RSS

Nu sta de vorba cu gandurile rele

23 Feb

Să ne înarmăm cu rugăciunea de un singur gând – Rugăciunea lui Iisus, silindu-ne neîncetat mintea să petreacă în inimă. Aşa cum cel ce vede o piatră în drumul lui o dă numaidecât la o parte dintr-o singură mişcare, la fel şi noi, recunoscând gândul care ne supără, îl înlăturăm degrabă printr-o scurtă spovedanie, ca pe o stavilă ce s-a ivit în calea noastră. Atunci totul devine mai simplu şi mai limpede. Omul se înalţă în planul duhovnicesc, lăsând în urmă tot ce este psihologic sau sufletesc. Altminteri toate întâlnirile şi spovedaniile noastre se vor transforma în discuţii nesfârşite la nivel psihologic care nu aduc folos nimănui.  (Arhim. Zaharia Zaharou)

Niciodată nu trebuie să vă opriți asupra gândurilor care vin. Treceți pe lângă ele, iar dacă se încăpățânează să vă stea în drum, să le respingeți cu Rugăciunea lui Iisus și să vă curățiți inimile voastre. (Sf. Nicon de la Optina)

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Februarie 2016 în IISUS, RUGĂCIUNE, Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: