RSS

Copiii sunt imaginea amplificata a parintilor

24 Oct

Cum ne aducăm copiii când sunt mici așa îi avem toată viața. Contează foarte mult mediul în care sunt crescuți, cuvintele pe care le aud și comportamentul pe care îl văd în casă. Căci ce văd și aud la părinți, aceea vor face și ei amplificat, fie bine, fie rău. Dacă părinții se înjură, se ceartă, beau, fumează, se bat să nu se aștepte să aibă copii educați, buni – vor fi cel puțin lafel de vicioși precum părinții lor. Iar dacă părinții se iubesc, se respectă și oferă un exemplu bun copiilor lor, aceștia vor urma părinților și vor fi mai virtuoși. Degeaba îl sfătuiești pe copil de bine dacă el nu vede la tine. Ceea ce ești strigă mai tare decât ceea ce spui.

O altă greșeală pe care o fac părinții este aceea că nu obișnuiesc să-și mai strige copiii pe nume. Îi poreclesc cu fel de fel de nume, de animale, de diminutive prin care, zic ei, îi dezmiardă: șoricel, tăuraș, pisicuță… ai născut cumva un șoarece sau un copil? Te vei trezi într-o zi cu un șoarece în casă, în pat lângă tine și n-ai să știi de unde e, că tu însuți l-ai chemat. Avem puterea cuvântului. E drept că atunci când ne iubim copiii îi alintăm în fel și chip dar să nu exagerăm în privința aceasta. Strigă-l pe nume că are unul! Iar acela să fie de sfânt că el îl ocrotește, nu șoricelul. Sau îi alintă prin apelative precum: prințesă, frumusețe… Acești copii își vor forma o imagine greșită despre ei înșiși, cum că sunt niște fii de prinț, niște frumuseți, niște isteți fără pereche, pentru că așa le-au spus proprii lor părinți. Și îi auzi adesea pe cei mici lăudându-se cu hainele lor, cu jucăriile lor scumpe și unicate, cu neamul din care fac parte și că nimeni nu-i ca ei. Mulți nici nu știu sensul unor cuvinte, dar dacă asta le inoculează zilnic părinții…

Și să nu cădem în extrema cealaltă să ne jignim copiii prin cuvinte grele, căci spunându-le azi că sunt proști, mâine că sunt proști, repetându-le de prea multe ori, acei copii chiar ajung să creadă despre sine că sunt proști, incapabili și că nu sunt buni de nimic. Cuvintele creează realități! Să folosim, așadar, un limbaj echilibrat, cizelat, blând și cât mai apropiat de realitate, nici lingușitor, nici agresiv. Greu mai schimbi caracterul copilului după ce a crescut, dacă nu ai știut să-l condiționezi și să-l modelezi cât a fost mic. Copiii sunt imaginea amplificată a părinților. Să fim, așadar, noi înșine oameni morali ca ei să fie sfinți.

Elena J. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe 24 Octombrie 2015 în ELENA J.

 

4 răspunsuri la „Copiii sunt imaginea amplificata a parintilor

  1. Victor Bohuș

    25 Octombrie 2015 at 0:46

    Copiii primesc de la parinti atat o mostenire genetica, cat si un mediu de viata in care sunt crescuti si educati. Daca un copil este constiincios ca si parintii lui, este pentru ca asa a fost educat sau mai repede pentru ca genele responsabile de constiinciozitatea parintilor sunt transmise copiilor si influenteaza si constiinciozitatea lor?

     
  2. Getul

    6 Ianuarie 2016 at 11:15

    O altă greșeală pe care o fac părinții este aceea că nu obișnuiesc să-și mai strige copiii pe nume. Îi poreclesc cu fel de fel de nume, de animale, de diminutive prin care, zic ei, îi dezmiardă: șoricel, tăuraș, pisicuță… ai născut cumva un șoarece sau un copil? Te vei trezi într-o zi cu un șoarece în casă, în pat lângă tine și n-ai să știi de unde e, că tu însuți l-ai chemat.

    NU sunt de acord cu asa ceva. diminutivele arata dragoste, nu ca te trezesti cu soarece in pat. mai rumegati-le si dvoastra inainte sa le postati…

     
    • Elena J.

      6 Ianuarie 2016 at 14:31

      Ca niste crestini ce suntem, ar trebui sa ne strigam copiii pe nume, evitand alintaturile si diminutivele, fie ele pozitive sau negative. Cuvintele creeaza realitati. Si iata o istorioara adevarata din care reiese ca asa este:

      „Cutremurătoare este povestirea unui profesor, pe care am citit-o într-o carte. El povesteşte cum, făcând o plimbare prin mahalaua unui orăşel unde se mutase de curând, întâlni pe o străduţă un copil la cinci anişori, într-o cămăşuţă ruptă pe el, murdar, slab şi buburos.
      „Al cui eşti tu, măi?” – întrebă profesorul. ” Al dracului” -răspunse copilul. „Cum te cheamă, măi?” „Satana!” „De unde vii, măi?” „Din iad” -răspunse copilul.
      Profesorul rămase uimit de răspunsul acestui copilaş de cinci ani şi cercetă să vadă unde intră şi la ce casă locuieşte. Astfel, află profesorul că mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era beţiv şi-i zicea: „Ce ai făcut, drace, ai venit iar beat pe capul meu?!” Omul îi răspundea cu înjurături şi ameninţări. Copilul, speriat, fugea în acest timp în braţele mamei, dar ea îl alunga zicând: „Fugi, satano, nu mă mai necăji şi tu, că sunt destul de amărâtă eu de când trăiesc în acest iad de casă.”
      Astfel de cuvinte a auzit acest copil până atunci. Aşa a învăţat el de la mamă-sa, că pe tatăl lui îl cheamă dracul, iar pe el -satana şi trăiesc în iad.”

      Iar aceasta istorioara consider ca este relevanta si in cazul diminutivelor pozitive atunci cand se exagereaza. Dezmierdandu-i prin apelative precum: „dragostea mea”, „scumpul meu”, „inimioara mea”, nu vad o problema, dar folosind nume de animalute: „maimutica”, „soricel”, atunci devine ingrijorator. Frecvent aud copii strigati de parintii lor: „mâță mică” iar acea fetita comportandu-se intocmai ca o pisicuta, miaunind si alintandu-se. E vorba sa nu exageram, sa pastram o limita de discernamant.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: