RSS

Arhivele lunare: februarie 2016

Cand esti suparat

Când ești supărat, ai dreptul să fii supărat, dar nu ai dreptul să-i învinovățești pe ceilalți pentru necazul tău. Ai voie chiar să te mânii pentru starea ta, dar nu ai voie să greșești în mânia ta: „Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi de cele ce ziceţi în inimile voastre.” (Psalmul 4; 4). Ai dreptul să plângi, dar nu ai dreptul să înjuri, să vorbești urât. Ai voie să-ți ceri dreptul, dar nu încălcând dreptul celuilalt. Ai dreptul să discuți față în față cu pârâtul pentru a-ți lămuri problema, dar nu ai dreptul să-l bârfești celorlalți în lipsa lui. Ai dreptul să-ți spui necazul, dar ai și obligația să asculți alte păreri. Ai voie să te îndreptățești, dar nu călcând peste cinstea celorlalți. Așadar, ai dreptul să fii supărat, dar „soarele să nu apună peste mânia ta.” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap 4; 26)

Elena J.

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe 23 februarie 2016 în ELENA J.

 

Nu sta de vorba cu gandurile rele

Să ne înarmăm cu rugăciunea de un singur gând – Rugăciunea lui Iisus, silindu-ne neîncetat mintea să petreacă în inimă. Aşa cum cel ce vede o piatră în drumul lui o dă numaidecât la o parte dintr-o singură mişcare, la fel şi noi, recunoscând gândul care ne supără, îl înlăturăm degrabă printr-o scurtă spovedanie, ca pe o stavilă ce s-a ivit în calea noastră. Atunci totul devine mai simplu şi mai limpede. Omul se înalţă în planul duhovnicesc, lăsând în urmă tot ce este psihologic sau sufletesc. Altminteri toate întâlnirile şi spovedaniile noastre se vor transforma în discuţii nesfârşite la nivel psihologic care nu aduc folos nimănui.  (Arhim. Zaharia Zaharou)

Niciodată nu trebuie să vă opriți asupra gândurilor care vin. Treceți pe lângă ele, iar dacă se încăpățânează să vă stea în drum, să le respingeți cu Rugăciunea lui Iisus și să vă curățiți inimile voastre. (Sf. Nicon de la Optina)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 februarie 2016 în IISUS, RUGĂCIUNE, Uncategorized

 

Doar cei slabi cred in Dumnezeu?

Mulţi dintre cei care nu cred în Dumnezeu îi învinuiesc pe ceilalţi, care au această virtute în sufletele lor, că sunt slabi, că sunt fricoşi. Că, de fapt, teama de necunoscut şi neputinţa sunt cele care oferă spaţiul cel mai generos sporirii credinţei lor. Să fie oare aşa? Numai ignoranţa şi lipsa siguranţei să ne împingă către Hristos? Credinţa poate fi o cârjă pentru cine şchioapătă, dar înainte de toate ea este puterea care ne dă vederea adevărată a lucrurilor şi ne face fii ai lui Dumnezeu.

Un străin călătorea prin Rusia. O femeie l-a întrebat: „Eşti credincios?“ Străinul a răspuns că este. Dar ea a continuat: „Eşti credincios fiindcă eşti slab. Cauţi la Dumnezeu mângâiere. Vrei să te ţină cineva de mână?“ Şi a întins braţul spre străin ca să-i arate ce vrea să spună. Dar străinul i-a zis: „Mă tem că greşeşti. Nu caut mângâiere la Dumnezeu, ci putere. Nu vreau ca Dumnezeu să mă ţină de mână; vreau să-mi întărească braţul ca să pot da o mână de ajutor altora. Nu vreau să-mi şteargă lacrimile; vreau să-mi dea o batistă cu care să pot şterge ochii plânşi ai altora“.

Când Sfântul Apostol Pavel se sprijinea pe Hristos în slăbiciunea lui, nu o făcea ca să afle mângâiere, ci ca să fie în stare să meargă la ceilalţi cu vestea cea bună a puterii lui Dumnezeu oferită ajutor în slăbiciunea noastră.

Cineva l-a întrebat pe Cuviosul Francisc de Assisi cum de putea face atâtea lucruri minunate. El a răspuns: „Cred că Domnul s-a uitat din cer şi a zis: «Unde să-l găsesc pe cel mai slab şi mai mărunt om de pe pământ?» Apoi m-a văzut pe mine şi a zis: «L-am găsit. O să lucrez prin el, iar el nu o să se mândrească. O să vadă că nu fac decât să Mă folosesc de el din pricina neînsemnătăţii lui»“.

Adaptare după  „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, http://ortodox.md/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 februarie 2016 în DUMNEZEU, Uncategorized

 

Nu cautati niciodata la trup si la frumusetea lui, ci la suflet

Căutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).

Aveţi datoria să fiţi cu multă luare aminte la relaţiile dintre voi, să vă cinstiţi unul pe altul ca pe nişte chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Să nu căutaţi niciodată la trup şi la frumuseţea lui, ci la suflet. Luaţi aminte la simţământul dragostei, căci atunci când inima nu este încălzită de rugăciune curată, dragostea este în primejdie de a deveni trupească şi nefirească, este în primejdie să întunece mintea şi să ardă inima.

Trebuie să cercetăm în fiecare zi dacă nu cumva dragostea noastră nu izvorăşte din plinătatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care priveghează ca să-şi păstreze curată dragostea, va fi păzit de cursele vicleanului, care încearcă încet-încet să prefacă dragostea creştinească în dragoste lumească.

Sfântul Nectarie al Pentapolei, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 februarie 2016 în SUFLET

 

O, da-mi din cruce, frate!

O, dă-mi din cruce, frate, să port și eu din ea,
C-a mea e mai ușoară, nu-i grea cum e a ta.
Nu pot să îți schimb soarta, adevărat, o, frate,
Dar lasă-mă să-ți port din cruce jumătate.

Nu pot să fac nicicum să nu te mai împiedici,
Dar pot să te ajut de jos să te ridici.
Nu pot să-ți șterg din lacrimi atunci când îți e greu,
Dar pot fi lângă tine și pot să plâng și eu.

Nu pot s-opresc din valuri când peste tine vin,
Dar pot să-ți fiu alături și pot să te susțin.
Nu pot să-ți iau necazul oricât aș vrea de mult,
Dar poți să-mi spui durerea și am să te ascult.

Nu pot să te ajut s-ajungi la înălțime,
Dar pot s-aleg și eu să fiu mic lângă tine.
Nu sunt în măsură să-ți dau răspuns la toate,
Dar vreau să ai nădejdea că eu îți pot fi frate.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 19 februarie 2016 în ELENA J.

 

Ne place sa fim ortodocsi numai cu numele

Românii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ortodocşi. Dar s-a pus oare întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este atât de mic? Răspunsul este simplu: pentru că ne place să fim ortodocşi numai cu numele.

Oare câţi din ţara noastră merg la biserică în fiecare duminică? Un exemplu cred că este grăitor pentru modul în care mulţi români înţeleg credinţa creştină. Cum ştiu românii să se bucure de un botez sau cum ştiu să se poarte la o înmormântare sau la o masă de parastas? (Dar nu vorbesc numai de ortodocşii români, ca şi cum ceilalţi – grecii sau ruşii sau bulgarii – ar fi din alt aluat.) Să fim sinceri: dacă am pune pe o balanţă cât îi interesează bucatele pe invitaţii la un botez, şi cât îi interesează mântuirea noului botezat, balanţa ar fi în favoarea bucatelor.

Întrebarea lui Hristos: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 8) pare să fie din ce în ce mai apăsătoare. Răspunsul la întrebare ni l-a dat tot El, când ne-a spus că Biserica lui nu va fi biruită de diavol, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul lumii vor exista creştini, preoţi şi ierarhi care vor păstra nestinsă candela dreptei credinţe: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 15-18). Da, Hristos a zidit Biserica pe piatra cea tare a credinţei că El este Fiul lui Dumnezeu cel viu, şi această Biserică va rezista până la sfârşitul veacurilor. Dar – după cum ne arată atâtea şi atâtea profeţii – vor fi din ce în ce mai puţini oamenii care vor trăi Ortodoxia…

Hristos nu a întrebat dacă la A Doua Sa Venire va mai găsi fecioare pe pământ, nici dacă va mai găsi postitori, ci a întrebat dacă va mai găsi credinţă… Pentru că, fără credinţa cea adevărată, fecioarele pot fi neînţelepte ca cele pomenite în Evanghelie, iar postitorii pot fi ca făţarnicii pe care El i-a mustrat de atâtea ori.

Unii oameni, după ce au trăit ani de zile în păcat, sau unii tineri – care poate s-au scârbit de păcat numai după câteva luni de „practică” – simt nevoia unei schimbări în viaţa lor. Numai că le este foarte greu să se schimbe… Pentru că duhul acestei lumi îi presează puternic… Schimbarea în viaţă nu trebuie să înceapă cu renunţarea la un păcat sau altul. Trebuie să înceapă prin dobândirea credinţei, şi prin întărirea în credinţă… Fără credinţă, am putea renunţa poate la un păcat trupesc… Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că păcatul necredinţei este mai mare decât păcatele trupeşti… Şi pe acesta ar fi trebuit să îl lepădăm primul.

Da, nu este uşor să crezi în Dumnezeu, să te laşi călăuzit de învăţăturile Bisericii. Este pur şi simplu o aruncare în gol, este asumarea unui cutremur lăuntric. Totul se surpă, vechile repere pălesc… Dar apare ceva nou. Ceva care îţi dă putere să te lupţi cu lumea întreagă… Mai exact, ceva care îţi dă putere să birui înţelepciunea, obiceiurile şi păcatele acestei lumi.

Dobândiţi credinţa… Fără ea, degeaba vă luptaţi să deveniţi mai buni, mai frumoşi, mai virtuoşi. Degeaba încercaţi să renunţaţi la păcate. Sufletele voastre sunt prea sensibile ca să se poată hrăni numai din interdicţii. Sufletele voastre au nevoie în primul rând de Dumnezeu… Da, de Dumnezeu, Căruia îi facem atât de puţin loc în vieţile noastre… Să credem în Dumnezeu, şi toate se vor schimba, toate vor fi binecuvântate. Pentru unii, drumul va fi mai uşor, pentru alţii, mai greu – cu poticniri şi căderi –, dar pentru toţi cei care îl aleg cu sinceritate va fi un drum al împlinirii…

Din păcate, facem şi noi ca americanii: unii mergem la biserică pentru „pacea minţii”, alţii pentru că „e bine”, dar foarte puţini mergem să ne întâlnim cu Hristos… Da, Dumnezeu e pretutindeni, dar ne aşteaptă în biserică pentru că acolo e casa Lui… Să nu încercăm să ne fabricăm o credinţă personală, ci să primim credinţa la care El ne-a chemat, întemeind Biserica, al cărei Cap este…

Şi să nu uităm că Hristos ne-a invitat la masa cea împărătească – să ne hrănim cu Sfânta Împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele lui. Numai această împărtăşire – la care ne cheamă Biserica – ne poate fi cu adevărat „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”…

Extras din Extras din Tinerii şi sexualitatea, http://ortodox.md/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 februarie 2016 în ORTODOXIA

 

Nicio fapta buna nu este primita celui ce nu iarta

Despre iertare. Dacă nu cerem iertare şi nu iertăm, în zadar aşteptăm Paştele! De v-a supărat cineva, să iertaţi. Iar de aţi supărat pe cineva, cereţi iertare. Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat şi să ierţi din inimă pe toţi, să nu ai vrăjmaş pe nimeni. Dacă nu suntem în pace unul cu altul şi nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre aproapele şi legătura cu el. Să-l socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti. Să vă păziţi să nu auziţi, nici să vedeţi slăbiciunile altora, ci numai şi numai păcatele voastre… Niciodată să nu scoţi la iveală vorbele auzite şi să nu faci răzbunare, că nu-i creştineşte. Ci să vezi şi să nu vezi; să auzi şi să nu auzi. Multe să asculţi, dar puţine să vorbeşti.

Despre ascultare. Ascultarea este scară la cer. Fă ascultare cât poţi!

Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă. Cu drag să faceţi ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită. Să nu zici despre o ascultare că îţi este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.

Despre boală şi îngrijirea bolnavilor. Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis, şi îndată te vindeci de boală. Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi! Numai porunca ascultării de cel mai mare şi slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteşte de a merge la biserică. Dar şi atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minţii. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui.

Despre conştiinţă. Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile, şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia lui Dumnezeu.

Despre credinţă. Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor. Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Despre dragoste. Dragostea este cununa tuturor faptelor bune. Tot ce faceţi, faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morţi este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire. Dragostea duhovnicească biruieşte durerea. Fii cu dragote şi fă pace acum, când poţi, că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim. Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi cele mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia. Să primim toate cu dragoste şi cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi. Răcirea dragostei şi împuţinarea râvnei pentru cele sfinte, şi mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

Despre făptuire. La simţire duhovnicească ajunge numai cel ce face voia lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar sunt puţini aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică. Ia seama ce gândeşti, ia seama ce vorbeşti şi ia seama ce faci, că duşmanul nu doarme… Orice faci, să vezi cu ce scop faci şi dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare! Să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce auzi şi să nu spui tot ce ştii!… Oriunde vei fi, să ai grijă şi să-ţi împlineşti datoria. Să fiţi cuminţi măcar de azi înainte!

Despre frica de Dumnezeu Să avem frica lui Dumnezeu şi să punem zilnic început bun! Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu şi cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată ne păzeşte de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă în această viaţă, căci dincolo nu este pocăinţă. Din frica de Dumnezeu se nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!

Pr. Paisie Olaru, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 februarie 2016 în IERTARE, SFATURI