Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o ştii cel mai bine. Ştii că oarecare dintre bărbaţii sfinţi a zis că esenţa monahismului stă în curăţirea minţii de gândurile rele. Ştii şi că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne şi rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposaţi, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag şi gândurile păcătoase, citeşti în Evanghelie: Şi văzând Iisus gândurile lor, a zis: Pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufaşe. De aceea a şi fost lepădat dinaintea feţei lui Dumnezeu şi prăvălit în iad. Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase. Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: „Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu.” Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nici o depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte. Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul; „cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”. În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec pănă la urmă și în faptă. Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!” Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos. De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai. Bucură-te în Domnul!
Sfântul Nicolae Velimirovici, Moldova Ortodoxă
GHEORGHE
23 septembrie 2014 at 10:18
Greu este razboiul cu gandurile,razboiul nevazut.Nu cred ca pe pamant,in viata oamului,este unul mai greu.pt.cei ce-l constientizeaza si-l duc.DOAMNE AJUTA!
Elena J.
23 septembrie 2014 at 17:00
Adevărat, este lucru sensibil și greu de realizat, deoarece este vorba de minte. Poate să vrea omul, dar starea minții este o stare pe care omul nu prea poate să o controleze, să spună: iau lucrul acesta și-l închid în cameră; nu se poate. Mintea este minte, este numită inteligibilă, adică nu are nimic material, este duh nu este lucru. Înseamnă că este nevoie de o pre-lucrare și firește, o lucrare sistematică, ascetică, pentru a putea fi închisă și dedicată lucrării rugăciunii.
ayeaye20
25 septembrie 2014 at 23:16
chiar ma intrebam cum se talcuieste versetu ala de la psalm
GHEORGHE
25 septembrie 2014 at 23:46
@Elena J,
pe blogul tau este saitul”rugaciunea inimii”.Tehnic,vorbind,e ceva,dar daca nu este dar de la Dumnezeu ….nu e nimic.In primul rand trbuie indrumator,fara decare practicantul poate ajunge un inselat sau mai rau,cu boli psihice(mandria);apoi trebuie o sf. spovedanie facuta cu cainta, din toata viata,dupa care umeaza o viata curata in asceza sperand sa primeasca adevarata iubire, de Dumnezeu si aproapele.Fara IUBIRE e zadarnic totul.Spunea cineva ca din 10000 ucenici,practicanti,abia unul ajuge sa se roage in inima.Iubirea este prima si ultima treapta care duce omul la rugaciunea curata oridecare ar fi ea(a mintii,a inimii etc.)Repet ,fara IUBIRE ESTE ZADARNIC totul.DOAMNE AJUTA!