RSS

Arhivele lunare: martie 2015

Sotiei mele

Cad fulgi razleti pe-al tau mormant
Se lasa noaptea-n cimitir
Iar eu adorm cu tine-n gand
Si amintirile–mi insir

Cu gandul nu m-am impacat
Ca te-am pierdut asa curand
Ca m-ai lasat si ai plecat
Si n-am sa te mai vad nicicand

Sobor de preoti te-a condus
Spre locul fara de suspine
Iar Dumnezeu, acolo sus
Se va-ngriji sa-ti fie bine.

O, moarte, ce nedeapta esti
Cand in amurgul sangeriu
Pe cei mai dragi tu ni-i rapesti
Si ne lasi sufletul pustiu

Mereu aprind o lumanare
Ard candele de priveghere
Iar eu ma rog fara-ncetare
Plin de cainta si durere

Lumina lor palpaie-n noapte
Si-mi amintesc mereu de tine
Chiar daca tu te-ai dus departe
Te simt aproape langa mine

Vazduhul plange ploaie rara
Si-ncet pamantul il inmoaie
Iar noi intram in primavara
Cu lacrimi si cu stropi de ploaie

Simt c-o sa plec si eu, curand
In locul fara de hotar
Imi petrec noptile plangand
Iar zilele imi sunt calvar

In viata totu-i trecator
Si bogatii, dar si trairi
Caci oamenii se nasc si mor
Si ne raman doar … amintiri.

Traian Calancia

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 martie 2015 în DOR, MOARTE

 

Ce asteapta femeia de la barbat

Dacă e să vorbim în linii generale, aproape orice femeie aşteaptă două lucruri de la bărbat: Primul: capacitatea de a lua decizii (altfel spus, caracterul hotărât) şi de a răspunde pentru ele, fiindcă a fi cap de familie, persoană responsabilă, este chemarea nemijlocită a bărbatului. Al doilea lucru pe care îl vrea orice femeie şi soţie este o atitudine atentă şi grijulie faţă de ea din partea bărbatului iubit, căci Dumnezeu a pus în firea femeii năzuinţa spre umărul puternic bărbătesc, spre fiinţa care e în stare să aibă grijă de ea, s-o sprijine, s-o asculte şi să o mângâie. Dacă nu găseşte aceste lucruri în bărbat, comportamentul ei devine necorespunzător cu firea şi cu menirea feminină. În urma acestui fapt suferă atât ea, cât şi soţul ei. Pe de o parte, caracterul hotărât şi responsabil, pe de alta, tandreţea şi atenţia: iată cheia inimii femeii iubite!

Pr. Pavel Gumerov

 
Un comentariu

Scris de pe 12 martie 2015 în FEMEIA

 

Cum recunoastem o femeie crestina

Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti,  fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca „gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm… Femeia vrea „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar  îşi schimbă sexul „pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”.

Dar nu de asta vreau să vă vorbesc… Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”. Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.

Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia… Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.

Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa. Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.

Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură. Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem  mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…

Însă  putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

„La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?” la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?” „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare.

Femeia Crestina

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 martie 2015 în FEMEIA

 

Minunea petrecuta cu un marinar

Această minune a fost povestită de un marinar din Galaţi cu care s-a petrecut minunea. Lucra pe un petrolier. Descărcând odată petrolul pe care-l aduseseră, a primit ordin de la căpitan să sudeze câteva fisuri pe care le suferise cazanul în care fusese petrolul. Atunci el a refuzat, spunând că nu poate face acest lucru, atâta timp cât cazanul nu este aerisit şi mai are reziduri de petrol, deoarece s-ar putea să explodeze. Căpitanul, nebăgându-l în seamă, a dat ordin altor doi muncitori să sudeze.

Marinarul s-a apucat de altă treabă, undeva deasupra cazanului. În momentul în care cei doi s-au apucat de sudat, s-a întâmplat exact ceea ce prevăzuse ma-rinarul: cazanul a explodat, cei doi au fost ucişi, iar marinarul a fost aruncat în aer la o înălţime de 30 m. În clipa în care a străbătut aerul, şi-a văzut toată viaţa sa, iar când a ajuns la acea înălţime, a văzut-o pe Maica Domnului cu mâinile ridicate, care i-a zis: „Nu-ţi fie frică, o să fie bine!”. Căzând înapoi tot pe corabie, s-a ales doar cu câteva coaste rupte, care i s-au vindecat în scurt timp. Mare este mila Maicii Domnului!

Monah Pimen Vlad

 
Un comentariu

Scris de pe 12 martie 2015 în MAICA DOMNULUI

 

Pustnicul si icoana

Pentru ca să vedeţi câtă ură are diavolul pe sfintele icoane, să vă spun din Pateric ce i s-a întâmplat unui sfânt părinte: Acest cuvios părinte era bântuit zi şi noapte de duhul cel necurat al desfrânării. Deşi era în pustie, totuşi necuratul nu înceta a-i aduce gânduri urâte şi a-l ispiti în diferite feluri. După o vreme îndelungată se prezintă diavolul la el şi-i spune: „Vrei să nu mai fi ispitit, să nu mai ai gânduri urâte, să te las în pace? Vreau un lucru de la tine să faci: ia icoana aceea de pe perete şi arunc-o afară”. Pustnicul a fost pus într-o mare încurcătură, căci avea pe perete icoana Maicii Domnului la care se ruga şi pe care o cinstea după cuviinţă. El n-a vrut să dea icoana, dar s-a dus la un părinte duhovnic şi i-a spus cele ce i-a zis diavolul. Duhovnicul l-a povăţuit zicându-i să nu dea icoana afară din chilie chiar dacă ar cădea în păcatul desfrânării, că mai mare păcat este să se lepede de sfintele icoane, ca păcatul desfrânării. El a înţeles şi n-a dat icoana afară, din contră, s-a rugat cu mai multă credinţă, iar Maica Domnului l-a izbăvit de ispită. Iată deci că acei care s-au lepădat de icoane, de sfânta Cruce, cei care s-au lepădat de credinţă sunt mai ticăloşi decât desfrânaţii.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 martie 2015 în DESFRÂNARE

 

Cand ne asculta Dumnezeu rugaciunile

Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu Îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile Lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte.

Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi a spălat picioarele celor ce Îl iubesc. Mult se bucură Ziditorul nostru să-i asculte pe copiii Săi cei ascultători. Pe Moise, pe Avraam şi pe Iacov, Ziditorul i-a ascultat în toate câte L-au rugat. Şi prin lucrări fireşti şi mai presus de fire, El Şi-a revărsat mila asupra celor care împlineau legea Lui. Dacă nu a vrut să asculte rugăciunile mele şi ale tale, asta se întâmplă ori fiindcă nu am vrut să ascultăm poruncile din legea Lui, ori rugăciunile noastre nu au fost aşa cum trebuie. Domnul a grăit prin Isaia poporului neascultător: „De veţi înmulţi rugăciunea voastră, nu vă voi asculta”, şi puţin mai încolo: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca” (Isaia l, 15,19).Aşadar, Dumnezeu ne ascultă când suntem ascultători şi nu ne ascultă când suntem neascultători. Nu ascultă nici când cerem ceva păgubitor şi lipsit de noimă. Apostolii Iacov şi Ioan L-au rugat odată pe Domnul să pogoare foc din cer asupra satului unde nu voiseră să le dea găzduire. „Iar El, întorcându-Se, i-a certat” (Luca 9, 55). Nu numai că nu le-a ascultat rugăciunea, ci i-a şi certat. Gândeşte-te şi tu dacă rugăciunile tale au fost vrednice de un om şi vrednice de Dumnezeu.

Încă ceva. De ce te rogi lui Dumnezeu numai în restrişte? Prin aceasta pe tine te înjoseşti, iar pe Dumnezeu Îl jigneşti. Ziditorul nostru cere de la noi să simţim neîncetat că suntem în faţa Lui şi să avem neîncetat împărtăşire cu El prin rugăciune. Neîncetat rugaţi-vă! Rugându-te lui Dumnezeu numai atunci când dă peste tine nenorocirea, faci din tine un cerşetor oarecare, iar pe Dumnezeu Îl ruşinezi, fiindcă Îl chemi ca pe un pompier, numai atunci când îţi arde casa. Hristos ne-a dat dreptul să Îl numim pe Tatăl Lui Tată al nostru. Ce e mai dulce decât asta? Şi ce este mai dulce pentru copii decât a fi în faţa părinţilor? Să ne străduim neîncetat şi noi, deci, să fim în faţa Tatălui nostru Ceresc cu inima şi gândurile şi rugăciunile. Rugăciunea noastră în vreme de propăşire şi bucurie e ca un capital duhovnicesc care ne foloseşte la vreme de nevoie şi suferinţă mai mult ca rugăciunea de o clipă făcută când vin zilele de restrişte. Pace ţie de la Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici, http://www.ganduridinierusalim.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 7 martie 2015 în RUGĂCIUNE

 

Asteapta !

Te-am strigat cu disperare,cu-nfrigurare și plângând…
Am auzit o voce blândă și uimitoare răspunzând.
Te-am rugat să-mi dai lumină,călăuzirea înțeleaptă
Cu nesfârșită bunătate… mi-ai spus numai atât: “AȘTEAPTĂ”

S-aștept?..ce să aștept?De ce?Stăteam înfrânt și rătăcit…
Oare e mâna Ta prea scurtă?Urechea Ta n-a auzit?
In genunchi..a câta oara?Te-am implorat un semn să-mi dai?
Vreau un răspuns la rugăciune!Spune-mi “mergi” sau spune-mi “stai” !

M-ai învățat să vin la Tine, să cer, să cred și voi primi
Ai promis că ești cu mine să ma ajuți oriunde-aș fi!
Dar mă simțeam pierdut și singur și strigam..Tu răspundeai în șoaptă
Cu dragoste și cu răbdare “copilul Meu iubit, AȘTEAPTĂ”

Eram dezamăgit și totul mi se părea cumplit, nedrept..
Priveam spre cer cu neputință.Să mai aștept, dar ce s-aștept?
Atunci ai coborat la mine, m-ai privit in ochi, plângeai.
Mi-ai spus: “Doreai un semn? o voce? Atât e tot ce îți doreai?

Aș fi putut să clatin munții, să-ntunec soarele pe cer
Aș fi putut s-aprind văzduhul; să-i înviez pe cei ce pier.
Dacă ți-aș arăta într-una ce să alegi să-ți fie bine
Tu ai avea răspuns la toate, dar nu M-ai întâlni pe Mine!

Nu ai putea să simți iubirea cu care-i înconjor pe sfinți
Nu ai putea primi puterea pe care o dau celor înfrânți
N-ai aștepta tăcut o raza, s-alunge norii disperării
Nu ai simți odihna sfântă venită-n urma încercării!

N-ai știi să umbli prin credință, nu M-ai vedea că-S lângă tine
Inima ta cea zbuciumată nu s-ar mai odihni în Mine;
Nu ai cunoaște revărsarea iubirii Mele pe deplin,
Când Duhul Sfânt îți umple viața cu pace și cu har divin.

Dacă durerea ta ar ține o clipă, n-ai lupta
Nu ai cunoaște biruința, ce poți s-o ai prin jertfa Mea;
S-ar împlini visele tale, dar dorul Meu s-ar spulbera
N-aș mai putea să fac din tine o perlă în comoara Mea

Deci, fiul Meu, mergi prin furtună, gândind la zilele senine
Știind că cel mai mare dar e să Mă-ntâlnești pe Mine!!
Chiar dacă nu găsesti răspunsuri,și viața-ți pare prea nedreaptă
Să-ți amintești că sunt cu tine.Chiar și-atunci când spun: “AȘTEAPTĂ”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 martie 2015 în DUMNEZEU