RSS

Diavolul cauta sa ne arunce in deprimare

25 Mai

Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu. Există două căi. Una este calea defăimării de sine şi smereniei. Şi a doua, calea îndreptăţirii de sine şi a deznădejdii. Cea dintâi este adevărata cale a străpungerii duhului şi pocăinţei şi duce la mân­tuire şi la smerenie. A doua este calea mândriei, a îndreptăţirii de sine. Atunci nimeni nu mai poate ajuta, nici rugăciunile mele, nici îngerii din cer, ci numai mila Domnului; şi de nu ar fi Domnul, ar duce la pierzanie.

Oricare ar fi ispita sau căderea cu care dăm piept, trebuie să ne ridicăm, să nu deznădăjduim şi să o luăm de la început. Războiul nevăzut ne este de folos. Cununile se dau numai pentru lupta dusă cu bărbăţie. Trebuie să avem război, străpungere de inimă cu pocăinţă adevărată şi nădejde tare. Întrarmează-te şi poartă războiul, şi toate cele­lalte se vor adăuga ţie de la Domnul.

Un frate a căzut în păcatul curviei, apoi a plâns cu amar şi s-a căit din toată inima. Şi-aceasta s-a întâmplat de şapte ori. Deci s-a pocăit şi a purtat războiul, şi s-a iertat lui. Şi s-a descoperit bătrânu­lui său că, pentru pocăinţa şi războiul său, fratele acela s-a încununat cu cereşti cununi. El nu s-a lăsat să cadă în deznădejde. Mai mult decât orice, păzeşte-ţi pacea inimii. Aruncă totul spre Domnul, predă-te cu totul Lui. El este totul şi totul este de la El.

Ieroschimonahul Mihail al II-lea de la Valaam

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 Mai 2015 în DIAVOL

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: