RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2016

Sa ramai acelasi

Când toată lumea în jurul tău e altfel
Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită
Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă
Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni
Când plângi, în timp ce alţii râd
Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce nu văd toţi cei care plâng
Când nu spui nimănui ceea ce vrea să audă, ci numai ce îţi dictează sufletul
Când trăieşti pe calea ta, oricât de greu ţi-ar fi… Căci pari a merge invers faţă de toţi ceilalţi, care trec şi calcă totul în picioare…
Când vorbeşti totuşi în versuri, deşi toată lumea gândeşte în cifre
Când iubeşti totuşi în cântec, deşi toţi în jur se pierd în calcul
Când poţi să mori fără ezitare, pentru o idee, când toţi din jur îşi vând vieţile pentru o ciorbă
Când lupţi pentru, deşi toată lumea luptă împotrivă
Când începi să savurezi lupta, de-abia când toţi din jur au renunţat
Când renunţi cu uşurinţă, la ceea ce toţi ceilalţi ar ucide ca să aibă
Când nu renunţi, deşi toţi cei din jur au renunţat. Şi te-au descurajat.
Când trăieşti pentru Frumos, deşi toţi ceilalţi văd Urâtul
Când crezi în iertare, deşi cei din jur trăiesc pentru răzbunare
Când te conjugi cu verbul „a fi”, când toţi în jur aleg pe „a avea”
Când poţi avea totul, dar decizi să dăruieşti totul
Când crezi încă în rugăciune, când cei din jur nu mai au niciun scrupul
Când crezi încă în Iubire, când ceilalţi cred în compromis…
Când eşti nebun, deşi toată lumea e cuminte
Şi eşti bun, deşi toată lumea e rea
Când crezi încă în stil, în clasă şi în nobleţe, deşi toată lumea crede în modă
Când te uiţi doar la esenţe, deşi toţi se opresc la suprafeţe
Când crezi în calea grea, deşi ceilalţi caută scurtături
Când te jertfeşti, deşi toată lumea în jur ” se descurcă”
Când cauţi în cei din jur binele, chiar dacă ceilalţi văd doar răul
Când întinzi mâna să mângâi, să alini şi să ridici, atunci când ceilalţi dau cu pietre
Când te legi de catarg, deşi toţi cei din jur aleargă după sirene mincinoase
Când crezi încă în schimbare, deşi toată lumea s-a resemnat
Şi începi chiar cu tine.

Să rămâi acelaşi, in condiţiile astea poate fi numit uneori Nebunie… Cel mai des e numit nebunie. insă, trebuie să recunoaştem că merită toată aprecierea din lume măcar pentru tărie, măcar pentru consecvenţă, măcar pentru curaj. Omul care rămâne acelaşi, deşi toată lumea din jur e altfel… Omul care e altfel, când toţi ceilalţi sunt la fel… Dacă vedeţi vreunul, spuneţi-mi şi mie Aş vrea să stau mai mult pe lângă el… Oamenii aceştia, care au curajul de a rămâne aceiaşi, deşi toţi din jur sunt altfel, pot schimba o lume…

„Floarea din asfalt” – Alexandra Svet

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 ianuarie 2016 în SFATURI

 

Credinciosi ocazional

Necredincioșii nu cinstesc biserica, preoții și sfintele taine, dar vor să beneficieze de darurile bisericii. Stau la rând să ia agheasmă pentru a-și stropi casa, animalele și pământul, deși în rest nu frecventează biserica. Vor să le fie botezați copiii și încreștinați ca toți ceilalți, deși nu cinstesc preotul și nu cred în puterea ce i-a fost dată. Vor să fie cununați de către preot, vor să beneficieze de toate celelalte servicii din partea bisericii, deși nu plătesc contribuția anuală. Poartă iconițe și cruciulițe la ei deși nu le cinstesc. Aleargă la moaștele sfinților după tămăduire, deși nu cinstesc sfântul respectiv. Poartă nume de sfinți biruitori, mari, își serbează ziua de naștere, se mândresc cu numele ce-l poartă, vor să fie felicitați, dar cei mai mulți nu cunosc nimic despre sfântul al cărui nume îl poartă, despre viața lui. Nu țin post, dar când e dezlegare la pește, mănâncă și ei ca ceilalți care au ținut, respectă și ei această dezlegare. Nu cred în Dumnezeu, Îl înjură, dar la necaz zic și ei: „Doamne ajuta!” vrând ca Dumnezeu să fie prezent în viața lor și să le ajute. N-au respectat nicio lege bisericească toată viața lor, au înjurat preoții și biserica mereu, dar la moarte au pretenția să fie înmormântați creștinește, sub rânduiala bisericii, cu slujbe, pomeni și cântări frumoase. Aceștia sunt fățarnicii religioși care frecventează biserica la Paști și la Crăciun și atunci tot în interesul lor. Aceștia sunt credincioșii ocazional, dar cu pretenții de creștini adevărați, practicanți și devotați.

Elena J.

 
3 comentarii

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în ELENA J.

 

Am fost un pacatos

Am fost un păcătos atunci cand am înșelat. Cum altfel as putea vorbi si scrie despre acest lucru? Am fost un nenorocit atunci cand m-am jucat cu focul inimii altora intre bătăile sincere ale acesteia. Atunci cand am călcat apăsat pe sentimente si m-am lasat prada ego-ului flamand. Am fost un egoist atunci cand m-am gândit numai la mine, uitându-i pe cei dragi in podul sufletului. Am fost un mincinos atunci cand mi-am mințit părinții si un hot atunci cand am furat speranțe si am vândut iluzii. Atunci cand am călcat peste cadavre si peste trupuri inca mișcând a Viata.

Am fost un las atunci cand am fugit de iubire si de Dumnezeu. Atunci cand am fugit de mine, cu pași repezi si strigand durerea. Asa cum spunea un om Sfânt, „Am fost un lepros!”, căci păcatul este o lepra. Atunci cand am căzut in deznădejde si m-am lasat o prada ușoară viciilor. Am fost un arogant atunci cand m-am uitat de sus in jos la semenii mei si i-am ignorat in ignoranta mea. Am fost un criminal de suflete atunci cand am ucis cu sânge rece orice urma de emoție si frântură de gând suspinând iubirea. Am fost un devorator de trupuri atunci cand mintea si inima s-au certat continuu in lupta pentru fericire. Pentru ca, in esența, eu dupa asta am alergat mereu.

Am fost! Dar stiu ce nu mai vreau sa fiu! Si mai stiu unde-am ajuns si încotro ma îndrept. Oare nu as fi fost omul de acum de nu as fi trecut prin toate aceste încercări omenești? Cu siguranța, nu!

Alexandru Chermeleu

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în PACATE, POCAINTA

 

Suspinul unui parinte dupa Sfantul Munte

De ce suspini nemângâiat, iubitul meu Părinte?
De ce eşti trist şi-ndurerat şi plângi fără cuvinte?
De ce-ţi curg lacrimi pe obraz şi plângi în multe rânduri?
De ce nu-ţi spui al tău necaz şi stai mereu pe gânduri?
De ce asculţi până târziu cum bate vântul afară?
Şi plângi cu el şi eşti pustiu în fiecare seară…
Te văd mereu că stai şi-asculţi un cântec plin de jale
Văd lacrimile care-ţi curg udând a tale haine
De ce asculţi până târziu cântări şi rugi greceşti?
Plângând amar şi eşti pustiu şi nu te linişteşti
De ce iubeşti în nopţi de taină imagini preaiubite?
Din Athosul, grădina dragă, plângând cu lacrimi nesfârşite
De ce te rogi de-atâtea ori părintelui iubirii?
Şi stai şi-aştepţi de-atâtea ori în poarta mănăstirii?
Mă-ntrebi de ce-s aşa tăcut şi care este al meu necaz?
De ce privesc mereu pierdut, de ce-mi curg lacrimi pe obraz
La ce visez cu ochi deschişi, la ce gândesc în ceas târziu
La ce mă rog în ascunziş, de ce mi-e sufletul pustiu?
Gândesc la Athosul iubit cu nopţi întregi de priveghere
Şi-n inimă mi-a încolţit peste iubire mare durere
Căci am plecat cu hotărâre să nu mă mai întorc nicicând
Cu suflet plin de fericire, cu inima mereu cântând
Mi-am dăruit viaţa toată Măicuţei sfântă şi divină
Şi-am vrut cu dragoste înfocată să slujesc în a sa grădină.
Şi-mi amintesc ce fericire în Vatoped eu am găsit
Când m-au primit cu-aşa iubire bătrânii pustnici de la Schit
Cum am trăit noi împreună atâta vreme în unire
Cum mă-nvăţau cu vorbă bună şi inimi pline de iubire
Cu ce sfială am intrat în lavra sfântă şi măreaţă
Şi ce mult eu m-am rugat acolo să mă sting din viaţă
Şi cum cântam la priveghere întreaga noapte, fără tihnă
Nu mai ştiam nici de durere sau de mâncare şi odihnă
Cum mă afundam în rugăciune, lâng-o icoană minunată
Uitând de mine şi de lume lângă Măicuţa preacurată
Şi lacrimi pline de iubire se prelingeau încet pe obraz
Cuprins de sfântă fericire cădeam adesea în extaz
Şi când ieşeam de dimineaţă cu inimi vesele şi pline
Ne mângâia uşor pe faţă un vântecel ca o lumină
Priveam cum soarele răsare şi întunericul despică
Şi cum apare el din mare şi-ncet spre ceruri se ridică
Priveam spre marea cea albastră ce se-ntinde până-n zare
Spre pescăruşii zburând pe coastă, spre navele din depărtare. (…)

https://sfantulmunteathos.wordpress.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18 ianuarie 2016 în Uncategorized

 

Ce te clatini, omule?

Ce te clatini, omule,
Fără reazem, fără scut,
Cu nădejdea la pământ?…

Doamne, de ce nu m-aș clătina,
Dacă trece viața mea,
Ziua-i scurtă, noaptea crește,
Moartea-n umbră mă pândește.

Și de ce să nu plâng, Doamne?
Fiindcă diavolul m-adoarme,
Păcatele mă biruiesc,
Plăcerile m-ademenesc.

Vin ispite, mă doboară,
Cele rele mă-mpresoară,
Gândurile mă robesc,
Faptele mă înjosesc.

Și mă lasă pustiit,
Rătăcit și dezgolit,
Și cu sufletul stingher,
Și cu răni adânci în el…

Elena J. (adaptare după „Ce te legeni, codrule?” de Mihai Eminescu)

 

 
2 comentarii

Scris de pe 14 ianuarie 2016 în ELENA J.

 

Un adevar mai putin cunoscut despre marele poet Mihai Eminescu

Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi.Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: „Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult. Voi publica în continuare versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate Maicii Domnului:

Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Din valul ce ne bântuie
Ne apără, ne mântuie!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Fii scut de izbăvire
Şi zid de mântuire!
Din neguri te arată,
Senină, dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Iată încă o perlă de duh creştin din poeziile marelui Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…” Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…” (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu)

Elena J.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2016 în ELENA J.

 

Dorinte rele, dorinte bune

Lumea dorințelor. Nimeni nu poate trăi fără dorințe. Fără a aspira la ceva. Sunt dorințe de onoruri, de glorie, de-a face avere, de-a strânge lucruri. Trecătoare. Sunt dorințe de-a merge la Biserică, a misiona, a ajuta săracii, a ajunge episcop, a fi bun. Relevatoare. Oricâte-ar fi nu se-mpart decât în două: bune sau rele. Cale de mijloc nu există. Calea de mijloc e compromis.

Iadul dorințelor. Lucifer are un snop de dorințe: să-L detroneze pe Dumnezeu, să distrugă omenirea, să oprească mântuirea. Să mintă cât mai mulți oameni nu că Dumnezeu nu există, ci că în cer ajungi oricum. Pe orice cale. La diavol toate căile sfârșesc bine. Dar cum oare să crezi că “tatăl răului” are și căi bune? Și totuși căile lui sunt pline…

Cerul dorințelor. Dumnezeu a dorit să aibă prieten omul. Ca să-l iubească. Omul a trădat prietenia. Dumnezeu a dorit să-l răscumpere. Hristos a dorit să facă voia Tatălui, să mănânce Paștele cu ucenicii, să se lase crucificat, să ierte. Pe oricine. Oricine se pocăiește…

Deși își doresc să ajungă în cer unii nu doresc să renunțe la sticlă, la ruj, la plete, la dominare, la excrocherie, la minciuni. Ăsta e nonconformism. E dorința inimii, nu a Cerului. Alții își fac din dorințe ambiții! Vor să arate că nimeni nu-i ca ei. Dar nici ei ca Dumnezeu!

Dacă dorințele ar fi cai, cerșetorii le-ar călări! Dar sunt umbre. Și umbrele trec, oricât de dese ar fi! Tolstoi scria că în copilărie îți dorești totul, la maturitate ceva anume și la bătrânețe nimic. Greșește. CS Lewis zicea că nu ești niciodată bătrân pentru a avea un țel sau vis. Numai morții nu-și mai doresc nimic!

“Care e cea mai mare dorință a voastră de Crăciun?”, și-a întrebat o învățătoare elevii. Și ei i-au înșirat un pomelnic întreg. Unul, trist, într-un colț a răspuns scurt: “De Crăciun aș vrea ca tati să coboare din perete si să stea cu mine!” Să vă doriți să stați cu Hristos. Apoi, cu El alături nu vei mai avea nicio dorință…

Nicolae G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2016 în SFATURI

 

Azi sunt fericit! Prin Hristos iubesc pe toti!

În prima iarnă mă trezeam noaptea din somn şi în singurătatea celulei, în frig şi foame, priveam întunericul şi şopteam încet, ca să aud numai eu, dar aşa de tare ca să audă Dumnezeu: „Mamă, mi-e frig, mi-e foame!”. La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nici o clipă. Am început să înfrunt suferinţele trupului şi încet-încet am început a gusta din bucuriile noi.

Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un păcătos. Deci mai întîi trebuia să devin eu un om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine.

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea în suferinţă. Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea mare. Şi am înţeles atunci că mare cu adevărat este cel care are o dragoste mare, mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic. Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni! Dar sunt convins că este singura care duce spre fericire…

Valeriu Gafencu, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 ianuarie 2016 în SUFERINŢA

 

Pentru tine, Romania

Îți  doresc să fii unică și să nu mai copiezi lucrurile greșite de la alții. Îți doresc să îți îndrepți atenția spre Dumnezeu nu spre valori deșarte. Dacă ești deschisă cu Hristos, El va fi cel care te va schimba.

Îți doresc școli mai bune și mai frumoase pline de copii care sunt gata să devină ceva important. Îți doresc să răsune între granițele tale glasurile noilor născuți și nu o tăcere mormântală ucigașă.

Vreau pentru tine biserici pline de oameni cu teamă de Dumnezeu, spitale care să ofere soluții îndureraților și cât mai puține cârciumi, baruri, cluburi unde oamenii își pierd mințile printre sticle, muzică și droguri.

Să ai un an în pace și să fii condusă de oameni cu înțelepciune venită de Sus. Îți mai doresc să fii protejată de minciună și murdăria celor cărora nu le pasă decât de ei.

Îți doresc șosele pe care să circulăm în siguranță și să nu mai privim peste umărul tău la vecini. Să ai munți acoperiți cu verdeață și să nu mai vedem un peisaj dezolant rezultat al nebuniei unora.

Dacă la Marea Unire s-a vorbit despre o singură țară și un singur suflet, îți doresc să ai parte de oameni uniți în lucrurile bune, responsabili și gata să aibă grijă de tine.

Îți mai doresc un an nou în care să nu se mai profite de frumusețile tale în interese egoiste, să crești oameni valoroși și darnici și evlavioși.

Îți doresc să fii plină de creștini adevărați, iubitori, schimbați de Dumnezeu. Ei se vor ruga pentru tine și îți va merge bine.

La mulți ani, români!

Alexandru F.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 ianuarie 2016 în ROMANIA

 

Nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine

  1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile.
  2. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.
  3. Înţelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu. Adică dacă nu crezi că Dumnezeu ne‑a dat toate descoperirile şi înlesnirile lumii moderne te depărtezi de El. Crezi că toate sunt de la om, cu puterea omului.
  4. Ăştia, occidentalii, sunt mai răi decât comuniştii. Ei au spus „Drepturile Omului”. Dar pentru că omul este plecat din tinereţile lui spre cele rele, el spune: „Am dreptul să fac orice fărădelege pentru că aşa vreau eu!” Adică dă libertate la patimi. Ăştia vin cu vicleşug şi caută să te câştige încet‑încet, nu te luptă pe faţă.
  5. Drepturile omului sunt o cursă pentru a legaliza păcatul. Adică să nu poţi să spui nimic împotriva celor ce păcătuiesc, pentru că sunt apăraţi prin lege.
  6. Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu. Nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine. Trebuie dragoste de aproapele, dar nu numai de cei prieteni, ci şi de vrăjmaşi.
  7. Este foarte simplu, cum spun grecii – „kalo gheros”, adică bătrân bun. Adică trebuie să ai bunătate. Deci noi, ca şi călugări, am ieşit din lumea asta ca să avem bunătate, să nu mai fim ca lumea.

Părintele Dionisie Ignat, manastireasuruceni.md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 ianuarie 2016 în DRAGOSTEA, DUMNEZEU