RSS

Arhivele lunare: aprilie 2016

Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit.

Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând.

Unul zise: – Cum pot, oare,
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă, fericit, aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm!, nu prea, măria-ta!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
Zise îngerul suav.
– Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi, cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
……………………………………..
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.

– Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: Tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin,
Îi spuse cu bunătate:
– Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
– Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare,
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?

– Eu nu te cunosc, străine,
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alin’orice durere,
El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!

Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
……………………………………..
Cine are-nţelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!

Dac-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră, oare,
Ce-ar răspunde? Nu sau da?!

autor necunoscut

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 21 aprilie 2016 în FERICIRE, FERICIREA

 

Daca veti judeca pe altii pentru lucruri neinsemnate si exterioare, veti pierde totul

Urmaţi atitudinea acestui om pe care Dumnezeu îl iubea atât de mult, Părintele Misail, egumenul Mănăstirii Sfântul Pantelimon, pe vremea când eram eu acolo: “Dacă cineva mi se împotriveşte, eu cedez”.

În compania acelora care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi vă acceptă să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi onoraţi. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul…

De asemenea, este fals şi iluzoriu să aştepţi desăvârşirea unui grup decât pe cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem o idee adevărată şi dreaptă despre ceea ce înseamnă desăvârşirea. Apoi, pentru că desăvârşirea este starea de asemănare totală cu Dumnezeu.

Respingeţi orice duh de curiozitate. Faceţi-vă munca fără să vă îngrijiţi să aflaţi dacă ceilalţi o fac pe a lor. Când lipseşte curiozitatea, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu putem să-L înşelăm pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi atât de drept încât nu putem să-I ascundem nimic.

Arhimandritul Sofronie, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 aprilie 2016 în CLEVETIRE

 

Despre femeia vulgara

Toți bărbații o recunosc ușor, dar dacă ești duhovnicesc, de acest tip de femeie te ferești în mod reflex. Simpla ei prezență îți siluește simțurile, te irită sufletește, te tulbură, pune presiune pe tine pentru că te provoacă la păcat. Nu o duce mintea că prin vestimentația-i neadecvată îți lasă în pragul sufletului deșeuri sexuale pe care trebuie să le mături repede ca să-ți salvezi demnitatea. Doar nu ești câine în călduri, sau câinele lui Pavlov?

Însă cel mai mult, acest tip de femeie te sâcâie pentru că îți încalcă libertatea. Nu mai ai dreptul de a alege să vezi doar intimitatea soției tale ci e musai să-ți arate și ea că are sâni, fund, și că arată bine. Oriunde te duci, în parc, la restaurant, la pădure, te calcă pe slăbiciuni… că are cu ce și că așa îi place.

În schimb are pretenția să fie respectată de bărbați deși ea însăși nu se respectă! Se ideologizează sexual, adică se caricaturizează, dar toate acestea o costă… sentimental. Apoi se întreabă de ce ”toți bărbații sunt niște porci”.

Dar, cum să fie respectată atâta vreme cât folosește cu bună știință stimuli la care răspund doar iubitorii de carnalitate, după consumarea căreia… râgâie și schimbă meniul. Nu, acest tip de femeie nu găsește decât ceea ce caută și are parte tocmai de ceea ce merită! Dacă atrage bărbații-porci înseamnă că se prezintă ca o… troacă.

Un decolteu larg, o fustă scurtă, un pantalon mulat, o bluză transparentă… sunt tot atâtea feluri de a scuipa peste demnitatea bărbaților, la fel cum scuipă golanii pe stradă.

”Femeile (de un anumit tip…care are câteva tipuri auxiliare), primăvara, încearcă să se întreacă cu vitrinele cu carne. Fleică lângă fleică, lângă fleică, lângă salam, lângă parizer, lângă brânză…Tot la fel și ele: îți bagă sânii în ochi, fustele sunt de-o palmă…când se lasă în jos…li se vede jumătate de chilot…mai pe scurt: de-atâta carne ți se-apleacă.

Mai vrei suflet, mai vrei creier, mai vrei o discuție, mai vrei să știe să facă mâncare, să spele, să calce…să se roage…că sexul nu durează 50 de ani. Și dacă te valorizezi carnal…ești doar o buca’ de carne…care te lași folosită obiectual… A protesta, ca femeie, împotriva bărbaților…înseamnă a le arăta că nu ești doar doi sâni și un fund…” (Pr. Dorin Octavian Picioruș)

Dan, ortodoxiatinerilor.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 aprilie 2016 în DESFRÂNARE

 

Ce pacat savarsesc cei care traiesc fara cununie religioasa si au copii ?

In afara de cerintele fizice, omul are in plus necesitati si datorii superioare, sufletesti, si deci are nevoie in casnicie si de binecuvantarea lui Dumnezeu, adica de cununia religioasa. Cei ce traiesc fara aceasta cununie nu li se pot primi darurile si pomelnicele la Sfantul Altar si nu pot fi nasi, nici la cununie, nici la botez. Ei nu se pot mantui decat daca se cununa la biserica facand si un canon de cativa ani oprire de la Sfintele Taine ( Dupa pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .

Sinodul I Ecumenic, in canonul 3 si VI Ecumenic, in canonul 5, opresc cu desavarsire pe clericii de orice grad sa aiba vreo femeie ingrijitoare la casele lor, ” afara de mama, sora sau matusa, sau pe alte persoane care nu pot fi banuite de legatuua de concubinaj ” … ” Iar daca cineva ar calca cele hotarate de noi sa se cateriseasca. Aceasta sa respecte si cei casatoriti, avand grija de curatenia lor morala ” . Vezi, deci, ce grija au avut Sfintii Parinti sa pastreze viata morala in Biserica lui Hristos si cu cata tarie au luptat impotriva smintelii si a cumplitului pacat al desfranarii !

Părintele Cleopa Ilie

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 aprilie 2016 în DESFRÂNARE

 

Mi-a ramas plansul neplans

Toți mi-au spus să nu mai plâng,
Lacrimile să le strâng,
Că-s sătui și ei de greu,
De necaz aud mereu.

Și am strâns lacrimi, am strâns
Și-a rămas plânsul neplâns,
Negăsind pe cineva,
Să îi spun durerea mea.

Și plecând în depărtare,
Întâlnit-am pe cărare,
Un Om care sus stătea,
Răstignit pe-o cruce grea.

Și văzându-mă-ntristat,
De pe cruce m-a-ntrebat:
Ce te doare, fiul Meu?
Spune-acum necazul tău.

Atunci, în durerea mea,
Căzând jos la crucea Sa,
I-am dat plânsul cel neplâns,
Lacrimile ce le-am strâns.

Cât am plâns și am oftat,
Tot timpul m-a ascultat,
A luat greul meu la Sine,
Și a plâns și El cu mine.

După ce m-a alinat,
Mi-am șters ochii și-am plecat,
Înapoi la casa mea,
Fără să mai simt ceva.

Iar acasă am zărit,
În icoană răstignit,
Că Omul din drumul meu,
A fost Însuși Dumnezeu.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 18 aprilie 2016 în ELENA J.

 

Despre copiii lepadati

Altă durere pe care o aveți voi, mamelor, taților, sunt copii lepădați. Acesta este un păcat strigător la cer. Este uciderea la mijloc, și nu este cu nimic mai ușoară. Ascultați cu luare aminte sângele lor cere răzbunare. De asemenea, nu vei avea noroc cu ceilalți, ci numai plânsși jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori ți-i ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei.

Știți bine că aceasta se ântâmplă la multe mame (ucigașe) atunci pe loc. Iar aceata așa se tocmește că atâta supărare vei avea în casă, că îți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toți păcătoșii, și se apropie deavolul de tine și îți bagă în cap gândul să-ți iei lumea și să-ți faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac așa. Mare ispitire pățesc mamele care fac așa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii, pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot atâția copii, ai altor femei sărace și să-i botezi, iar dacă nu, ia-i și botezați gata și să îngrijești de dânșii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, încălțăminte, făină, bani de școală, până ce sunt în stare să-și câștige pâinea, și ce scoți din copii tăi, aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îți va ierta păcatul , căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecății.

Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceți întocmai, căci față de Dumnezeu nu te poți plăti cu minciuni. Și-ți va spune diavolul că ai dat destul, numai așa, ca să te bage dator, ca să-i fii și lui datornic, să nu-ți plinești față de Dumnezeu datoria. Și să înveți pe cele tinere să nu facă și ele așa cum ai făcut tu, pentru că tu nu știi cu câtă înfrigurare pătimește sufletul tău.

Vrei copii mai puțini, nu lăsa pe bărbatul tăi să se atingă de tine. Însă ca să puteți face lucrul acesta , trebuie să înfrânați cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci truplui acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focl iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul. Te sfătuiește bărbatul ca să ucizi copiii?Sfatul este ucigaș, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui, și Dumnezeu va vedea osteneala ta și nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceștia sunt izbiți de toate relele ce de la stomac încep, iar eu vă spun că și de la brâu în jos.

Prin urmare să vă pocăiți și să nu mai păcătuiți. Să alergați la spovedanie curată și la Sfânta Împărtășanie, căci aftfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră și asupra avutului vostru. Nu uitați, însă, căci postul este poarta, iar patrafirul este ușa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic. Mărturisi-voi asupra mea Domnului fărădelegea mea, și îndată Tu ai ridicat pedeapsa păcatului meu.(Psalmi, 31,6) Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului și urmează să-l ispășim și să-l scoatem din obicei. De aceea, toată sluga să se roage în vreme, chiar potop de aur de ar veni să nu-l poată potopi.

Vedeți cum trebuie să vă fie așezământul minții, inimii și trupului vostru, curățite, căci Dumnezeu nu păzește trupul spircat, inima și mintea cu vicleșug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează și ne vom bucura. De veți fi și împlinitor, nu numai asscultători, se vor urni necazurile din loșc și nici nu am bătut toaca la urechile surzilor. Mai sunt încă multe de dezbătur cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o dată, ci pe rând și cu cât le veți auzi și le veți citi mai des, cu atât le veți ține minte mai bine.

Pr. Arsenie Boca

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 aprilie 2016 în AVORT

 

Pentru ochiul curat, toate sunt curate

Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi şi stricaţi să nu-i criticăm, să-i vedem curaţi şi drepţi, aşa cum ar trebui să fie şi să ne rugăm neîncetat pentru îndreptarea lor, căci înc㠓nu ştiu ce fac.

Tot acesta spunea că de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Altminteri, îi tai osârdia. Iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă. Această îngăduinţă pentru neputinţele omeneşti o arată cei mai mari asceţi ai creştinismului. Nu este nicidecum o aprobare a păcatului, după cum vom vedea, ci doar de judecarea păcatului după măsura celui care îl făptuieşte. Aceasta este împlinirea îndemnului Apostolului Pavel de a ne “purta sarcinile unul altuia” (Galateni 6, 2).

Prin aceasta se vede dacă ascetul, fie că este pustnic, fie că-i o simplă ţărancă zeloată, se nevoieşte corect, dacă nu impune măsura proprie altora, dacă nu-i judecă pe alţii de pe culmile asprimii sale. Aceşti oameni aveau vederea lucrurilor în perspectivă, ei nu judecau pe nimeni la moment. Sfântul Macarie Egipteanul ne îndeamnă: “Să nu judecăm pe nimeni, nici pe cei răi şi stricaţi să nu-i criticăm, să-i vedem curaţi şi drepţi, aşa cum ar trebui să fie şi să ne rugãm neîncetat pentru îndreptarea lor, căci înc㠓nu ştiu ce fac”. Aşa priveşte cel curat cu inima pe toţi cei din jurul lui. Pentru ochiul curat, toate sunt curate… De multe ori, fără ca noi să ştim, în aceşti oameni aparent stricaţi în ochii lumii se ascund sfinţi de-ai lui Dumnezeu sau viitori sfinţi”.

A-l judeca pe păcătos raportându-l doar la păcatele sale înseamnă a-L exclude pe Dumnezeu din viaţa lui. Sfinţii arătau întotdeauna atâta îngăduinţă pentru că vedeau în toate doar un început, un început pe care Dumnezeu, conlucrând cu omul, îl poate desăvârşi. A fi sfânt înseamnă a şti să vezi în ce constă acest început în fiecare om şi să-l încurajezi, dar mai ales, să fii cu mare băgare de seamă ca să nu-l stingi.

Pr. Savatie Baştovoi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 aprilie 2016 în CLEVETIRE