RSS

14 februarie, o zi ca oricare alta

13 Feb

Cu Domnul este totul sau nimic. El e prea frumos şi bun ca să Îi dăm puţin. Cu dragostea la fel. Ori suntem gata să iubim în fiecare zi, ori nu mai iubim deloc. Nu putem fi la confluenţă, am fi doar calzi la suflet cu o iubire ieftină care se pierde uşor. Cu dragostea este cum e la Dumnezeu cu sfinţenia. La El, sfinţenia înseamnă procentual 100%. Cu 99% nu ajungem în cer.

Această matematică simplă se aplică şi la ceea ce facem. Dacă spunem persoanelor dragi că le iubim doar de 14 februarie sau de 8 martie şi în rest am fost nedemni în vorbe şi în fapte suntem nişte simpli ipocriţi. Dacă Dumnezeu ne-ar fi arătat că ne iubeşte doar o zi din an, nimeni n-ar mai fi fost în viaţă acum. N-avem nevoie de o zi specială în care să sărbătorim dragostea. Noi iubim în fiecare zi sau aşa ar trebui să facem. Nici de emoţii care să încurajeze sentimentele nu avem nevoie; ar însemna că sentimentele sunt inexistente sau alterate.

Dacă sărbătorim dragostea e dramatic. Iubirea adevarată nu se expune. Ea trebuie să fie constantă, curată şi intensă. Dragostea întodeauna e neobişnuită prin ea însăşi, prin frumuseţea ei. Dacă o sărbătoreşti o micşorezi, o perverteşti, o strici. Nu cu inimioare arăţi că iubeşti ci cu tine însuţi. Şi nu pe Facebook ca s-o vadă toată lumea. Dragostea este aparte, personală şi  nu se murdăreşte cu părerile celor care nu iubesc. Dacă luăm flori de 14 februarie sau 8 martie nu facem nimic neobişnuit. Nici chiar vânzătorul nu reacţionează. Dacă te duci şi cumperi în schimb flori de câteva ori în luna mai, până şi cel ce le vinde gândeşte că e ceva special la mijloc.

Nu în ultimul rând 14 februarie e import curat. O astfel de iubire vinde bine printre cei dornici de ieşit din comun. Îmbrăţişăm enorm superficialul şi ne uităm identitatea. Chiar ea, identitatea noastră ne vorbeşte despre dragoste. Dacă la alţii dragostea trece întâi prin stomac şi portofele, la noi dragostea a trecut întâi pe la Golgota. Să nu uităm, noi suntem creştini şi noi avem ce alţii vând. Am primit iubirea în dar de la Hristos. Iubim atât de mult că 14 februarie e doar o zi obişnuită din iarnă.

Alexandru F.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 13 Februarie 2015 în CASATORIE, DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: