RSS

Arhivele lunare: octombrie 2015

In cine nu Se poate odihni Duhul Sfant?

În cei ce mănâncă până la îmbuibare. În cei ce dorm mult. În cei spurcați și desfrânați. În cei ce vorbesc mult. În cei gălăgioși și cei ce iubesc zgomotul. În cei ce fumează sau sunt împătimiți de vicii grele. În cei ce trăiesc numai cu glume și râd cu lacrimi. În cei mândri și neînduplecați. În cei ce iubesc să facă rău altora. În cei ce nu iubesc pe Dumnezeu și lucrurile sfinte. În cei ce înjură. În cei ce stau nepăsători față de suflet. În cei ce nu au gândurile îndreptate spre Dumnezeu. În cei vicleni. În cei nemiloși. În cei ce poartă ură și sunt plini de dușmănie. În cei ce trăiesc doar pentru trup. În cei ce nu iubesc pacea. În cei răzbunători. În cei ce judecă aspru pe alții. În cei ce înșală și nedreptățesc pe săraci. În cei ce lucrează în afara ortodoxiei. În cei eretici. În cei ce practică spiritism, vrăjitorie și bioenergie. În cei răi. Duhul Sfânt Se odihnește numai în inimile blânde, curate, smerite, tăcute, milostive, virtuoase, în stomacurile goale și postitoare și în oamenii care fac nevoință.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

Reclame
 
7 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2015 în ELENA J.

 

Urare la onomastici

Îți trimit azi o urare,
Fiindcă ai crescut mai mare:
De la Dumnezeu putere,
De la oameni mângâiere,
De la gânduri liniștire,
De la inimă iubire,
De la minte-nțelepciune,
De la cuget gânduri bune,
De la mâini râvnă mai mare,
De la gură pază tare,
De la trup să te asculte,
De la Domnul zile multe,
La mulți ani eu îți doresc
Și în rai să te-ntâlnesc!
Să ai parte de iubire,
Sănătate, mulțumire,
Binele să înflorească,
Răul să se năruiască,
De păcat să te ferești,
Raiul să îl dobândești,
Să plutești ușor pe nor,
Să ai parte de izvor,
Păsărelele să-ți cânte,
Grija să nu te frământe,
Bucuria ta să fie
Și aici și-n veșnicie!

Elena J.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2015 în ELENA J.

 

Frumusetea unei femei

Frumusetea unei femei nu consta in hainele pe care le poarta, silueta pe care o are sau modul in care isi aranjeaza parul. Frumusetea unei femei trebuie sa fie vazuta prin ochii sai, pentru ca ei sunt usa catre inima ei, locul unde iubirea se regaseste din plin. Frumusetea unei femei nu este o alunita, adevarata frumusete a unei femei este reflectata in sufletul ei. Frumusetea unei femei consta in dragostea ei, in pasiunea pe care o arata.

Nu exista indoiala ca femeile si frumusetea sunt nepretuite. Oriunde te-ai uita vezi femei care isi arata frumusetea prin coafurile lor, prin machiaj, operatii estetice, moda si accesorii. In timp ce frumusetea exterioara a unei femei este aratata in ultimul timp, noi vrem sa discutam putin despre frumusetea interioara a unei femei. Acea frumusete pe care nu se mai pune accent in ultimul timp si de care multa lume aproape ca a uitat.

Frumusetea interioara a unei femei este o calitate unica. Este chiar surprinzator sa gasesti femei care isi etaleaza frumusetea exterioara, insa nu si pe cea interioara. Ai intalnit vreodata o femeie care sa te uimeasca pur si simplu prin modul in care arata pana in momentul in care a inceput sa iti arate cum este de fapt? Cu siguranta da. Modul sau de a vorbi este plin de atitudine, dar in loc de incredere, foloseste tupeul. Frumusetea de la suprafata nu se compara cu uratenia din interior. In contrast, ia o femeie care nu este chiar atragatoare, dar personalitatea ei o face sa straluceasca ca soarele la amiaza. Are incredere in ea si frumusetea ei interioara depaseste cu mult faptul ca nu arata ca modelele si vedetele pe care le vedem la televizor sau in paginile revistelor. Ea stie cum e si cine e.

In timp ce multe femei se chinuie sa obtina silueta perfecta, nasul, ochii, buzele pline, sanii mariti, abdomen cu patratele si orice altceva, personalitatea unei femei nu poate fi modificata deloc. Frumusetea interioara a unei femei trebuie sa fie intotdeauna evidenta la exterior. Integritatea, onestitatea, morala si valorile sunt cele care ii compun caracterul. Indiferent care este situatia sau circumstantele, o femeie care beneficiaza de frumusete interioara va conduce indiferent de ceea ce vor crede ceilalti.

http://abdulwahhabnathalia.blogspot.ro/2013/10/frumusetea-unei-femei.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2015 în FEMEIA

 

Sa adormim cu gandul la Dumnezeu

Pot să mă rog toată ziua, toată noaptea, dacă mă culc şi adorm din împrăştiere, mă asemăn cu un păstor care are oi şi n-a închis uşa. Şi a intrat lupul şi le-a sfâşiat. Dacă noi căutăm să ne fure somnul din „Doamne Iisuse…”, pe acea măsură Bunul Dumnezeu ne ajută a birui patimile. Gândurile sunt săgeţi diavoleşti şi, dacă noi nu stăm de vorbă cu ele, atunci Duhul Sfânt ne dă puteri tari. În timpul zilei adunăm ori lumină ori întuneric. În timpul zilei sunt unele goluri, şi în golurile acelea dacă zic „Doamne Iisuse…”, mă ajută Duhul Sfânt în timpul nopţii.

http://ortodox.md/ Părintele Proclu Nicău

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2015 în SFATURI

 

Partasia la pacate

Poate că nu l-ai lovit tu, dar l-ai ținut. Ai același păcat. Poate că nu l-ai jignit, dar ai râs și tu de el. Poate nu l-ai clevetit tu, dar ai ascultat cu plăcere bârfele despre el. Poate că nu L-ai înjurat tu pe Dumnezeu, dar ai stat în tovărășia oamenilor necredincioși. Poate că nu ai făcut tu avort, dar în calitate de soț ți-ai îndemnat soția să facă. Ai același păcat. Poate că n-ai omorât pe nimeni, dar pe câți nu ai ucis cu vorba ta. Poate că nu ai pus foc la nimeni, dar câte case nu ai aprins cu minciunile tale, câți nu s-au certat din vina ta. Poate că nu ai furat din buzunarul și din casa nimănui, dar pe câți nu ai înșelat și nedreptățit oprind plata celor ce ți-au muncit. Poate că te ferești tu de anumite păcate în calitate de părinte, dar le permiți copiilor să le facă. Ești răspunzător pentru ele. Poate că nu ai făcut desfrânare în fapt, dar pe câți nu ai ispitit prin îmbrăcămintea ta provocatoare. Au desfrânat alții cu gândul din pricina ta. Ești părtașă la păcatul lor. Poate că n-a ajuns la închisoare din vina ta, dar ai tăinuit adevărul despre el. Ai tăcut. Ai și tu o parte din vină.

Uneori considerăm că dacă n-am făcut un anumit păcat în fapt, nu suntem răspunzători pentru el, ne credem nevinovați. Dar nu luăm în calcul că numai prin simplul fapt că am îndemnat pe alții la rele, suntem și noi vinovați de păcătuirea lor. Unele păcate atârnă atât de greu încât avem aceeași vină cu făptuitorul. De aceea la spovedit trebuie amintite și aceste fapte când ne-am făcut părtași la păcate străine.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2015 în ELENA J.

 

De ce ?

De ce lumea-i rea și se dușmănește?
N-are loc sub soare? Oare ce-i lipsește?
De ce nu au milă cei ce au putere
Și sunt împietriți față de durere?
De ce omul rău merge bine-n toate,
Iară cel ce-i bun n-are și el parte?
De ce oare cinstea nu mai biruiește,
Însă nedreptatea mereu reușește?
De ce nu mai vrem pace ca să fie
Și trăim în ură, fără armonie?
De ce dorul doare și ne chinuiește,
Când cel drag al nostru nu ne mai iubește?
De ce este omul doar un călător,
În această lume și e muritor?
De ce vor bogații aur, lux și casă?
Nu știu că se duc și când mor le lasă?
De ce luna-n cer colțul nu-și arată?
De ce nu lucește cum lucea odată?
De ce e ardoare, de ce nu mai plouă,
Cum curgea odată cu bogată rouă?
De ce iarăși stă salcia plecată,
Plânge în tăcere și stă-ndurerată?
De ce timpul trece și n-are răbdare,
Să trăim adânc clipa trecătoare?
De ce fericirea mult nu poposește,
Pe când suferința nu se mai sfârșește?
De ce toată lumea e nemulțumită
Și n-are răbdare, e tot mai grăbită?
De ce viața trece și noi nu simțim?
De ce trece timpul fără să iubim?
De ce-i gălăgie aici pe pământ?
Nu se-aud nici îngeri și nici al lor cânt.
De ce nu ne facem timp să ne rugăm
Și privirea noastră sus s-o înălțăm?
De ce toată lumea e îngrijorată?
Nu se-ncrede-n Domnul Ce de grijă poartă.
De ce-i tot mai tristă lumea cea de jos?
Unde-i omul vesel cu chip luminos?

Elena J.

 
Un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2015 în ELENA J.

 

Ce-ar fi sa nu ne mai taiem aripile unii altora ?

Boli vechi, oameni noi. Descurajarea atacă din nou făcând victime chiar şi dintre cei mai puternici soldaţi. Nu ţine cont de vârstă, poziţie socială, nume sau naţionalitate. Spinii descurajării sunt gata să înăbuşe orice sămânţă de speranţă ascunsă prin vreun colţ de inimă.

Acesta e cimitirul mizeriei umane – locul unde toate visele mor. Cineva spunea că până şi cel mai desăvârşit artist poate fi descurajat de critica sau de indiferenţa celei mai desăvârşite nulităţi. Pentru că aşa suntem noi oamenii – sensibili… Chiar dacă încercăm să ascundem asta… Ne descurajează oamenii. Ne descurajează eşecul. Ne descurajăm singuri.

Spunem o vorbă, poate chiar în glumă, fară să realizăm că poate răni omul de lângă noi. Uneori descurajăm voit, de teamă ca muritorul căruia ne adresăm să nu ajungă pe scara vieţii cu o treaptă mai sus decât noi. Descurajăm câteodată pentru simplul fapt că viziunea noastră nu coincide cu a celuilalt, că ţintim prea jos şi credem prea mult în imposibil. Descurajăm din invidie şi din ipocrizie. Descurajăm pentru că n-avem altceva mai bun de făcut… Ne lăsăm descurajaţi pentru că pierdem din ochi ţina. Pentru că o mică turbulenţă ne poate distrage atenţia; un mic eşec ne poate face să aruncăm arma în colb şi să ne dăm bătuţi. Aşa uşor! Mult prea uşor…

Renunţăm pentru că nu avem încredere în noi şi ne subestimăm. Înăuntrul fiecăruia există o forţă creatoare mai mare decât bănuim. Problema e că mulţi trecem prin viaţă fără să fi descoperit măcar o părticică din ea. Altfel spus, trăim degeaba… Abandonăm lupta pentru că avem prea multă încredere în ceilalţi şi ne lăsăm influenţaţi de vorbele lor. Uităm prea des că fericirea noastră nu trebuie să depindă decât de voinţa propriei persoane. Alegem descurajarea pentru că ne e frică să pierdem. Ne e frică să ne facem iar de râs, să ni se calce mândria şi orgoliul în picioare. Să ne stricăm reputaţia. E adevărat, mediocrii nu îşi strică imaginea, dar nici nu ajung eroi vreodată…

Să te laşi descurajat e ca şi cum ai merge de bună voie acolo unde ştii că sunt nisipuri mişcătoare. Pentru că ea, descurajarea, nu te ţine doar pe loc, ci te trage în jos. Atât de mult încât într-o zi o să te înghită pământul fără să laşi nimic în urmă. Asta-i cea mai mare înfrângere: să te laşi descurajat…

Este trist că petrecem mai mult timp pentru a felicita oamenii care au reuşit decât pentru a încuraja pe cei care nu au reuşit. Îndopăm sănătoşii cu pastile în loc să le dăm celor bolnavi. Trebuie să acceptăm eşecul, dar nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe antrenamentul ce ne pregăteşte pentru victoria de mâine.

Indiferent de unde porneşti, nu te lăsa descurajat! Toţi oamenii au ajuns unde sunt, pentru că mai întâi de toate au pornit de undeva. Nu descuraja pe nimeni, indiferent de cât de încet înaintează! Fără să realizezi că vorbele tale atârnă greu în ochii cuiva, poţi priva întreaga oamenire de binecuvântările ce puteau fi primite prin el…

Luptă şi mergi înainte! Demonstrează celorlalţi că tu poţi face posibil ceea ce pentru ei era imposibil şi de imaginat. Încurajează oamenii să îşi urmeze visul! Să îşi găsească un scop în viaţă. Să ajugă sus. Poate mâine vei uita că ai spus o vorbă bună unui om singur şi descurajat, dar îţi garantez că el nu va uita niciodată.

Descurajarea e arma Diavolului. Ea naşte oameni mediocri, cu ochii lipiţi de asfalt, cu inima ruptă de cer. Naşte îngeri cu aripile tăiate. Uneori ne e greu să acceptăm rolul distribuitorului de speranţă, pentru că mai degrabă avem nevoie să fim încurajaţi decât să încurajăm. Dar dacă n-o facem noi, atunci cine o va face? Vă provoc la ceva… Ce ar fi… să nu ne mai tăiem aripile unii altora?!

Sefora G.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2015 în SFATURI