RSS

Arhivele lunare: octombrie 2014

Despre necinstirea parintilor

Am citit într-o carte că într-un sat de munte un tânăr rămăsese cu bătrânul lui tată. Fiind necăsătorit, a cunoscut o tânără care i-a spus că s-ar căsători cu el, dar nu poate pentru că nu vrea să ajungă să îngrijească şi de tacă-său. Tânărul nostru i-a promis că-l va lua pe bătrân şi-l va duce de acasă. Cum a zis, aşa a şi făcut. Căci, într-o dimineaţă îşi luă bătrânul său tată de braţ, îl scoase binişor din sat şi-l duse spre întinsele păduri din munte, ca să se rătăcească şi să-l mănânce fiarele sălbatice. Cu ochii înlăcrimaţi bătrânul tată mergea înainte şi suspina. Deodată, tânărul se opreşte şi voi să se despartă de el ca să se întoarcă acasă, dar tatăl lui îi zise cu ochii în lacrimi: “Fiul meu, vezi, colo mai sus este o piatră mare; te rog, du-mă până acolo, căci până acolo am dus şi eu pe tata”. Şi plângea, plângea mereu bătrânul, pentru că şi-a adus aminte abia atunci de marele păcate pe care-l făcuse când era tânăr.

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 24 octombrie 2014 în COPII, PARINTI

 

Un alt imn

Deșteaptă-te, române, acum, cât mai e vreme
Nu aștepta să vie semnalul prea târziu
Nu simti cum fiu-ți plânge, cum mama-n brațe-ți geme?
Purifică-ti destinul, acum cât mai esti viu!

Deșteaptă-te, române, din somn si indolență
Ti-e moartea mai aproape și nu-i un simplu joc
Caci crizei mondiale nu poți să-i ceri clemență
Iar pâinea ce dispare nimic n-o pune-n loc

Deșteaptă-te, române, din prea comoda lene
Grânarul Europei ai fost cândva. Mai știi?
Acum ai rol de paria pe ale lumii scene
Când fi-vei iarăși rege? Te-aștept să reînvii!

”Acum ori niciodata” e-un ultimatum groaznic
Caci, iată, din pacate e si adevarat
Strainii vin să facă în țara noastră praznic
Si ne aruncă resturi prea greu de digerat

Ridică-te, române, prin muncă și cultură
Nu astepta pomană sau sfaturi de la proști
Mihai, Ștefan, Corvine muriră si tăcură
Nu vin sa te salveze cu niciun fel de oști

Deșteaptă-te, române, cu Bunul Simț pe steaguri
Cu Patria în suflet, Familia în gând
Să trecem cu mândrie istoricele praguri
Cu Tricolorul sacru deasupra fluturând!

Radu Pietreanu

 
2 comentarii

Scris de pe 24 octombrie 2014 în Uncategorized

 

Maretia lui Dumnezeu

Iată ce ne povesteşte Sfântul Augustin despre felul cum a vrut să scrie odată o carte despre Dumnezeu. Şi zice: “N-am putut să scriu decât atât: Despre Dumnezeu.. M-am muncit să încep mai departe şi n-am putut. Atunci am plecat pe malul mării întristat şi îngândurat şi am găsit acolo un copilaş care făcuse o gropiţă în nisip iar cu un ciob în mână lua apă din mare şi o turna în gropiţa lui. L-am întrebat ce face şi mi-a răspuns că vrea să toarne toată apa din mare în gropiţa lui. M-am mirat mult de naivitatea acestui copil şi am zis în mintea mea:  „Iată, Augustine, aşa vrei să faci şi tu, să scrii în cartea ta toată măreţia, minunile şi puterea lui Dumnezeu. Aceasta este cu neputinţă, căci după cum cu neputinţă este copilului să mute toată apa mării în acea gropiţă mică, tot aşa şi tu nu vei putea să scrii toată măreţia, frumuseţea şi puterea dumnezeiască în cartea ta.” Cu atât mai mult, nu va putea cineva să-L vadă pe Dumnezeu în toată puterea Slavei Sale, căci se va arde, va orbi şi se va nimici pentru că mintea omului este limitată şi puterile lui sunt mărginite întocmai ca a unui vierme neputincios. Iată, deci: trudă zadarnică. În zadar se trudeşte omul singur numai cu înţelepciunea lui ca să facă ceva în noaptea păcatelor.

 
2 comentarii

Scris de pe 24 octombrie 2014 în DUMNEZEU

 

Cum sfarsesc cei care joaca si danseaza pe la petreceri

O doamnă îmbrăcată în doliu, slăbită şi suferindă, povestea unui preot durerea ei de mamă. Avusese o singură fată care-i murise în urma unei răceli de la un bal. După ce a îngropat-o, timp de două săptămâni mama moartei era îngrozită de un vis înspăimântător, căci se scula totdeauna tremurând din somn şi nu mai putea dormi cu nici un chip. După ce se duse la doctor, acesta îi dădu nişte pastile de dormit, însă fără nici un folos, căci visul acela îngrozitor pe care îl avea în fiecare noapte o chinuia mai rău, fiindcă nu putea nici să se mai trezească din somn din cauza pastilelor.
Ea venise la preot, să-i citească rugăciuni, să nu mai viseze aşa, că nu mai putea de frică. Ea îi povesti preotului visul care o chinuia zicând:
– O visez, părinte, aşa cum era în viaţă, dar mai ales jucând, muzica cântă şi lume multă dansează. Nu după mult timp vin nişte tineri negri înalţi drept la fiica mea, o iau şi începe fiecare să danseze cu ea. După un timp o pun să joace singură, un joc ţigănesc, un fel de căzăcească rusească şi nu o lasă deloc să se odihnească. Când oboseşte o lovesc cu bicele până când îi rup hainele de pe ea; cade jos, o ridică în bătaie şi din nou o pun să danseze toate dansurile moderne în strigătele lor de bucurie. Aşa o chinuiesc mereu, iar eu când o văd astfel bătută şi chinuită, mi se rupe inima, părinte. Ţip şi strig, sar, tremur din somn şi nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt bună de nimic.
Preotul o întrebă atunci:
– A dansat fiica dumitale în viaţă? Femeia îi răspunde:
– Da, îi plăcea mult să se ducă la baluri, serate şi la toate jocurile. De multe ori mergeam şi eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasă, învăţase carte multă şi dansa aşa de elegant, că toţi o curtau. Îi făcea mare plăcere să joace, îi plăcea viaţa, părinte.
– Din ce cauză a murit? – întreabă preotul.
– A răcit la un bal – zise femeia – eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat şi a răcit, era prea pasionată, era tânără, părinte, când a murit împlinea 21 de ani. Preotul o întrebă:
– La înmormântare au venit şi prietenii ei de dans?
– N-a venit nici unul, deşi am luat muzica şi a cântat până la mormânt, şi a cântat tot ce-i plăcea ei.
– Dar de ce n-aţi luat un cor de la biserică, să cânte rugăciuni şi cântece sfinte de iertare a păcatelor?
– A fost şi ideea aceasta părinte, dar n-au vrut rudele, motivând că nu este şi tobă la cor ca s-o audă lumea. Omul la întristare nu ştie ce face. Nu ştiu de-o va ierta Dumnezeu, că mai mult eu sunt de vină, părinte.
Iată chinurile iadului în care se zbate o tânără căzută în cursa păcatelor de pe faţa pământului. Demonii o chinuiesc atât pe ea pentru păcatele săvârşite, cât şi pe mama cea ticăloasă care n-a învăţat-o calea cea dreaptă de urmat.

 
6 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2014 în DESFRÂNARE, MOARTE

 

Cum trebuie combatut pacatul cel urat al desfranarii

Pentru combaterea desfrâului, de orice fel ar fi el, care stapâneşte atât de mult lumea de astazi, preoţii, păstorii de suflete şi Biserica, în general, trebuie să facă permanent efort de a îngrădi, micşora şi stârpi acest preaurât şi blestemat păcat, care macină sănătatea trupului, dezbină familia, înbolnăveşte copiii, sminteşte pe cei din jur, mânie atât de mult pe Dumnezeu, desparte pe creştini de Preacuratele Taine şi aruncă cele mai multe suflete ale credincioşilor în focul gheenei.

Preoţii să spună adesea în predicile lor şi în scaunul de spovedanie, celor vinovaţi, cât de cumplit a pedepsit Dumnezeu pe desfrânaţi şi preadesfrânaţi (adulteri), pe sodomiteni, pe  gomoreni şi pe cei ce urmează păcatul lui Onan. Să le amintească credincioşilor că însuşi Dumnezeu a oprit preacurvia în cele zece porunci, zicând: Să nu preacurveşti (Deuteronom 20, 14). Şi iarăşi zice: Cu femeia aproapelui tău să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu ca (Levitic 18,20).

Iar despre pacatul cel preaurât al sodomiţilor, spune Dumnezeu: Cu nici un dobitoc să nu te culci, ca să-ţi verşi samânţa şi să te spurci cu el; nici femeia să nu stea la dobitoc, ca să se întineze cu el; Aceasta-i urâciune. Să nu te culci cu bărbat, ca cu femeie, că aceasta spurcăciune este …

Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că, cu toate acestea s-au întinat păgânii, pe care Eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre. Că s-au întinat şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pământul pe cei ce trăiau pe el. Iar voi să păziţi poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea. Ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pământul, când îl veţi întina, cum a aruncat el de le sine pe popoarele care au fost înainte de voi. Că tot cel ce va face ticăloşiile acestea, sufletul care va face aceasta se va stârpi din poporul său (Levitic 18, 22-30).

Să le aducă aminte preotul celor vinovaţi şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: Pe desfrânaţi şi pe preadesfrânaţi (adulteri) îi va judeca Dumnezeu (Coloseni 3, 5-6) şi iarăşi: Nu vă înşelaţi, nici curvarii, nici slujitorii de idoli, nici preacurvarii, nici malachienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Fugiţi de curvie, că tot păcatul pe care îl face omul, afară de trup este, iar cel ce curveşte, în trupul său păcătuieşte. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş al Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (Ibidem 6, 18-19). Pe lângă acestea să le amintească preotul şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, precum şi asprimea Sfintelor Canoane care pedepsesc aşa de aspru pe vinovaţi şi-i opresc vreme îndelungată de la Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa opreşte pe cel desfrânat 9 ani de la Sfânta Împărtăşanie (canonul 4), iar Sfântul Vasile cel Mare, 7 ani (Canonul 59). Pe preacurvar (adulter) îl opreşte Sfântul Grigorie de Nyssa 18 ani de la cele sfinte, iar Sfântul Vasile 15 ani. Toate acestea de le va arata preotul credincioşilor săi, precum şi celelalte cumplite urmări care îi ajung pe cei desfrânaţi, atât in viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică, cred că pe mulţi îi va izbăvi de o patima înfricoşată ca aceasta.

Părintele Cleopa, |ortodox.md

 
Un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2014 în DESFRÂNARE

 

Cuvantul Sfantului Teofan Zavoratul

Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!” Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai des în felul acesta, străduindu-te în tot chipul ca ele să iasă din inimă, ca şi cum ar fi stoarse din ea. Dacă vom face aşa, vom săvârşi adeseori urcări din inimă cu mintea spre Dumnezeu, dese întoarceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar îndesirea aceasta împărtăşeşte deprinderea împreună-vorbirii minţii cu Dumnezeu.

 
5 comentarii

Scris de pe 20 octombrie 2014 în IISUS, RUGĂCIUNE

 

Da, recunosc, sunt diferita

Da, recunosc: sunt diferită…
că nu pot să fiu ipocrită
că nu accept să fiu mințită
și că nu mă las folosită.

că nu cer nimic, nimănui,
că nu-mi dau sufletul oricui
că sunt stăpână pe ce spun
și că aleg doar ce e bun

că nu răspund la provocări
că nu trăiesc din răzbunări
că nu urăsc ce am iubit
că recunosc dac-am greșit

că pun iubirea mai presus
că nu privesc lumea de sus
că nu judec ce nu cunosc
și că nu pot ca să urăsc

că nu iubesc condiționat
că nu mă-ntorc dac-am plecat
că iert și uit neîncetat
și știu să țin capul plecat

că fac doar bine pe ascuns
că tac când n-am nimic de spus
că nu arăt decât ce vreau
că nu cer ce nu pot să dau

că nu rămân nicicând datoare
că știu mereu să cer iertare
că iubesc prea mult libertatea
și mă sperie singurătatea

că nu stau doar cu mâna-ntinsă
că nu mă las nicicând învinsă
că lupt prea mult pentru dreptate
dar ştiu să pierd cu demnitate

că nu ascult deloc păreri
că fac ce vreau, făr-aprobări
că pot fi bună dar şi rea
că sunt şi-a lumii şi a mea

că nu-mi pasă că-s judecată
că la bine n-aștept răsplată
că la rău nu răspund cu rău
și mă tem doar de Dumnezeu

Da, recunosc. Sunt diferită.
Iubesc și când nu sunt iubită
Iar lumea-mi pare-un tribunal
Ce judecă iraţional…

Irina Binder 

 
Un comentariu

Scris de pe 20 octombrie 2014 în OMUL