RSS

Manifestari induse de remediile homeopate

03 Mai

Oana Iftime (biolog): Persoanele care au intrat sub influența remediilor homeopate concepute sub practici magice demonice, au avut următoarele manifestări spirituale: trufie, mânie, spaimă, tristețe profundă, plâns, indiferență față de cei dragi, lipsa bucuriei față de viață, teama de fantome, răzbunare, spaime în somn, închipuiri, insomnii, amorțeala emoțiilor și a minții, nebunie, pulsiuni ucigașe sau sinucigașe, pulsiunea de a blestema și înjura, manifestări epileptice. În concluzie, influența remediilor este de natură demonică, lucru vrăjitoresc. Pentru cei care sunt adepți ai spiritualității New Age, homeopatia nu reprezintă nicio problemă, dar pentru un creștin ortodox ar trebui să fie o mare problemă.

Homeopații folosesc remedii preparate cu ajutorul diluțiilor infinitezimale și cu ajutorul sucusionării repetate de foarte multe ori, ajungându-se la diluții care nu mai conțin nimic din substanța inițială, curativă, nici măcar molecule de apă sau alcool. Homeopații consideră că remediile cele mai diluate, adică acestea în care nu mai există substanța inițială, sunt cele mai puternice, au cea mai mare capacitate de a vindeca. Și atunci, dacă substanța ințială nu mai există, ce vindecă de fapt? Cu toate astea, remediile operează, pentru că – spune homeopatul – încărcătura lor este de factură spirituală. Prin sucusionare (dinamizare) se eliberează din materie forțe de natură spirituală și astfel în timp ce se prepară produsele, se fac și incantații. Prin urmare, principiile homeopate sunt de natură spirituală și din păcate de natură păgână, în niciun caz de natură ortodoxă.

Dr. Alexandru Anastasiu: Cu mila lui Dumnezeu sunt și medic și teolog și am studiat aceste fenomene ca ‎o lucrare de licență. Am fost pacient homeopat al celui mai renumit medic ‎homeopat din țară. Am pățit-o rău de la acest fel de tratamente și cunosc cazuri ‎de vătămări trupești ireversibile grave, îndrăcire și chiar moarte de pe urma ‎tratamentului homeopat, atingându-se de cele mai multe ori mentalitatea victimei ‎pacient deci veșnicia lui. Soția medicului de mai sus, și ea homeopată pasionată, ‎ce se străduia să fie bună creștină, dar nu putea din cauza medicinei alternative ‎care îi stricase vederea minții, devenind obsedată de masonerie și clevetitoare ‎osârdnică a ierarhiei bisericești, când a încercat să se atingă de centura Sfântul ‎Ioan Iacob Hozevitul nu a reușit, strigând: „Mă arde!” și leșinând, înjunghiind-o ‎tocmai într-o rană de nevindecat ce o avea la picior. A murit într-un mod cum ‎numai vrăjitorii mor, scufundată în obsesia ei masonică, sugrumată în baie de o ‎forță nevăzută, fiind încuiată baia pe dinlăuntru.‎

Cu toată dragostea vă rog să vă lepădați de orice fel de medicină alternativă ‎pentru a nu vă primejdui sănătatea trupească și mintală și mai ales viața veșnică.‎ Nu le luați, ca să nu vă faceți părtașă acestei credințe și, astfel, să vă expuneți efectelor secundare foarte primejdioase ce încep de la schimbarea mentalității, continuă cu auzul de voci, simțirea prezențelor, vederea umbrelor obsedante și chinuirea în depresii ce pot ajunge până la gânduri de suicid. Uneori aceste remedii pot cauza chiar și moartea.

 
2 comentarii

Scris de pe 3 Mai 2016 în HOMEOPATIE

 

2 responses to “Manifestari induse de remediile homeopate

  1. Doinita

    4 Mai 2016 at 22:05

    Nu e de glumit cu aceste homeopatice. Homeopatia nu este o medicina ci o forma subtila de magie care inseala oamenii, distruge trupul si pierde sufletul pentru vesnicie. Cunosc cazuri de imbolnavire grava si ireversibila din cauza homeopaticelor. Intr-adevar, diavolul ar puterea de a ‘vindeca’ trupul ca sa castige sufletul. Cine crede ca-i gluma, sa se documenteze si sa cerceteze serios acest subiect.

     
  2. Angela

    26 Mai 2016 at 14:22

    „Nu judecati ca sa nu fiti judecati”….iubirea trebuie sa fie mai presus de toate….

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: