RSS

Pustnicul si icoana

07 Mar

Pentru ca să vedeţi câtă ură are diavolul pe sfintele icoane, să vă spun din Pateric ce i s-a întâmplat unui sfânt părinte: Acest cuvios părinte era bântuit zi şi noapte de duhul cel necurat al desfrânării. Deşi era în pustie, totuşi necuratul nu înceta a-i aduce gânduri urâte şi a-l ispiti în diferite feluri. După o vreme îndelungată se prezintă diavolul la el şi-i spune: „Vrei să nu mai fi ispitit, să nu mai ai gânduri urâte, să te las în pace? Vreau un lucru de la tine să faci: ia icoana aceea de pe perete şi arunc-o afară”. Pustnicul a fost pus într-o mare încurcătură, căci avea pe perete icoana Maicii Domnului la care se ruga şi pe care o cinstea după cuviinţă. El n-a vrut să dea icoana, dar s-a dus la un părinte duhovnic şi i-a spus cele ce i-a zis diavolul. Duhovnicul l-a povăţuit zicându-i să nu dea icoana afară din chilie chiar dacă ar cădea în păcatul desfrânării, că mai mare păcat este să se lepede de sfintele icoane, ca păcatul desfrânării. El a înţeles şi n-a dat icoana afară, din contră, s-a rugat cu mai multă credinţă, iar Maica Domnului l-a izbăvit de ispită. Iată deci că acei care s-au lepădat de icoane, de sfânta Cruce, cei care s-au lepădat de credinţă sunt mai ticăloşi decât desfrânaţii.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 Martie 2015 în DESFRÂNARE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: