RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2015

O, tarana fara mila

Tu, pământule amar,
Întru tine toți dispar.
Pe cei dragi mi i-ai luat
Și deloc nu ți-a păsat.

Sub pământul negricios,
Tu îngropi omul frumos.
Oameni mari, cu vieți vestite,
I-ai luat pe negândite.

De-a fost bun sau de-a fost rău,
Ai vrut ca să fie-al tău.
Că-i bogat, că e sărac
Și pe-acesta l-ai luat.

C-a fost drept ori păcătos,
L-ai luat la tine jos.
Fie trist sau fericit,
Tu pe toți i-ai înghițit.

O, țărână fără milă,
Tu ne-ngropi pe toți în tină.
Prunc de-o zi, nevinovat
Și pe-acesta l-ai luat.

Chiar pe cel nepregătit
Și pe-acesta l-ai dorit.
Și puternic de ar fi,
Tot în tine va sfârși.

Tu l-ai vrut pe cel bătrân,
Să îl ai în al tău sân.
Cu cel tânăr ce-ai avut
Și pe-acesta de l-ai vrut?

Elena J.

Reclame
 
3 comentarii

Scris de pe 9 noiembrie 2015 în ELENA J.

 

Scrisoare catre un prieten de altadata

Prietene, unde ți-e lumina de pe chip? Unde ți-e veselia de altădată? Ce te-a făcut să te răcești de mine? Sau cine? De ce ai lăsat ca vrăjmașii să-ți tulbure încrederea în mine? De ce ai lăsat să se răcească focul dragostei dintre noi? De ce te-ai îndoit de dragostea sinceră ce ți-am purtat-o? Tristețea n-are acum cine să mi-o mai poarte. Bucuriile nu am cu cine să le mai împart. Mi-e dor să mă completezi și să mă întregești. Mi-e dor de tine, de tine care altădată când mă vedeai, îți zâmbea chipul de bucurie, iar când plecam te umpleai de dorul meu imediat. Mi-e dor de prietenia noastră curată de altădată. Mi-e dor de prietenia pe care nimeni nu putea să ne-o clatine. Mi-e dor de noi.

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 6 noiembrie 2015 în ELENA J., SCRISOARE

 

Doamne, fii scaparea mea!

Dacă rătăcesc pe drum,
Tu fii călăuza mea.
Când vrăjmașii mă răpun,
Tu să fii salvarea mea.

Dacă răul săvârșesc,
Tu fii îndreptarea mea.
Chiar dacă nu biruiesc,
Tu primește lupta mea.

Dacă plâng și-s în dureri,
Tu fii mângâierea mea.
Când rămân fără puteri,
Tu să fii tăria mea.

Când toți ceilalți mă urăsc,
Tu mai mult să mă iubești.
Când vrăjmașii m-asupresc,
Tu de ei să mă ferești.

Când rămân fără cuvânt,
Tu să fii răspunsul meu.
Când mă-ndrept către mormânt,
Tu primește trupul meu.

Când ceilalți mă părăsesc,
Tu să stai de-a dreapta mea.
Când va fi să mă sfârșesc,
Tu primește viața mea.

Elena J.

 
2 comentarii

Scris de pe 6 noiembrie 2015 în ELENA J.

 

De ce ingaduie Dumnezeu ca sa moara atatia oameni tineri?

– Părinte, de ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?

– Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe flecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască.

Pe unii care duc o viată păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare.

Fireşte, pentru părinţi şi rude este puţin cam greu să înţeleagă aceasta. Vezi, moare un copil şi Hristos îl ia ca pe un îngeraş, însă părinţii plâng şi se tânguiesc, în timp ce ar fi trebuit să se bucure. Pentru că de unde ştiu ei ce ar fi devenit el atunci când ar fi crescut? Oare s-ar fi putut mântui?

În 1924, când am plecat din Asia Mică cu corabia pentru a veni în Grecia, eu eram prunc. Corabia era plină de refugiaţi şi, aşa cum eram înfăşat de mama mea, un marinar a călcat pe mine. Mama crezând că am murit a început să plângă. O consăteancă însă a desfăcut feşele şi a văzut că nu păţisem nimic. Dacă aş fi murit atunci, sigur aş fi mers în Rai. Acum, însă, când am atâţia ani şi am făcut atâta asceză, nu sunt sigur că voi merge în Rai.

Dar şi pe părinţi îi ajută moartea copiilor lor. Trebuie să ştie că din clipa aceea au un mijlocitor în Rai. Iar atunci când vor muri, vor veni copiii lor cu ripide în mâini la poarta Raiului pentru a întâmpina sufletul lor. Iar aceasta nu este un lucru mic. Copiilor care au fost chinuiţi aici de boli sau de vreo infirmitate, Hristos le va spune: „Veniţi în Rai şi alegeti-vă locul cel mai bun!”. Atunci aceia îi vor spune: „Este frumos aici, Hristoase al nostru, dar o vrem şi pe mămica noastră lângă noi”. Iar Hristos îi va asculta şi o va mântui într-un chip oarecare şi pe mamă.

Desigur, mamele nu trebuie să ajungă în cealaltă extremă. Unele mame cred despre copilul lor care a murit că a devenit sfânt şi astfel cad în înşelare. O mamă a vrut să-mi dea drept binecuvântare un lucru de la fiul ei care murise, deoarece credea că a ajuns sfânt. „Este binecuvântare să dau din lucrurile copilului?”; „Nu, i-am spus. Este mai bine să nu dai”.

Cuviosul Paisie Aghioritul

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 noiembrie 2015 în MOARTE

 

Cine poate fi pomenit la Sf. Liturghie?

Cine poate fi pomenit la Sfânta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii şi morţi?

– La Sfânta Liturghie pot fi pomeniţi toţi binecredincioşii creştini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfânta Liturghie păgânii, necredincioşii, apostaţii, ereticii, cei nebotezaţi, cei care au păcate împotriva Duhului Sfânt, adică hulitorii de Dumnezeu şi cei care se împotrivesc Adevărului cu ştiinţă şi voinţă. Nu pot fi pomeniţi la Sfânta Liturghie nici cei ce trăiesc necununaţi.

Dintre cei morţi, nu pot fi pomeniţi la Biserică cei ce au murit în necredinţă, în eres, în sectă, sinucigaşii şi copii morţi înaintea botezului,ca şi cei avortaţi (A se vedea Pidalionul şi Pravila Bisericească de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940).

Părintele Cleopa, ortodox. md

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 6 noiembrie 2015 în SF. LITURGHIE