RSS

Hora fecioarelor

23 Iun

Peste câmpul dat în floare, priveam cerul ca-ntr-un vis,
Iar în jurul meu o horă cât cuprinsul s-a încins.
Dar nu-s păsări şi nici fluturi, sunt copile, sunt fecioare,
Ce aveau priviri de rouă, de iubire şi de soare…

Părul galben, strâns în coade, adieri în lan de grâu…
Şi cămăşi cu flori cusute, poale albe prinse-n brâu.
Straie vechi din in ţesute, prinse-n horă laolaltă,
Parcă-s iele, parcă-s zâne, ce se pierd în iarba-naltă.

Prinsă de o vrajă adâncă, o copilă, o codană,
Însoţită de-o bătrână, cu chip sfânt ca din icoană,
Ce purta în mâini o pânză, coală albă de hârtie,
Să înveţe pe copilă, cum să coase-o mândră ie…

Adunară de pe pajişti florile. Din iarba moale
Şi din boabele de rouă, au ales mărgăritare…
Să le prindă acum pe pânză cu mătase şi mărgele,
Au cules din bolta-naltă, de pe cerul nopții stele!

Toate-s prinse-n fir de aur şi de in şi de mătase,
Mâinile parcă vrăjite, învăţau cu drag să coase.
Şi când ia a fost gata, aşa-n văzul tuturora,
O copilă, o codană… învăţa să joace hora!

Mariana Adascalitei

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Iunie 2016 în ROMANIA

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: