RSS

Dragi cititori, am lansat cartea „Dor de Cer”

14 Feb

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea duhovnicului și cu susținerea scriitorului Sergiu Ciocârlan, am publicat luna aceasta cartea „Dor de Cer” – o carte cu conținut moral-duhovnicesc în care sunt descoperite și în același timp condamnate viciile și patimile omenești, cu dorința de a le conștientiza în noi și a le îndrepta. Voi prezenta și rezumatul cărții realizat de Sergiu Ciocârlan în „Prefață”. Pentru cei dornici să o citească, îmi puteți scrie pe adresa dordecer.carte@yahoo.com (Elena J.) Cartea este 15 lei cu transportul inclus.

Cartea „Dor de Cer” este o carte de reflecţii pe diferite teme din perspectivă moral-creştină: drama celor plecaţi la muncă în străinătate, bunul simţ, libertatea, iubirea, simplitatea, fericirea, relaţiile sociale, căsătoria şi fecioria, râvna duhovnicească şi râvna omenească. Indiferent că discursul este structurat în proză sau în versuri, se converteşte într-un adevărat rechizitoriu în care sunt înfierate vicii, patimi, păcate: nerecunoştinţa, bogăţia obţinută prin mijloace necinstite, văicăreala zilnică, egoismul, ipocrizia, părtăşia la păcate, materialismul, bârfa, linguşeala, nepostirea, asuprirea văduvelor, orfanilor şi săracilor, mărturia strâmbă, avortul etc. Pare că nimic şi nimeni nu scapă de această critică vehementă. Ceea ce rezistă în urma cuvântului care descoperă multele căderi ale societăţii actuale sunt adevăratele valori, pare să spună autoarea, adică iubirea, dragostea de ţară, Ortodoxia, inima curată, zâmbetul, credinţa în Hristos, familia, gândul smerit, tonul blând.

Pe lângă reflecţiile care urmăresc a corecta atitudinea noastră, a celor ce dăm chipul societăţii actuale, apar inserate în textul cărţii episoade narative, întâmplări adevărate, care dinamizează lectura. La o primă lectură, apare tentaţia de a observa critic faptul că astfel de lucruri s-au mai spus, că astfel de teme nu aduc nimic mai mult decât ceea ce se ştia deja. Multe dintre ideile exprimate par a fi locuri comune, le cunoaştem, este adevărat, dar există astăzi nevoia ca o altă voce să preia cuvântul înţelept spus de Sfinţi, de Părinţi cu viaţă cuvioasă şi să poarte mesajul în sânul unor generaţii care nu mai au răbdare să-i asculte pe bătrâni şi să ia aminte la sfatul lor încercat. Autoarea scrie o carte care nu utilizează metafora. Este un nivel de bază, un nivel elementar. Vrea, prin aceasta, să stabilească poziţiile axiologice, fiindcă simte că omul a ajuns prizonier la nivelul sofisticat al propriilor cuvinte şi atitudini. Într-o epocă în care sunt publicate cărţi pretenţioase, „inteligente”, o carte ca aceasta îndeamnă la simplitate, la nevoia de a fi sincer cu tine însuţi.

scriitor, Sergiu Ciocârlan

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 Februarie 2016 în ELENA J.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: