RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2014

Un Craciun fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, dar un An Nou intr-un revelion fara sfarsit

† BARTOLOMEU ANANIA

        Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.

Fireşte, întâia şi marea bucurie e a copiilor. Moş Crăciun, pe cât de bătrân, pe atât de ispititor, surâde din desagă şi făgăduieşte la nesfârşit. Părinţii i se supun cu mare lepădare de sine şi-i mută sacul sub crengile bradului festiv, coalizaţi într-o universală şi superbă amăgire a vârstei de cristal.

În nici o altă sărbătoare, tradiţia nu e atât de strâns îngemănată cu izvorul ei religios. Mai înaintea icoanei rituale şi a slujbei liturgice, colinda cântă la fereastră şi-L vesteşte pe Dumnezeu-Pruncul. În credinţă şi datină, copiii sunt înaintemergătorii preoţilor şi, poate, cei mai autentici ambasadori ai veşnicului Betleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainică înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.

Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o avem noi, mulţi din cei de azi. Copleşiţi de atâta simţ al istoriei, suntem tot mai aplecaţi să observăm pe un Iisus al ei, care s-a născut cândva cu aproape două mii de ani în urmă, o dată pentru totdeauna, a cărui întrupare o celebrăm printr-o amintire liturgică şi, eventual, printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit.

Sărbătorile de iarnă sunt o superbă celebrare a purităţii. Naşterea Domnului din Preacurata Fecioară, prospeţimea      Anului Nou, apele sfinţite ale Bobotezei, îngerescul chip al Sfântului Ioan, colindele, datinile,  bradul de Crăciun, toate sunt menite să ne sustragă mizeriilor endemice şi să ne aducă aminte că, cel puţin două săptămâni din an, putem fi mai buni la inimă, mai frumoşi în gândire şi mai curaţi la suflet.

Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă,  un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales,  un An Nou într-un revelion perpetuu, fără sfârşit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice şi aburi etilici. Nimic alarmant, dacă o astfel de petrecere în lanţ nu  s-ar contura ca mod de viaţă al multora din tinerii noştri de azi, fără nici o apărare legiuită într-un mediu din ce în ce mai  agresiv şi mai dizolvant.

Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent  împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă  gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.

Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind  anormalitatea drept normalitate,  în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. Aceasta, însă, nu exclude neputinţa de a înţelege libertatea în sensul ei profund şi adevărat. Cum am înţeles-o noi?

Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulaţie rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din staţiile de autobuz, libertatea de a fi dezmăţaţi, libertatea televiziunii de a afişa neruşinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia şi asasinatul moral, libertatea copilului de a-şi sfida părinţii, libertatea mamei de a-şi ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinţi anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a-şi ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a înstrăina bunuri culturale şi de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea …    Nu este liber cel care poate să facă şi să spună ce vrea, ci este liber cel care spune şi face ceea ce trebuie şi ceea ce este cuviincios.

Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe  micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ.   Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.

Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i  uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.

Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie. Un gând bun, şi copiii noştri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sărbători. La mulţi ani!

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 24 Decembrie 2014 în CRACIUN

 

Si daca …

Și dacă oamenii te dezamăgesc ori te trădează, iartă-i și acceptă-i așa cum sunt. Și dacă greșelile lor ți se par de neiertat, uită-te în sufletul tău și abia apoi decide. Și dacă zilele ce vin ți se par grele, triste și cenușii, privește în jurul tău și mai apoi suspină, dar nu înainte de a vedea frumusețea ce te înconjoară. Și dacă nimic nu îți iese așa cum ți-ai dorit, înainte de a-ți pierde încrederea și speranța luptă cu pasiune și dăruire pentru ceea ce îți dorești. Nu poți renunța înainte de a încerca măcar. Și dacă totul îți pare lipsit de sens iar tu te simți apatic și plictisit, înarmează-te cu visuri, cu dorințe, cu obiective. Este și normal să te simți uitat dacă nu știi pentru ce trăiești. Și dacă simți că nu ești iubit și înțeles ridică-ți privirea spre cer și mai gândește-te odată. Și dacă vreodată te vei mai simți încercat, răpus sau chinuit de gânduri negre înalță o rugăciune și lasă-te cuprins de pacea binefăcătoare a Domnului. Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei.

Anastasia

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Decembrie 2014 în SFATURI

 

La prima vama sunt opriti clevetitorii

Aşa după cum ştiţi la prima vamă sunt opriţi clevetitorii şi toţi vorbitorii de rău, ascultaţi acum din Vieţile sfinţilor despre Sf. Cristina fecioara. Această sfântă a murit la 32 de ani, după o viaţă plină de sfinţenie. Când a fost adusă în biserică, ca să i se facă slujba înmormântării, a fost aşezată într-un coşciug deschis şi un mare număr de credincioşi se rugau pentru sufletul ei, aşa cum este obiceiul la înmormântare. În timpul cântării « Cu sfinţii odihneşte, Hristoase… », moarta se ridică din sicriu şi zbură ca o pasăre spre tavanul bisericii, aşezându-se pe un baldachin. Văzând aceasta, lumea a fugit de frică afară, rămânând lângă coşciug numai o soră a ei, mai mare, şi preotul. Aceştia au rugat-o pe sfânta Cristina să coboare. Ea ascultă glasul preotului, coborî ca un fulg de zăpadă şi, împreună cu sora ei, se duse acasă, unde povesti la toată lumea care se adunase acolo următoarele:

«Când se despărţi sufletul meu de trup, fusei înconjurată de o mulţime de îngeri care mă duseră într-un loc întunecos şi groaznic. Era acolo mulţime de suflete în chinuri şi suferinţă pe care nici o limbă de om nu le poate descrie cu amănuntul. Pentru cei ce sufereau m-a cuprins mare milă, mai ales când am văzut unele femei de la noi din sat care muriseră de curând şi care în viaţă erau foarte glumeţe, râzătoare, bârfitoare şi clevetitoare.  Văzându-le în ce stare de plâns se află, am întrebat ce loc este acesta şi mi s-a spus că este iadul. Sufletele acelea erau chinuite de demoni în felul următor: pe unele pe agăţau de limbi în nişte cârlige, ca pe vite la măcelărie, la altele le turnau spurcăciuni în gură, la altele smoală fierbinte şi fel de fel de chinuri grozave. Umblau printre ei şerpi mari, se încolăceau pe ei şi-i strângeau foarte tare, încât răcneau ca vitele la abator, iar pe gură, din nas şi pe urechi le ieşeau viermi.

Nu am mai putut suferi să văd acele chinuri îngrozitoare şi am fost dusă imediat înaintea tronului ceresc. Aici am fost întrebată dacă mi-a fost milă de sufletele acelea din iad. Eu am spus cu lacrimi că mi-a fost tare milă şi mi s-a spus că mila aceea a fost de la Dumnezeu ca, venind eu în lume, iarăşi să mărturisesc şi să spun că acolo, în iad, cele mai multe suflete se chinuiesc din cauza limbii neînfrânate.”

Această sfântă a mai trăit 42 de ani printre păcătoşi, aici, pe pământ, şi cu lacrimi îi învăţa pe toţi şi îi sfătuia să se lase de bârfire, de clevetire şi de tot felul de păcate. Ziua îi învăţa, iar noaptea fugea spre păduri, în locuri sălbatice, să se roage şi să plângă pentru ei. Mulţi martori oculari au fost cuprinşi de frică, s-au convertit şi şi-au schimbat viaţa. Unii s-au retras prin mânăstiri şi s-au călugărit, iar alte fete tinere şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu păzindu-şi fecioria şi limba de la clevetiri şi bârfiri.

 
Un comentariu

Scris de pe 22 Decembrie 2014 în CLEVETIRE

 

Despre lux si sulemeniri

Tu, femeie de ocara,
Si cu mintea ta usoara
Pentru ce tu te vopsesti
Si te tot sulemenesti?

Parul tau ti l-ai taiat
Si arati ca un baiat
Pantaloni ai pe picioare
Nu te rusinezi tu oare?

Fusta tu o ai scurtat
Unghii mari tu ti-ai lasat
Burta ta nu o acoperi
Capul insa ti-l descoperi?

Ti-ai luat pantofi de lux
CU tocurile ca un fus
Si pe fata te-ai fardat
Cu multa pudra te-ai dat

Te-ai facut o jucarie
A diabolilor pravalie
Unde toate se falesc
Din cele ce amagesc

Care-nseala pe barbati
Si-aduna pe desfranati
Pe tine sa te priveasca
Si cu tine sa curveasca.

Sufletul ti-ai chinuit
Si buzele ti-ai vopsit
Umbli cu picioare goale
Cu pantofi si cu sandale

La gat tu ti-ai pus zorzoane
Si in par niste piroane
Niste bolduri ascutite
In par stau urat varate

In urechi ti-ai pus cercei
Parca-s niste clopotei
Ce se clatina-n vazduh
Ca varful vara la stuf

Te-ai facut cursa satanei
Care prinde toti golanii.
O, femeie dezmatata,
Mandra si destrabalata!

 

Pentru ce tu te vopsesti
Si cu creion te-nnegresti
Sprancenele le jumulesti
SI unghiile le vopsesti?

Te-ai facut un idol viu
Prea straniu si prea pustiu
De Hristos te-ai desparit
Si de diavol te-ai lipit.

Tu muncesti mereu cu zor
Banii dai la coafor
Ca sa te ferchezuiesti
Si mereu sa te vopsesti

Ca sa te arati frumoasa
Cu vopseaua cea aleasa
Dar frumusetea de vopsea
Nu stii ca nu e a ta?

Caci nu e decat spoiala
Si cu apa ea se spala
Si dupa vopsea prea multa
Ai ramas mult mai urata.

Te-ai mascat si te-ai vopsit
Dar nimic n-ai folosit
Ca masca ta a cazut
Si-ai ramas lucru urat.

Tu acum dai cu parfum
Ca sa mirosesti pe drum.
Dar nu stii ca vei muri
Si-n pamant vei putrezi?

Si-atunci frumusetea ta
Viermii o vor si manca
Sau n-ai auzit tu oare
Ca in iad e grea putoare?

Si atata e de grea
De nu o poti cugeta
Nimenea nu poate spune
Putoarea din acea lume

Unde ai a te munci
De nu te vei pocai
Si de ea nu vei scapa
De nu ma vei asculta

Lasa acum al tau parfum
Cat mai esti inca pe drum
Ca vei ajunge la grea putoare
Vesnica, necrutatoare.

Pr Cleopa

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 22 Decembrie 2014 în FEMEIA

 

Satul de prea mult bine ?

Pentru tine, plânsul copilului reprezintă o bătaie de cap; pentru cei ce nu pot avea copii, e o binecuvântare.
Pentru tine, 300 de lei nu reprezintă nimic; pentru altcineva, e un salariu pe o lună. Sau pensia.
Pentru tine, mersul pe jos e un chin; pentru alții, e o binecuvântare.
Pentru tine, o haină purtată mai mult de o lună se numește demodată; pentru alții, reprezintă costumația pentru toate anotimpurile și ocaziile.
Pentru tine, baraca de afară înseamnă un bordei; pentru altcineva, reprezintă casa unde locuiește.
Pentru tine, căldura soarelui e dogoritoare; pentru alții, e o bucurie.
Pentru tine, pâinea reprezintă o masă ieftină și sărăcăcioasă; pentru alții, e mâncarea de toate zilele.
Pentru tine, soneria telefonului e stresantă; pentru altul, e o bucurie.
Pentru tine, învățatul reprezintă un lucru inutil; pentru alții reprezintă o șansă.
Pentru tine, activitățile zilnice au devenit banale și plictisitoare; pentru alții, reprezintă bucurii de fiecare zi.
Pentru tine, viața e un stres; pentru alții, zilele sunt numărate…

Elena J.

 
4 comentarii

Scris de pe 18 Decembrie 2014 în ELENA J.

 

Despre desfranare

Nu apăraţi desfrânarea că nu are nicio apărare. Ea nu întreţine, ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre soţi şi duce la ură şi răzbunare, ca orice păcat. Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa? Iată lămuriri: O căsătorie creştină nu este cu putinţă decât între creştini convinşi. Tot ce este sănătos în părinţi înclină spre Dumnezeu, iar tot ce este păcătos sau bolnav înclină spre începătorul răutăţii iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice.

Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva este înafara credinţei creştine dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţă curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie continuă, neîntreruptă.

Deci: „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului (Efeseni 5, 22-24; 1 Corinteni 11, 3), dar când capul lui este păcatul şi “dumnezeul lui e stomacul”, nu are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos e mort, iar sfatul morţilor duce sigur la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să nu aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

Pr. Arsenie Boca

 
Un comentariu

Scris de pe 18 Decembrie 2014 în DESFRÂNARE

 

Cocosatul

Într-un sătuc de munte trăia un om cocoşat care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată privi în sus, spre cer. Să poată vedea cerurile – locuinţa lui Dumnezeu, să poată admira stelele, luna şi soarele – creaţia lui Dumnezeu. Însă din păcate el putea privi doar în jos, în pământ. Până într-o noapte când se întâmplă cu el o minune: întorcându-se acasă, cam pe la miezul nopţii, trebuia să treacă prin cimitirul satului. Deodată în faţa lui apăru un înger care-l întrebă :
— Ce duci în spate omule?
— Neputinţa mea de a privi spre cer – o cocoaşă, oftă omul cu tristeţe.
— Dă-o încoace şi priveşte spre cer! – porunci îngerul întinzând mâna după cocoaşa omului, astfel că acesta se întoarse acasă drept ca o lumânare.
A doua zi întreg satul vorbea, mirându-se despre ce i s-a întâmplat omului cocoşat.
Auzind de cele întâmplate, un om care era şchiop din naştere, şi care-şi dorea mai mult ca orice pe lume să poată alerga după plăcerile nebune ale acestei lumi, să poată dansa şi mai ales să poată ţine pasul alături de tovarăşii săi, se duse şi el la miezul nopţii în cimitir cu speranţa că da de-l va întâlni pe înger, şi culmea când se făcu miezul nopţii în faţă-i apăru îngerul, care-l întrebă:
— Ce duci în spate omule?
— În spate nu duc nimic, eu sunt şchiop şi te-aş ruga foarte mult dacă ai vrea să mă vindeci de neputinţa mea, ca să pot merge şi eu la dans şi pe la chefuri alături de prietenii mei!
— Şi în spate zici că nu duci nimic? – se miră îngerul.
— Nu! – răspunse hotărât omul şchiop.
— Atunci ţine cocoaşa aceasta! – spuse îngerul, şi îi puse omului şchiop în spate o cocoaşă, încât acesta se întoarse acasă şi cocoşat pe deasupra.

 
Un comentariu

Scris de pe 18 Decembrie 2014 în SUFERINŢA