RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2016

Florile din gradina mea

Le-am iubit și m-au iubit
Și-au crescut cum mi-am dorit,
Prin sărut le-am răsfățat
Și iubind le-am mângâiat.

Le-am șoptit și mi-au zâmbit,
Le-am cântat și-au înflorit,
Rouă pură eu le-am dat
Și-n lumină le-am lăsat.

Soarele ce le-a cuprins,
În căldură le-a destins,
Dar plecând s-au ofilit,
De-al meu dor s-au veștejit.

Și venind am suspinat
Și cu lacrimi le-am udat.
Tot chemându-le de zor
Și plângând de dorul lor,

Printre lacrimi am zărit,
Cum în taină s-au jertfit,
Că-n pământul ce-am udat,
O sămânță mi-au lăsat.

Elena J.

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 22 ianuarie 2016 în ELENA J.

 

Ce trebuie sa facem cand suntem invidiati de cineva

Ce trebuie sa facem cand suntem invidiati de un oarecare, cand suntem victima invidiei celorlalti? Primul lucru care este necesar este sa aratam rabdare si ingaduinta. Sa ne bucuram pentru aceasta incercare care ne-a venit. Si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea rabdare si ingaduinta. Cel care rabda cu bucurie aceasta incercare, acesta primeste mangaiere de la Dumnezeu si ajunge la fericita smerenie.Dar trebuie spus ca in chip obisnuit aceasta rabdare o au vitejii lui Dumnezeu, cei cati dispun de curaj si barbatie spirituala. Si de aceea cati rabda dispozitia invidioasa a fratelui lor, acestia vor primi cununa de martiri.

Al doilea lucru care este recomandat de invatatura patristica este sa evitam convietuirea si decaderea prin convietuirea cu cei care ne invidiaza. Pentru ca e posibil sa devina un mare rau. In Pilde este scris: „Sa nu iei masa cu un barbat invidios, nici sa nu ravnesti la mancarurile lui; caci in ce chip ar fi sa inghita cineva un fir, tot astfel mananca el si bea. Si nici sa-l primesti la tine pe el si sa mananci imbucatura cu el: caci o va voma si va pangari cuvintele tale cele bune” (Pilde 23, 6-8).

Sfantul Vasile cel Mare, referindu-se la chestiunea aceasta, spune ca, asa cum ne straduim sa asezam departe de foc substanta inflamabila,astfel trebuie sa indepartam legaturile prietenesti cu cei invidiosi, pentru ca intr-adevar „asa cum taciunele, este boala proprie graului, tot asa invidia este boala prieteniei”.

Avva Pimen a sfatuit pe cineva sa nu locuiasca intr-un loc unde exista vreunul care il invidiaza, pentru ea altminteri nu se va pricopsi: „Sa nu locuiesti intr-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie impotriva ta, caci altfel nu te pricopsesti”.

In general, putem sa sustinem ca atunci cand avem in noi harul lui Dumnezeu, cand ne aflam intr-o buna stare sprituala, atunci nu ne vatama sagetile celui invidios si nu patim nici un rau. Dar cand nu avem forta sufleteasca si suntem usor clatinati atunci este necesar cu dragoste si pentru dragoste sa intrerupeti prietenia si relatia sociala cu invidiosul. Acest lucru desigur nu inseamna deloc ca vom inceta sa ne rugam pentru el si sa ne intereseze. Simplu il ajutam sa nu ajunga sa faca un rau mai mare. Patima invidiei este mare. Invidia provoaca, cum a fost expus anterior, mari rele omului. Mai mult, indica existenta multor patimi in noi si chiar naste alte patimi. Cum spune Sfantul Grigorie Teologul, invidia este cel mai nedrept si cel mai drept pacat. Este nedrept pentru ca ataca pe cei nevinovati si drept pentru ca ataca si pe cei care o poseda si pe cei culpabili. De aceea trebuie stradanie sa scapam de aceasta foarte rea patima.

Sfantul Vasile cel Mare indeamna: „Sa fugim, fratilor, de boala, dascal de teomahie, maica a uciderii de barbati, dezordine a firii, ignorare a familiei, nenorocire foarte absurda”. „Sa fugim de un rau insuportabil. Este invatatura sarpelui, descoperire a demonilor, insamantare a dusmanului, arvuna a iadului, piedica a evlaviei, cale spre gheena, pierderea imparatiei”.

Mitropolitul Hieroteos Vlachos

 
6 comentarii

Scris de pe 22 ianuarie 2016 în INVIDIA

 

Clericului si mireanului le sunt interzise participarea la dansuri, petreceri, jocuri, betii

CANONUL 42

Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, cu tavle zabovindu-se, sau cu betii, ori inceteze, ori sa se cateriseasca.

[Apost. 43,54; Sobor 6;9, 50; Sobor 7, 22; Laodic. 24, 55; Catarg. 47, 69]

TALCUIRE

Cei ierositi se cuvine a fi inaintea tuturor pilda vie si inchipuire a toata buna randuiala si a fapte bune, si indemnarea catre toata facerea de bine. Dar de vreme ce unii dintr-insii se abat din calea cea dreapta a faptei bune, si se indeletnicesc la jucarea cu sortii, adica in tavle (table, jocuri de noroc, si alte jocuri), inca si in betii si in bancheturi, pentru aceasta Apostolescul Canonul acesta randuieste ca oricare Episcop, sau prezbiter, sau diacon se indeletniceste intru aceste necinstite lucruri, sau sa inceteze despre ele, sau sa se cateriseasca de la ierosini.

CANONUL 43

Ipodiaconul, sau citetul, sau cantaretul, cele asemenea facand, ori inceteze ori afuriseasca-se. Asijderea si mireanul.

[Apost. 44, 54; Sobor 6, 9, 50; Laodic. 24, 55; Catarg. 47, 69]

TALCUIRE

Si acest Canon randuieste ca orice ipodiacon, citet sau cantaret, face cele asemenea, pe care le opreste Canonul de mai sus 42, adica care joaca in tavle, in carti sau altele asemenea, si se zaboveste in betii si in bancheturi, sau sa inceteze de la acest fel de fapte de necinste, ori, neincetand, sa se afuriseasca. Asijderea si mirenii cei ce zabovesc intru acestea, sau sa inceteze despre ele sau sa se osebeasca din adunarea celor credinciosi.

Canonul 24 Sinodul V-VI, Ecumenic

Nu este iertat vreunuia din cei sfinţiţi, sau din Monahi, precum zice Canonul acesta, să meargă la locurile acelea, unde se fac alergări de cai să privească, sau să asculte cântece de cele muiereşti. Dar şi la nuntă de va fi chemat vreun Cleric: să meargă, însă când vor veni să cânte acest fel de cântări amăgitoare şi sataniceşti, să se scoale şi să fugă îndată, precum porunceşte învăţătura Părinţilor. Adică Canonul 54 al Sinodului din Laodiceea. Iar care se va prinde că a făcut aceasta, ori să înceteze, ori să se caterisească.

Sinodul de la Laodiceea: CANONUL 53

Nu se cade creştinii mergând la nunţi, să cânte în organe, ori să joace, ci cu cinste să cineze, ori să prânzească, precum se cade creştinilor.

TÂLCUIRE

Opreşte canonul pe creştini, de a bate în dobe, şi a cânta în organe, şi de a juca la nunţi. Ci să se ospăteze, zice, cu sfială, şi cu cinste, că aşa li se cuvine.

CANONUL 54

Nu se cade cei ieraticeşti, ori clericii a privi niscareva priviri la nunţi, ori la cine, ci mai înainte de a intra muzicanţii, ei să se scoale, şi să se ducă.

TÂLCUIRE

Canonul acesta opreşte pe toţi cei bisericeşti, de a asculta la nunţi, sau la alte ospeţe muzici, şi de a privi jocuri. Ci deşi vor fi chemaţi, mai înainte de a se începe cele de acest fel să fugă.

CANONUL 55

Nu se cade cei ieraticeşti, ori clericii să săvârşească ospeţe cu însoţire, dar nici mirenii.

TÂLCUIRE

Acest canon nu sloboade nici pe cei bisericeşti de obşte, dar nici pe mireni, a face ospeţe, şi mese cu însoţire, sau tovărăşie, fiind acestea străine de cei credincioşi.

ganduridinierusalim.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 ianuarie 2016 în SFATURI

 

Sa ramai acelasi

Când toată lumea în jurul tău e altfel
Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită
Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă
Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni
Când plângi, în timp ce alţii râd
Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce nu văd toţi cei care plâng
Când nu spui nimănui ceea ce vrea să audă, ci numai ce îţi dictează sufletul
Când trăieşti pe calea ta, oricât de greu ţi-ar fi… Căci pari a merge invers faţă de toţi ceilalţi, care trec şi calcă totul în picioare…
Când vorbeşti totuşi în versuri, deşi toată lumea gândeşte în cifre
Când iubeşti totuşi în cântec, deşi toţi în jur se pierd în calcul
Când poţi să mori fără ezitare, pentru o idee, când toţi din jur îşi vând vieţile pentru o ciorbă
Când lupţi pentru, deşi toată lumea luptă împotrivă
Când începi să savurezi lupta, de-abia când toţi din jur au renunţat
Când renunţi cu uşurinţă, la ceea ce toţi ceilalţi ar ucide ca să aibă
Când nu renunţi, deşi toţi cei din jur au renunţat. Şi te-au descurajat.
Când trăieşti pentru Frumos, deşi toţi ceilalţi văd Urâtul
Când crezi în iertare, deşi cei din jur trăiesc pentru răzbunare
Când te conjugi cu verbul „a fi”, când toţi în jur aleg pe „a avea”
Când poţi avea totul, dar decizi să dăruieşti totul
Când crezi încă în rugăciune, când cei din jur nu mai au niciun scrupul
Când crezi încă în Iubire, când ceilalţi cred în compromis…
Când eşti nebun, deşi toată lumea e cuminte
Şi eşti bun, deşi toată lumea e rea
Când crezi încă în stil, în clasă şi în nobleţe, deşi toată lumea crede în modă
Când te uiţi doar la esenţe, deşi toţi se opresc la suprafeţe
Când crezi în calea grea, deşi ceilalţi caută scurtături
Când te jertfeşti, deşi toată lumea în jur ” se descurcă”
Când cauţi în cei din jur binele, chiar dacă ceilalţi văd doar răul
Când întinzi mâna să mângâi, să alini şi să ridici, atunci când ceilalţi dau cu pietre
Când te legi de catarg, deşi toţi cei din jur aleargă după sirene mincinoase
Când crezi încă în schimbare, deşi toată lumea s-a resemnat
Şi începi chiar cu tine.

Să rămâi acelaşi, in condiţiile astea poate fi numit uneori Nebunie… Cel mai des e numit nebunie. insă, trebuie să recunoaştem că merită toată aprecierea din lume măcar pentru tărie, măcar pentru consecvenţă, măcar pentru curaj. Omul care rămâne acelaşi, deşi toată lumea din jur e altfel… Omul care e altfel, când toţi ceilalţi sunt la fel… Dacă vedeţi vreunul, spuneţi-mi şi mie Aş vrea să stau mai mult pe lângă el… Oamenii aceştia, care au curajul de a rămâne aceiaşi, deşi toţi din jur sunt altfel, pot schimba o lume…

„Floarea din asfalt” – Alexandra Svet

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 ianuarie 2016 în SFATURI

 

Credinciosi ocazional

Necredincioșii nu cinstesc biserica, preoții și sfintele taine, dar vor să beneficieze de darurile bisericii. Stau la rând să ia agheasmă pentru a-și stropi casa, animalele și pământul, deși în rest nu frecventează biserica. Vor să le fie botezați copiii și încreștinați ca toți ceilalți, deși nu cinstesc preotul și nu cred în puterea ce i-a fost dată. Vor să fie cununați de către preot, vor să beneficieze de toate celelalte servicii din partea bisericii, deși nu plătesc contribuția anuală. Poartă iconițe și cruciulițe la ei deși nu le cinstesc. Aleargă la moaștele sfinților după tămăduire, deși nu cinstesc sfântul respectiv. Poartă nume de sfinți biruitori, mari, își serbează ziua de naștere, se mândresc cu numele ce-l poartă, vor să fie felicitați, dar cei mai mulți nu cunosc nimic despre sfântul al cărui nume îl poartă, despre viața lui. Nu țin post, dar când e dezlegare la pește, mănâncă și ei ca ceilalți care au ținut, respectă și ei această dezlegare. Nu cred în Dumnezeu, Îl înjură, dar la necaz zic și ei: „Doamne ajuta!” vrând ca Dumnezeu să fie prezent în viața lor și să le ajute. N-au respectat nicio lege bisericească toată viața lor, au înjurat preoții și biserica mereu, dar la moarte au pretenția să fie înmormântați creștinește, sub rânduiala bisericii, cu slujbe, pomeni și cântări frumoase. Aceștia sunt fățarnicii religioși care frecventează biserica la Paști și la Crăciun și atunci tot în interesul lor. Aceștia sunt credincioșii ocazional, dar cu pretenții de creștini adevărați, practicanți și devotați.

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în ELENA J.

 

Am fost un pacatos

Am fost un păcătos atunci cand am înșelat. Cum altfel as putea vorbi si scrie despre acest lucru? Am fost un nenorocit atunci cand m-am jucat cu focul inimii altora intre bătăile sincere ale acesteia. Atunci cand am călcat apăsat pe sentimente si m-am lasat prada ego-ului flamand. Am fost un egoist atunci cand m-am gândit numai la mine, uitându-i pe cei dragi in podul sufletului. Am fost un mincinos atunci cand mi-am mințit părinții si un hot atunci cand am furat speranțe si am vândut iluzii. Atunci cand am călcat peste cadavre si peste trupuri inca mișcând a Viata.

Am fost un las atunci cand am fugit de iubire si de Dumnezeu. Atunci cand am fugit de mine, cu pași repezi si strigand durerea. Asa cum spunea un om Sfânt, „Am fost un lepros!”, căci păcatul este o lepra. Atunci cand am căzut in deznădejde si m-am lasat o prada ușoară viciilor. Am fost un arogant atunci cand m-am uitat de sus in jos la semenii mei si i-am ignorat in ignoranta mea. Am fost un criminal de suflete atunci cand am ucis cu sânge rece orice urma de emoție si frântură de gând suspinând iubirea. Am fost un devorator de trupuri atunci cand mintea si inima s-au certat continuu in lupta pentru fericire. Pentru ca, in esența, eu dupa asta am alergat mereu.

Am fost! Dar stiu ce nu mai vreau sa fiu! Si mai stiu unde-am ajuns si încotro ma îndrept. Oare nu as fi fost omul de acum de nu as fi trecut prin toate aceste încercări omenești? Cu siguranța, nu!

Alexandru Chermeleu

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în PACATE, POCAINTA

 

Suspinul unui parinte dupa Sfantul Munte

De ce suspini nemângâiat, iubitul meu Părinte?
De ce eşti trist şi-ndurerat şi plângi fără cuvinte?
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz şi plângi în multe rânduri?
De ce nu-ţi spui al tău necaz şi stai mereu pe gânduri?
De ce asculţi până târziu cum bate vântul afară?
Şi plângi cu el şi eşti pustiu în fiecare seară…
Te văd mereu că stai şi-asculţi un cântec plin de jale
Văd lacrimile care-ţi curg udând a tale haine
De ce asculţi până târziu cântări şi rugi greceşti?
Plângând amar şi eşti pustiu şi nu te linişteşti
De ce iubeşti în nopţi de taină imagini preaiubite?
Din Athosul, grădina dragă, plângând cu lacrimi nesfârşite
De ce te rogi de-atâtea ori părintelui iubirii?
Şi stai şi-aştepţi de-atâtea ori în poarta mănăstirii?
Mă-ntrebi de ce-s aşa tăcut şi care este al meu necaz?
De ce privesc mereu pierdut, de ce-mi curg lacrimi pe obraz
La ce visez cu ochi deschişi, la ce gândesc în ceas târziu
La ce mă rog în ascunziş, de ce mi-e sufletul pustiu?
Gândesc la Athosul iubit cu nopţi întregi de priveghere
Şi-n inimă mi-a încolţit peste iubire mare durere
Căci am plecat cu hotărâre să nu mă mai întorc nicicând
Cu suflet plin de fericire, cu inima mereu cântând
Mi-am dăruit viaţa toată Măicuţei sfântă şi divină
Şi-am vrut cu dragoste înfocată să slujesc în a sa grădină.
Şi-mi amintesc ce fericire în Vatoped eu am găsit
Când m-au primit cu-aşa iubire bătrânii pustnici de la Schit
Cum am trăit noi împreună atâta vreme în unire
Cum mă-nvăţau cu vorbă bună şi inimi pline de iubire
Cu ce sfială am intrat în lavra sfântă şi măreaţă
Şi ce mult eu m-am rugat acolo să mă sting din viaţă
Şi cum cântam la priveghere întreaga noapte, fără tihnă
Nu mai ştiam nici de durere sau de mâncare şi odihnă
Cum mă afundam în rugăciune, lâng-o icoană minunată
Uitând de mine şi de lume lângă Măicuţa preacurată
Şi lacrimi pline de iubire se prelingeau încet pe obraz
Cuprins de sfântă fericire cădeam adesea în extaz
Şi când ieşeam de dimineaţă cu inimi vesele şi pline
Ne mângâia uşor pe faţă un vântecel ca o lumină
Priveam cum soarele răsare şi întunericul despică
Şi cum apare el din mare şi-ncet spre ceruri se ridică
Priveam spre marea cea albastră ce se-ntinde până-n zare
Spre pescăruşii zburând pe coastă, spre navele din depărtare. (…)

https://sfantulmunteathos.wordpress.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în Uncategorized