RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2014

Omul pe ban sau banul pe om ?

În concepţia societăţii actuale, valoarea omului este dată de mulţimea lucrurilor deţinute, de mărimea patrimoniului în care sunt cuprinse, obligatoriu, şi câteva suflete. Inteligenţa şi înţelepciunea se rezumă la capacitatea omului de a obţine profit, indiferent de metodele abordate. Mai pe scurt, cu cât eşti mai bogat, cu atât eşti mai deştept.

Banii îţi oferă un plus de notorietate, un mod de a induce teamă şi un punct de respect – dar, în faţa căror oameni? În faţa acelora care au scara valorilor inversată, doar atât. Banul poate cumpăra suflete, dar nu orice suflet, ci doar pe acela fără de Dumnezeu. El poate umili, controla, cumpăra oameni, dar nu pe aceia al căror Împărat le este Hristos.

Omul contemporan, angrenat în realitatea materială, prins fiind în sfera îngustă şi limitată a raţiunii pământeşti îşi găseşte repede iubirea. Ulterior va vedea că este o iubire pătimaşă şi distrugătoare – care transformă scopul vieţii într-unul eronat şi iluzoriu, ce îl va duce pe culmile nefericirii. Dorind să îl atingă, va fi dispus să folosească orice mijloc sau metodă, indiferent de consecinţe. Plecând în grabă pe principii greşite, omul se transformă într-un animal sălbatic de pradă, flămând şi gata de vânătoare. Acest „animal de pradă” este cel mai rău din câte vieţuitoare trăiesc pe pământ, deoarece niciodată nu ajunge la saturaţie – indiferent cât de mult este hrănit.

Mai simple şi mai clare decât spusele edificatorii ale marelui Dostoievski nu am auzit: „Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau neîndreptăţirea altuia”. Altfel, va rezulta snobismul, opulenţa, grandomania şi lăcomia nejustificate, fără formă, fond şi nefundamentate. Acestea sunt doar câteva simptome vizibile ale omului modern, des întâlnite în actuala societate. „Frustrări vopsite-n lux” sau primele simptome ale unei boli cronice ale sufletului.

„Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă?” (Înţeleptul Isus Sirah) Bolile devin „virtuţile” pe care omul contemporan le etalează sigur, cu o atitudine superioară şi cu o aroganţă abundentă, respirând un alt aer şi gravitând în egocentrismul lui excesiv, nemaiputând să îşi vadă reala condiţie. Dar, totul se întâmplă în percepţiile lui şi a celor care au ca etalon banul. Din exterior, se observă cu uşurinţă cine pe cine deţine: omul pe ban sau banul pe om?!

„Boala secolului este lăcomia”, spune o doamnă doctor. De la ea se trag multe boli trupeşti, pe care le găsim menționate în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur: „Cine este mai nenorocit ca omul lacom, care este topit de griji şi de frică (…), atunci când câştigă nu se bucură, pentru că vrea mai mult (…), nu are prieteni, decât pe cei de la care câştigă (…). îi urăşte pe săraci pentru că îi cer ajutorul şi pe cei bogaţi îi invidiază pentru că râvneşte la bogăţiile lor (…) Pe toate le văd ca pe bani, pe toate le măsoară în bani”.

Realitatea este cu totul alta. Valoarea omului nu este dată de bogăţie, ci o conferă principiile pe care merge, neclintit de schimbul valutar, demnitatea care este mai presus de interesele financiare, ajutorul smerit pe care îl oferă dezinteresat, trudirea la înmulţirea talanţilor, chiar dacă nu aduc profit economic, întărirea virtuţilor fără a calcula costul de oportunitate.

O vorbă bună spusă într-un moment de declin, o îndrumare într-o situaţie critică, un îndemn ferm pentru întoarcerea din rătăcire, o mână întinsă pentru a salva de la înec, din valurile tulburi ale vieţii un sărman suflet, un strigăt puternic care schimbă direcţia de mers a unui „orb” ce se îndreaptă spre prăpastie, oricare dintre acestea valorează mai mult decât jumătate din averea celui mai bogat om de pe pământ.

Dacă maximizezi şi accentuezi aceste valori sufleteşti, vei obţine mult mai mult decât orice bogăţie pământească. Îl vei dobândi pe Domnul Iisus Hristos la tine în suflet! Fericirea oferită de găzduirea Lui înlăuntrul nostru nu poate fi măsurată de logică. Doar prin Hristos poţi găsi Calea, Adevărul şi Viaţa! „Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi să aibă belşug” (Sfântul Apostol Ioan 10, 10)

Daniel Bouhar,  doxologia.ro

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 22 noiembrie 2014 în BANI

 

Doar femeia poate fi

Mai regina decat floarea,
Doar femeia poate fi,
Mai adanca decat marea
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca destinul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decat viata,
Doar femeia poate fi.
Mai desteapta ca povata,
Doar femeia poate fi.

Mai cumite ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Mai aproape decat dorul,
Doar femeia poate fi.
Mai de soapta ca izvorul,
Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primavara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai de taina ca misterul,
Doar femeia poate fi.
Si mai tare decat fierul,
Doar femeia poate fi.

Mai barbat ca barbatul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca oftatul,
Doar femeia poate fi.

Dumitru Matchovschi

 
Un comentariu

Scris de pe 22 noiembrie 2014 în FEMEIA

 

Despre recunostinta

Într-un sat sărman trăia o mamă văduvă şi avea un singur fiu. Acesta a căzut în păcatul furtului. Într-o zi a furat nişte păsări şi în vremea aceea furtul era aspru condamnat, cu mulţi ani de închisoare. Fiind prins şi condamnat la închisoare, mama avea dreptul să plătească o sumă de bani ca să fie eliberat. Biata bătrână neavând cu ce plăti, muncea din zi şi până-n noapte diferite munci grele, ca să-şi câştige bani sş-şi poată elibera feciorul de la închisoare. Ce nu face o mamă pentru copilul ei!? Plângea, şi cu lacrimi şiroaie pe obraz muncea pe la toţi străinii, ca să câştige bani. După ce a plătit datoria, băiatul a scăpat de la închisoare. Când a venit acasă şi a văzut-o pe mama lui cu lacrimi în ochi, i-a sărutat mâinile. Când priveşte mai bine la mâinile mamei, le vede jupuite, cu bătături şi zgârieturi, căci amândouă mâinile erau pline de răni sângerânde.

Băiatul se îngrozi şi cu lacrimi în ochi o întrebă: „Ce e cu mâinile tale, scumpa mea mamă, de ce sunt aşa de rănite?” Iar mama răspunse: „Mâinile acestea, băiatul mamei, au muncit din zi până-n noapte, să strângă bănişorii pe care i-am plătit ca să fii salvat tu de la închisoare!” Atunci băiatul, cu multă căinţă, a căzut în genunchi şi cu lacrimi şiroind pe obraz plângea, iar cu mâinile lui mângâia mâinile mamei, rănite pentru nebunia şi păcatul lui, şi zicea: „O, scumpa mea mamă, de acum nu voi mai greşi şi voi fi un copil ascultător şi recunoscător până la moarte!”.

Asemenea acestor mâini sunt mâinile sângerânde, rănite de piroane ale Scumpului nostru Mântuitor, Iisus Hristos, care au fost străpunse pentru păcatele noastre, pentru nebunia noastră, pentru ca să ne salveze de la închisoare, căci eram condamnaţi pe veci în temniţele iadului. Să facem şi noi cum a făcut copilul acestei mame. Să îngenunchem în faţa Crucii lui Iisus şi cu lacrimi să-l rugăm să ne ierte păcatele noastre.

 
2 comentarii

Scris de pe 18 noiembrie 2014 în NECREDINTA

 

Despre rabdare

Îmi amintesc de o bună credincioasă, o creştină, care nu lipsea de la biserică: „Eu nu vreau să lipsesc de la biserică, în nici o duminică ! Ştiu că duminica e ziua lui Dumnezeu şi eu vreau să o petrec în casa lui Dumnezeu!” ; şi venea în sfânta biserică mereu. Bărbatul o tot certa; ceartă azi, ceartă mâine, iar într-o zi îi zise: „Măi, femeie, uite ce e! Dacă nu ţi-oi tăia mâinile de la coate , când vei veni odată de la biserică!… Am să-ţi tai mâinile de la coate!”. Ea a tăcut din gură şi şi-a văzut de drum. „Eu mă duc la Dumnezeu, eu mă rog la Dumnezeu, eu mă duc la casa Lui şi vreau să-L ascult pe El, nu pe tine! Pe tine te ascult acolo unde e de ascultat , dar nu aici!”.

A răbdat biata femeie şi într-o bună zi, când venea de la biserică şi a intrat pe străduţa ei – e fapt adevărat, petrecut aici în Bucureşti – i-au ieşi vecinele înainte şi au întrebat-o: „Ce face domnul Gheorghe? Cum se mai simte?”. „Ce să se simtă… cum?”, „Păi de unde vii?”. „Eu vin de la biserică.” „Păi nu ştii nimic?!”. „Nu ştiu !”. Explodase butelia şi i- rupt mâinile , i le-a tăiat de la coate, aşa cum i-a zis el femeii lui, căci o aştepta cu cuţitul să-i taie mâinile de la coate. Atunci s-a mirat şi s-a închinat: „Doamne, mari sunt minunile Tale!”. De acum plângea el şi-i spunea: „Ce să fac, păcătosul de mine?! Acum te rog să mă ierţi, să mă ţii aşa, că depinde de tine, de ţi s-o urî cu mine; să mă ierţi, că am greşit, am păcătuit!”

Sunt multe minuni pe care Dumnezeu le face ca să arate şi altora Adevărul! Toţi cei ce dispreţuiesc  şi se poartă cu nepăsare fată de Cuvântul lui Dumnezeu şi de chemările lui, vor cunoaşte în ziua judecăţii pe Cel Care are în gura Lui  sabia ascuţită cu două tăişuri, pe Fiul lui Dumnezeu, Care-i va osândi pe veci atunci, pe cei necredincioşi şi potrivnici.

 
Un comentariu

Scris de pe 18 noiembrie 2014 în LUPTA

 

Pantecele gras, nu naste minte subtire

Niciun ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți. Între nevoințe – metanii, privegheri și celalte rele pătimiri – se află și postul. „Pântecele gras nu naște minte subțire”. Eu știu asta de la Părinți. Toate cărțile patristice vorbesc despre post. Părinții stăruie să nu ne hrănim cu mâncăruri greu digerabile sau grase, căci ele fac rău și trupului dar și sufletului. Ei spun că oița mănâncă numai ierburile pământului și este atât de liniștită. Ați văzut cum zic, „ca o oaie”. În vreme ce câinele, pisica și toate celelalte carnivore sunt animale sălbatice. Carnea face rău omului. Fac bine ierburile, fructele, și așa mai departe. Pentru aceasta Părinții vorbesc despre post și osândesc multa mâncare și plăcerea pe care o simte cineva din mâncărurile cele bogate. Să fie mai simple mâncărurile noastre. Să nu ne îngrijim așa de mult de ele. Nu mâncarea, nu traiul bun asigură sănătatea, ci viața sfântă, viața lui Hristos. Cunosc nevoitori care posteau mult și nu au avut nicio boală. Nimeni nu s-a îmbolnăvit din pricina postului. Mai mult se îmbolnăvesc cei ce se hrănesc cu cărnuri și ouă și lapte, decât cei cu un regim frugal. S-a observat asta. Chiar și știința medicală spune asta acum. Postitorii postesc și nu pățesc nimic, nu numai că nu pățesc, dar se și vindecă de boli. Însă, ca să le faceți pe acestea, trebuie să aveți credință. Altfel vă ia amețeala. Postul ține și de credință. Nu vă face rău postul, atunci când vă digerați bine mâncarea. Nevoitorii transformă aerul în albumină și nu sunt afectați de post. Când aveți dragoste de cele dumnezeiești, puteți posti cu multă mulțumire și toate sunt ușoare; altfel par un munte. Cei ce și-au dăruit inima lui Hristos și spun rugăciunea cu iubire fierbinte au devenit stăpâni și au biruit lăcomia pântecelui și neînfrânarea. Există astăzi mulții oameni care nu pot posti nici măcar o zi, iar acum trăiesc cu regim vegetarian nu din motive de credință, ci pur și simplu pentru că socotesc că le face bine la sănătate. Dar trebuie să crezi că nu vei păți nimic dacă nu mănânci carne. Bineînțeles, atunci când omul este bolnav, nu-i un păcat să mănânce și mâncăruri care nu sunt de post, spre întărirea organismului…

Părintele Porfirie

 
Un comentariu

Scris de pe 18 noiembrie 2014 în POST

 

Minunile false – Natura energiilor prin care se lucreaza faradelegea

Pe lângă multe lucruri care în ultimul timp au intervenit în viaţa noastră cu o anumită insistenţă, sunt şi practicile oculte, cu mulţimea lor de varietăţi şi ramificaţii. Puterea demonică prin mijlocitorii ei – o mulţime de vrăjitori, ghicitori, astrologi, prezicători, magi, care pretind a cunoaşte ceea ce este necunoscut în om şi în natură – îşi fac munca lor neagră de înrobire a sufletului uman. Aceste practici erau cunoscute în antichitate la toate popoarele, însă au fost interzise încă în Legea Veche ca fiind contrare credinţei date de Dumnezeu: „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev. 19, 31). „Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitori, ca să se desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui” (Lev. 20, 6). Odată cu scurgerea timpului au apărut mai multe varietăţi ale ocultismului care, ca şi în vechime, apelează la forţele întunericului. În zilele noastre poţi întâlni cu nemiluita anunţuri în presă, la radio, la televizor, prin care un mare număr de aşa-numiţi extrasenzori şi bioterapeuţi îşi propun serviciile în tratarea multor boli prin, cum zic ei, metode netradiţionale. Ei se declară academicieni, profesori, magiştri, cei mai înverşunaţi numindu-se chiar generali de onoare ai asistenţei medicale, excelenţi etc. Şi, spre regret, multă lume rătăcită li se adresează după ajutor. Extrasenzorii sunt vrăjitori Cine sunt, totuşi, extrasenzorii? Răspunsul îl aflăm chiar de la unul din ei –extrasenzorul A. Babici: „Ca şi în poveste, în viaţă există diferite fenomene extrasenzoriale, provocate de aşa-numitele forţe energetice negre şi albe. Destinaţia primelor este să le facă oamenilor rău. Celelalte forţe – le vom numi deocamdată purtătoare de energii vitale, adică celelalte – sunt capabile să neutralizeze răul forţelor negre. Pe purtătorii forţelor negre, încă în timpurile vechi, strămoşii noştri îi numeau vrăjitori. Purtătorii forţelor energetice, capabile să lupte cu cele rele, sunt numiţi astăzi extrasenzori”. În cartea sa „Diagnostica Karmei”, G. Lazarev recunoaşte că şi-a început cariera fiind vrăjitor, mai apoi extrasenzor, iar mai târziu şi-a alcătuit un sistem propriu de diagnosticare şi tratare pe baza Karmei omului (în sistemul filosofic brahmanic, Karma desemnează o lege universală în virtutea căreia soarta oamenilor ar fi determinată de acţiunile lor din încarnările anterioare). Dar câteodată foloseşte şi acum metodele magiei. Din cele expuse se cere făcută concluzia că extrasenzorii sunt vrăjitori sau purtători de magie albă. Însă magia, fie albă spre a face bine, fie neagră spre a face rău sau verde – spre tămăduire – rămâne totuşi magie. Prin exerciţiile extrasenzorilor se acţionează asupra psihicului omenesc şi se influenţează voinţa pacientului. Şi chiar atunci când la prima vedere aceste acţiuni pot părea binefăcătoare, întru însănătoşirea omului, aceasta se întâmplă apelând la metodele oculte de altădată. Calităţile supranaturale (paranormale) pe care le poate poseda, într-o anumită măsură, fiecare om, extrasenzorii şi le dezvoltă prin anumite antrenamente sau le obţin recurgând la forţele întunericului. Principala metodă aplicată de ei este hipnoza, prin aceasta impunându-i-se hipnotizantului o voinţă străină în gândire şi comportare sau un „program codificat”. În timpul hipnozei, a meditaţiei sau codificării subconştientul înregistrează tot ceea ce i se insuflă. Extrasenzorii şi bioterapeuţii practică „transplantarea” organelor omeneşti Dacă ne vom referi la rezultatul „vindecării”, uneori, prin insuflare, la prima vedere, s-ar părea că pacientul e vindecat, dar această stare este aparentă şi tempo-rară, deoarece dispar numai simptomele bolii, prin „concentrarea” energiei vitale a pacientului de la organele sănătoase la cele bolnave. Ca rezultat, urmările sunt periculoase şi pentru organele care erau sănătoase. Sf. Ioan Gură de Aur referindu-se la cei ce aleargă ca să se tămăduiască prin slujitorii puterii demonice, zice: „Diavolii nu au reuşit să vindece nici măcar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele pe care le-au dat Dumnezeu prin Moise în Egipt (Ieşirea 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista de durerea trupului tău? Diavolii se silesc să te scoată pe tine din Împărăţia Cerurilor şi deci cum te vor izbăvi pe tine de boli? Deci nu te amăgi creştine, că niciodată lupul nu se va face oaie, nici diavolul nu se va face doctor. Că mai lesne este ca focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine”. În mod clandestin, extrasenzorii şi bioterapeuţii cu o pregătire mai „înaltă” practică, după afirmaţiile lor, transplantarea organelor omeneşti. Pentru o sumă impunătoare se găseşte un „donator” de la care se „transplantează” biocâmpul organismului necesar, se ţine câteva zile în spaţiul astral, pentru a rupe vechile legături energetice cu organele donatorului. După tratament, pacientul se simte „bine”. Însă pentru donator urmările sunt tragice. Fiind urmărit de senzaţia putrezirii de viu şi obsedat de urmările morţii, descompunerii, se alege cu o moarte prematură. Cea mai neascunsă şarlatanie este aşa-numita astrologie medicală, conform căreia toate bolile nu sunt cauzate de ecologie, nu de infecţie, ereditate, traume, sau inflamaţii, ci de poziţia stelelor în momentul naşterii. Dacă e să reieşim din acest postulat, atunci în secţiile de urologie ar trebui să se afle pacienţi născuţi într-o lună, în cele de boli interne – în altă lună, în secţia de chirurgie – născuţi în luna a treia etc., însă toţi oamenii care apelează la medic se nasc în zile diferite şi nu se observă nici o legitate. Cu toate că unii extrasenzori folosesc simbolul creştinesc, ei nu au nimic comun cu creştinismul Prin anii ’80 ai secolului trecut se scria foarte pompos în presă despre psihochirurgii filipinezi care efectuau operaţii fără intervenţia chirurgicală (fizică). Cu toate că ei folosesc simbolul creştinesc, făcând chiar şi „rugăciune” înainte de operaţii, nu au nimic comun cu creştinismul. Rugăciunile rostite sunt departe de cele creştine şi se folosesc ca o cheie sau ca un descântec magic pentru chemarea puterii astrale, adică a întunericului. O astfel de îmbinare făţişă şi ruşinoasă putem întâlni şi la unii extrasenzori şi bioterapeuţi care afirmă că, „făcând fapte bune, slujesc lui Dumnezeu”. Prin autoritatea Ortodoxiei, printr-o ignoranţă spirituală şi o nepăsare a oamenilor, parazitează o mulţime de vindecători, scoţând spre văzul tuturor atribute ale credinţei ortodoxe. Sub ascunzişul crucii, icoanei, rugăciunilor, extrasenzorii „ortodocşi” îşi realizează menirea – de a înrobi sufletele oamenilor prin puterea întunericului. Această minţire rămâne neobservată numai de cei cu credinţă slabă, care tind, fără a-şi curăţi sufletul prin pocăinţă, să se izbăvească de bolile trupeşti, adesea neobservându-le pe cele sufleteşti. Icoanele din biserică sunt pentru extrasenzori canale conducătoare ale „energiei cosmice”   Extrasenzorii şi bioterapeuţii afirmă că una din puterile de „acumulare” ale energiei sunt icoanele din Biserică, pe care ei le consideră drept „canale conducă-toare ale energiei cosmice”. Nu în zadar ei adesea îndeamnă pacienţii să plece la mai multe biserici spre a se ruga, ca mai apoi să le „răpească” energia acumulată. Dar ce poate fi comun între creştinism şi practicile oculte? Sf. Apostol Pavel ne învaţă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Cor. 6, 14-15). Cei care se adresează vinde- cătorilor oculţi, mai ales când ei activează sub „acoperirea” Ortodoxiei, nu-şi dau seama căror puteri slujesc. Aceştia astfel se îndepărtează şi se leapădă de Dumne-zeu. Se distruge individualitatea omului, paralizându-i voinţa şi impunându-i-se un mod de gândire străin. Astfel, el devine biorobot şi extrasenzorul îl omoară pe Dumnezeul din el, Cel care l-a zidit pe om după chipul şi asemănarea Sa, înzestrându-l cu raţiune şi gândire liberă. Tendinţa făţişă a extrasenzorilor de a face „bine” are drept scop distrugerea divinului din om   Nu este întâmplătoare probabil, nici apariţia ocultiştilor de diferite ranguri din Moldova, Ucraina şi Rusia, în vara anului 2000, la adunarea de pe Muntele Şerpilor din apropierea mănăstirii Ţâpova, pentru a beneficia, după spusele lor,de energia lunii pline. Acel loc, după cercetările arheologice, s-ar socoti un vechi centru sacramental dacic, unde cei sosiţi practicau ritualuri, „invocând” duhurile străbunilor. Acest loc a fost ales, probabil, şi din motivul existenţei, în apropiere, a lăcaşului sfânt. Tendinţa făţişă a extrasenzorilor ş bioterapeuţilor de a face „bine” are acelaşi scop final cu întreaga mişcare New Age, din care şi fac parte, de a distruge divinul din om, spre a construi o punte de la om la supraom, egal cu Divinitatea. Această tendinţă de răzvrătire împotriva Creatorului lor au avut-o şi îngerii mândriei, fiind izgoniţi din Împărăţia lui Dumnezeu. Căci spune Mântuitorul: „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu celui din ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne oare nu în numele Tău am proorocit şi în numele Tău am scos demonii, şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?” Şi atunci voi mărturisi lor: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea” (Mt. 7, 21-23). „Nu apelaţi de bunăvoie la vrăjitori chiar fiind ademeniţi de alţii” Pentru a nu cădea în aceste legături e nevoie să ne ferim şi să ne apărăm de acţiunea tuturor forţelor oculte. Să nu apelăm la extrasenzori, vrăjitori şi magi, să ferim de ei şi pe apropiaţii noştri. Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Nu apelaţi de bunăvoie la vrăjitori chiar fiind ademeniţi de alţii. Dacă veţi cădea pradă vrăjitoriei, veţi fi nedemni de bunăvoinţa lui Dumnezeu şi prin aceasta vă gătiţi numeroase necazuri”. Să nu uităm că în extrasenzorică, ca şi în alte învăţături oculte, omul se ciocneşte cu lumea întunericului, dar contactul cu ea este fatal atât pentru suflet cât şi pentru trup.

Moldova Ortodoxă, Protoiereu Ioan Lisnic

 
Un comentariu

Scris de pe 18 noiembrie 2014 în N. D. WALSCH, NEW AGE

 

Pacatele ascunse la spovedanie

Ascultaţi ce a văzut ucenicul unui duhovnic de la o mănăstire când a venit o femeie să se spovedească. Această femeie se mai spovedise şi la alţi duhovnici, dar la nici unul nu îndrăznea, de ruşine, să spună un păcat mare pe care-l avea. Venind şi la duhovnicul acestei mănăstiri, în momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fără să vrea spre locul unde spovedea duhovnicul şi a observat că femeia care se spovedea sta cu gura deschisă, iar din aceasta voia să iasă un şarpe mare. Ieşea puţin, apoi se trăgea înapoi, iar jos în faţa ei era o grămadă de şerpi mai mici. Pe când preotul duhovnic îi da dezlegare, a văzut ucenicul cum şarpele cel mare s-a tras înapoi; atunci şi ceilalţi şerpi de jos au intrat unul câte unul pe gura femeii înapoi. După ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a văzut, iar acesta l-a trimis după ea ca s-o întoarcă. Ducându-se, ucenicul a găsit-o pe drum moartă. Iată deci că prin acest păcat al minciunii faţă de Dumnezeu şi-a primit pedeapsa pierzându-se şi vremelnic şi veşnic.

 
Un comentariu

Scris de pe 12 noiembrie 2014 în SPOVEDANIE