RSS

Despre cele 4 tipuri de caderi

29 Feb

Parintii cei mai experimentati stiu ca exista forte ale raului care indrumeaza gandurile spre suficienta. Cei cuprinsi de asemenea mreje merg in aparenta pe drumul cel bun. Urca. Cand incep sa se mandreasca insa, urcusul devine periculos. Parintii numesc acest urcus paradoxal: “cadere in sus” sau impropriu “cadere prin virtute”. E impropriu pentru ca de fapt caderea e prin mandrie dar cel in cauza se mandreste cu virtutile. E una din cele mai subtile ispite si incercari. Ea se mai numeste “ispita cea de sus” sau “ispita sfinteniei”. Despre aceasta Sfantul Efrem Sirul, intr-o traducere veche romaneasca scrie: “Ca stie vrajmasul nostru cel de obste si prin indreptari a bate razboi”, adica prin virtute, prin indemnul la virtute, ca sa te urce sus si apoi sa te faca sa te mandresti si sa cazi de acolo, de sus.

  1. Caderea prin inaltime – angelismul. Fara a iesi din trup, te inchipuiesti ca si cum ai fi fara trup. Crezi ca nu mai poti pacatui. Aceasta reduce viata calugareasca la trandavie si lipsa de vointa, la autoasigurarea ca ai iesit din lume, ca Dumnezeu iti poarta de grija, ca El e raspunzator pentru tine, ca nu te va lasa sa pacatuiesti. Si cand crezi asa, tocmai atunci cazi.
  2. Caderea prin ‘smerenie‘, inversul angelismului. Iti da diavolul un duh de sfintenie, prin smerenie, prin canon, si te face sa te crezi sfant inainte de a fi. Iti pune cuvintele sfinteniei in gura si in parere, dar inima iti ramane aceeasi. Doresti pustnicie si retragere, dar urasti, zavistuiesti si clevetesti. Lumea iti spune ca esti sfant pentru ca ai lucrare si virtute si tu vrei sa fii sfant si sa fii crezut sfant. Dar daca te supara cineva nu-l mai ierti in veci.

Daca vrei sa vezi de esti smerit, intreaba pe dusmani ce zic despre tine. Si daca spunandu-ti lucruri neplacute te va intepa la inima, atunci sa stii ca esti trufas. Smerenia falsa e tot ce poate fi mai inalt. E varful trufiei. De aceea adevaratul smerit e cel ce nu-si cunoaste smerenia. Cine se smereste astfel, se inalta, iar cine se smereste spre a se inalta, cade. De aceea Nicodim Aghioritul in Razboiul Nevazut sfatuieste: “Pazeste-te de ganduri ce par a aduce sfintenia si de ravna fara de socoteala. Cu cat lucrul are mai multa fata si chip de sfintenie, cu atat trebuie sa-l cercetezi mai temeinic”. Caderea aceasta e cu atat mai grea cu cat esti mai convins ca esti pe inaltime, avand toate semnele inaltimii. Ci pe inaltimea adevarata e cel de jos, cel ce nu-si cunoaste nici inaltimea, nici smerenia si este in ascultare.

  1. Caderea prin minte. Se angajeaza omul la viata duhovniceasca, dar nu renunta la un lucru: la mintea lui. La orice abdica, dar la judecata lui nu. Critica. Are pareri. Isi face socoteli. La acestia nu este pocainta. Este stiinta, cunoastere naturala, incredere si trufie. Ei au raspunsuri la orice, si nu mai intreaba pe nimeni nimic, nu mai asculta de cei ce-l sfatuiesc.
  2. Caderea cea mai de sus este si cea mai grozava. Omul ajunge la viata autentica, adevarata. Ajunge la rugaciunea neincetata, la viata inalta, si cade tocmai prin acestea. Iata un aspect: Rugaciunea e vorbire cu Dumnezeu si-i da omului duhovnicesc niste impliniri deosebite. Cum cade omul prin aceasta? Transforma acest mijloc de a ne uni cu Dumnezeu in scop. Cauta toate acestea numai pentru bucuriile pe care le rodesc. Sunt iubitori de rugaciune pentru rugaciune. Umbla pentru dulceata rugaciunii si uita de Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca foarte putini din acestia se mantuiesc. Ei isi iau plata lor aici pe pamant, pentru ca au cautat-o pentru aici, chiar daca n-au facut-o la aratare.

Ispita aceasta a sfinteniei e o certitudine inselatoare ca esti fara de pacat, ca esti drept si, in forma poate esti, ca nu esti in greseala, ca nu ai ce intreba, nu ai de ce asculta. Are dreptate Sf. Isaac Sirul sa spuna ca faptele cele bune ale dreptului, de nu-si cunoaste neputintele sale, stau pe ascutisul sabiei. Pe acesta diavolul l-a silit sa faca lucruri bune cu mandrie, spune Nicodim Aghioritul, ca sa defaime pe ceilalti, sa se creada mai drept ca ceilalti.

In crestinism e limpede: acelea sunt virtuti adevarate, care sunt lucrate in numele lui Dumnezeu, si pentru Dumnezeu, si impreuna cu Dumnezeu. Virtutile autonome n-au valoare. “Cine nu aduna cu Mine, acela risipeste”. Denis de Rougemont, o mare constiinta a epocii noastre, spune ca diavolul e mai primejdios in virtutile noastre satisfacute, decat in vicii. Caci nu a face raul e diabolic, ci a-l boteza cu nume de bine, a schimba continutul si sensul cuvintelor, a spune una si a intelege alta.

De ispita aceasta a indreptatirii cu faptele bune, cu sfintenia noastra, nu se poate scapa decat prin smerenie. Intreaba Sf. Isaac Sirul: ce este desavarsirea? Si raspunde tot el: o prapastie de smerenie!

IPS Antonie Plamadeala, www.cuvantul-ortodox.ro

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 29 Februarie 2016 în DIAVOL, MANDRIE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: