zilei. Ascunse de oameni, ziua, aceste închipuiri se descoperă în fața subconștientului noaptea, în forme nestăvilite, neîmpiedicate de rușinea care ne însoțește în timpul zilei și nesupravegheate în vremea odihnei, în vis, de rațiunea noastră. Dacă desprindem imaginația noastră de păcat și o supunem năzuinței către o viață virtuoasă, ne vom mântui de necuratele și nefericitele ei urmări, ce ne trag în mocirla păcatelor trupești, prefăcând-o dintr-un instrument al păcatului într-o armă a virtuții.

Arhimandrit Serafim Alexiev, ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 iunie 2016 în SFATURI