RSS

Despre relele aduceri aminte

06 Mai

Întrebarea dacă amintirile fac parte din viața noastră, sau nu, e ceva la care m-am gîndit adeseori. Pe deoparte, sîntem făcuți din amintiri: amintirile ne mișcă, amintirile ne opresc. Amintirile bune ne dau curaj, amintirile rele ne opresc să repetăm aceleași greșeli. Pe de altă parte, amintirile sînt ceva ce nu mai există în fapt.

Totul e simplu în privința amintirilor, dacă nu ar fi lucrurile pe care le uităm. Sînt atîtea lucruri pe care le uităm. Pînă la urmă, noi, sau ceva din noi, alegem ce rămîne pentru noi o amintire și ce se dă uitării. Și dacă amintirile noastre se stochează selectiv, atunci ele nu sînt neapărat o parte din făptura noastră, mai bine spus sînt doar niște frînturi, nu întotdeauna cele mai fericite, sau de regulă nefericite.

Poate că amintirile nu înseamnă nimic? Poate sînt doar niște închipuiri hrănite de noi, umflate, crescute, pînă cînd devin mai mari decît noi înșine, decît unii dintre noi, pînă ne înghit cu totul și ne fac și pe noi o parte din trecut, a propriului trecut, a unui trecut neîntreg, fărîmițat, un trecut care există doar în amintiri.

Rugăciunile vechilor asceți, păstrate în rînduielile creștinilor ortodocși pînă în zilele noastre, conțin multe referiri la gîndurile rele, la obiceiurile nepotrivite și la amintiri. În una din rugăciunile de taină citite de preot la Vecernie se cere izbăvire de ”relele aduceri aminte”.

Amintirile sînt văzute ca arme în mîinile demonilor cu care luptă împotriva noastră. Nu este nimic mai cumplit decît sfîșierea gîndurilor care se pricinuiește unui suflet întristat și neîncrezător în Dumnezeu. Omul chinuit de gînduri poate răbda foame, nesomn și frig, fără ca măcar să bage de seamă. Un om disperat se aruncă în luptă fără nici o reținere, sare de la înălțimi, intră în foc, își pune capăt vieții. Iuda este un om ucis de propriile gînduri.

Totuși, asceții din Pustia Egiptului luau în derîdere atacurile gîndurilor. Pentru ei, amintirile sînt ca păsările care zboară pe cer căutînd să-și facă cuib în inima noastră. Cu alte cuvinte, între noi și amintirile noastre este tot atîta înrudire cît între o pasăre care zboară pe cer și o grămadă de paie.

Dacă oamenii ar fi preocupați de ceea ce trebuie să facă și unde trebuie să ajungă, amintirile ar dispărea din mințile și inimile lor în chip firesc, căci ar fi date afară de preaplinul rîvnei cu care își trăiesc viața.

Pr. Savatie Bastovoi, https://anomismia.wordpress.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 Mai 2016 în SFATURI

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: