RSS

Arhivele lunare: octombrie 2014

Cum sfarsesc cei care joaca si danseaza pe la petreceri

O doamnă îmbrăcată în doliu, slăbită şi suferindă, povestea unui preot durerea ei de mamă. Avusese o singură fată care-i murise în urma unei răceli de la un bal. După ce a îngropat-o, timp de două săptămâni mama moartei era îngrozită de un vis înspăimântător, căci se scula totdeauna tremurând din somn şi nu mai putea dormi cu nici un chip. După ce se duse la doctor, acesta îi dădu nişte pastile de dormit, însă fără nici un folos, căci visul acela îngrozitor pe care îl avea în fiecare noapte o chinuia mai rău, fiindcă nu putea nici să se mai trezească din somn din cauza pastilelor.
Ea venise la preot, să-i citească rugăciuni, să nu mai viseze aşa, că nu mai putea de frică. Ea îi povesti preotului visul care o chinuia zicând:
– O visez, părinte, aşa cum era în viaţă, dar mai ales jucând, muzica cântă şi lume multă dansează. Nu după mult timp vin nişte tineri negri înalţi drept la fiica mea, o iau şi începe fiecare să danseze cu ea. După un timp o pun să joace singură, un joc ţigănesc, un fel de căzăcească rusească şi nu o lasă deloc să se odihnească. Când oboseşte o lovesc cu bicele până când îi rup hainele de pe ea; cade jos, o ridică în bătaie şi din nou o pun să danseze toate dansurile moderne în strigătele lor de bucurie. Aşa o chinuiesc mereu, iar eu când o văd astfel bătută şi chinuită, mi se rupe inima, părinte. Ţip şi strig, sar, tremur din somn şi nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt bună de nimic.
Preotul o întrebă atunci:
– A dansat fiica dumitale în viaţă? Femeia îi răspunde:
– Da, îi plăcea mult să se ducă la baluri, serate şi la toate jocurile. De multe ori mergeam şi eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasă, învăţase carte multă şi dansa aşa de elegant, că toţi o curtau. Îi făcea mare plăcere să joace, îi plăcea viaţa, părinte.
– Din ce cauză a murit? – întreabă preotul.
– A răcit la un bal – zise femeia – eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat şi a răcit, era prea pasionată, era tânără, părinte, când a murit împlinea 21 de ani. Preotul o întrebă:
– La înmormântare au venit şi prietenii ei de dans?
– N-a venit nici unul, deşi am luat muzica şi a cântat până la mormânt, şi a cântat tot ce-i plăcea ei.
– Dar de ce n-aţi luat un cor de la biserică, să cânte rugăciuni şi cântece sfinte de iertare a păcatelor?
– A fost şi ideea aceasta părinte, dar n-au vrut rudele, motivând că nu este şi tobă la cor ca s-o audă lumea. Omul la întristare nu ştie ce face. Nu ştiu de-o va ierta Dumnezeu, că mai mult eu sunt de vină, părinte.
Iată chinurile iadului în care se zbate o tânără căzută în cursa păcatelor de pe faţa pământului. Demonii o chinuiesc atât pe ea pentru păcatele săvârşite, cât şi pe mama cea ticăloasă care n-a învăţat-o calea cea dreaptă de urmat.

 
6 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2014 în DESFRÂNARE, MOARTE

 

Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii

Pentru combaterea desfrâului, de orice fel ar fi el, care stapâneşte atât de mult lumea de astazi, preoţii, păstorii de suflete şi Biserica, în general, trebuie să facă permanent efort de a îngrădi, micşora şi stârpi acest preaurât şi blestemat păcat, care macină sănătatea trupului, dezbină familia, înbolnăveşte copiii, sminteşte pe cei din jur, mânie atât de mult pe Dumnezeu, desparte pe creştini de Preacuratele Taine şi aruncă cele mai multe suflete ale credincioşilor în focul gheenei.

Preoţii să spună adesea în predicile lor şi în scaunul de spovedanie, celor vinovaţi, cât de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfrânaţi şi preadesfrânaţi (adulteri), pe sodomiteni, pe  gomoreni şi pe cei ce urmează păcatul lui Onan. Să le amintească credincioşilor că însuşi Dumnezeu a oprit preacurvia în cele zece porunci, zicând: Să nu preacurveşti (Deuteronom 20, 14). Şi iarăşi zice: Cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu ca (Levitic 18,20).

Iar despre pacatul cel preaurât al sodomiţilor, spune Dumnezeu: Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se întineze cu el; Aceasta-i urâciune. Să nu te culci cu bărbat, ca cu femeie, că aceasta spurcăciune este …

Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că, cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care Eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre. Că s-au întinat şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el. Iar voi să păziţi poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de le sine pe popoarele care au fost înainte de voi. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face aceasta se va stârpi din poporul său (Levitic 18, 22-30).

Să le aducă aminte preotul celor vinovaţi şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: Pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi (adulteri) îi va judeca Dumnezeu (Coloseni 3, 5-6) şi iarăşi: Nu vă înşelaţi, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Fugiţi de curvie, că tot păcatul pe care îl face omul, afară de trup este, iar cel ce curveşte, în trupul său păcătuieşte. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş al Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (Ibidem 6, 18-19). Pe lângă acestea să le amintească preotul şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum şi asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc aşa de aspru pe vinovaţi şi-i opresc vreme îndelungată de la Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa opreşte pe cel desfrânat 9 ani de la Sfânta Împărtăşanie (canonul 4), iar Sfântul Vasile cel Mare, 7 ani (Canonul 59). Pe preacurvar (adulter) îl opreşte Sfântul Grigorie de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfântul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credincioşilor săi, precum şi celelalte cumplite urmări care îi ajung pe cei desfrânaţi, atât in viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică, cred că pe mulţi îi va izbăvi de o patima înfricoşată ca aceasta.

Părintele Cleopa, |ortodox.md

 
Un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2014 în DESFRÂNARE

 

Cuvantul Sfantului Teofan Zavoratul

Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!” Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai des în felul acesta, străduindu-te în tot chipul ca ele să iasă din inimă, ca şi cum ar fi stoarse din ea. Dacă vom face aşa, vom săvârşi adeseori urcări din inimă cu mintea spre Dumnezeu, dese întoarceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar îndesirea aceasta împărtăşeşte deprinderea împreună-vorbirii minţii cu Dumnezeu.

 
5 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2014 în IISUS, RUGĂCIUNE

 

Da, recunosc, sunt diferita

Da, recunosc: sunt diferită…
că nu pot să fiu ipocrită
că nu accept să fiu mințită
și că nu mă las folosită.

că nu cer nimic, nimănui,
că nu-mi dau sufletul oricui
că sunt stăpână pe ce spun
și că aleg doar ce e bun

că nu răspund la provocări
că nu trăiesc din răzbunări
că nu urăsc ce am iubit
că recunosc dac-am greșit

că pun iubirea mai presus
că nu privesc lumea de sus
că nu judec ce nu cunosc
și că nu pot ca să urăsc

că nu iubesc condiționat
că nu mă-ntorc dac-am plecat
că iert și uit neîncetat
și știu să țin capul plecat

că fac doar bine pe ascuns
că tac când n-am nimic de spus
că nu arăt decât ce vreau
că nu cer ce nu pot să dau

că nu rămân nicicând datoare
că știu mereu să cer iertare
că iubesc prea mult libertatea
și mă sperie singurătatea

că nu stau doar cu mâna-ntinsă
că nu mă las nicicând învinsă
că lupt prea mult pentru dreptate
dar ştiu să pierd cu demnitate

că nu ascult deloc păreri
că fac ce vreau, făr-aprobări
că pot fi bună dar şi rea
că sunt şi-a lumii şi a mea

că nu-mi pasă că-s judecată
că la bine n-aștept răsplată
că la rău nu răspund cu rău
și mă tem doar de Dumnezeu

Da, recunosc. Sunt diferită.
Iubesc și când nu sunt iubită
Iar lumea-mi pare-un tribunal
Ce judecă iraţional…

Irina Binder 

 
Un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2014 în OMUL

 

Unde merge sufletul dupa moarte

Dintre sufletele care merg in cer dupa moarte, unele sunt curate si imprastie o mireasma bine-mirositoare, au o infatisare dumnezeiasca, sunt pline de slava lui Dumnezeu si de o lumina din cea mai curata, iar acestea sunt numai sufletele sfintilor. Acestea despartindu-se de trup, stralucesc precum soarele, datorita lucrarii intelepte, a dreptatii si a curatiei. Aceste suflete, cu ajutorul ingerilor care le iau de pe pamant si le conduc spre lumina cea dintai care nu poate fi cuprinsa, lumina rara de materie, de neanteles chiar si de catre ingeri, iar aceasta lumina nu este alta decat Dumnezeu slavit si caruia se inchina nenumarate puteri ceresti dumnezeiesti, Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh fiecare in parte, deoarece sufletele oamenilor sunt lumini stralucitoare facand parte din cea de-a treia ceata, urca in cer cu ajutorul luminilor celor de-a doua, adica a ingerilor. Cand ajung acolo, se inchina la tronul slavei lui Dumnezeu, cu o frica din cea mai curata si cu o bucurie a Sfantului Duh, in timp in aceeasi clipa isi fac aparitia si Heruvimii, Serafimii cu toate puterile ceresti cele infricosatoare si nemaivazute, incercand sa-i dea indrazneala sufletului pe care-l urca in continuu.

Apoi, fiecare suflet evlavios, cu o prietenie si puritate intalnita intre o prietena cu un prieten, la un semn dumnezeiesc sunt lasate sa intre in aceea ceata dumnezeiasca, al carei har slavit l-a primit inca de cand era in viata prin prezenta Sfantului Duh si cu care a fost lasat sa intre in sanul Bisericii, asa incat participarea lui la aceasta sa inmulteasca numarul membrilor, care sunt chiar trupul lui Hristos. Cu acest trup al lui Hristos, care este Biserica, se leaga in asa fel incat sa se bucure si sa se odihneasca impreuna cu acesta la umbra aripilor lui Hristos, pana in clipa cand va ajunge vreodata in imparatia cerurilor cea vesnica, ca sa fie asezat pentru totdeauna langa Dumnezeu.

Celelalte suflete negre si intr-un mod descurajator de intunecate, datorita cuvintelor, gandurilor, obiceiurilor si tendintelor rele, sunt sufletele pacatosilor. Si pentru ca se despart intr-un mod napraznic de trup, izvorasc o mireasma dezgustatoare, pe care o transmit pretutindeni. Aceste suflete, fiindca sunt acoperite de intuneric si pentru ca miros urat, pentru ca sunt pline de diferite murdarii, sunt duse fara voia lor de ingerii care pedepsesc, intr-un mod cu totul infricosator, in adancurile iadului, unde stapaneste frica si groaza si unde sunt pazite de o garda foarte aspra, care nu arata nici un strop de mila. Apoi aceasta garda la randul ei preda sufletele altor garzi si duhuri necurate, intr-un loc unde stapanul intunericului, adica diavolul ii leaga cu legaturi vesnice, si pe ingerii cei intunecati care se aseamana acestora avandu-i ajutor, ii pune sa aprinda un foc vesnic. Sufletele sunt predate acestora, pentru ca urmeaza sa fie cu ei pe vesnicie si pentru ca pe acestia i-au avut prieteni in viata lor, in lucrarile si in vorbele lor, fiindca le-au urmat sfaturile pe care le-au transformat mai apoi in fapte, fapte din care s-au vatamat chiar ele insele dar si pe altii, in viata de pe pamant a lor fiind doar un exemplu rau, caracterele lor precum si comportamentul acestora, lasand o amintire rea.

Nichita Stetathul | crestinortodox.ro

 
2 comentarii

Scris de pe 17 octombrie 2014 în MOARTE, VEŞNICIE, ZIUA JUDECĂŢII

 

Preocuparea cu vietile altora dovedeste josnicie si necuviinta

Celui care vrea să-ţi vorbească despre alţii să-i spui: „Dacă vrei să lauzi pe cineva, îmi voi deschide urechile. Însă dacă vrei să-l vorbești de rău, mi le închid. Primesc doar parfumuri și miresme, nu duhori și mizerie. Ce voi câștiga dacă aflu cum cutare este rău? Dimpotrivă, mă voi vătăma nespus. Să ne uităm la ale noastre. Să ne intereseze de păcatele și greșelile făcute de noi. Ce răspuns vom da lui Dumnezeu și ce milostenie Îi vom cere, atâta vreme cât ne preocupăm plini de curiozitate cu lucruri străine, iar la ale noastre nici nu ne gândim? Să arătăm interes și grijă pentru viața noastră. Preocuparea cu viețile altora dovedește josnicie și necuviință. E ca și cum am trece prin fața unei case străine și am privi indiscret înăuntru, ca să vedem ce fac stăpânii casei”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Moldova Ortodoxă

 
Un comentariu

Scris de pe 17 octombrie 2014 în CLEVETIRE

 

Legatura dintre un baiat si o fata care nu e in perspectiva casatoriei, nu trebuie sa existe

Legătura dintre un băiat şi o fată care nu e în perspectiva căsătoriei, nu trebuie să existe. Desigur, nu putem spune că orice prietenie trebuie să se sfârşească cu o căsătorie; respectiva prietenie trebuie să se sfârşească, însă în momentul în care ajungem la concluzia că nu va avea ca final căsătoria. Spunem asta pentru că într-o prietenie se pierd sau se câştigă multe lucruri; se câştigă dacă respectiva prietenie se finalizează într-o căsătorie şi se pierd (inclusiv sentimente – să zicem că se subţiază) şi se ajunge chiar şi la rutină, în cazul în care se întemeiază relaţia pur şi simplu pentru a nu se plictisi cei doi.

Părintele Nicolae Tănase,  doxologia.ro

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 octombrie 2014 în CASATORIE, FAMILIE

 

Alta cruce, alte rani

Doamne, pentru ce mai curge
Sângele-Ţi din coastă iar?
Cine azi Te mai străpunge?
Înnoind al Tău calvar?

“Viaţa ta, răspunde Domnul
Cea cu duh nepocăit
Mă răneşte prin păcate
Şi mă ţine răstignit.

Ranele pricinuite
De păgâni şi de evrei
S-au închis, iar tu creştine?
Mă străpungi mai rău ca ei!

Sângele răscumpărării
Pentru tine s-a vărsat,
Scoală-te prin pocăinţă
Nu fi slugă la păcat!”

Nu te mânia, Stăpâne,
Tu cunoşti fiinţa mea
Că se pleacă totdeauna
Către lumea asta rea.

Uşurează-mi, Doamne, trupul
Căci apasă prea tiran
Şi-mi înăbuşă simţirea
Sufletului meu sărman!

Până mă pogor în groapă
Dăruieşte-mi Harul Sfânt
Ca să-mi spăl mereu cu lacrimi
Întinatul meu veşmânt.

Sf. Ioan Iacob

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 octombrie 2014 în CRUCE, SUFERINŢA

 

Cea mai puternica rugaciune

Sunt mai multe feluri de rugăciuni: cu limba, cu mintea şi cu inima. Cea mai înaltă rugăciune este rugăciunea din inimă, adică cu participarea inimii, prin umilinţă, zdrobire şi lacrimi. Rugăciunea minţii este mai înaltă ca rugăciunea orală pentru că participă la ea şi gândurile, adică atenţia minţii. Cel ce se roagă cu atenţia minţii la tot ce rosteşte, acela se roagă cu mintea, însă nici aceasta nu este desăvârşită. Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea minţii este rugăciunea cu un picior, adică este jumătate de rugăciune, pentru că rămâne în cap şi nu participă la ea şi inima.Dar când la rugăciune se uneşte mintea cu inima, adică gândurile minţii coboară, cu darul Domnului, în inimă, atunci s-a făcut zămislirea rugăciunii celei duhovniceşti, adică am ajuns la cea mai înaltă rugăciune numită rugăciunea inimii.

Părintele Cleopa

 
4 comentarii

Scris de pe 15 octombrie 2014 în IISUS, RUGĂCIUNE

 

Uitam sa traim …

Regretăm prea mult după cei care ne-au abandonat şi uităm să îi preţuim pe cei care ne-au fost mereu alături.
Ne cosumam prea mult din cauza celor care ne-au dezamăgit şi uităm să ne bucurăm de cei care ne înfrumuseţează viaţa.
Plângem prea mult din cauza celor care ne-au rănit şi uităm să râdem împreună cu cei care ne fac să zâmbim.
Aşteptăm prea mult după cei care ne amăgesc cu iluzii și promisiuni frumoase şi uităm să trăim împreună cu cei dispuşi să ne ofere totul.
Avem prea multe resentimente faţă de cei care ne-au făcut să suferim şi uităm să-i iubim pe cei care ne-au făcut fericiţi.
Vorbim prea mult despre cei care nu ne-au meritat şi uităm să vorbim despre oamenii buni şi frumoşi cu care ne-a binecuvântat viaţa.
Povestim prea mult despre eşecurile şi pierderile noastre şi uităm să amintim despre reuşite şi împliniri.
Ne purtăm, deci, de parcă i-am iubi mai mult pe cei care ne-au abandonat şi dezamăgit şi de parcă ei ar conta mai mult decât oamenii buni pe care îi avem aproape. Ne purtăm de parcă ar fi mai importante nereuşitele şi deziluziile noastre, decât împlinirile şi partea frumoasă a vieţii.
Teama de eșec duce la izolare. Culpabilizarea obsesivă pentru toate nereușitele noastre ne secătuiesc de energie și ne lasă fără acel dram de încredere de sine, capabil să ne dea aripi. Şi astfel, ne reprimăm nevoia de iubire, ne izolăm de oameni, ne inhibăm bucuria și uităm să trăim…

Irina B.

 
Un comentariu

Scris de pe 15 octombrie 2014 în SFATURI