RSS

Arhivele lunare: septembrie 2014

Zi cat mai des: „Doamne miluieste !”

Este nevoie ca în tot restul zilei să strigăm din inimă cât mai des către Dumnezeu cu spuse scurte, potrivit cu nevoia sufletului şi cu împrejurările. De pildă, atunci când începi ceva, să zici: „Binecuvântează, Doamne!” Termini lucrul? Zi: „Slavă Ţie, Doamne!” şi nu numai cu limba, ci şi cu simţirea inimii. Se răscoală vreo patimă? Zi: „Mântuieşte, Doamne, că pier!” Năvăleşte beznă de gânduri tulburătoare? Strigă: „Scoate din temniţă sufletul meu!” Te trage păcatul la lucruri nedrepte? Roagă-te: „învaţă-mă, Doamne, în cale!” sau: „Nu da spre tulburare picioarele mele!” Păcatele te apasă şi te aruncă în deznădejde? Strigă cu glasul vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” Şi tot aşa, în fiecare împrejurare. Sau pur şi simplu zi cât mai des: „Doamne, miluieşte! Stăpână de Dumnezeu Născătoare, miluieşte-mă! Îngere al lui Dumnezeu, păzitorul meu cel sfânt, apără-mă!”, ori strigă cu alte cuvinte de acest fel, numai să strigi cât mai des în felul acesta, străduindu-te în tot chipul ca ele să iasă din inimă, ca şi cum ar fi stoarse din ea. Dacă vom face aşa, vom săvârşi adeseori urcări din inimă cu mintea spre Dumnezeu, dese întoarceri spre Dumnezeu, deasă rugăciune, iar îndesirea aceasta împărtăşeşte deprinderea împreună-vorbirii minţii cu Dumnezeu.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe 22 septembrie 2014 în IISUS, RUGĂCIUNE

 

Pacatele cu gandul

Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine. Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curăţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad. Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase. Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte. Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul; „cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”. În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!” Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos. De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai. Bucură-te în Domnul!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Moldova Ortodoxă

 
7 comentarii

Scris de pe 22 septembrie 2014 în PACATE

 

A fost odata in Transilvania

Lautare, lautare ce ai ramas sa canti in sat.
Cine iti mai asculta doina? Ca flacaii au plecat.
Cui mai canti in nopti cu luna langa prag de sezatoare?
Nu vezi ca Ardealul e singur, nu mai are sarbatoare.

Nu vezi jalea cum se aduna in a inimii potir
Cum sporesc pe zi ce trece, crucile din cimitir.
Nu vezi ca a pornit potopul de cand inima e de piatra
Si taranii pleaca in lume parasand si plug si vatra.

 
2 comentarii

Scris de pe 22 septembrie 2014 în ROMANIA

 

Pacatul nerespectarii zilelor de odihna

Duminica şi în Sărbătorile cu Cruce Roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbaţii, nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărţi duhovniceşti, să ne rugăm etc. Cunoaştem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamenilor, între alte porunci şi pe aceea a muncii şi a odihnei, după cuvântul care spune: „Lucrează şase zile…, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Ieşire 20, 9-10). Aşadar le-a spus să lucreze şase zile şi în a şaptea să se odihnească.

Cu atât mai mult, în creştinism există aceste zile de odihnă: Duminica şi Sărbătorile însemnate cu Cruce roşie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic şi mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, alţii îşi fac casă, alte gospodine îşi fac curăţenie, îşi spală etc. Aceste păcate, o dată făcute, iarăşi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărţiri etc., fără ca oamenii respectivi să-şi dea seama de ce şi de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât şi peste copiii lor.

Duminica şi în Sărbătorile cu Cruce Roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbaţii, nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărţi duhovniceşti, să ne rugăm etc.

Arhim. Ioachim Pârvulescu

 
3 comentarii

Scris de pe 19 septembrie 2014 în DUMINICĂ

 

Patima fumatului

Tentaţia apare zilnic şi e nevoie de o voinţă de fier ca să reuşeşti cu adevărat. După ce ai renunţat la fumat nu-i bine să te amăgeşti cu o ţigară. S-ar putea ca întreg efortul să fi fost în zadar. Tabagismul este o altă patimă care-i robeşte pe foarte mulţi oameni. Sfântul Pavel ne întreabă: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6, 19). Or, acest templu al Duhului Sfânt noi ne îngăduim să-l „tămâiem” cu „tămâia dracului”. Fumatul reduce speranţa de viaţă. Fumătorii sunt predispuşi la o seamă de boli, cum ar fi: cancerul, astmul bronşic, infarctul, bronşita, impotenţa, infertilitatea, emfizemul pulmonar, ateroscleroza, fragilitatea imunitară şi altele.

Tabagismul face victime în întreaga lume. Anual mor în jur de 4,9 milioane de oameni din cauza acestui viciu. Panourile publicitare ale diverselor companii de ţigări iau cu asalt oraşele din întreaga lume. Personajele reclamelor sunt întotdeauna şarmante, pentru a reuşi să-i corupă pe privitori. Pentru a se renunţa la această patimă este nevoie de multă voinţăAi nevoie, spunem noi, şi de un bun duhovnic. Trebuie, apoi, să conştientizezi faptul că fumatul dăunează sănătăţii tale. E nevoie să fii hotărât pentru a spune nu! Primele luni de abstinenţă sunt dificile pentru orice fumător. Tentaţia apare zilnic şi e nevoie de o voinţă de fier ca să reuşeşti cu adevărat. După ce ai renunţat la fumat nu-i bine să te amăgeşti cu o ţigară. S-ar putea ca întreg efortul să fi fost în zadar.

Andrei Andreicuț

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 septembrie 2014 în PACATE

 

Marturisire primita pe mail de la un prieten

“Vreau sa-ti marturisesc ceva, o minune pe care a savarsit-o parintele Arsenie Boca cu mine. Eu stau foarte mult pe scaun, 8-10 ore pe zi si de aceea am probleme cu mijlocul inclusiv pana jos la picioare. Intr-o seara, ma durea foarte tare mijlocul, nu mai puteam sa stau nici in picioare, nici in pat, nici pe o parte, nici pe alta, nici pe spate… Seara pana sa ma duc la culcare, m-am rugat la parintele sa-mi repare mijlocul si i-am cerut, bazandu-ma pe ce ne-a zis: „de dincolo o sa va ajut mai mult” cu cuvintele mele, cum am stiut eu mai bine. Iar in timp ce ma rugam, am simtit la mijloc un fel de „furnicatura” de la jumatatea coloanei pana jos….ca si cum as fi fost cu mainile agatate de o bara iar restul corpului atarnand in jos. Am simtit ceva… Iar din seara aceea, inca de cand am terminat rugaciunea si m-am asezat in pat, mijlocul nu ma mai doare. Si nu ma mai doare! Nu mai stiu ce-i aia durere. Abia mai puteam sa duc o galeata cu apa sau sa stau in picioare fara sa ma doara mijlocul. Acum le pot face lejer fara pic de durere. Duminica am stat aproape jumatate de zi in picioare, ma plimbam prin curte si nu am simtit nici pic de durere la mijloc, lucru pe care inainte nu puteam sa-l fac fara sa ma vait, sau sa ma aplec intr-o parte sau alta, sau sa stau jos… Nu stiu daca ma crezi, dar cateodata parca nici mie nu-mi vine sa cred… I-am cerut sa-mi redea sanatatea pe care am pierdut-o, ca sa-mi pot termina treburile, ca pe urma sa-i pot urma sfaturile si invataturile.”

Enoh, Dambovita – septembrie 2014

 
3 comentarii

Scris de pe 17 septembrie 2014 în MARTURISIRE, RUGĂCIUNE

 

Romania in exil

Emigrarăm mulţi, ca păsările toamna, spre ţările vestului atraşi fiind de covrigii plini de E-uri agăţaţi prin cozile câinilor străini. Un rol decisiv în exilul multora au fost şi pozele trimise de neamuri, fraţi, fii risipitori care înfipţi în geci de piele îşi sprijineau trupul de vreun Merţan’ schiţând un zâmbet azilant. Pe mine m-a tulburat profund poza în care frate-meu stătea elegant în blugi, aruncat într-un colţar nemţesc şi având pe cap banane. M-a frapat nu alta!

Cu ştampila prorocului în buzunar, au mărşăluit spre frontierele ţării, unde odată ajunşi în toi de noapte au expediat spre cer juruinţe, promisiuni, rededicări: “Doamne! Dacă mă ajuţi… voi face, voi da, voi fi!”. Rugăciuni Iaebeţiene rostite în aplauzele bătăilor inimii acompaniate de ultimul greier românesc şi securist… mai ştii? Întârziaţii am mers cu trenul, sub vagon, în vagon, diferite variante. Restul cu Atlassib-ul, cu şpaga printre filele paşaportului şi eternele sacoşe mari să încapă toate iluziile.

Oficial ne merge bine. Neoficial suntem români şi căutăm cât mai bine să ascundem obârşiile carpatine. Pe Ion l-am mutilat în Johann sau John, pe Măria în Mary cu tot cu sarmale şi reţetele de prăjituri. Majoritatea lucrăm prin fabrici pe la prese şi strunguri şi geamuri termopane şi avem mare grijă să nu mai fie vreun român prin preajmă să ne fure salamul dintre dinţii de porţelan puşi în ţară că-i mai ieftin. O altă mare majoritate spălăm WC-urile Europei şi mă doare enorm de tare. O şi mai mare majoritate îngrijim babele rujate şi mă doare şi mai tare de babele rămase-n ţară să moară în beznă, nevegheate de ochii pentru care le-au căzut toţi dinţii.

Dar toate frustrările le ascundem în spatele hainelor de firmă, maşinilor tari şi aşteptăm duminica pentru ca prin comparaţie cu ceilalţi să ne reafirmăm pe noi, spunea Elias Canetti. Casele sunt mari şi făcute cu mulţi bani din bancă şi avem mari şanse ca după ultima rată plătită să intrăm direct în Casa Domnului pentru o ultimă slujbă cu timpanele stinse, adică morţi. Problema nu sunt casele pentru care tragem ca orbeţii zi lumină, ci marea problemă a românilor e că în dita mai casa nu s-au găsit doi pereţi goi pe care să se înalţe triumfător, semeţ şi splendid rădăcinile înţelepciunii, biblioteca. Lipsa cărţilor din casele românilor, dovada clară că viitorul nu sună bine. Înainte de-a cumpăra laptop la copiii de 5 ani şi Play Station cu jocuri macabre, închegaţi, iubiţi români, o bibliotecă într-o cameră de 20 de metri pătraţi şi scrieţi pe uşă „INTERZIS“. Tot ce e interzis, trezeşte curiozitatea. Din curiozitate a mâncat Eva fructul interzis. În Franţa plantaţiile de cartofi au fost la început încercuite cu gard pe care scria „Interzis“. Francezii, oameni curioşi, au sărit gardul răspândind astfel cartoful, întregul plan fiind pus la cale de către rege.

O casă, fie ea şi vilă de lux, lăsată la trei copii e un caz clar de tribunal, sau dacă se vinde şi se împarte tot săraci rămân, tot sclavii băncilor, tot şefa toaletelor publice va fi fata tatei şi tot în patru schimburi va munci băiatul mamei. Investiţi în copii cumpărându-le cărţi, ţinându-i în şcolile cele mai bune, la Oxford şi Harvard… pentru asta da, se merită toată trudă şi tristeţea exilului. Fără cărţi casele sunt sărace, minţile sărace şi Duhul Sfânt nu are material de lucru. În rest… Doamne ajută-i pe români!

Dani Surducan

 
2 comentarii

Scris de pe 17 septembrie 2014 în ROMANIA